Tribuna Romaneasca | Romanian Tribune - Ziarul românilor-americani editat la Chicago ??ISSN 1556-1135
Rolex own gem laboratories, experienced replica omega watches experts using the most advanced equipment control gem quality. These gems subsequently handed over to rolex daytona uk the company's internal stone setting masters, professional technology to enhance its natural luster. Rolex exclusive casting the insid,This new self-winding mechanical movement serves as masterpiece watches the pinnacle of watchmaking. This only has 14 patents movement, in precision, power reserve, shockproof, anti-magnetic, wear comfortable and reliable all respects is very good, perfect watches display of exquisite Rolex technology.
Tribune Romaneasca | Romanian Tribune
Tribuna Romaneasca | Romanian Tribune
An independent publication of:
Romanian-American Network Inc. (NFP-NGO)
The largest Romanian newspaper
in United States.
Ultima Editie Tiparita:
RomanianTribune - Prima Pagina - Editia 293
Din Editia Tiparita:
Newsletter:
Pentru a primi versiunea electronica a ziarului, introdu adresa de e-mail aici:
Aboneaza-te
Evenimente de la
inchiderea editiei tiparite
Ultimele Stiri de la
inchiderea editiei tiparite

Adevarul despre Norvegia

Adevarul despre Norvegia spus de o romanca fizician – cercetator, de 18 ani acolo: „Ma deranjeaza propaganda, articolele din presa care sustin ca ar fi tara cu cel mai ridicat nivel de trai, ceea ce nu este adevarat. Serviciile sunt scumpe si proaste, alimentele au cele mai mari preturi din Europa.”

Cristina Stella Ciutacu s-a nascut la Braila – „orasul meu drag de la Dunare”, cum spune ea, unde a studiat la cel mai bun liceu (N. Balcescu) si a fost pasionata de fizica, matematica si literatura romana. I-a placut de mica sa invete si sa ia premii, obisnuinta pe care si-a pastrat-o si mai tarziu, cand a studiat fizica la Universitatea Bucuresti (Platforma Magurele) si a obtinut burse de studiu si cercetare in strainatate. A ales fizica polimerilor, si-a dat licenta sub indrumarea prof dr Lucian Georgescu si prof L Constantinescu, apoi a avut burse la Londra si Graz (Austria) unde a aprofundat fizica si matematica la cursuri de specializare, studii teoretice si experimentale in cristale lichide si fizica polimerilor. A avut contributii la proiecte de cercetare, colaborari nationale si internationale.

In 1997, Cristina s-a gandit ca i-ar placea sa traiasca intr-o tara nordica („voiam sa incep o viata mai interesanta, cu posibilitati de dezvoltare personala in domeniul fizicii, matematicii, chimiei, sa lucrez in acest domeniu fascinant cum e fizica polimerilor, care are foarte multe aplicatii). A trimis o scrisoare de intentie la STATOIL, o mare companie petroliera din Norvegia care, spre marea ei surprindere, a chemat-o la interviu si a angajat-o (dupa cateva luni) pe post de inginer fizician cercetator in departamentul de Flow Assurance, in orasul Stavenger. Acum, dupa 18 ani petrecuti in Norvegia, Cristina isi aminteste:

„Saltul facut a fost urias, mai ales ca eu nu eram familiarizata cu simulari complicate pe calculator, nu avusesem unul la dispozitie in facultate, asa cum mi-as fi dorit. In afara de asta a trebuit sa invat un nou domeniu – cel petrolier, eu studiind pana atunci mai mult fizica teoretica decat experimentala. Un volum urias de munca, avand in vedere numarul mare de manuale pe care le aveam de parcurs. In acest mod mi-am luat si doctoratul in fizica, tot in domeniul fizicii polimerilor, cu un proiect legat de aplicatiile unui polimer in fizica rezervoarelor petroliere.

Am invatat norvegiana in 2-3 luni, toata lumea vorbea norvegiana in jurul meu la serviciu, iar eu studiam intens acasa, plus citeam in disperare ziare si reviste norvegiene, pe unde apucam. Mi se pare o limba foarte usoara, poate si datorita faptului ca eu invat foarte usor o limba straina – am urechea formata, cum se zice. De mare ajutor mi-a fost si engleza, ca limba ajutatoare. Adaptarea mi s-a parut usoara la inceput, intelegeam bine limba si eram mereu inconjurata de norvegieni.

Acum, dupa multi ani aici, pot spune ca in general norvegienii sunt oameni foarte reci si sceptici cu privire la straini. Depinde si de persoana cu care stai de vorba, de varsta, cultura si educatia fiecaruia. Am cativa prieteni norvegieni de familie, dar ne vedem foarte rar, la evenimente culturale si festivaluri sau petreceri de socializare la serviciu, unde esti foarte rau vazut daca nu stai cu ceilalti colegi la masa sau la o cafea. Socializarea este foarte importanta in relatiile de serviciu.

Viata in nord este destul de grea, in special datorita climei aspre, fara soare, cu foarte mult vant, furtuni, ploi torentiale.

Salarii mici, preturi mari

Ce ma deranjeaza cel mai mult este cand citesc mereu ca Norvegia are salarii foarte mari, ceea ce nu este adevarat. Salariile mari le au doar cei care detin pozitii de top, directorii, managerii, sefii de concern etc. si de regula, barbatii norvegieni cu experienta in diverse domenii, nicidecum angajatii medii in industrie sau chiar in domeniul petrolier. Toate acestea sunt doar laude, fara baze reale. Aceste salarii sunt doar pe hartie. Jumatate din salarii merg la stat sub forma de taxe, esti impozitat absolut pe tot ceea ce detii si cumperi. La fel se impoziteaza si pensiile, de aceea multi se muta in sud cand ies la pensie: Spania, Thailanda, Italia, Franta etc. Totul este foarte scump, nejustificat de scump, serviciile sunt foarte proaste si scumpe, absolut in tot ceea ce soliciti. Legumele si fructele, carnea si pestele sunt extrem de scumpe. Citeam in presa locala ca preturile la alimente aici, sunt cele mai mari din Europa la ora actuala.

Ma deranjeaza propaganda din presa legata de faptul ca Norvegia ar avea cel mai mare nivel de trai, ceea ce nu este adevarat. La un studiu corect al economistilor norvegieni, Norvegia se afla pe locul 58 in lume – in articole serioase din Dagens Næringsliv si studii realizate de specialisti economisti, nu de propagandisti.

Sistemul medical e la pamant

Am o experienta foarte proasta legata de spitale, tratamente si medici. La medicul de familie trebuie sa astepti foarte mult timp pentru o programare de 10 minute, nu mai vorbesc de banii pe care trebuie sa ii platesti pentru o consultatie banala. Se critica medicii din Romania, dar ce pot sa zic de sistemul de aici, care este la pamant ? Medicii sunt interesati doar de plata consultatiei si bani.

Exista mult rasism si discriminare

Din pacate, exista foarte mult rasism si discriminare, sceptisim in Norvegia. In general, norvegienii nu fac diferenta intre tigani si romani. Eu am explicat mereu diferentele, pentru ca unii chiar nu au habar de acest lucru. Altii se minunau cand vedeau ca vorbesc atat de bine limba norvegiana si sunt din Romania. Uneori imi spuneau despre tara mea de origine, pe care ei o credeau Suedia, poate pentru ca vorbeam cu un usor accent suedez, deoarece vorbesc un pic si dialect de Karmøy, care seamana foarte mult cu limba suedeza.

As prefera sa traiesc intr-o tara mai calda

Eu plec mereu in sud, la Gran Canaria, Spania; si la Braila, ori de cate ori am ocazia, in vacante si vizite. Dupa atata timp petrecut in Norvegia, mi-ar placea sa traiesc si in alta tara, spre sud. Chiar si in Romania, unde pot merge in tricou sau rochie fara sa fiu ingrijorata de vant, ploaie si umbrele.

Pana acum m-am ocupat doar de studii, cariera, citit, calatorit in vacante. Imi doresc o familie puternica si un copil, poate si traiul intr-o tara mai calda, cu o alta cariera si in alt domeniu de activitate. Cel mai mult m-ar interesa sa ma implic in cercetarea la noul laser de la Bucuresti, de pe platforma Magurele, acolo unde am studiat fizica. Sau un alt job in Anglia, probabil la Universitate sau ca profesor in domeniul fizicii sau matematicii. Voi sti curand incotro ma indrept, timpul imi va arata directia.


 




















24life.ro

Trimite acest articol pe e-mail Tipareste acest articol
Cautare:
Gaseste un cuvant cheie folosind aceasta optiune:
Cauta in site
Pagina Principala | Despre Ziar | Publicitate | Programare Editii | Distributie | Abonamente | Redactie | Contact | Sponsori
© www.RomanianTribune.net