Tribuna Romaneasca | Romanian Tribune - Ziarul românilor-americani editat la Chicago – ISSN 1556-1135
Tribune Romaneasca | Romanian Tribune
Tribuna Romaneasca | Romanian Tribune
An independent publication of:
Romanian-American Network Inc. (NFP-NGO)
The largest Romanian newspaper
in United States.
Din Editia Tiparita:
Ultima Editie Tiparita:
RomanianTribune - Prima Pagina - Editia 242
Newsletter:
Pentru a primi versiunea electronica a ziarului, introdu adresa de e-mail aici:
Aboneaza-te
Evenimente de la
inchiderea editiei tiparite
Ultimele Stiri de la
inchiderea editiei tiparite

Biserica si Securitatea - Marturisiri - partea a IV-a -

Eu cred ca in aceste zile, Dumnezeu ne ofera motive de smerire in fata semenilor nostri, de cercetare si vindecare spirituala. Numai biserica are puterea de a renaste spiritual prin inviere impreuna cu Hristos, prin pocainta si rugaciune. Va invit deci:

Sa acceptam ca intre noi au fost si tortionari si informatori;
Sa intelegem ca au existat intre colaboratori si „victime“ si „calai“;
Sa ne eliberam de duhul de judecata pentru a facilita marturisirea;
Sa ii confruntam in dragoste pe cei vinovati pentru a-i aduce la pocainta;
Sa oferim celor ce doresc sa-si marturiseasca caderea, consiliere in dragoste;
Sa evaluam viata si activitatea unui slujitor al bisericii in totalitatea ei;
Sa ne rugam pentru unitate intre slujitorii bisericilor, in dragoste si in adevar.

Veniti frati pastori sa destelenim un ogor nou in Romania si sa nu mai semanam intre spini.
Bolile comunismului si firea noastra umana inclinata spre pacat au impietrit inimile multor credinciosi si au facut sa napadeasca ciulini si maracini pe cararea relatiilor dintre noi.
Deconspirarea acelor lideri si pastori care au facut politie politica, nu are nevoie sa astepte vreun verdict al CNSAS-ului. Nu ar fi surprinzator ca, persoane care ar putea obtine verdict de „necolaborare“ sa fi fost agenti sub acoperire, sau cei care in continuare sunt agenti, sa nu poata fi deconspirati prin CNSAS, ci numai prin Duhul Domnului. Totodata, s-ar putea ca pastori care au semnat un angajament sub amenintari si violenta, sau care au crezut naiv intr-o colaborare benefica sa nu fie vinovati de politie politica din pricina ca nu au vandut pe nimeni.

As vrea sa ne rugam pentru credinta oricarui Simon, ca sa nu se piarda si sa dam o sansa oricarui Iuda, cum a facut Hristos in seara Cinei de Taina, cand i-a soptit: „Ce ai de gand sa faci, fa repede!“. Ceilalti au crezut ca il trimite sa cumpere ceva pentru Cina. Daca Iuda s-ar fi pocait, l-am gasi (poate) printre eroii credintei, alaturi de Simon Petru si Saul din Tars.

Se spune ca vestitul tortionar de la Pitesti, Turcanu, inainte de a fi executat a marturisit la indemnul unui preot ortodox intemnitat cu el, ca se caieste de crimele si ororile pe care le-a comis si asemenea talharului pocait se roaga lui Hristos sa il mantuiasca. Din celula lui striga printre gratii: „Daca mai intalniti pe cineva de la Pitesti, spuneti-i sa ma ierte! Spuneti-i ca Turcanu s-a pocait si Dumnezeu l-a iertat!“

Iacov, fratele Domnului si pastorul bisericii din Ierusalim indeamna: „Marturisiti-va unii altora pacatele, si rugati-va unii pentru altii, ca sa fiti vindecati!“ (Iacov 5:16). Vindecarea vine numai prin marturisire, lepadare de legaturile tradarii, pocainta, rugaciune, iertare si dragoste crestina. Confruntarea si demascarea fratelui gresit, facuta in cadrul stabilit de Domnul, duce la castigarea lui. Sa nu-l lasam pe satana sa aiba un castig de la noi, cum spune apostolul Pavel.

Vegheati, fiti tari in credinta, fiti oameni, intariti-va! (1 Corinteni 16:13)

Apostolul Pavel avertizeaza pastorii (presbiterii) din Efes ca intre ei se vor infiltra lupii rapitori care nu vor cruta turma. Lupii in blana de oi se infiltreaza intre liderii Bisericii (prooroci, pastori, invatatori, etc.), nu in randul credinciosilor. Un slujitor al bisericii care isi tradeaza sau isi vinde „turma“ este oier, nu este pastor. Ce bine, vor spune cei tineri, ca noi nu am trecut prin acele vremuri. Prin aceasta ati recunoaste ca sunteti urmasii celor care au tradat, ar spune Domnul Isus. Ispita tradarii si a colaborarii cu fortele spirituale ale intunericului va capata forme noi si poate mai subtile in democratie.

VEGHEATI! In dosarele de la CNSAS in care eram numit TUDOR, am descoperit ca pe tavanul vecinului de sub apartamentul meu si pe dusumeaua apartamentului de deasupra erau instalate aparate de ascultare si urmarire in profunzime, cu acordul si cu angajamentul vecinilor de a nu divulga actiunea secreta a organelor speciale. Erau urmarite nu numai discutiile cu strainii, ci si comportamentul meu si al familiei mele in vederea „fructificarii operative“.

Intr-o noapte au venit la mine doi frati si sotia unuia dintre ei sa-mi spuna ca au descoperit trupul lui Bogdan (fost membru ALRC) spanzurat in pod. Vrem sa il ingropam undeva pe ascuns. Ce parere aveti?

Le-am raspuns ferm ca oricare ar fi consecintele trebuie sa se duca la procuratura si sa anunte.

Eu nu stiam atunci ca discutia era inregistrata. Cum ar fi incercat mai tarziu sa ma santajeze, daca as fi fost derutat in fata spaimei fratilor mei!

Toamna trecuta cand se discuta aprins la televiziune si in presa despre colaborarea cu Securitatea a slujitorilor bisericilor, a aparut intr-un talk-shaw un fost director din Securitatea ceausista si a spus: „Credeti ca numai atunci au fost supraveghiati slujitorii cultelor?...Nu se poate altfel, ei sunt formatori de opinie!“

Apoi au urmat discutii despre cate grupuri particulare ar putea incerca sa santajeze o persoana oarecare. In comunism am stiut ca avem un singur dusman. In democratie, daca esti santajabil, intunericul este o caracatita cu sute de brate.

Dumnezeu i-a spus lui Avraam: „Umbla inaintea Mea si fii intreg (fii drept)!“

FITI TARI IN CREDINTA! La varsta de 15 ani am avut de a face pentru prima data cu Securitatea. Eram urmarit de un coleg si turnat ca merg la biserica. Directorul scolii le-a spus parintilor ca voi fi exmatriculat din liceu daca mai merg la biserica. Am continuat sa ma furisez prin cimitirul care era langa casa celui in care se aduna mica comunitate de credinciosi. Am fost pandit si descoperit din nou de colegul sarguincios. Atunci, tatal meu m-a luat cu el prin bisericile de prin sate. Colegul a aflat si asta! Urma exmatricularea sub presiunea securitatii. Ca sa evite exmatricularea, directorul le-a cerut parintilor sa ma trimita la internatul scolii unde puteam fi supravegheat.

A inceput in sufletul meu razvratirea fata de Dumnezeu. Am hotarat nu numai sa termin cu biserica, dar am ajuns si la convingerea (cu ajutorul profesorului de filozofie, a Bibliei hazlii si a colegilor care faceau presiuni asupra mea) ca nu exista Dumnezeu. Mi-am depus dosarul pentru scoala de ofiteri. Am trecut cu bine vizitele medicale. Intr-o zi, colegul care era umbra mea, mi-a spus ca un alt coleg, fost prieten al meu acum mutat in alt oras cu familia, incercase sa otraveasca o profesoara. Dupa cateva saptamani am fost chemat la Securitate. Am fost invinuit ca am tainuit o tentativa de omor si ca se demarase impotriva mea o ancheta. „Baiete, stai ca frunza pe apa in scoala...!“, mi-a spus cel care se prezentase ca locotenent de securitate.

Aveam 17 ani. I-am spus locotenentului care ma ancheta ca nu inteleg de ce trebuie sa sufar pentru parintii mei; ca eu nu mai am nimic cu misticismul si obscurantismul religios si ca vreau sa devin ofiter. Am dat declaratii in acest sens si m-am „lepadat“ de credinta parintilor mei.

Am acceptat sa-l ajut sa clarifice „tentativa de omor“. Intr-o seara, pe cand ma duceam la sediul militiei unde trebuia sa dau „nota informativa“ despre colegul meu, din intuneric, pe strada, locotenentul beat a inceput sa arunce cu pietre dupa mine. Atunci am inteles ca ofiterul il apara pe colegul meu. Din seara aceea nu m-a mai chemat.

Tatal colegului era secretar de partid si toti ceilalti colegi ii stiau de frica. S-a facut o ancheta in scoala si au venit organele de partid de la Raion. Eu nu eram UTM-ist deoarece secretarul UTM al clasei spunea ca am sa ma botez la varsta de 30 de ani ca Hristos. Totusi m-au chemat la sedinta si acolo le-am dezvaluit intreaga inscenare, in spatele careia era ofiterul de securitate.

Am scapat de exmatriculare, dar dupa cateva luni am primit instiintarea ca dosarul meu fusese respins pentru scoala de ofiteri deoarece tatal meu era predicator (laic) baptist.
La varsta de 18 ani am fost incorporat la unitatea de transmisiuni din Campina a Ministerului Afacerilor Interne, de unde au fost trimisi la revolutie acei tineri macelariti pe aeroportul Otopeni. In cateva luni de armata mi-am dat seama ca se urmareste depersonalizarea noastra si am inceput sa traiesc cu aceasta teama. Dupa cateva luni, un ofiter m-a chemat si mi-a spus sa imi fac valiza ca plec la o scoala speciala de ofiteri deoarece dosarul meu a fost reanalizat si am fost admis fara examen. I-am raspuns ca nu ma mai intereseaza scoala de ofiteri si am refuzat categoric.

Anul doi l-am facut la adapostul antiatomic din Pitesti, ca sef de nod radio pentru Apararea Locala Antiaeriana (ALA). Dupa 20 de luni de armata, la varsta de 20 de ani m-am dus in concediu acasa, in Jibou un mic orasel de pe valea Somesului. Intr-o duminica seara de August, L-am primit pe Hristos. I-am marturisit toata razvratirea mea si teama mea de viitor si in seara aceea I-am facut fagaduinta ca am sa-L slujesc ca pastor orice s-ar intampla.

Am inceput sa citesc din nou Biblia si sa scriu poezii.

Intors la cazarma, am continuat sa citesc Biblia si sa scriu poezii crestine. Le ascundeam sub saltea, dar un coleg le-a descoperit si dupa cateva zile am fost chemat la raport de un colonel de la Contra-Informatii (C.I.) sosit de la Craiova pentru a ancheta cazul meu. Era in toamna anului 1964. Colonelul m-a intrebat despre poezii si despre elevii de liceu din Jibou care merg la biserica.

Am refuzat sa ii vorbesc despre elevii de liceu din Jibou. I-am spus ca m-am hotarat sa studiez teologia si sa devin pastor. Inca nu eram botezat. M-a amenintat ca va avea grija sa ajung nu la teologie, ci dupa gratii si sa-mi aduca colegii pachet. Am simtit ca amenintarile lui nu au nici o putere asupra. Eram in sinea mea fericit ca la numai doua luni dupa ce L-am primit pe Hristos aveam sa sufar pentru credinta. Colonelul a plecat si am fost inlocuit din toate functiile care le aveam ca sergent. Nu mi-au mai dat tinuta de iarna, si in tinuta de vara si fara manta am continuat serviciul militar pana la sfarsitul lunii Noiembrie.

(continuare in numarul viitor)
Pastor Vasile Alexandru Talos,
fost presedinte al Uniunii Bisericilor Baptiste

Trimite acest articol pe e-mail Tipareste acest articol
Cautare:
Gaseste un cuvant cheie folosind aceasta optiune:
Cauta in site
Pagina Principala | Despre Ziar | Publicitate | Programare Editii | Distributie | Abonamente | Redactie | Contact | Sponsori
© www.RomanianTribune.net