Internetul e precum fata saracului din poveste - fata aceea care, imbracata intr-un navod si calare pe-o capra chioara cu ochiul dupa buruienile din sant, a reusit performanta de a merge „nici imbracata, nici dezbracata, nici calare, nici pe jos, nici pe drum, nici pe langa drum“.
Exemplul cel mai la indemana este e-mailul (sau, daca preferati, posta electronica): nu e nici scrisoare, in sensul clasic al cuvantului, dar nici intru totul conversatie spontana. E „si-si“ sau „nici-nici“ depinde de jumatatea paharului pe care alegi s-o privesti. Odinioara, scrisoarea reprezenta un intreg ritual socio-cultural. Formulele de adresare si de incheiere erau definite prin reguli consfintite de traditie, iar stilul epistolar se ridica la rang de arta. Intr-o scrisoare nu te puteai exprima dupa cum „iti venea la gura“. Scrisoarea impunea respectul cuvantului scris - cel care, prin definitie, ramane. „Verba volant, scripta manent“, spuneau stramosii nostri, latinii (care aveau, ca si francezii, cate o vorba pentru fiecare lucru si de fiecare data aveau dreptate). Vorba zboara, scrisul ramane. Scrisoarea era conceputa pentru a fi citita si rascitita, cantarita in detalii si rasuciri de fraza.
Cu totul altfel stau lucrurile in cazul e-mailului. Exprimarea e libera, spontana, apropiata stilului „cum imi vine la gura“. Nimeni nu sta sa cumpaneasca fiecare cuvant inainte de a se apropia de tastatura. Distanta in timp dintre expeditor si destinatar nu se mai masoara in zile sau chiar saptamani, ci in minute sau, in cazul chat-ului, chiar in fractiuni de secunda. Reactiile si contra-reactiile decurg, pana la un punct, cu firescul si rapiditatea conversatiilor „fata in fata“. Si totusi, se poate vorbi deja de aparitia unui nou stil epistolar - stilul „emailistic“ (ingaduita-mi fie licenta). Nu ma refer aici doar la simbolurile uzuale, menite sa reprezinte stari de spirit: zambet, ras in hohote, tristete, s.a.m.d. - desi ele ar merita o discutie aparte. Nu ma refer nici la e-mailurile „oficiale“, de serviciu, care respecta cu strictete un format standard.
Ma gandesc mai degraba la acel stil inconfundabil pe care fiecare utilizator de e-mail si-l formeaza mai devreme sau mai tarziu si care-ti permite, de multe ori, identificarea autorului chiar si in absenta semnaturii.
E si acesta un semn al timpurilor - cand fiecare e liber sa-si creeze propriul stil.
Va spun: internetul e „nici calare, nici pe jos“. Luati, bunaoara, cazul ziarelor si revistelor in varianta electronica (nici o publicatie cat de cat serioasa nu-si mai poate permite absenta unei variante pe „web“). Ce-i drept, esti lipsit de placerea rasfoitului, iar ochiul nu ti se mai poate delecta mangaind pagina tiparita incepand cu titlul mare din coltul stanga-sus si terminand cu cel din coltul dreapta-jos (uite, v-am vandut un secret al tehnoredactarii). Avantajele sunt, insa, de natura sa contrabalanseze dezavantajele - iar asta v-o spune un impatimit al tipariturilor. Mai intai, pentru ca, in materie de editare grafica, paginile de web devin pe zi ce trece tot mai sofisticate. Capcanele estetice, menite sa atraga privirea in varianta tiparita, sunt inlocuite cu altele, de factura diferita, dar nu mai putin eficiente. Intervine, in plus, aspectul financiar. Spre deosebire de publicatiile „de chiosc“, variantele electronice sunt gratis. Te desparte de ele un simplu „click“. Si cine poate rezista unei economii de cativa lei? Asa se face ca, de multe ori, numarul cititorilor editiilor electronice il depaseste pe cel al editiei tiparite.
Marea gaselnita, insa, a editiilor electronice ramane forumurile - posibilitatea de a-ti spune opinia despre un articol, o idee, un ziarist sau un personaj politic. Ele raspund unei nevoi umane adanc inradacinate: „datul cu parerea“. Fiecare cititor de ziare va fi experimentat macar o data in viata frustrarea celui incapabil de a-si da cu parerea dupa lectura unei gazete. Fiecare cititor va fi pleznit macar o data, cu palma, pagina tiparita, si-si va fi facut ochii roata in cautarea unui interlocutor caruia sa-i expuna parerea pe marginea subiectului cu pricina, negasind niciunul la indemana. Fiecare va fi simtit la rastimpuri senzatia ca explodeaza de indignare sau de bucurie daca apuca sa-si impartaseasca gandurile. In momentele acelea poti merge la vreun birt, sau poti scrie cateva randuri pe forum - randuri care vor fi accesate si re-interpretate nu doar de amicii de pahar, ci de cateva sute sau mii de cititori. Un asemenea impact al datului cu parerea nu e deloc de neglijat. In fine, dar nu in cele din urma, intervine din nou factorul timp. Ca unul care in ultimii ani a petrecut mai multa vreme in strainatate decat in tara, am cunoscut in nenumarate randuri satisfactia celui care citeste ziarele inainte chiar ca ele sa ajunga in mana cititorilor romani. Nu pot decat sa-mi imaginez ce avantaj poate reprezenta pentru un om de afaceri aceasta posibilitate de a afla, cu mai bine de opt ore inainte de restul lumii, un crampei esential de informatie. Nefiind, insa, om de afaceri, ma multumesc cu satisfactia de a ma simti „nici pe drum, nici pe langa drum“ - nici in tara, dar nici foarte departe de ea. De buna seama, nu sunt singurul care simte asa ceva, pentru ca internetul a modificat fundamental insasi notiunea de „diaspora“. Dorul de tara se poate gestiona mult mai usor cand, desi aflat la mii de kilometri distanta, de prieteni, afaceri, ziare, ba chiar si de televiziunile romanesti, nu te desparte decat un simplu „click“ pe buton. Nu e o stire care sa „faca“ prima pagina a ziarelor sau care sa deschida buletinele de stiri - dar lumea a inceput sa „intre la apa“. A devenit, in ultimii ani, ceva mai mica, sau, macar, ceva mai usor accesibila. E un soi de avalansa „pe invers“, in care bulgarele, rostogolindu-se din ce in ce mai repede, se face din ce in ce mai mic. Procesul se afla abia la inceput si e greu sa-i apreciezi pe deplin impactul, in conditiile in care fiecare zi aduce noi oportunitati si riscuri, in domenii dintre cele mai diverse. Ca romani, stim ca orice dus are si-un intors, dar ce te faci cand atat „dusurile“ cat si „intorsurile“ se afla intr-o retea din ce in ce mai cuprinzatoare? Deoparte, nu poti, oricum, sta. E o avalansa de care nu te poti feri. Te poti, in schimb, mangaia cu gandul ca exista riscuri mai serioase decat acela ca fiecare sa aiba acces la o fata saraca, dar desteapta, imbracata doar intr-un navod de pescar.
Alin Fumurescu - Cercetator Universitatea Bloomington, Indiana