Statul isi asumase un rol care nu era al lui

O excelenta carte despre bani: ,,Cum sa muscam azi din painea zilei de maine’’. A scris-o Adrian Vasilescu. A aparut prin grija Editurii ,,Minerva”. Iar revista noastra a organizat pe marginea ei, la Iasi, in cadrul simpozionului ,,Acceleratori ai performantei economice’’, o interesanta dezbatere. Iar acum o prezentam cititorilor nostri in secvente grupate pe cateva teme de actualitate. (Top Business)

Dupa ce ranile s-au vindecat, razboiul fiind dat uitarii, tarile iuti de picior in planul dezvoltarii economice au declansat imediat batalia pentru bunastare. Mobilizarea economiilor – evidentiata cu deosebire intr-unul din canoanele vremurilor noi: „Economisiti si prosperati’‘ – incepea sa nu mai fie doar treaba indivizilor. Devenea mai ales treaba pietelor financiare, ce-si intindeau antenele din America pana in Asia. Asa ca inca un canon a cucerit lumea: „Imprumutati-va si prosperati!’‘

Lumea se schimba, intr-adevar. Dar de aici, din Romania socialista, nu era tocmai usor sa intelegem cum se nmulteau banii economisiti si cum ajungea in banci atata banet. Sau cum nenumarate familii, tinere sau trecute de varsta tineretii, luau cu asalt bancile, imprumutau bani pentru un timp indelungat si se mutau in case noi; pe urma imprumutau alti bani, pentru bunuri de consum de folosinta indelungata. Dupa care se apucau sa munceasca din rasputeri
ca sa-si poata plati datoriile. Dar acasa la ei, la capitali sti, am reusit sa inteleg.

De ce n-am scris cartea in anii ’70 ori in anii ’80? Pentru ca nici o editura din Romania acelor ani nu mi-ar fi publicat-o. In plus, cartea n-ar fi avut utilitate practica. Nici bancile romanesti, foarte putine, nu dadeau credite pentru consum, nici puterea de atunci – care propagandistic facea mare caz din ridicarea nivelului de trai – nu era preocupata de satisfacerea poftei de consum a populatiei. Si am mai avut un motiv. Nu eram foarte convins ca se deschidea o noua fereastra spre viitor. Altfel, poate ca as fi scris totusi cartea si as fi incuiat-o intr-un sertar. Abia mai tarziu am inteles cat de urias era jaful pe care il facea statul prin monopolizarea constructiei de case. Prin ’88, in spitale era o criza acuta de medicamente. Pana si anestezicele au fost rationalizate. Plangerile medicilor si ale bolnavilor au ajuns pana „sus’‘. Asa ca s-a incropit un soi de ancheta. Prefacandu-se nedumerit, prim-ministrul de atunci l-a intrebat smechereste pe un sef de clinica: „Te pomenesti, doctore, ca daca-ti cer o aspirina o sa-mi spui ca n-ai? ‘‘Raspunsul insa l-a lasat fara replica: „Pentru dumneavoastra am; pentru populatie nam’‘. Adevarul este ca statul, asumandu-si un rol care nu era al lui, acela de agent economic, s-a apucat sa faca fabrici si sa construiasca blocuri, cheltuind bani ce ar fi fost normal sa ajunga in spitale, in scoli, in constructia de autostrazi, de drumuri si in multe alte sectoare sociale. Rezultatul: a fost restransa drastic cota de bunastare a populatiei. Apoi au fost devastate si alte cote: de importuri de echipamente, de tehnologie sau de informatii, de hrana, de caldura, de lumina. Pana la urma nimic n-a iesit bine. Fabricile, neretehnologizate la timp, au suferit o grava uzura morala si fizica, scotand prea putina valoare adaugata in schimbul imenselor cantitati de resurse pe care le inghiteau cu nestapanire. Blocurile, urate, multe sordide, au uniformizat orasele Romaniei si le-au dat un aer trist. Gazele nu mai ajungeau, lumina in locuinte se stingea cu orele iar frigul din case devenise ceva obisnuit. Cozile la magazinele alimentare umileau milioane de romani. Absenta pietelor libere, de productie si de consum, era resimtita dramatic de populatie si de economie .

De ce n-am scris cartea imediat dupa decembrie ’89? Nu-i venise inca timpul. Cum sa le fi spus romanilor, in anii ’90, sa se imprumute si sa prospere? Ar fi fost un sfat fara sens. Daca nu cinic. Am avut atunci, personal, o experienta nefericita. Pe la inceputul anilor ’90, in plin proces de schimbari economice, am convins mai multi colegi jurnalisti sa incercam sa dam ceasul inainte. Sa facem o asociatie, sa cautam o banca dispusa sa ne dea un credit ipotecar si sa construim un bloc cu care sa si garantam imprumutul. N-am gasit si initiativa a murit. Romania nu avea atunci o lege a creditului ipotecar si nici o banca nu se incumeta sa puna ipoteca pe un imobil in constructie. Bancile aveau doar o singura legatura cu populatia: ii luau economiile. E drept, cu dobanzi bunicele. Credite insa dadeau cu preponderenta Guvernului. Sau, intr-o mai mica masura, intreprinderilor. Populatia nu avea acces la banii bancilor. Si chiar daca Romania trecuse dintr-o epoca istorica in alta, absolut noua, mai era mult pana departe. Mai ales, era mult pana la prosperitate, fenomen la care nu aveam cum sa ajungem inainte de a cladi un sistem bine organizat de piete libere integrate, de marfuri, de actiuni, de bani. Piete care, ca sa fie functionale, aveau nevoie de reglementari inteligente, de institutii solide si de reflexe bune. Si, nu in ultimul rand, de un climat al afacerilor care sa fie, deopotriva, atractiv si stimulator. Stiam, atunci, ca trecerea la economia de piata va fi un proces indelungat, complex si dificil. Iar fara o economie de piata solida nu aveam de ce sa ne incumetam, noi, romanii, sa speram la bunastare prin credite ipotecare si prin credite de consum.

(Adrian Vasilescu)