"Salon auto" pentru NATO la Bucuresti
Imagine spectaculoasa in centrul Capitalei: aproape 500 de limuzine destinate sefilor de stat si ministrilor din tarile participante la Summitul NATO de la Bucuresti asteapta startul evenimentului din 2-4 aprilie. Locatia: Piata Constitutiei, vizavi de Palatul Parlamentului („Casa Poporului“).
Vestea ca masinile blindate (aproape 30 la numar) in care vor calatori sefii de stat invitati la Summitul NATO sunt parcate in Piata Constitutiei a adunat zilele acestea zeci de bucuresteni pe trotuarele din jurul Palatului Parlamentului. Celebrele Mercedes, despre care se spune ca pot opri glontul unei mitraliere, au fost la mare cautare.
Desi „ascunse“ de ochii curiosilor intr-o mare de automobile marca Ford, cei mai curajosi s-au apropiat de gardul jandarmeriei, care inconjoara Salonul Auto ad-hoc, si au „furat“ cateva fotografii cu limuzinele in valoare de aproape jumatate de milion de euro fiecare. In zona exista si un service improvizat, special pregatit pentru limuzinele summitului.
„E prea tare pentru Romania“
„Tu-ti dai seama cati cai-putere stau sub capotele alea, nene? E prea tare pentru Romania“, isi pune mainile in cap Bogdan, un adolescent in varsta de 18 ani pasionat de automobile. Cele aproape 500 de automobile, asezate una langa alta cu o precizie milimetrica, prevestesc importanta momentului ce va sa vina.
Sunt pazite non-stop de jandarmerie si SPP si nimeni nu poate sa se apropie de gardul de protectie din jurul lor. „Au fost unii care au vrut sa fotografieze masinile. I-am invitat sa faca asta de pe trotuar. Nu e voie sa va apropiati“, avertizeaza un angajat al SPP.
Limuzina blindata, 500.000 de euro
Limuzinele sunt oferite de catre dealerii Mercedes-Benz si Ford in Romania, in calitate de sponsori ai summitului. In actionariatul celor doua companii se regaseste, printre altii, si omul de afaceri Ion Tiriac. Insa autovehiculele-vedeta parcate in Piata Constitutiei sunt cele 30 de Mercedes „S-Guard“ blindate. Potrivit importatorului, pretul unei „bucati“ ajunge la aproape o jumatate de million de euro.
Modelul e destinat celor „care se tem, zi de zi, pentru vietile lor. (...) Aproape ca nu exista presedinte de stat care sa nu fi pus piciorul in limuzina blindata a celor de la Mercedes-Benz. Este o arma completa antitero, de lux, iar cererile cele mai ridicate vin din zone precum America Latina sau Orientul Mijlociu, dar si din Europa Centrala si statele fostei Uniuni Sovietice, „se arata intr-o prezentare oficiala a Mercedes-Benz Romania“.
Si daca multi dintre bucuresteni uita sa-si inchida gurile a mirare in fata minunii ca renumiti presedinti de stat vor calatori cu aceste bijuterii pe patru roti, exista insa si sceptici. „Dumneata chiar crezi, domnule, ca vine Bush in Romania? Ce, chiar am fata de prost? Ala are treburi mai importante, o sa trimita o sosie, asa fac toti“, explica plin de patos un domn in varsta.
A urmarit el emisiuni la televizor si a vazut ce tactici adopta „oamenii cu greutate“. „Bush asta nu stie decat unde e Rusia, in rest Europa de Est nu e trecuta pe harta lui“, si pensionarul incepe sa rada zgomotos. Casa Alba i-a inselat insa asteptarile. Recent, a confirmat oficial prezenta presedintelui american si intalnirile acestuia cu omologul Traian Basescu si premierul Calin Popescu-Tariceanu.
(Andrei Ciurcanu - Evenimentul Zilei)