Devenit clasic inainte de a implini 40 de ani, infasurat
in mitul operei permanent precedandu-l si care construia, prin uriasa sa
fascinatie, insusi mitul artistului, Sabin Balasa a trait in acest cerc al creatiei
nicicand intrerupte: el crea opera si opera il crea pe sine. „Faci fapta si ai
puterea faptei“ spunea adesea si facea exact ce spunea. Marile sale proiecte, incepand
cu cel aproape obsesiv al initierii unei noi renasteri culturale, artistice,
spirituale nu erau decat etape ale unui demers bine structurat si cu multa
energie, migala si, desigur, geniu executat. Sabin lucra foarte mult
(10-16 ore pe zi), picta, scria, citea si isi ordona insemnarile. Apoi, dupa
zile, uneori saptamani de tacere, exploda in putinele intalniri pe care si le ingaduia,
era dezinvolt, totdeauna interesant, receptiv la ceilalti, adesea exasperant de
ingaduitor cu agresive mediocritati carora le gasea paradoxale justificari (sau
stia ceva ce nu intelegeam noi si asa isi alimenta gandurile), dar apela la
rafinate tehnici socratice, astfel incat, indiferent de pretextele tematice
uneori desuete ale suetelor intamplatoare, temele mari ale lumii sale, deci ale
lumii, dominau discutia.
A ales sa-si petreaca vesnicia la
Iasi, oras pe care adesea il asemana Florentei, pe care l-a iubit pentru zarea
sa metafizica si care l-a iubit, la randu-i, pentru ca era constient ca Sabin
i-a daruit unul dintre simbolurile care-l plaseaza intre marile cetati
culturale ale lumii. Opera lui Sabin Balasa e risipita peste tot in lume, de la
indepartata America pana la si mai indepartata China, lucrarile ale sale sunt gazduite
de mari muzee si de importante colectii private din lumea intreaga, murale ale
sale se gasesc si la Bucuresti si la Bacau si la Galati, dar Sala Pasilor
Pierduti a Universitatii „A.I.Cuza“ din Iasi, un spatiu imens, de peste 1000
m.p., care gazduie este cel mai mare ansamblu de pictura murala realizata de un
singur artist din lume, careia i se adauga, din 2002 incoace si Aula Magna
„Mihai Eminescu“ dominata de uriasa fresca „Galaxia iubirii“ (57 m.p.)
reprezinta epicentrul stabil si definitoriu al creatiei sale. Zorii uriasei
sale celebritati au mijit aici cu exact patru decenii in urma, cand a inceput
realizarea muralelor, despartirea sa de lumea trecatoare s-a produs tot aici.
Simbolistica gestului este una tipica vietii si operei lui Sabin Balasa, cercul
partii trecatoare a vietii sale s-a inchis la Iasi, acolo de unde, de fapt, a inceput
nemurirea sa. Sabin stia ca e nemuritor, a acceptat sa fie numit mag al
timpului, zambind complice cand a fost deconspirat, iar cumplita boala care l-a
intrerupt din lucru si apoi l-a intrerupt din viata, a trimis in neant si multe
dintre uriasele sale proiecte nicicand posibil de a fi implinite de altcineva.
Sabin era activ, puternic si era mult prea ocupat ca sa aiba timp sa moara. N-a
murit linistit, n-a murit impacat, n-a murit resemnat. A murit furios, era prea
lucid ca sa nu inteleaga ce i se intampla, si a primit aceasta mare nedreptate,
ca pe atatea altele care i s-au intamplat in timpul vietii, gata de lupta, dar
lumina s-a stins. Cu cativa ani in urma, il priveam pe Sabin pictand pana cand
s-a intunecat, nimeni n-a avut curajul sa aprinda lumina, Sabin continua sa
picteze cu o precizie supraumana. Apoi, cand a terminat, am aprins lumina,
totul era perfect si Sabin a spus calm „Imaginea este in creier, eu cand pictez
nu trebuie sa vad panza“. Imi place sa cred ca Sabin picteaza si acum in intuneric,
dar ceea ce stiu sigur e ca, daca el nu mai lucreaza la opera sa, opera sa
lucreaza pentru el si ea construie ste si va construi in veacurile ce vin mitul
Sabin Balasa.
Prof. Constantin Dumitru - Redactor Sef Top Business, Bucuresti