Petrolul se scumpeste, Petrom sarbatoreste
Austriecii de la OMV au facut o afacere in Romania:
Petrom, companie cumparata in 2004, are un profit-record.Petrom a anuntat ieri o majorare
a profitului net pe primele trei
luni cu 156% fata de aceeasi
perioada a anului trecut, iar
proprietarul companiei petroliere, compania
austriaca OMV, a raportat castiguri
foarte mari fata de anul trecut, bazate pe
investitia din Romania. Austriecii au
castigat aproape 800 de milioane de
euro in primele trei luni ale anului,
contributia Petromului la profitul
OMV fiind de aproape 300 de milioane.
Astfel, numai in primele trei luni
din acest an, OMV a castigat pe baza
companiei Petrom aproape jumatate
din cat a platit statului in 2004 pe
actiunile „de control“ la Petrom. OMV
a platit pentru 33% din Petrom 669
milioane de euro, iar la majorarea de
capital prin care a ajuns sa detina 51% a
mai contribuit cu 1,5 miliarde de euro.
Petrom vrea mai mult
Cu doar o zi inainte de anuntarea
profitului pe primul trimestru, Petrom a
operat cea mai mare majorare a pretului
la carburanti: 1.200 de lei vechi pentru
un litru de benzina si motorina. Numai
in 2008, liderul pietei petroliere din
Romania a scumpit produsele de cinci
ori, justificandu-si actiunea prin cresterea cotatiilor internationale la titei.
Pretul carburantilor s-a apropiat
astfel de pragul psihologic de 5 lei pentru
un litru, prognozat de analisti inca de la
inceputul anului. Cea mai scumpa
benzina si cea mai scumpa motorina la
Petrom au acelasi pret: 4,57 lei (1,248
euro) pentru un litru. In urma cu zece
ani, romanii plateau doar 25 de eurocenti
pentru un litru de benzina.
Mariana Gheorghe, directorul general
al Petrom, a spus ca rezultatele
favorabile depind si de integrarea
Petromservice (compania condusa de
Liviu Luca, seful sindicatului Petrom -
n.r.), care a sporit eficienta in activitatea
de explorare si productie. Petromservice
a fost cumparat de Petrom anul trecut.
Petrom si-a propus pentru intregul
an un profit net de 663 milioane euro, cu
36% mai mare decat cel pe care l-a avut
in 2007 (de 492 milioane euro). Nu doar
Petrom si OMV beneficiaza de cresterea
cotatiilor petrolului pe plan interna-
tional, care inregistrau ieri o noua
valoare-record: 122,8 dolari. Exxon Mobil,
cea mai mare companie petroliera
privata la nivel mondial, a raportat in
primul trimestru un profit net de 10,8
miliarde dolari. Grupurile petroliere
British Petroleum si Royal Dutch Shell
au obtinut cresteri semnificative ale
profiturilor nete de 6,6 miliarde de
dolari, respectiv 7,8 miliarde de dolari.
Castigurile tuturor companiilor petroliere
vin din tranzactiile cu petrol scump
si datorita interesului tot mai multor
investitori sa-si plaseze banii in petrol,
„cea mai sigura moneda“.
Companiile cele mai castigate sunt
cele care au exploatare si productie, deoarece
fac comert cu petrolul extras. Cele
care au doar rafinare si importa petrol
ies in pierdere la aceste cotatii-record.
Este si cazul Rompetrol, a carui divizie
de servicii petroliere la sonda estimeaza
un castig net de 6,8 milioane de dolari in
2008, cu 4% sub profitul din 2007.
PUTERE
Dictatura companiilor petroliere
Daca petrolul este exploatat in ritmul
actual, atunci majoritatea campurilor
petrolifere din lume se vor inchide pana
la sfarsitul secolului. Acest scenariu
apocaliptic prevazut de Gary S. Swindell,
consultant american care a lucrat cu
companii precum Devon sau Goldman
Sachs, nu sperie prea mult consumatorii
de petrol. Swindell spune ca rezervele
SUA, ale Chinei si ale Rusiei mai pot fi
exploatate maximum 20 de ani, in timp
ce doar Canada mai are rezerve de petrol
pentru inca 200 de ani. Oamenii
consuma insa la fel de mult carburant,
cererea Chinei este tot in crestere, iar
solutiile ecologice nu sunt incurajate.
Un
posibil raspuns ar fi presiunea pe care o
fac gigantii petrolieri asupra
constructorilor de masini ecologice care
le-ar prabusi afacerile. In timp ce
politicienii americani blocheaza in
continuare exploatarea rezervelor din
Alaska si Colorado, americanii nu renunta
la masinile mari care consuma mult (in
SUA sunt 132 milioane de masini, potrivit
„Forbes“ - n.r.) in schimbul celor ecologice
produse de Honda sau BMW. Americanii
platesc 3,5 dolari pentru un galon
(adica sub 1 dolar pentru un litru de
benzina - n.r.). Jurnalistii de la „New York
Sun“ spun insa ca, in cativa ani, galonul
ar putea costa 10 dolari.

PETROLISTI
Averile din aurul negru, pe podiumul „Forbes“
Roman Abramovici
Cinci dintre primii zece cei mai bogati petrolis
ti ai lumii sunt rusi. Roman Abramovici
este liderul acestui clasament „Forbes“.
La 39 de ani, Abramovici are o avere
de 18,2 miliarde de dolari obtinuta din
afaceri cu petrol, desi viata nu ii promitea
un asemenea viitor, fiind orfan de mic
copil. Rusii din Top 10 au o avere totala de
55 miliarde de dolari, cu 25 de miliarde
peste averea celor trei americani, un
canadian si un saudit care se afla tot in
prima parte a clasamentului.
Vaghit Alekperov
Vaghit Alekperov este al patrulea cel mai
bogat petrolist din lume si ocupa locul 37
in topul celor mai avuti oameni de pe
glob. Pana la 55 de ani, a castigat
11 miliarde de dolari din petrol. El a fost
ministru al energiei in fosta URSS, iar
acum conduce compania Lukoil,
cea mai mare companie petroliera
privata din Rusia. Compania condusa de
Alekperov ocupa in Romania locul trei pe
piata, cu 300 de benzinarii si Rafinaria
Petrotel, la Ploiesti.
Catalin Balan - Evenimentul Zilei