Cine e, in fond, acest Ion Iliescu? In mod matematic
si sinistru, minusul care masoara, de 60 de ani, distanta intre ce
suntem si ce puteam fi, o infirmitate medaliata care ne-a invatat sa
dansam cu handicap. Un mincinos patologic inramat deasupra hartii de
stat. Iliescu e nimicul fertil.
La 78 de ani, dupa o viata indobitocita de comunism, Iliescu naste in
continuare. N-au fost de ajuns Roman, Vacaroiu, Hrebenciuc si ceilalti
copii stricati cu care a imbacsit Romania. Acum l-a fatat pe Oprescu.
Cu o sfortare de lauza arivista. Caci Iliescu isi doreste, ca de
obicei, tot: puterea, partidul, Bucurestiul.
Iar
Bucurestiul e o tema grea. Singurul succes PSD-Iliescu la Bucuresti,
singura victorie si singurul fel de a lua conducerea orasului au fost
mineriadele. In rest, un refuz istoric si categoric.
Din acest
motiv, noul asalt e pur resentimentar. El vrea sa razbune o neputinta
momind un oras cu iluzia sfruntata a nou-nascut-independentului Oprescu.
Mai mult, Iliescu se intoarce la singura forma de actiune politica pe care o cunoaste: lucrul cu multimile derutate.
Planul
lui Iliescu pe directia Oprescu ii transforma pe bucuresteni in armata
personala. Impiedicat de vremuri sa aduca iar minerii pentru a repeta
reteta despartirii de Roman, Iliescu propune bucurestenilor o mineriada
electorala. Incolonati in spatele Independentului, ei ar urma sa
voteze, de fapt, condamnarea lui Geoana si reintronarea lui Iliescu.
Cam obsesiv, cam meschin pentru un oras mare, cam tarziu.
Iliescu
trebuie ridiculizat si izgonit dintre propunerile serioase ale vietii
publice. Reactia sa la interventia presedintelui Basescu e, desigur,
mincinoasa, dar imprastie, in plus, un iz scelerat care dezonoreaza
milioane de oameni. Iliescu e scandalizat de amestecul lui Basescu in
campania electorala. Eu si multi altii nu simtim nici un deranj, pentru
ca nu am aflat nimic nou. Stiam ca Basescu il sustine pe Blaga.
Stiam
ca presedintele trebuie sa respecte legea si institutiile statului, nu
fictiunile care spun ca presedintii se auto-sterilizeaza de cum devin
presedinti. Spre deosebire de Iliescu, Basescu nu a stabilit prin
edictul de la Satu Mare ce sentinte trebuie sa dea Justitia si nici nu
a arbitrat jocul puterilor in stat cu ajutorul argumentului mineresc.
Iliescu a atacat violent societatea si institutiile statului ori de
cate ori acestea au scos capul sau au clipit in alta directie. Iliescu
n-a incalcat Constitutia. A zdrobit-o. Iliescu nu intelege echilibrul
democratic. Basescu il practica.
Insa adevarata insolenta e
alta. Iliescu ii aminteste lui Basescu de echilibrul alegerilor din
1990. Pe atunci - minte hepatic Iliescu - Ratiu si Campeanu au avut
parte de un turnir elegant si corect. Serios, mincinos batran? Milioane
de oameni isi amintesc altceva: ca Radu Campeanu era fugarit de multimi
isterizate de sloganurile lui Iliescu, ca Iliescu a recitat poezia „Nu
ne vindem tara!“, ca Iliescu a vorbit de aparitia legionarilor, ca
ziarele FSN dezvaluiau relatiile sexuale Doina Cornea-Campenau, ca la
alegeri au fost omorati in bataie oameni prea critici cu tatuca Ilici.
Au trecut 18 ani, dar n-am uitat. Iliescu va plati. Deocamdata, pe
pielea lui Oprescu.Traian Ungureanu - Cotidianul
publicat sub titlul: "Independentul va plati"