Tribuna Romaneasca | Romanian Tribune - Ziarul românilor-americani editat la Chicago ??ISSN 1556-1135
Rolex own gem laboratories, experienced replica omega watches experts using the most advanced equipment control gem quality. These gems subsequently handed over to rolex daytona uk the company's internal stone setting masters, professional technology to enhance its natural luster. Rolex exclusive casting the insid,This new self-winding mechanical movement serves as masterpiece watches the pinnacle of watchmaking. This only has 14 patents movement, in precision, power reserve, shockproof, anti-magnetic, wear comfortable and reliable all respects is very good, perfect watches display of exquisite Rolex technology.
Tribune Romaneasca | Romanian Tribune
Tribuna Romaneasca | Romanian Tribune
An independent publication of:
Romanian-American Network Inc. (NFP-NGO)
The largest Romanian newspaper
in United States.
Ultima Editie Tiparita:
RomanianTribune - Prima Pagina - Editia 293
Din Editia Tiparita:
Newsletter:
Pentru a primi versiunea electronica a ziarului, introdu adresa de e-mail aici:
Aboneaza-te
Evenimente de la
inchiderea editiei tiparite
Ultimele Stiri de la
inchiderea editiei tiparite

Adjunctul lui Ion Ratiu a fost spionul Securitatii

Adjunctul lui Ion Ratiu in Asociatia Culturala a Romanilor din Anglia, Silviu Craciunas, a fost in realitate unul dintre cei mai eficienti agenti ai Securitatii. Cotidianul publica in premiera documente din arhiva SIE.

Vreme de cinci decenii, Silviu Craciunas a fost considerat un erou al rezistentei anticomuniste si al exilului romanesc. A facut puscarie politica in perioada celei mai aprige prigoane comuniste, a fost protagonistul a doua treceri spectaculoase a granitei spre Vest, apoi a devenit cunoscut in Occident ca autor al unui best-seller despre toate aceste aventuri, „The Lost Footsteps“ („Urme pierdute“). Nimic din comportamentul sau nu a tradat ceea ce avea sa devina cea mai mare revelatie pentru cercetatorii istoriei recente si cel mai cumplit soc pentru fostii sai prieteni si camarazi: Silviu Craciunas a fost unul dintre cei mai eficienti spioni ai Securitatii, iar activitatea sa anticomunista era paravanul prin care a penetrat diaspora romaneasca.

Devoalarea incredibilei istorii a lui Silviu Craciunas s-a produs prin desecretizarea celor 90 de dosare care-l au ca subiect, transmise de SIE la CNSAS. Documentele releva cum acest agent destoinic al Securitatii i-a pacalit nu doar pe cei din jur, ci si serviciile de informatii ale SUA, Frantei si Marii Britanii, care l-au crezut angajat in lupta anticomunista.
Primul dosar din arhiva SIE pe numele lui Silviu Craciunas dateaza din 1938, cand a fost arestat si condamnat la noua luni de inchisoare de Siguranta carlista pentru ca a fost prins cu manifeste legionare la Sibiu. In 1948, dupa ce organizase fuga in strainatate a mai multor persoane, este prins de catre Securitate. In cartea sa, Craciunas spune ca a scapat de securisti intr-o scara de bloc in momentul in care le propusese sa-i duca la o alta legatura a sa.

Adevarul istoric pare sa fi fost altul: „In 1949 a convenit cu Securitatea sa fie facut scapat si sa fie trimis in strainatate, pentru a penetra diaspora“, arata cercetatorul Dumitru Dobre, de la Institutul pentru Memoria Exilului Romanesc, care a studiat dosarul lui Craciunas si urmeaza sa scoata o carte. A „fugit“ prin Ungaria, a ajuns la Paris si a contactat Comitetul National Roman. In scurt timp, Comitetul si serviciile de informatii ale Aliatilor l-au retrimis in Romania pentru a organiza o retea de extragere din tara a disidentilor. Revenit la Bucuresti, el a prezentat Securitatii un prim raport al sau despre emigratia romaneasca, apreciat de Securitate. Insa dupa cateva luni a fost suspectat de tradare si joc dublu si a fost arestat.

Patru ani a stat in detentie la inchisoarea Malmaison, fiind torturat pentru a recunoaste tradarea. In 1954 a reusit sa-i convinga pe securisti ca e loial cauzei comunismului. De la Malmaison a fost transferat la spitalul inchisorii din Burdujeni-Suceava, de unde a reusit sa „evadeze“. Un an mai tarziu semneaza si un angajament cu Securitatea, atipic si plin de patos: „Prin metode exceptionale, pline de omenie, au reusit sa ma transforme din dusman al comunismului in luptator pentru cauza comunismului. (...) Am afirmat ca din convingerea cea mai completa sunt hotarat sa execut orice actiune, ca sa ma pot bucura de ocrotirea mea si a familiei mele, asa cum mi s-a promis de forurile competente la 1 septembrie 1954“.

In cei trei ani care au urmat detentiei s-a pretins fugar si s-a „ascuns“ la diferite adrese, dar paralel scria rapoarte zilnice Securitatii, inclusiv despre cei care il gazduiau. „Recomanda Securitatii ca aceia despre care credea ca banuiesc adevarata sa activitate sa ramana in inchisori sau sa fie redusi la tacere“, spune Dumitru Dobre. In perioada 1956-1957 finalizeaza un superplan de intoarcere in Occident, sub acoperirea pe care i-o ofereau anii de puscarie si „cauza anticomunista“ pentru care suferise.

Intre „obiectivele misiunii in strainatate“, pe care singur si le stabileste intr-o nota din 24 decembrie 1956, vorbeste despre infiltrarea in cercurile emigratiei romanesti din Europa Occidentala si America, despre infiltrarea serviciilor straine de informatii. Craciunas isi propunea ca prin acestea sa „adanceasca contrazicerile de interese care macina“ emigratia, „capturarea si distrugerea lui Horia Sima si a altor capetenii de grupari teroriste“, „descoperirea de fapte infamante si de probe materiale impotriva unor personalitati din emigratia romaneasca pentru a fi demascati si compromisi cat mai grav“.
Pe 11 ianuarie 1957 stabilea un foarte sofisticat sistem de comunicare dintre el si Securitate, prin intermediul cartilor postale pe care le trimitea in tara sotiei sale. Intr-o nota olografa de 14 pagini, intitulata „Semnele de viata“, el propunea folosirea unor anumite expresii, aparent nevinovate, care sa dea seama despre situatia operativa in care se afla sau despre masura in care reusea sa penetreze diferite medii.

„Cred ca ar fi bine ca scrisul semnelor de viata sa-l fac in felul urmator, mai ales in etapa de patrundere:
- in caz de situatie nefavorabila:
a) scriu cu scrisul meu, dar prefacut;
b) sa cer altuia sa scrie cartea postala, folosind pretextul prudentei mele de a nu fi interceptata de cenzura din tara, pe baza facsimilului meu de scris aflat eventual la cenzura;
- in caz de situatie favorabila, cand ma pot misca liber si sunt stapan pe situatie, ar urma sa scriu cartea postala cu scrisul meu obisnuit, neprefacut, caci nimeni nu-mi va cere explicatii.“

In codul semnelor de viata stabilit de „Victor“, situatia buna, in care nu era supravegheat de alti romani sau de agenti ai serviciilor secrete, urma sa fie semnalizata prin cuvintele „Iubita mea“, situatia confuza cu „Scumpele mele“, iar situatia rea cu „draga mea“.

Gradul in care reusea sa penetreze diverse medii era, la randul sau, codificat. Patrunderea catre americani era codificata „Ionica“, iar cea spre Londra „Costache“ etc., acestea fiind nume reale ale unor cunoscuti de-ai lui Craciunas, pentru a da o nota de credibilitate cartilor postale. „In textul cartii postale as putea scrie astfel: «Regret ca inca nu i-am putut face rost lui Ionica de manualul de chimie de care are nevoie. Sper ca totusi sa-l pot cumpara si trimite». Semnificatia textului va fi ca patrunderea spre americani nu s-a putut inca executa, dar sunt sperante sa o pot face (Ionica Carje fiind chimist si var al meu, pot oricand explica ca scriu ceva referitor la el)“, explica minutios securistilor.

„Lectiile“ predate de Craciunas securistilor, precum si informatiile date cu asiduitate din strainatate l-au facut sa-si permita sa „sara“ peste Securitate si sa se adreseze direct sefilor de stat: „In 1961 i-a scris lui Dej, iar in 1967 lui Ceausescu, cerandu-le sprijin material. Averea sa, dobandita cu ajutorul Securitatii, a fost nu doar o rasplata, ci si un mod de a-i finanta deplasarile sale prin Europa, pentru contactarea ofiterilor de legatura, sub acoperirea activitatilor comerciale pe care le desfasura cu o firma de import-export“, spune Dumitru Dobre. Cele 90 de volume despre Craciunas dezvaluie activitatea sa pana la sfarsitul anilor ‘70. Nu a devenit clar inca daca Securitatea l-a abandonat sau daca el a vrut sa se detaseze de ea.

Spionul cu doua neveste
Silviu Craciunas a fost un maestru al dedublarii nu doar in relatia sa cu serviciile secrete occidentale si camarazii, ci si in viata familiala.

Fiul unui preot ortodox, acesta s-a nascut in 1914 in Miluan, judetul Cluj, absolvind Facultatea de Drept din Cluj in 1938 si devenind doctor in drept, stiinte economice si politice doi ani mai tarziu. A activat ca membru in comitetele directoare ale mai multor fabrici apartinand Biroului de Credit Roman, iar in 1941 s-a casatorit cu Eugenia Iordache Nicoara, cu care a avut si o fata. In „The Lost Footsteps“, Craciunas nu vorbeste nicaieri despre sotia sa din tara, insa ea apare adesea mentionata in dosarele de securitate. „Securitatea va putea sa-mi trimita indicatiuni in ce directie sa insist sau sa continuu sau sa abandonez executarea patrunderii in strainatate, folosind numele rudelor de mai sus, printr-un text pe care sotia mea sa-l introduca in scrisoarea ei catre mine“, scria Craciunas, atunci alias „Victor“, intr-un plan din 11 ianuarie 1957.

„Sotia mea va aviza imediat Securitatea pentru a lua masurile necesare, pentru identificarea omului americanilor care a adus scrisoarea si pentru a i se da acestuia un raspuns pentru mine, tot cu caracter familiar. (...) Desigur ca in scrisoare voi incerca sa strecor semne de viata, potrivit codului stabilit de noi. (...) Sotia mea poate gasi diverse pretexte pentru a amana darea unui raspuns imediat aducatorului. (...)

In acest interval, sotia poate aviza telefonic Securitatea pentru a fi luate masurile corespunzatoare“, mai propunea Craciunas. Devenindu-i complice zelos, sotia sa a primit din partea serviciilor secrete o suma lunara de 2.000 de lei dupa plecarea definitiva a lui Craciunas din tara. Fara sa fi divortat vreodata de Eugenia, Silviu Craciunas s-a casatorit dupa a doua sa plecare in Occident cu Sanda Statescu, ce parasise Romania la sfarsitul anilor ‘30.

Se indragostise de ea la Paris, dupa prima „fuga“. In 1955, aceasta a reusit sa obtina cele cateva mii de dolari de la Ion Ratiu pentru asa-zisa trecere frauduloasa a frontierei. In 1959, la doi ani dupa revenirea sa in Occident, Craciunas a obtinut azil politic in Marea Britanie, insa in 1977 a plecat in Spania. Acolo a stat zece ani, dupa care s-a intors in Anglia. Pe 1 februarie 1998 a murit in statiunea Hove, din Brighton. In 1999, dupa cum scria Ion Ratiu in jurnalul sau, cea de-a doua sa sotie se afla intr-un azil de batrani din zona.

Banii lui Ratiu l-au scos pe Craciunas din tara si din foame
Ion Ratiu i-a finantat lui Silviu Craciunas atat fuga din tara, cat si editarea cartii care l-a imbogatit. Decedat in ianuarie 2000, Ratiu nu a apucat sa afle adevarul despre cel care i-a fost unul dintre colaboratorii apropiati.

Unul dintre membrii proeminenti ai diasporei cu care Silviu Craciunas a avut contacte stranse a fost Ion Ratiu. Amandoi erau in conducerea Asociatiei Culturale a Romanilor din Londra (ACARDA), Ratiu ca presedinte, iar Craciunas ca vicepresedinte. Discutiile dintre ei, arata dosarele fostului Serviciu de Informatii Externe, erau redate fidel de Craciunas agentilor sai de legatura. Un raport de aproape 20 de pagini din 1959, semnat cu pseudonimul „Victor“, demonstreaza zelul lui Silviu Craciunas.

„De la Iancu Ratiu (n.r. - apelativul cu care era numit Ion Ratiu de catre cunoscuti) am aflat ca Inteligence Service-ul a aranjat expozitia de caricatura si publicarea brosurii cu caricaturi, intitulata «Great Challenge», utilizandu-l pe el drept paravan. Prin presa, radio si televiziunea engleza i s-a creat o mare publicitate, pentru a atrage atentia publicului. Inteligence Service-ul a aranjat in continuare prin Foreign Office ca expozitia sa fie organizata si in Statele Unite, sub protectia si cu concursul Departamentului de Stat. Americanii i-au dat o importanta foarte mare, la deschiderea expozitiei participand Nixon, vicepresedintele USA, senatorul Humprey si alte personalitati americane. Ilustrata lui Iancu Ratiu din 22 aprilie 1959 trimisa mie din USA arata succesul expozitiei si participarea lui Nixon si Humprey la deschiderea ei si este anexata in film“, scria Craciunas.

Planurile lui Ratiu, impartasite lui Craciunas, erau cunoscute de Securitate de-a fir in par. „In ce priveste revista de studii amintita in aceasta ilustrata, este vorba de o veche intentie a lui Iancu Ratiu de a publica la Londra o revista sub egida Partidului National Taranesc, al carui membru este; dorinta lui este ca prin aceasta revista sa-si consolideze pozitia in PNT si sa stranga un grup cat mai mare de romani din Londra in jurul revistei. Dupa explicatiunile lui, rezulta ca tot Inteligence Service-ul se afla si in spatele acestui proiect, ideea col. Brown fiind aceea de a-i asigura lui Iancu Ratiu si pregati din timp, cu ani de zile inainte, platforma necesara pentru a juca un mare rol politic in viitor in Romania, dupa asa-zisa eliberare.“

Informatiile oferite securistilor despre Ratiu sunt cu atat mai surprinzatoare cu cat acesta i-a oferit sprijinul lui Craciunas pentru a doua plecare din tara, cea definitiva, din 1957, trimitandu-i cateva mii de dolari. Asa-zisa fuga a lui Craciunas in Occident, in fapt o actiune facuta cu complicitatea Securitatii, precum si contributia lui Ratiu la evadare sunt descrise in amanunt de Neagu Djuvara in memoriile sale, „Amintiri din pribegie“.
Djuvara a condus vreme de patru ani un nucleu informativ creat de Aliati, o structura ce se afla sub controlul dublu al CIA si al Service de Documentation et de Contre-espionnage din Franta, care, dupa prima „evadare“ a lui Craciunas din Romania, in 1950 l-a retrimis in tara, incercand sa-l foloseasca pentru crearea unui „nucleu de rezistenta si a unei retele de informatie“. „Un cuvant mai intai despre Craciunas, caci e vorba de un personaj cu adevarat exceptional. Fusese legionar.

Dupa august ‘44, ca si prietenul sau Horatiu Comaniciu, Craciunas trecuse la taranisti si fusese chiar candidat la deputatie la alegerile masluite din toamna 1946. Om de un curaj extraordinar si spirit aventuros, creeaza o filiera de trecere clandestina prin Ungaria, prin care reuseste sa scoata din tara sumedenie de persoane, dintre care citez doar pe profesorul Virgil Veniamin, pe Romulus Boila cu sotia, pe Emil Ghilezan, pe Horatiu Comaniciu, pe aviatorul Max Manolescu, pe colaboratorul meu Virgil Micu etc.“, prezinta Djuvara inceputurile lui Craciunas.

Craciunas a fost insa prins de Securitate si arestat, iar camarazii sai de la Paris au primit primele semne de la acesta abia in 1955. „De-abia acum incep demersurile noastre, ale lui Ratiu si ale mele, ca sa-i convingem pe «colegii» nostri franco-americani sa faca ceva pentru a-l salva pe Craciunas. (...) Francezii, din capul locului, se declara incompetenti. (...) Totusi, americanii accepta sa-i trimitem lui Craciunas echivalentul in lei a 1.000 de dolari, prin mijlocirea unui traficant. (...) Am inteles ca, inainte de a-i fi primit, el cerea pentru a iesi din tara o suma de 4.500 sau 5.000 de dolari. (...) Chiar daca omul era acum sub controlul Securitatii, incercarea de a-l salva era o datorie morala.

Din aprilie ‘56, amenintam cu demisia mea, daca nu obtineam un raspuns pozitiv“, scrie Djuvara, care s-a tinut de cuvant si si-a dat demisia ca urmare a refuzului americanilor de a mai da bani pentru Craciunas. Cateva luni mai tarziu, banii au fost obtinuti, spune Djuvara, de la Ion Ratiu, prin Sanda Statescu, o fosta prietena, care avea sa devina dupa „evadare“ si sotia lui Craciunas. In cartea sa, Craciunas vorbeste si el despre procurarea banilor, folosind pentru Sanda Statescu pseudonimul „Alba“: „In acele conditii, Alba a recurs la Ion Ratiu. (...) Spre a-l convinge, l-a rugat sa vina la Paris sa stea de vorba cu doi reprezentanti ai Comitetului National Roman.

Acea intalnire l-a convins ca nu voi primi nici un ajutor de la ei. Ca urmare, a decis imediat sa-mi trimita el echivalentul a douazeci mii lei. Dupa o zi sau doua de la sosirea Albei la Viena, a venit si Ratiu. Cand a coborat din autobuz, la aerogara, ne-am privit cu o anumita curiozitate. Ce ciudat! Ce coincidenta! Ratiu nu era decat un fost coleg de la Facultatea de Drept a Universitatii din Cluj. Nu ne mai vazusem din anii studentiei, din 1948. Si iata-ne din nou impreuna...!“, scria Craciunas.

Acesta nu i-a returnat niciodata banii lui Ratiu, precum nici pe cei pe care i-a dat pentru a-si publica in 1961 cartea „The Lost Footsteps“, din vanzarea careia, spun fosti membri ai exilului, s-a imbogatit. Ion Ratiu a scris in jurnalul sau cu simpatie, dar si cu rezerve despre Craciunas. „Eu am tinut foarte mult la Silviu. Eu l-am scos din tara cand si Visoianu, si Gusti Popa, si Veniamin l-au abandonat. Eu i-am vandut cartea inainte de a fi scrisa, dar... Silviu n-a fost corect cu mine. Trebuia sa-mi returneze banii ce i-am avansat si sa-mi dea un procentaj din venitul net al cartii. N-a facut-o. E adevarat, nici eu nu i-am cerut niciodata sa o faca.

Totusi, ar fi fost normal ca el sa ma intrebe macar daca vreau sau nu ca intelegerea noastra scrisa sa fie respectata. E adevarat ca intre timp eu realizasem o oarecare avere!“, scria Ion Ratiu pe 25 mai 1999, in ultimul volum din jurnal, „Lasamantul meu“, care a fost contactat apoi de nepotul lui Craciunas, Serban Stati, ambasador la Londra in acea perioada, pentru publicarea „Urmelor pierdute“ si in Romania.

Un mit greu de distrus
Primul care a vorbit public despre activitatea de agent a lui Silviu Craciunas a fost generalul de Securitate Neagu Cosma. Protejandu-i identitatea, sub unul dintre numele conspirative „Sandu“, generalul spunea: „A trecut de partea noastra nu cu usurinta“, scria Cosma, notand ca acesta a devenit un agent „loial“ si „ne-a adus multe servicii“. Informatia a fost preluata de Marius Oprea in „Dosarele istoriei“ in 2002, insa, din lipsa dosarului, tinut sub obroc de SIE pana nu demult, s-a ales doar cu critici. „Cutremurator!“

Stau si ma gandesc ca multi din cei care l-au chinuit mai sunt inca in viata si poate sunt plini de bani! Iar pentru dl Oprea, Craciunas a fost omul Securitatii!“, se revolta Simona Sora in „Dilema veche“ in 2005. Nici Neagu Djuvara nu i-a dat crezare, dupa cum spune in „Amintiri din pribegie“. Iar Mihai Pelin, unul dintre privilegiatii cercetatori in arhivele fostei Securitati, scria intr-una din cartile sale: „Informatia ca Silviu Craciunas ar fi fost un agent al Securitatii nu ni se pare plauzibila“.

O carte cat o avere
Primii ani din viata de exilat a lui Silviu Craciunas s-au scurs in conditii modeste de trai, insa dupa un deceniu situatia lui s-a schimbat spectaculos. Membri ai exilului sustin ca averea sa s-ar fi datorat cartii „The Lost Footsteps“, care a aparut in 14 limbi. Ea reprezinta varianta oficiala, „legenda“ lui Silviu Craciunas, asa cum a fost pusa la punct impreuna cu Securitatea, patetismul scriiturii inseland orice vigilenta. Astfel, in prefata cartii, istoricul spaniol Salvador de Madariaga vorbeste despre autor ca despre un „luptator clandestin pentru libertate“. „(...) intelegi ca in spiritul uman exista ceva incoruptibil. Te mai poti indoi de asta?“, se intreba acesta retoric.

In spatele „eroului“ se afla insa un agent fara scrupule, care a oferit informatii Securitatii chiar si despre editor. „Serviciul de spionaj englez foloseste in scopurile sale, in mod acoperit, Editura Collins Press din Londra. Una dintre sarcini este scoaterea pe piata engleza si americana a unor carti despre activitatea «luptatorilor anticomunisti». (...) Prin aceste carti cauta sa intretina o psihoza dusmanoasa si razboinica in opinia publica engleza si americana impotriva tarilor de democratie populara“, scria Craciunas, care, culmea, a planificat singur atacurile din presa impotriva cartii sale: „Cred ca situatia ar trebui analizata de conducerea Securitatii RPR si de Partid, pentru a se decide daca nu ar fi totusi util misiunii mele in Occident sa fie lansate unele atacuri cel putin in presa din Anglia, Franta si URSS impotriva cartii «The Lost Footsteps»“.

Dupa cum contabiliza Florin Manolescu in „Enciclopedia exilului literar romanesc“, peste 40 de ziare si reviste au recenzat cartea lui Craciunas, a carei editie de buzunar aparuta in SUA s-a vandut in „cateva zeci de mii de exemplare“. S-a spus ca statul englez, de asemenea, a cumparat 20.000 de exemplare pentru reteaua bibliotecilor publice, insa aceasta a fost interpretata si ca un semn al esecului de piata.

Mirela Corlatan - Cotidianul

Trimite acest articol pe e-mail Tipareste acest articol
Cautare:
Gaseste un cuvant cheie folosind aceasta optiune:
Cauta in site
Pagina Principala | Despre Ziar | Publicitate | Programare Editii | Distributie | Abonamente | Redactie | Contact | Sponsori
© www.RomanianTribune.net