Investitia Mercedes în judetul Timis „va deveni certitudine“
In doua-trei saptamani, Daimler AG va lua o decizie finala cu privire la amplasarea unei fabrici la nord de Timisoara.
Sediul viitoarei fabrici Mercedes ar putea fi la nord de Timisoara, langa granita cu Serbia si Ungaria, decizia privind amplasarea unitatii de productie urmand sa fie luata in scurt timp, a declarat pentru Reuters vicepresedintele Consiliului Local Timis, Marius Popovici. Potrivit acestuia, producatorul de autoturisme negociaza cu Guvernul roman, astfel incat in doua-trei saptamani decizia privind amplasarea fabricii in judetul Timis „va deveni certitudine“. „Partenerii germani au purtat discutii la cel mai inalt nivel cu reprezentantii Guvernului pentru a investi intr-o fabrica aici (langa Timisoara-n.red.)“, a declarat Popovici.
Amintim ca, la inceputul lunii mai, directorul general al Daimler, Dieter Zetsche, a declarat unei publicatii germane ca grupul va decide aproximativ in al doilea trimestru unde va construi o noua fabrica Mercedes, cel mai probabil in Europa de Est.
Anterior, conform articolelor din presa romana, grupul Daimler, din care face parte Mercedes, dorea sa-si amplaseze noua fabrica la Cluj. Ministrul pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii, Ovidiu Silaghi, a declarat insa pentru MEDIAFAX ca, din cate stie, grupul german pare sa fi ales Timisoara.
Daimler are o valoare de piata de 53 de miliarde de euro si unitati de productie in 17 tari.
Alina Stanciu - Cotidianul