Felii de timp - TRECUT
Viata suburbana si sateasca devenise foarte grea. Parca s-au adunat toate greutatile si poverile milenare la un loc, poveri adunate de la hoardele slave si tatare si, a altor triburi trecute tavalug prin noi si peste noi, hoarde care au tinut in loc aceast mic colt de rai.
Supravietuirea a devenit instict, a transformat sateanul nostru in om temator, taran oricand gata sa ia furca sau coasa pentru el si neamul lui, sau sa puna in caruta adunatura de o viata si sa ia calea codrului sau a baltii.
Unele din ce a durat el au fost vremelnic facute si poate in graba, dar cu dragoste, cu suflet. Oaspetele era primit si omenit ca prieten de-o viata si poate sprijin de viitor, pentru napastele ce aveau sa vina.
Copiii sai erau invatati sa trudeasca cu mandrie ogorul parintilor, iara unii mai cu inclinare, nascuti fara palme mari si late, nascuti cu maini subtiri si plapande, cu degete lungi si fine, erau pusi sa buchiseasca carte spre luminare.
Fetii frumosi si fetele sanziene cantau venirea primaverii prin paste si oua vopsite, prin flori puse la cosite sau palarie.
Cantau toamna prin nuntile ce rasunau de-a lungul vailor, cu vinul de peste an care scrasnea aspru intre dinti, cu hartane la foc de bustean in taciune rosu rotite, cu hore ce zdrucinau pamantul de voinicii neamului, de batranii inca inalti ca bradul, batrani cu fete sculptate de timp, cu fete brazdate de viata.
Mame cu fete mandre de cinstea si frumusetea flacailor si a fetelor lor, etalau pe propriul lor trup harnicia tesaturilor din iarna trecuta.
Ochi vii, privire dreapta, cap neplecat, mandrie in voce si cant, statura de dreptate si intelegere, claca in ajutorare la nevoie, la greu si la necaz, toate acestea si multe altele faceau simtire, faceau iubire, aduceau fericire.
Pe garduri atarnau cergi grele si mitoase date ca zestre. In case racoroase cu odaie la ulita, mirosind a mere si prune uscate, statea cuminte lada de zestre. Pe pereti atarnau greoaie epoci diferite in tablouri de straie si covoare. Covorul bunicii si straiul ei, parca ieri tesute, tronau in mijlocul acestor minunatii. Furca de tors a acesteia se odihnea la mare respect langa icoana cu Sfanta Maria.
In grajduri, boulani mari si vaci cu ugere gata sa plesnesca de lapte, rumegau linistite, sau chemau vitelul cu mugetul lor, muget care rasuna pana in deal. Muget care in linistea serii, o faceau pe gospodina casei sa-si indemne barbatul:
- Du-te apoi si mulge vacile, tu nu auzi, mai, omule?
Meleaguri si plaiuri cu meri acrii, cu meri dulci sau verzi in varf de deal, cu vii domoale pe dealuri line, dar si cu curburi bruste, incantau anii acestui popor. Meleaguri cu zile de toamna lungi si ruginii, pletoase de bogatie, pletoase in rod atarnat pe crengi, crengi spre pamant chemate, chemate in timpuri de liniste si pace.
Zile de toamna sprijinite pe umar de flacau, umar ce cu drag fata sanziana sprijinea, fata ce cu mana sidefie si alba poame mari si zemoase culegea, zile de toamna ce ofereau spre odihna in cosul flacaului, poame de aur din soare venite si daruite.
Poame ce parfumau odai si asternuturi, poame ce prin parfumul lor, impreuna cu alte daruri ale pamantului si cu tot ce a durat taranul pe acest pamant, au cucerit timpul din vremuri vechi si uitate, pana astazi la noi, cei care visam masini, motoare si alte elemente de progres tehnic, uitand ca murdarim pamantul, pamant odata curat si pastrat curat de strabunii nostrii. Pastrat curat datorita bunei cresteri, curat datorita unei intelegeri cu pamantul si natura, intelegere reciproc respectata, intelegere si buna crestere care a ramas undeva acolo in istorie, buna crestere uitata de catre unii dintre noi.
Avem o tara binecuvantata de Dumnezeu, dar tara tulburata de nordul negru si sangeriu, de talpa otomana, de hanger cu vechi sange din stepe pustii in horde de tatari purtat, de margini si resturi de triburi ramase peste noi, de cizma cazaca si neam strain noua.
Apoi a venit un prim mare razboi, razboi care a zdruncinat aceste asezari. Durere, vaduve, orfani, munca si ostoiala pentru refacere. Din nou o perioada linistita, o asezare a lucrurilor spre civilizatie, cu un leu care batea francul, cu o perioada in care bursa granelor Europei se stabilea la Braila si in alte porturi de pe Daniubiul nostru, curat pe atunci. Cu primul oras cu strada luminata cu felinare, oras multicultural, orasul Timisoara, si multe alte daruri date lumii, daruri date de acest popor.
Si iara linistea s-a transformat intr-o mare napasta, intr-o noapte lunga si intunecata, intr-un nor urat si murdar, nor asezat negru peste Europa. O mare napasta impartita in doua, si noi la mijloc. Al doilea razboi, in care aveam de inclinat si intr-o parte, si in cealata parte. O parte numita Basarabia si alte tinuturi romanesti si, cealata parte occidentul, pe cale de a fi cucerit de germani, o mare natiune si un mare popor, un popor care a daruit lumii multa civilizatie, dar a generat idei si concepte, respectiv un conducator care nu avea corespondent in lumea civilizata.
Acest nor negru, cu mari eforturi ale intregii lumi la nivel planetar, cu costuri imense in oameni si valori, cu mare cazna, a fost indepartat de pe cerul Europei. Cine poate spune sau calcula cu cat a fost data inapoi omenirea, cine si ce a castigat si ce balanta a fost folosita cu adevarat in acele timpuri pentru stabilirea celor invinsi, a celor castigatori, a celor care au castigat mai mult sau au pierdut mai mult? Este o intrebare care a ramas si astazi povara generatiilor de astazi si inca a generatiilor viitoare, povara care inca mai creaza nedreptati, povara care inca mai pune la coltul istoriei pe drept sau pe nedrept, popoare si natiuni.
De aceea este de neiertat, respectiv este inconstient acel popor sau conducatorii acelui popor, daca nu lumineaza trecutul sau, daca nu scot la lumina si ce-i bun, si ce-i rau, bune si rele care vor duce spre intelepciune, necesara generatiilor care urmeaza.
Viorel Muha