Ambitii politice rusesti din cele mai vechi timpuri si pâna astazi (partea II)

(continuare din numarul trecut)

Pentru a nu fi considerati ca dusmani ai poporului, cei mai multi nu avea curajul sa-si expuna vreun punct de vedere sau sa ceara libertate pentru cei ce erau condamnati; uneori nici membrii familiilor lor nu le luau apararea. Ei ii criticau si isi aratau totala desconsiderare pentru rudele despre care se spunea ca avusesera o atitudine „anti partinica“.
Puterile dictatoriale si creerea unui cult al personalitatii isi facusera aparitia si au luat proportii, ajungand la un adevarat apogeu.

Intreaga propaganda se invartea in jurul numelui lui Stalin si a planurilor sale de a marii imperiul si puterea Rusiei.

La terminarea razboiului, lumea a fost impartita intre cei trei mari aliati (SUA, Anglia si Rusia).

In dialogurile purtate intre Stalin si aliati, nici una din ambitiile sale politice nu au fost contracarate in nici un fel.

Intreaga lumea isi punea tot felul de intrebari despre puterea, strategia si influenta pe care ar fi putut s-o aiba occidentului in fata Rusiei.

O multime de politologi, analisti politici si gazetari isi exprimau tot felul de opinii referitoare la posibilitatea de stavilire a ambitiilor Rusiei.

Opiniile erau contradictorii, dar a existat la un anumit moment dat o unanimitate de pareri referitoare la perioada de imediat dupa razboi .

Cei ce au urmarit si analizat evolutia conferintei dela Potsdam (din iulie si august 1945) au ajuns la concluzia ca dialogurile s-au soldat cu un succes deosebit al lui Stalin.
Stalin venise la Potsdam cu o lunga lista de revendicari ce reflectau pozitia unui om ambitios de a obtine tot ceea ce isi dorea.

Ceilati doi aliati, Truman care il inlocuise pe F.D. Roosevelt si Atlee care il inlocuise pe Churchill, n-au stiut nici cu cine aveau de-a face, nici cum trebuiau purtate discutiile si nici cum sa reactioneze in fata solicitarilor lui Stalin.

Stalin isi exprima intr-un mod deosebit de brutal punctele de vedere in timp ce Truman si Atlee se manifestau cu deosebit de multe menajamente.

La unele obiectii ce le ridicau cei doi aliati occidentali, Stalin revenea cu noi si multiple solicitari pe care le exprima intr-un mod si mai dur care se apropia – dupa opinia unor experti diplomati, de o reala grosolanie.

Impunandu-si punctul de vedere Stalin a repurtat victorii neasteptate pe linie diplomatica, psihologica dar in special pe linie economica.

Multi ani mai tarziu, dupa moartea lui Stalin, unii dintre cei care fusesera in imediata lui apropiere povesteau ca Stalin se intorsese la Moscova cu profunda convingere ca la simulacrul de dialog dela Potsdam, avusese de-a face cu niste ipocriti si nevolnici care nu cracnisera in fata personalitatii lui.

Acela ar fi fost un moment pe care occidentul l-a pierdut si care ar fi putut stavili ambitiile rusesti.

Mai tarziu, odata cu lichidarea Uniunii Sovietice si caderea comunismului, occidentul ar fi putut opri sau cel putin influenta ambitiile Rusiei, favorizand implementarea unei adevarate democratii in aceasta tara.

Dupa opinia multor politologi si economisti, solutia ar fi fost aplicarea unui plan de ajutorare economica, de tipul Planului Marshall. Rusia era intr-un moment deosebit de dificil si ar fi acceptat acordarea unui suport economic aplicat in anumite conditii socio-politice si economice.

Din pacate acest lucru nu l-a inteles sau nu a vrut sa-l inteleaga administratia de la Washington si nici din alte tari occidentale.

In acelas timp Stalin avea ambitia de a rusifica toate republicile care faceau parte din Uniunea Sovietica precum si tarile care in urma celui de al doilea razboi mondial fusesera lasate sa intre sub sfera de influenta ruseasca.

Ca o prima masura a rusificarii a fost aceea a invatarii obligatorii a limbii ruse in toate scolile si universitatile din aceste tari.

In manualele de invatamant din intregul sistem de educatie se expuneau idei din care reiesea ca majoritatea inventiilor stiintifice si tehnice fusesera realizate de savantii rusi cu mult inaintea altora din occident.

Literatura beletristica era in intregime bazata pe traduceri din limba rusa, iar presa cotidiana se preocupa cu o deosebita preponderenta de marile succese ale poporului rus in paralel cu viciile sistemului imperialist caruia pe baza invataturii leniniste i se prevedea sfarsitul si descompunerea.

Politica post stalinista a Rusiei

Moartea lui Stalin nu a insemnat insa si lichidarea ambitiilor politice rusesti.

Cand Nichita Hrusciov a devenit Secretarul General al Partidului, iar la scurt timp a decis sa cumuleze si functia de Presedinte al Uniunii Sovietice, si-a dat seama ca nu va putea sa-si duca la indeplinire planurile lui ambitioase fara sa fie permanent comparat cu cel care fusese „marele Stalin“. Planul si ambitia sa a fost in primul rand de a combate cultul personalitatii lui Stalin si de a-i elimina din partid pe vechii comunisti printre care pe Malencov, Molotov si pe Bulganin.

Din unele informatii neoficiale, dar demne de crezut, a reiesit ca decizia lui a fost luata din dorinta de a se razbuna pe Stalin, care la petreceri il chema si il punea sa danseze pe masa pentru a-si bate joc de el si pentru a-si amuza colegii de petreceri.

In discursul de inchidere la cel de al XX-lea Congres al PCUS, Hrusciov a evidentiat persoana lui Stalin drept un dictator criminal care a omorat membrii nevinovati ai partidului.

Discursul lui Hrusciov a fost un adevarat soc pentru rusi si pentru membrii de partid din diferite tari.

In 1958 Hrusciov isi asigurase intreaga putere politica si guvernamentala a URSS-ului.
Nu au trecut prea multi ani si la urmatoarea Plenara a Comitetului Central, Hrusciov a fost criticat si s-a decis scoaterea lui din functia de Secretar General si din pozitia de Presedinte si inlocuirea lui cu Leonid Brejnev.

Preluarea conducerii de catre Brejnev a insemnat un mare pas inapoi. Multe din reformele preconizate de Hrusciov au fost considerate ca neadecvate si chiar anti-partinice.

Un suflu de libertate asupra Rusiei

In 1985, un nou conducator a aparut la carma Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov.
El si-a dat seama de realitatea economica a Uniunii Sovietice in acele zile si cat de mult ramasese URSS-ul in urma intregii lumi. Pentru a stavilii nemultumirile care se manifestau la toate nivelurile politice, economice si administrative a considerat ca o prima necesitate a supravietuirii sa spuna lucrurilor pe nume si sa nu se mai ascunda in spatele unor asa numite „sate a lui Potemkin“.

Politica sa de „Perestroika“, (reconstruire) si de „glasnost“ (deschidere) se referea la introducerea a unor reforme cu caracter democratic, si care urmau sa satisfaca multe din cerintele poporului rus.

In politica externa, Gorbaciov intentiona o apropiere de lumea occidentala prin lansarea unei idei: „noua gandire in activitatea relatiilor externe“. Din pacate asemenea idei care ar fi fost inceputul unei ere a democratizari, nu au fost intelese de marea majoritate a poporului rus. Acestia nu cunoscusera nici odata ce insemna si cum se putea trai intr-o tara unde ar fi existat o adevarata democratie.

Unele documente de partid, tinute ani de zile in dosarele secrete ale KGB-ului confirma ca intentia lui Gorbaciov de a continua procesul de de-Stalinizare se baza nu numai pe conceptia sa ideologica impotriva cultului personalitatii, ci avusese si o baza personala.
In timpul teroarei staliniste din 1930, unul din bunicii lui Gorbaciov, a fost arestat si trimis intr-un lagar de munca fortata. Celalalt bunic, a fost arestat si tinut in puscarie peste un an de zile si apoi considerat pentru tot restul vietii sale ca fiind „dusman al poporului“.

Dupa cum povesteste Gorbaciov, asemenea situatii i-au afectat toata viata si cariera sa profesionala si ca activist politic.

Gorbaciov a fost cel care a ajutat la incetarea razboiului rece cu lumea occidentala iar la sugestia Presedintelui Reagan a dispus daramarea zidului dintre Berlinul de Est si cel de Vest si refacerea unitatii Germaniei.

Programele propuse de Gorbaciov pentru redresarea economica nu au putut contracara rapida degringolada economica care se desfasura in Uniunea Sovietica.

Analistii politici ai perioadei Gorbaciov, confirma ca el nu a avut un plan realistic bine determinat in timp pentru solutionarea problemelor economice in care se zbatea Rusia.
Incercarile lui de a crea un „socialism cu fata umana“, nu se refereau in primul rand la schimbarile economice pe care le astepta poporul rus, ci la unele modificari de legislatie.
Tot odata multe dintre nationalitatile ce traisera sub dictatura comunista sovietica zeci de ani, au inceput sa-si ceara independenta si sa-si formeze guverne proprii care sa nu mai depinda de Moscova.

In vara anului 1991, haosul ajunsese la mari proportii in Uniunea Sovietica si tot felul de conflicte intre comunisti si ne-comunisti ajunsesera la apogeu.

Pentru nimeni nu a fost nici o surpriza cand in 1993, 1/3 din populatia Uniunii Sovietice ajunsese sa traiasca la limita cea mai de jos a saraciei.

Cei care au avut prilejul sa viziteze Moscova in acea perioada au putut vedea moscovitii cum isi vindeau pe strada lucruri personale pentru a-si asigura ceva bani cu care sa procure alimentele necesare familiilor lor dela o piata „neagra“ ce ajunsese la dispozitia speculantilor. Din aceasta cauza intregul popor era nemultumit si haosul lua proportii dela o zi la alta.

 Membrii ai parlamentului si ai partidului considerau reformele preconizate de Gorbaciov ca se derulau mult prea lent si au cerut inlaturarea lui.

Fostul comunist Boris Eltan, care fusese un permanent critic al lui Gorbaciov, a organizat inlaturarea lui Gorbaciov de la conducerea statului si alegerea sa ca Presedinte al URSS-ului.

A fost pentru prima oara in istoria Rusiei si a Uniunii Sovietice cand un presedinte in Rusia a fost ales liber de catre popor.

La 31 Decembrie 1991 Uniunea Sovietica a fost oficial desfiintata.

Unul din cele mai mari succese care au avut loc odata cu lichidarea Uniunii Sovietice si a comunismului in Rusia a fost lichidarea Partidului Comunist considerat din acel moment ca fiind un partid ilegal.

Pentru foarte multi aceste anunturi au fost momente de mare confuzie, de panica si de totala deruta.

Multi care crezusera in utopia marxist-leninista si in conceptia stalinista ca U.R.S.S-ul era un „far conducator“ pentru intreaga omenire, nu stiau ce se va intampla si unde vor ajunge.
Altii, in special tinerii, au apreciat aceste fapte ca pe adevarate revelatii.

Acesta a fost momentul in care Eltan cucerise masele largi ale populatiei ruse si capatase o aprobare unanima de a-si demara un program larg de actiune.

Pentru a stavili dezastrul economic ce se manifesta in toate ramurile economice, Eltan a semnat actul de trecere la economia libera de piata si la privatizarea economica.
Peste 200.000 de intreprinderi mari si mici urmau sa devina proprietati particulare.

La 2 ianuarie 1992 Eltan a semnat decretul de incetare a controlului preturilor pentru majoritatea bunurilor de consum cu exceptia laptelui, painii, medicamentelor, biletelor de transport si bine inteles a votcii.

La sfarsitul lunii ianuarie 1992, Eltan a ridicat toate restrictiile pentru activitatile comerciale particulare. Ca rezultat, pentru prima data dupa 70 de ani, rusii erau liberi sa faca comert si orice activitati care sa le asigure existenta.

Zeci de mii de rusi au inceput tot felul de mici afaceri, cu chioscuri pe strada unde vindeau produse obtinute din strainatate, haine, bauturi alcoolice, ceasuri, produse cosmetice, tigari, benzi de magnetofon si CD-uri cu muzica occidentala precum si tot felul de produse facute acasa: gogosi, covrigi, prajituri s.a.

Fostii securisti si cei din fostul aparat politic, care zeci de ani fusesera bine platiti si aveau bani au cumparat intreprinderile industriale si au inceput sa faca afaceri pe scara larga.
Numai in cativa ani o patura de multi milionari (in dolari), si-a facut aparitia si prin relatii si mituiri isi obtineau permisele „oficiale“ necesare pentru afacerile proprii pe care le derulau.
In 1993, odata cu introducerea procesului privatizarii, peste 75% din activitatea comerciala a fost transferata si ea din mana statului in proprietate particulara.

In domeniul agriculturii a avut loc un proces similar. In numai 4 ani, din 1991 si pana in 1995, peste 270.000 de gospodarii agricole au devenit proprietate particulara, care detineau insa numai 6% din intreaga suprafata agricola a tarii.

Procesul privatizarii nu s-a desfasurat atat de usor cum isi imaginasera cei din noua administratie dela Kremlin.

Multi rusi cautau caile cele mai usoare de castigat bani. Furturi, multiple delapidari ale depozitelor de materiale si alimente, aparitia de bani falsi si alte asemenea delicvente au determinat o scadere de peste 6% a nivelului economic. Inflatia era intr-o crestere galopanta iar somajul lua amploare din zi in zi, cuprinzand peste 10 milioane de oameni.
Ambitia politicii reformelor de soc s-a dovedit ineficienta si creerea capitalismului intr-o singura zi, dovedea o adevarata utopie care a atras o multime de oponenti in Parlament.
Pentru a fi sigur ca nu va avea nici un fel de oponenti si ca raspuns la multiplele vociferari care se manifestau in Parlament, Eltan a decis dizolvarea Parlamentul si a cerut noi alegeri.
 Membrii parlamentului au refuzat sa paraseasca cladirea parlamentului, s-au baricadat in ea si au cerut revocarea lui Eltan si inlocuirea lui cu un alt conducator: Rutskoi.

 La 3 Octombrie Eltan a declarat stare de urgenta a ordonat ca armata sa intre in actiune, anihiland orice opozitie.  Conflictul cu armata s-a soldat dupa unele informatii oficiale, cu peste 150 de morti si peste 500 de raniti.

(continuare in numarul urmator)

Dr. Alex Berca, Massachusetts