Constantin Brâncoveanu, urmas stralucit al lui Serban Cantacuzino

(continuare din numarul trecut)

Turcii urmareau toate aceste legaturi, cu atentie asa ca l-au chemat la raport. Brancoveanu s-a prezentat la 3 mai 1703 cu destula teama, dar si cu multi bani si i-a convins pe turci de loialitate. Turcul i-a propus si domnia Moldovei oferta pe care a refuzat-o dupa ce s-a consultat cu unchiul sau Constantin Cantacuzino. In continuare, i- a asigurat chiar domnia pe viata in schimbul unui tribut substantial. Aceasta treapta de putere atribuita va declansa o destabilizare a relatiilor dintre familiile Brancovenesti si Cantacuzine, banuieli, suspiciuni, reclamatii la Poarta, ura, care toate se vor termina intr-o baie de sange dar si mai grav inrautatirea conditiilor de existenta a provinciilor romanesti. Tara Romaneasca, mica dar bogata a reusit sa-si mentina demnitatea in perioada 1688-1703 in fata puterilor hraparete, Turcia, Austria si Rusia, printr-o politica de echilibru intre familiile Brancovenilor si Cantacuzinilor. Destablilizarea s-a produs cand lui Brancoveanu i s-a asigurat perenitatea domniei. Cantacuzinii si-au dat seama ca nu vor mai putea promova in functii de baza si nici in scaunul domenesc, Brancoveanu avand abia 50 de ani. La randul sau Brancoveanu a considerat ca este momentul sa scape de tutela unchilor. Urmeaza invidii, tradatori dai si butuci inrositi de sangele boierilor si in cele din urma si al lui Brancoveanu.

De acum Brancoveanu va avea numai dusmani. Constantin si Mihai Cantacuzino apelau peste tot ca nepotul lor sa fie inlaturat din domnie. Carol al XII, regel suedezilor dupa ce a fost invins de Petru cel Mare la 29 iunie la Poltava s-a refugiat la turci si de aici uneltea contra lui Brancoveanu, impreuna cu hatmaul cazacilor antirus. Insusi Petru cel Mare il parasise. In 1711 a primit 300 de pungi de aur de la tar ca sa sa-i aprovizioneze truple cu hrana si nutret pentru cai, dar inainte de batalia de la Stanilesti din 1711, Brancoveanu a fost obligat de turci sa nu isi respecte angajamentul fata de rusi si printre cauzele care au dus la umilitoarea infrangere a tarului s-a numarat si aceasta. Brancoveanu atat a putut face, sa innapoieze pungile de aur printre dusmanii sai mai amintesc pe ambasdorul Frantei, Dessaleurs, Talauba, reprezentantul guvernatorului Transilvaniei M. Rakoczy. D. Cantemir, M. Racovita, N. Mavrocordat. Nu sunt destui ?

S-au petrecut si alte evenimente carora le-a facut fata, dar spre inceputul anului 1714 i-a venit vestea ca „Beirul Valahiei a fost declarat razvratit si dupa ce ii va fi confiscata averea va fi adus la Istambul cu toata familia“ dar nu a luat in seama avertismentul. Sotia mai prudenta l-a sfatuit sa plece la Targoviste, dar situatii neprevazute l-au impiedicat sa ajunga acolo. Si acum inceputul sfarsitului. In dimineata zilei de 24 martie 1714, miercuri in saptamana Pastelui ortodox, in conditii dramatice este mazilit, arestat si expediat la Istambul cu intreaga familie. Imediat in locul lui este numit domn Stefan Cantacuzino (aprilie 1714 – 5 ian. 1716) fiul stolnicului Constantin Cantacuzino, var primar cu Brancoveanu. El impreuna cu tatal sau Constantin Cantacuzino l-au lucrat la turci. Dar Dumnezeu nu i-a rabdat nici pe ei si in zorii zilei de 7 iunie 1716 ambii au fost spanzurati la Constantinopol.

Si acum sa urmarim pe scurt tragedia. Dupa un drum umilitor la 17 aprilie au ajuns in capitala turceasca; Brancoveanu cu cei patru fii, Iordache, nora Anita Bals cu fiul de 7 luni si Doamna Maria. Aici au fost arestati, Domnita Balasa fiica si Manolache Lambrina, sot. Au inceput caznele si, care au durat 4 luni. Trebuiau descoperiti toti banii si averile. Batuti si schingiuiti. Brancoveanu ars cu fierul rosu, cu cercuri de fier inrosit in jurul capului. Marele vizir si turcii carau mereu aur. Sarmana Balasa, floare de crin, fu supusa la chinuri neimaginabile si predata unui negru colos, buzat, sa o batjocoreasca in fata intregii familii.
Dupa trei zile fura mutati la Valah Serai. Aici au putut sa comunice intre ei si Doamna si-a adus aminte cum s-au nascut cei 11 copii patru coconi si sapte domnite; Constantin (1683), Stefan (1685), Radu (1690), Matei (1702), Stanca (1676), Maria (1678), Ilinca (1682), Safta (1686), Ancuta (1691), Balasa (1693) si Smaranda (1696). Doamne ce frumusete de nume romanesti, si azi, nume imprumutate din toata lumea care de care mai schimonosite si la „moda“. Mai tarziu, in batai si schingiuiri, fura stramutati in Groapa Sangelui. „Aur, aur si nestemate“ strigau calaii. Apoi la zidicule. Sarmanul parinte i se adrersa lui Radu „Voi tineri veti trece de la viata la moarte fara sa va indepliniti dorintele si sa muriti fara sa stiti de ce. Pentru mine nasterea lui Constantin a fost cea mai fericita, deoarece venea dupa trei fete si astfel eram sigur ca voi avea un urmas la domnie“. Astea erau visuri ca el sa stinga vapaia care il parjolea, caci dupa 7 zile, zdrobiti de chinuri si batai, desculti, in zdrente si plini de rani, fura tarati in fata butucului. Eram legati in lanturi. In camasi lungi, palizi, trasi la fata pareau a fi sfinti. Si au fost. Ahmed al III-lea sultanul, Ali pasa si alti dregatori erau dornici de spectacol macabru. Calaul i-a pus pe toti in genunchi, i-a lasat sa isi faca rugaciunea. Macar atat! Si apoi a inceput pierzarea. Primul cap a fost a lui Ionache Vacarescu, vistierul. A urmat Constantin, Stefan, Radu, si cand a ajuns la copilandru de 12 ani Mateiasi acesta inspaimantat a cerut sa-i fie salvata viata, ca se face musulman. Tatal inalbit de durere a spus: „Nu din sangele nostru nimeni nu s-a pierdut credinta, mai bine sa moara de o mie de ori decat sa-l renege pe Iisus Hristos“. Brancoveanu, inalt, drept, neclintit in credinta a ingenuncheat, si-a pus capul pe butuc. Iatagarul a stralucit, a suierat o data , si inca o data deoarece capul nu s-a desprins din prima lovitura. Sase capete infipte si plimbate pe strazile Istambulului, iar trupurile descapatnate zvarlite in mare. In locul supliciului destul sange, pentru cainii care-si lingeau buzele. Trupurile pescuite de crestini au fost ingropate in secret undeva. Osemintele lui Brancoveanu au foast aduse in mare taina de Doamana Maria Brancoveanu in tara si depuse in Biserica Sfantul Gheorghe din Bucuresti, de unde nu s-a stiut nimic pana in 1914 si apoi in 1932 s-a efectuat o expertiza si s-a constatat ca osemintele sunt ale domnitorului.
In incheiere mentionez raspunsul pe care l-a dat sultanul la propunerea acestuia de a trece la legea turceasca „Imparate averea mea cata a fost, ai luat-o tu, iar de legea mea crestina nu ma las. In ea m-am nascut si am trait, in ea vreau sa mor. Pamantul tarii mele l-am umplut de biserici crestine si acum la batranete sa ma inchin in geamiile voastre turcesti? Nu imparate! Mosia mi-am aparat, credinta mi-am pazit, in credinta mea vreau sa-mi inchid ochii eu si feciorii mei. Dumnezeu sa plateasca fiecaruia dupa faptele lui.“

In bisericile crestine se sarbatoarea ziua Sfanta Marie. Era 15 august 1714. Domnitorul Constantin Brancoveanu implinea 60 de ani.

Nicolae Manolescu - Datoria Romaneasca, Chicago