Capitala o ia la stânga
Pentru prima data de la Revolutie, dreapta a pierdut Primaria Capitalei, pe fondul unei slabe mobilizari la vot. Rezultatele exit-pollurilor il dau pe independentul Sorin Oprescu drept castigator al fotoliului de primar general, in fata lui Vasile Blaga. Potrivit sondajului la iesirea de la urne facut de INSOMAR la comanda postului Realitatea, PDL deconteaza mandatul lui Adriean Videanu: 54,6% dintre bucuresteni au votat cu Oprescu si 45,4% cu Blaga.
Rezultate similare da si CCSB pentru Antena 3: Oprescu - 54,5%, Blaga - 45,5%.
O infrangere similara a dreptei, desi la scara mai mica, este deja conturata la sectorul 4, unde primaria castigata in 2004 de Alianta D.A. ii va reveni, dupa scrutinul recent candidatului PC Cristian Popescu Piedone (63,8%).
In celelalte trei sectoare ale Capitalei pentru care s-a organizat un al doilea tur de scrutin au fost revalidati primarii in functie: Andrei Chiliman (PNL) - 57% la 1, Marian Vanghelie (PSD) - 57% la 5, si Cristian Poteras (PDL) - 56,5% la 6. Si aici, din patru finalisti, PDL a ramas cu o singura primarie.
Oprescu, primar dupa doua rateuri
Chiar daca PDL a obtinut 24 din 55 de mandate in consiliul general, „Buldogul“ lui Traian Basescu nu a reusit, potrivit estimarilor, sa recupereze avansul de 3.000 de voturi al „Doctorului“ lui Ion Iliescu.
Avantajul lui Oprescu s-a mentinut pe tot parcursul alegerilor, rezultatele partiale ale exit-pollurilor variind intre 51% la 49% si 54% la 46%.
Independentul de acum Sorin Oprescu, sustinut la vedere de PSD, va ajunge primarul Capitalei dupa doua incercari ratate sub sigla PDSR. Doctorul a pierdut primaria atat in 1998, in fata lui Viorel Lis (CDR), dupa plecarea lui Victor Ciorbea in guvern, cat si in 2000, cand a intrat in turul al doilea de pe pozitia de favorit, dar a fost invins de Traian Basescu (atunci in PD).
PSD ramane stapan pe Iasi
Un alt esec important contabilizeaza PDL la Iasi, a doua tinta a democrat- liberalilor in aceasta campanie, dupa pastrarea Primariei Capitalei.
Intrat in cursa finala cu 6% in urma primarului PSD Gheorghe Nichita, fostul rector al Universitatii „Alexandru Ioan Cuza“ Dumitru Oprea (PDL) nu a reusit sa-i ia acestuia sforile orasului. Scorul dat de exit-polluri este de 52%% la 48 % in favoarea actualului primar.
Dincolo de sustinerea de care se bucura PSD in randul electoratului la Iasi, Nichita l-a avut in spate si pe proaspat alesul sef al consiliului judetean, Constantin Simirad, de la care a preluat acum cinci ani primaria.
Doctorul a castigat cu strategia amiralului „Cico“ Dumitrescu
Victoria lui Sorin Oprescu a provocat isterie. La PSD, intr-o forma moderata. „Bravo, yes, yes“ strigau social-democratii stransi in jurul lui Iliescu la sediul lor de campanie. In partea cealalta, „La Independentu“, cafeneaua improvizata in sediul de campanie balamucul a fost total.
Fanii Doctorului, majoritatea membri PSD, s-au imbrancit si sau calcat literalmente in picioare pentru a ajunge sa-l imbratiseze sau sa-l sarute pe noul primar general. „Ati votat bine! Votul vostru a fost mai puternic decat interesele lor. Raman independent, dar nu am sa reprosez nimic PSD-ului“, a spus Oprescu recunoscator. Cu greu, si-a dus la capat discursul. Suporterii frenetici il intrerupeau, ca intr-o piesa de Caragiale, cu urale si indemnuri: „Bravo!“, „Asa e!“,„Sa ne traiti!“, „Sa fie bine pentru bucuresteni!“. S-a improvizat si o lozinca: „Oprescu la primarie, Basescu la puscarie“.
Unii au cerut sa se mearga la Universitate. Nu au mai ajuns. Au ramas „La Independentu“ la coada sa-l felicite pe castigator. Nebunia s-a stins dupa o ora si jumatate, odata cu plecarea Doctorului la petrecerea organizata la un restaurant.
Cico Dumitrescu, strategul final
Dupa primul discurs, Oprescu a fost cu greu smuls din bratele admiratorilor. Asistentii sai l-au indrumat catre un separeu unde era asteptat pentru felicitarile unor sustinatori de seama. Primul care i-a sarit de gat a fost amiralul Emil „Cico Dimitrescu“, acuzat in repetate randuri de acte de coruptie, de trafic de influenta, dar si de subminarea puterii de stat in dosarul mineriadei din ’90: „Bravo Sorine! Ti-am zis eu sa mergi independent“. Batranul amiral, fost consilier prezidential in mandatul lui Ion Iliescu, a vorbit cu Oprescu cateva minute marturisindu-si initiativa de a-l face sa candideze sub stindardul independentei. „I-am zis: mergi independent si cu mine alaturi o sa castigi sigur. Iliescu nu a avut niciun amestec. Sigur, sentimental a fost alaturi de el. Dar cloaca de la PSD cu Mitrea si Hrebenciuc nu a avut niciun merit“, a spus amiralul.
Iliescu: „Victoria lui Oprescu este si a PSD“
Liderii PSD, pentru a nu ciobi imaginea Independentului, nu au indraznit sa se afiseze alaturi de Oprescu. Au savurat insa victoria de la propriul sediu. In special Ion Iliescu, care a coborat vesel din masina oprita la sediul PSD. Si zambetul i-a ramas pe fata in timpul derularii exit-pollului care-l anunta castigator pe Oprescu. „Victoria lui este si victoria PSD“, a comentat scurt protectorul noului primar. Cu regret, Iliescu a recunoscut ca „ar fi fost mai bine“ ca Oprescu sa-si salute victoria din curtea PSD, alaturi de colegii de partid. Si Mircea Geoana zambea, dar cu eforturi. La felicitat pe „independentul de stanga“ apoi, de la inaltimea functiei de presedinte al PSD, l-a invitat pe noul primar sa-si caute „cu diplomatie si tact“ o majoritate in Consiliul General. Cu alte cuvinte, l-a invitat la PSD la negocieri.
ANALIZA REUTERS
Oprescu poate readuce stanga la guvernare
Intr-o analiza publicata inainte de anuntarea rezultatelor exit-pollurilor, agentia de presa Reuters aprecia ca victoria lui Sorin Oprescu in alegerile pentru Primaria Bucurestiului ar face ca fortele de stanga sa aiba un ascendent in negocierea viitorului guvern. „Incredintarea Primariei Bucurestiului opozitiei ar da avant tentativei stangii de a recastiga puterea la nivel national, la alegerile parlamentare de la sfarsitul acestui an. Aceasta victorie va ajuta stanga sa negocieze viitoare parteneriate guvernamentale dupa alegerile nationale, care sunt de asteptat sa divizeze parlamentul, fara a acorda majoritatea niciunui grup. Unii analisti spun ca, dupa alegeri, PNL, aflat la conducere, si stanga si-ar putea transforma cooperarea lor tacita pe care o au in prezent in parlament intr-o coalitie, un scenariu care ar putea fi sprijinit de o eventuala victorie a lui Oprescu“, se arata in analiza Reuters.
PREZENTA SLABA
Electoratul urban, dezinteresat de alegeri
Fata de primul tur al alegerilor, prezenta la urne a fost mai mica, in special in orase (38,28%, fata de 40,77%). Alegatorii s-au mobilizat in special in mediul rural, unde, pana la ora 21.00, s-au prezentat la vot cu 1% mai multi cetateni decat la alegerile precedente (62,41%, fata de 61,26% ). In topul judetelor, cu peste 67% participare la vot, au fost Ilfov, Dolj si Gorj. La polul opus, cu putin peste 40%, Galati si Covasna, iar Braila, cu 37,31%. In Bucuresti, prezenta la urne a fost putin mai mare decat in primul tur de scrutin. Potrivit estimarii BEC, la ora 21.00, la urne s-au prezentat 31,47% dintre bucuresteni, fata de 31,05% la turul intai. Cea mai buna prezenta s-a inregistrat in sectorul 1 (37,14%), la polul opus fiind sectorul 3 (25,35%). Potrivit exit-pollului realizat de INSOMAR, la comanda Realitatii TV, cei mai multi votanti din Bucuresti au fost cei cu varsta peste 50 de ani (58,2%). Dintre cei care s-au prezentat la urne pana la ora 16.00, doar 20,1% aveau varste cuprinse intre 18 si 34 de ani, restul intre 35 si 49 de ani. Cei mai multi dintre votanti au studii superioare (40,7%), urmati de cei cu studii liceale si postliceale (37,2%) si persoane cu cel mult 10 clase (22,1%). Femeile (52,5%) s-au dovedit mai active in ceea ce priveste prezenta la urne, comparativ cu barbatii (47,5%).
Andi Manciu - Evenimentul Zilei