O analiza dura a realitatii romanesti! „Ne-a fost injectata nefericirea“, spunea actorul Marcel Iures intr-un interviu privind munca patriotica, asa zisa munca „voluntara“ din marea epoca. Eu spun ca aceasta injectie a continut otrava sub diferite forme. Ne-a fost injectata, impusa, si inca se mai incearca sa ne fie injectata in continuare „prostia“, „fudulia“, „grandomania“, „marlania“, „hotia“, „mita si spaga“, toate acestea proportional cu gradul in care ei ne „reprezinta“ in politic si institutiile statului. Ei au beneficiat si au stimulat, au impus toate acestea pana astazi. Au ajuns sa nu se mai fereasca, sa duca la extrem nesimtirea si faptul ca ei nu patesc nimic, ca lor le este permis orice. Totul isi are originea in Epoca de Aur comunista.
* * *
- Ma… va ia mama d……i daca pana maine la ora cinci nu se astupa gropile spre centrul orasului, nu tundeti pomii si nu spalati strada. Unde va treziti, ma! Tu ce esti, ma, de te holbezi asa la mine?
- Pai, m-ati chemat sa… Stiti, eu… cu bumbacul de export.
- Ce, ma? Indraznesti sa apari in fata mea? Te dau afara, ma… pe tine si pe tot neamul tau, care v-ati impanzit pe aci, ma! Pana si portarul este neam cu tine, ma, marlane. Ai transformat institutia statului in bun personal?… Ha…? Traiesti cu secretara si faci chefuri la restaurantul ala din margini? Crezi ca nu se stie? Nu ai obtinut contracte. Zbori! Pana pe 30 ianuarie trebuie sa obtii contracte, altfel te muti la Babadag, tu si tot neamul tau, ca v-am dat apartamente la toti. Nu aveai dupa ce bea apa si acum v-ati boierit? Ha…? V-am facut oameni, paduchiosilor. Vezi ca vine Craciunul!
- Da, sa traiti! Am pregatit tot, ce va place dumnevoastra. De ala negru, molan, si purcelusul de 70 de kile, niciun gram mai mult sau mai putin, si afumatura, carnati si caltabos, nu prea sarate, ca stim ca aveti probleme…
- Dispari, ma, din fata mea. O sa-i raportez sefului ca vei fi cu obraz si ca vei incheia contractele pana pe 30 ianurie. Ia vezi pana atunci, ca tot lucrezi cu aia de afara, de ceva tarie, asa, mai fina, si ceva tigari bune, ceva pentru doamne, sa nu zica ca le neglijam.
* * *
Astfel, cu zbieratul, cu amenintatul, cu batutul pumnului in masa, cu ploconul, cu spaga si cu mita, in final cu carnatul si caltabosul, se conduceau treburile tarii, astazi adaugandu-se la plocon si zeci de mii de euro, respectiv masini puternice. Erau si sunt personaje numite in functie conform cu marlania, tupeul si cu gradul de indoire a spinarii in fata sefului.
Pamantul acestei tari a fost candva in cea mai mare parte populat de o populatie ospitaliera. Din nordul Ardealului pana in Banat, de la olteni pana la dobrogeni si apoi in sus, la moldoveni, precum era obiceiul, erai primit, cinstit si ospatat. La nunti se faceau cadouri, se dadea zestre, cateodata plocoane la nasul, ca mare cinstire si onoare, dar toate acestea ca ceva ce apartinea de bunul simt, de apreciere, de stima reciproca, de traditie. Pe langa toate acestea, erau fapte complementare si obiceiuri insotitoare, toate cu mare fala si cinste, in vazul lumii oferite.
Venirea la putere a hotilor, sarantocilor, putorosilor din marginimea satelor, targurilor si apoi a oraselor, datorita ciumei rosii, au transformat in timp scurt traditia si obiceiul in marfa, foloase, profit, sursa de imbogatire, chiar pana in zilele noastre. Acestia aveau si mai au inca obrazul rosu, obraz talpa, tupeu, gura mare, ordinarie.
Acestia, in functii de conducere, nu respectau legea, ci dadeau cu pumnul in masa, rezolvand brutal probleme supuse bunului simt si legii. Aprecierea si avansarea nu erau conform cu respectarea legii, ci cu agresivitatea verbala, tupeul si ploconul dat pentru obtinerea postului.
In cateva zeci de ani, o natie intreaga s-a stricat, a fost determinata sa se strice si, peste noapte, sa transforme cinstea, onorea si tot ce tinea de traditie, respect si obraz, in furt, spaga, mita, pentru drepturi sau nedrepturi, pentru ce ti se cuvenea sau pentru a lua inaintea altuia.
Se incepea din scoala, cu banalul buchet de flori, buchet care cu timpul a inceput sa creasca, din ceva mic si simbolic la ceva care de abia carau elevii, pana la exotic si cu vaze, apoi completat cu alte atasamente, terminand cu autoritati de stat sau administrative, care trebuiau onorati cu pulpa, porcul, mielul, vitelul, cocosul si curcanul, sau crapul si pastravul, toate acestea insotite de tuica, palinca, afinata, visinata, damigeana de vin.
Cascavalul, butoiasul cu branza sau smantana devenisera chei cu care se descuiau mari usi. Tigarile scumpe, bauturile fine si alte produse de import, completau sau imbunatateau finetea spagii, functie de gradul de „civilizatie“ a respectivului.
Asa s-a dezvoltat „multilateral“ aceasta societate, in spaga si mita, societate cu respectivele „creiere“ care conduceau in comunismul si nebunia lui Ceausescu. Una din nebunii a fost incercarea de sistematizare fortata a satelor si comunelor, sistematizare care a determinat ca nimeni sa nu mai faca nimic. Toti erau intr-o asteptare de demolare. Aceasta decizie a avut un efect dezastruos, ce s-a repercutat asupra intregii societati, cu efecte greu de combatut si astazi. Acest aspect a fost valabil la toate asezarile din Romania, dar mai ales la asezarile din jurul marilor orase. Locuitorii lor aveau serviciu in oras si locuinta in comuna din vecinatatea orasului, locuinta cu gradina, cu closet rudimentar in curte, fara apa curenta, fara rigole de scurgere a zoaielor si mizeriei, uneori cu porcul sau cu vaca vecini cu usa de intrare in casa, cu mustele oaspete la fiecare masa. Aceasta situatie se regaseste astazi aprope la fel in multe asemenea localitati vecine cu orasele, din cauza coruptiei si goanei dupa terenuri pentru vile.
Ramasitele de materiale de constructie furate sau procurate de pe santiere, fier beton, ramasite de tabla si altele, formau prin cotinetele adiacente din fata caselor sau lipite de acestea structuri ciudate, structuri parca desprinse dintr-o lume suprarealista. Toata aceasta arhitectura de supravietuire era in asteptarea marii demolari. Locuitorii din asemenea localitati, prin aceasta schimbare de „civilizatie“, au devenit persoane cu „situatie“. Prin posesia gradinii si a curtii adiacente, aveau un surplus de produse agro-alimentare. Fiind in apropierea oraselor, marii conducatori comunisti au inceput sa-i speculeze, pentru a obtine carnatul si caltabosul, drept spaga, fiindca cei care lucrau in oras aveau nevoie de asistenta si alte servicii, pana la banala benzina pentru masina, cu care isi carau zarzavaturile la piata, masina care constituia un lux pe langa seculara caruta. Astfel, unii dintre ei au devenit spagari aprigi. Acestia au inceput sa isi rezolve problemele cu cele avute in gospodarie.
Marea majoritate cautau servicii care, cat de cat, aveau legatura cu originea lor sateasca. Astfel, unele profesiuni care nu erau acceptate de orasenii comunizati din marile orase, erau acceptate de acestia. La mare cautare de cei din jurul marilor orase erau meserii ca vanzatori de alimentara, vanzatori de aprozar, macelari, ospatari sau vanzatori de lapte, branza, smantana, flori si alte produse. Unii dintre ei mai furau oua sau alte produse de la cooperativa, produse pe care le dadeau spaga sau le valorificau. Incepand cu declinul epocii si cu inceputul lipsei de alimente, acesti locuitori au inceput sa devina persoane importante, cu cat lipsa de alimente se accentua. Astfel oraseanul era mandru ca are o relatie „la tara“. Toate aceste elemente au inceput sa anihileze bunul simt traditional al respectivilor locuitori. Pe mentalul si profilul lor psihologic au inceput sa se aseze linistit aceste repere de moralitate si comportament negativ.
Spaga, hotia, minciuna, mita prin damigeana de vin, pestele de la balta, gaina din curte, cate o pulpa de vitel sau de porc taiat pe ascuns, legume si fructe, au devenit reperele si ajutoarele in trocul dintre localnicul semiorasean si orasean. Acestia si copii lor „terminau“ cate un liceu sau chiar facultate cu ajutorul acestui nou mijloc de plata. Pregatirea lor profesionala nu consta in aceea de acumulare de informatii si cunostinte, de cinste si corectitudine, ci in a sti cum sa manevreze avantajele oferite de noua situatie. Astfel unii au inceput sa acumuleze mari sume de bani, pe care le tineau la saltea.
In mentalul acestui tip de locuitor semiorasean, in simbioza cu oraseanul si cu cei care conduceau, au inceput sa intre notiuni care nu aveau legatura cu meritele reale, ci cu speculatia lipsei de alimente si a conjuncturii economice de prabusire a sistemului comunist. Astfel, multi au devenit sprijinatori ai sistemului, datorita acestui angrenaj impus si neconstientizat, ei devenind aroganti, increzuti, impertinenti, hoti, mincinosi fara scrupule, egoisti, invidiosi si puturosi. Conjunctura le oferea posibilitati sa obtina usor ceea ce altii nu aveau deloc. Aspectul interesant este ca in bagajul de cunostinte al acestora s-au acumulat notiuni specifice acestui comportament, justificate cu respectivele „merite“, merite ale posesiei mijloacelor alimentare. Intr-un mod pervers, in mentalul si constiinta tuturor a intrat ca ceva normal acest mod de viata.
Noua „cultura“, spaga, mita, furtul si hotia, aveau ca fond notiuni justificative: „Nu furi, nu ai“, „Nu inseli, esti prost“, „Nu minti, nu ai cum sa razbati“, „Dai, parte ai“, „Nu ai carte, nu ai parte“ (prin carte intelegandu-se diploma si relatia, prin parte intelegandu-se un post caldut, unde sa nu faci nimic si sa iti pice cate ceva).
Astfel, cei din comunele inconjuratoare oraselor au inceput sa prinda „cheag“. Copii lor au inceput sa nu mai muncesca, ci sa termine si ei ceva cu „carte“, apoi sa caute prin relatie si spaga sa se instaleze si ei pe posturi in care sa beneficieze de „plocoane“. Au inceput sa devina si ei privilegiati, respectiv in relatie stransa cu cei care conduceau sau cu cei din institutiile statului. Sambata si duminica mergeau la curte si faceau gratar, se relaxau, luau aer. Aveau gradina, porcul si gaina, oul proaspat, iar functionarul din institutia statului profita din plin. Cine erau ei? Priveau lumea de sus.
Incepusera sa isi acorde merite inexistente, bazate pe ramasitele de proprietate rurala, pe mica gradina ramasa, pe vecinatatea orasului, pe serviciul de la oras, pe statul degeaba la serviciu, pe munca batranei bunici garbovite, a taranului cu petecul de pamant din jurul casei. Defectele au devenit calitati, minciuna a devenit adevar, pregatirea, profesionalismul si cultura fiind inlocuite de slaba pregatire, incultura, aroganta. Folosirea spre binele personal a tuturor cailor de obtinere de bani, pozitie sau functie devenise idealul „omului nou“.
Pregatirea profesionala a fost devansata de incapacitati care se cramponau (ei, familiile si prietenii lor) de pozitii si de restul de beneficii generate de noul sistem, bazat pe relatie si spaga. Structurile industriale au ramas tehnologic si managerial mult in urma, devenid neperformante si mari consumatoare de energie, respectiv de forta de munca.
Lipsind mediul concurential, decaderea proprietatii private pana la limita de subzistenta a inceput sa deschida „ochii“ si buzunarele unora in ceea ce priveste sistemul, respectiv faptul de a profita cat mai mult de pe urma acestuia. Dupa mari „straduinte“ si „efort“ comunist, s-a reusit ca onoarea si celelalte atribute ale cinstei si civilizatiei sa fie abdicate, ingenuncheate, in final munca sa devina ceva rusinos, ceva injositor. Si astazi mai auzi parinti sau bunici cum isi invata copii si nepotii ca munca nu este de ei, astfel sadind si in mentalul noilor generatii conceptul ca munca este o rusine.
Astfel au inceput sa fie apreciate detinerea si posesia de bunuri ca merite de a fii un bun comunist, respectiv mita si spaga ca un drept care li se cuvenea de la sine, ca merit al comunistocratiei instalate in toate institutiile statului. Aceste mentalitati au determinat si produs mari schimbari. Unele familii au inceput sa constituie un mediu concurential in marire si obtinere de produse prohibite in comunism, antrenand si alte familii, care aveau inca respect in traditie, onoare si respect. A obtine cat mai mult prin astfel de mijloace devenise mandrie in societate. Astazi, aceiasi concurenta acerba exista intre aceleasi personaje. Ei si copii lor sunt in concurenta, pentru a arata care poseda vile cat mai sofisticate, masini scumpe si conturi in banci straine.
Individualismul si egoismul au incoltit sub forme de afirmare extrema, respectiv elementele de moralitate negativa care au inversat valorile si au determinat formarea acestei noi culturi de „om nou“, au distantat acest „om“ cu mult peste masura de normal si realitate. Acestia „omenii noi“ au generat valori bazate pe ridicarea in functii a nonvalorilor, pe ascunderea realitatii, mascarea acesteia sub minciuna, furt si coruptie, tinand mari mase de cetateni sub ignoranta. Au distorsionat si distorsioneaza realitatea, prezenta dureros pentru marea masa dintre cetateni, realitate care in final a determinat si intrunit conditiile ideale de colaps si prabusire a sistemului comunist si mersul de melc al societatii romanesti din ‘89 pana astazi.
Caracteristicile mostenite de catre acesti conducatori cu noi „calitati“, dobandite si adaptate, suprapuse peste cele native, au dus la modificarea radicala a viziunii si coportamentului negativ, comportament perceput ca „pozitiv“ si factor de apreciere. De la a vedea o realitate concreta, realitate in care sa „lupti“ si sa concurezi cinstit, sa incerci sa inlaturi, sa te opui, sa te straduiesti pozitiv, marea masa a societatii a acceptat incetul cu incetul „normalitatea“ societatii comuniste si ulterior a celei procomuniste, societate in care ei, fostii comunisti, au devenit noii capitalisti. Au impus aceasta „normalitate“ ca repere de adevar si dreptate, dar numai pentru ei, cand sunt in functie, perpetuand aceleasi obiceiuri ca spaga, mita si ploconul.
Acceptarea acestei situatii, ramasa in mental ca ceva normal, face ca cetateanul sa devina din ce in ce mai pasiv, ignorant, nepasator, situatie perceputa ca un blestem pe capul oamenilor, la fel cum a fost societatea comunista.
Chiar daca nu se cunosteau sau nu se cunosc, chiar daca apartin de structuri sau interese separate, astazi de partide separate, ei se recunosc, au acelasi limbaj, acelasi comportament si ferocitate, indiferent de evidenta si realitatea concreta. Ei nu vor sa cedeze. Ei cauta sa se inmultesca, sa acapareze totul.
Dar ca orice inceput, totul are un sfarsit. Natura nu progreseaza cu negativul niciodata. Avansul si progresul unei societati nu tine mult timp de aceste entitati gresite, generate la un moment dat de societatea umana. Le elimina si le va elimina, cum au fost eliminate si altele mai negative de-a lungul istoriei.
A aduce public la cunostinta infractiuni sau tentative de infractiuni este o indatorire fundamentala a oricarui cetatean al unui stat civilizat, indatorire prevazuta de bunul simt, traditie si legi. Toti suntem datori sa facem asta.
Viorel Muha