Tristul domn Titus Corlatean, clona minora a faraonului Adrian Nastase, spunea ca aroganta si „autosuficienta“ au dus PD-L la „autoizolare“. Asa sa fie?
Propun sa trecem peste stangaciile de exprimare ale junelui pesedist, intelegand ca un partid condus de dl Geoana nu poate excela in privinta exprimarii orale, si sa ne gandim serios la motivele pentru care PD-L se gaseste, astazi, izolat pe scena politica damboviteana. Cum de dl Corlatean vede aroganta la PD-L, doar un consistent episod psihanalitic ne-ar putea explica, deoarece tanarul deputat rosu pare a perpetua gena aroganta a creatorului sau politic.
Dimpotriva, eu vad PD-L ca pe un partid ingrijorat, cautand solutii pentru viitorul imediat cu un fel de precipitare stangace produsa, cel mai adesea, de panica. Oricum, pentru liderii din Modrogan 1 analiza motivelor care au dus la izolarea politica a partidului este de maxima urgenta, pentru ca numai identificarea si eventuala lor inlaturare ii va putea transforma in parteneri dezirabili ai unei guvernari, dupa luna noiembrie.
Adevarul este ca motivul izolarii PD-L este unul singur si nu are nimic de-a face nici cu aroganta, nici cu suficienta (cred ca asta a vrut sa spuna dl Corlatean cand a folosit cuvantul compus straniu-pleonastic si numai de PSD stiut, „autosuficienta“).
Motivul se numeste Traian Basescu. De ce s-au suparat partidele pe presedinte, se stie: condamnarea comunismului si sublinierea cu vigoare a rolului nefast al dlui Ion Iliescu in politica postdecembrista, deschiderea arhivelor Securitatii si sustinerea tenace a luptei impotriva coruptiei. Fiecare dintre aceste actiuni politice a suparat pe cineva.
Cand s-au privit unii pe altii, suparatii si-au dat seama cat de multi sunt. In Parlament, s-au putut numara 322. Pe langa Parlament, probabil ca mai sunt alte cateva sute de mii. Daca ei sunt prea multi sau prea putini pentru a cuceri viitorul imediat al Romaniei, ramane de vazut. Competitia politica dintre basescieni si antibasescieni nu s-a incheiat si este, deocamdata, greu de prevazut cine o va castiga. Dar se poate trage deja o concluzie de parcurs: a fi anticomunist si a lupta, in acelasi timp, impotriva coruptiei ca sistem de administrare a treburilor noastre publice, te plaseaza in adversitate cu o vasta majoritate a clasei politice de astazi.
Intrebarea intrebarilor pentru PD-L este simpla: se distanteaza sau nu de Traian Basescu, de dragul guvernarii? Ma grabesc sa adaug ca si reciproca e valabila. Dl Basescu, la randul sau, trebuie sa isi evalueze viitorul parcurs politic raspunzand intrebarii: „Cu PD-L sau fara?“. Ca orice alte intrebari formulate in cadrul volatil al politicii, si acestea au raspunsuri multiple. Intre un PD-L, care se desprinde cu totul de presedinte, si un PD-L, care devine prelungirea institutionalizata a persoanei presedintelui, exista o mie de alte variante. Unele mai adecvate decat altele.
La fel si de partea cealalta. Intre un presedinte complet rupt de PD-L si un presedinte atasat exclusiv partidului exista o sumedenie de alte optiuni. Avantajele si dezavantajele trebuie cantarite atent, pentru fiecare parte. Iar aceasta analiza trebuie sa plece de la scopuri. Adica, sa fie pragmatica.
PD-L va trebui sa fie capabil sa coaguleze un guvern cu majoritate parlamentara dupa noiembrie, adica va trebui sa recolteze la alegeri cele mai multe mandate parlamentare si sa fie acceptabil ca aliat de un alt partid important. De partea cealalta, dl Basescu trebuie sa castige al doilea mandat. Plecand de la aceste doua obiective, cred sincer ca presedintele Basescu si PD-L ar trebui sa se aseze la masa si sa-si defineasca relatia in termeni clari.
Sever Voinescu (Cotidianul)