Prapadul de dupa potop

CRONICA ULTIMEI INUNDATII ANUNTATE
Cu inimile innegrite de durere, oamenii izgoniti de ape s-au intors la ce a mai ramas din casele lor.
Sinistratii s-au intors la ce a mai ramas din gospodariile lor. Multi au venit fie din satele vecine, unde au fost adapostiti de fortele de ordine, fie de aproape, de peste drum, de la rudele sau gospodarii cu stare care au case cu etaj, unde s-au adapostit vremelnic. Acolo au crezut ei ca se afla mai in siguranta si au ramas vii. Chipurile lor s-au stins de durere si de lacrimi in aceste zile. Maramures, Neamt, Iasi, Botosani si Suceava sunt judetele cele mai afectate.
A fost o data ca niciodata 28 iulie, cind o ploaie monstruoasa a coborat din ceruri peste pamanturile Moldovei, in nord. Capetele de „balaur“ – Siretul si Prutul – s-au umflat peste diguri si peste puterile oamenilor, sufland suvoaie de apa inalte cit casa, intinse cat „ceriul“. Raul involburat a muscat din digul de la Mircesti, inecand in potop zeci de gospodarii falnice ale oamenilor locului. Aproape de momentul zero, cand 12 case au fost transformate in sicrie de namol, luand cu ele, sub pamant, zeci de animale, circa 1.000 de oameni din localitatea ieseana Rachiteni au fost evacuati. 900 dintre cele 1.200 de hectare de culturi agricole inundate, 1.200 din 1.700 de locuitori sinistrati. 1.000 de refugiati. 450 din 570 de case afectate de sinistru. Joi a venit timpul refacerii. Si a contemplarii inefabilului: distrugeri de zeci de milioane intr-o Moldova si asa saraca.
De la 31 iulie, un comandament special a evaluat fiecare paguba in parte. Oamenii au luptat contra fortelor naturii si au incercat sa inlature urmarile dezastrului.
Joi, a doua zi dupa potop. Rachiteni.
„Soarele s-a topit si a curs pe pamant
A ramas cerul fierbinte si gol
Ciuturile scot din fantana namol“, cum spune Labis in „Moartea caprioarei“.
La iesirea din localitate, drumul pietruit e inghitit de ape. In stanga si in dreapta intrarii in comuna, varfurile lanurilor de porumb se itesc din oglinda namolului, in aerul fierbinte, incarcat de aburii apelor ce se topesc sub puterea soarelui naucitor. Un om slab isi impinge bicicleta prin apa. Vine de la rudele de peste deal, din satul Izvoarele. Va ajunge la casa lui, care-si face ultima matanie inainte de a se darama, supta de ape. Valuri starnite de atelaje care-si croiesc drum prin mocirla clipocesc a necaz. Se vantura prin apele ce ajung pana la brau carute, masini mari, pompieri sositi cu utilaje speciale, veniti sa curete de apa curtile si beciurile oamenilor. Un Iisus rastignit plange batut de vant si ars de soare. Trece o caruta. Apa rosiatica ii spala picioarele muiate de valuri.
VENETIA DE CHIRPICI
Pe ulitele pline de apa, care aduc cu o Venetie de chirpici, oameni tristi si ingrijorati se indreapta fie spre dispensar, fie spre punctul unde se distribuie alimente. Nenea Iacob Anton are ochii incercanati, muscati de nesomn. Cu un curaj nebunesc a inotat atunci prin valtoarea apelor sa-si hraneasca animalele lasate pe celalalt mal. Acum, motopompele torc torenti involburati care se scurg in santuri. Balti murdare rad stirbe in curtile candva manoase ale oamenilor. Cu capul plecat, Gica Gherca isi plange necazul in oglinda apei. Daca ar avea putere, si-ar muta casa sus, pe deal, departe de noroiul si prapadul din jur. Un miros puternic de namol staruie pe ulite. La tot pasul, case ciobite, locuinte cu picioarele luxate, cu piloni de sustinere cazuti, cu pereti prabusiti. Una s-a lasat intr-o parte. Pare gata-gata sa cada, dar rezista: grinda care o sustine se sprijina pe un televizor cu ecranul spart. Cainii latra a paguba. „Mie mi s-au daramat doua camera“, se plange un om, in timp ce altul se jeluieste ca a ramas fara grajd. Un barbat este tare suparat pentru ca i s-au inecat pasarile. Dar macar a salvat porcul, pentru ca l-a adapostit in podul casei. Oamenii se strang ciorchine sa convinga autoritatile ca mai degraba lor li s-a oplosit necazul in batatura.
TAVANUL RADE LA CER
Rachiteniul avea 570 de case. Acum au mai ramas intregi doar 120. 12 s-au daramat de tot, opt stau sa cada, iar restul au fost afectate mai mult, ori mai putin. Sunt proprietari care au aflat de la mii de kilometri departare de urgia care i-a lovit. Sunt cei plecati la munca in strainatate, de regula proprietarii caselor cu etaj. Cei ramasi la Rachiteni au vazut potopul de aproape. Au stat cu Biblia in san si s-au rugat ca macar sa le ramana casele in picioare. Au fost oameni carora li s-a facut rau de necaz. A venit ambulanta si i-a luat rand pe rand. Doar mamuca Verona, care-i tare bolnava, ca are Parkinson, n-a plecat deloc, nici in timpul revarsarii apelor. A luat-o fiu-su in brate si a dus-o pe sus la un vecin care are casa cu etaj. N-au putut sa se refugieze din calea razboiului cu Siretul si au privit batalie dupa batalie.
TENEBRELE POTOPULUI
Ca sa ajungi la casa familiei Mandache, tragi cu putere aer in piept, iti incordezi muschii si pasesti prudent peste ape. La doua zile de la potop, zidul lichid si tulbure margineste inca gardurile. Plutesc prin apa cepe, bucati de lemn, legume, vise desarte. Locuinta lui Mandache seamana cu un cadavru. Casa e pusa pe de-a intregul la pamant. Ii atarna ca o plomba tavanul daramat. In dormitor, televizorul strivit s-a lipit de podea sub greutatea podului. Pe pat, obosit, tavanul s-a trezit in razele calde ale soarelui. Langa el se odihneste cealalta bucata de perete. Domnul Mandache, un tanar de 35 de ani, nu mai are nevoie de cizme, ca toata lumea din sat. Derutat, e fericit ca si-a salvat de la inec o banita de ceapa. Casa omului s-a prabusit efectiv, plonjand in apa. Frigiderul s-a zdrobit inmuiat, purtand in gura deschisa o bucata din fereastra. In curtea familiei sinistrate e intuneric si tristete, chiar daca soarele arde pe cer. Omul apare din spatele casei cu una dintre gaini. Livida, teapana. Are creasta palida, iar ochii nu ii mai sticlesc in apa. O poarta in mana ca si cum ar fi dus o zgarda, ca si cum ar fi purtat o sacosa. „S-au inecat toate, porcul l-am scapat, ca l-am dus in spate, l-am urcat in podul unui vecin, am dormit cu el“, plange el cu lacrimi nevazute, secate, umbra omului de mai ieri. Muta precipitat dintr-o mana in alta doua cepe salvate de la inec. Ele au trecut potopul. In afara bucatelor primite de la oficialitati, e singura hrana din productie proprie.
“Imi vine sa mor”
Dupa zile intregi de dormit in corturi sau pe la rude, localnicii din Radauti Prut au venit ieri la case pentru a vedea ce le-a mai ramas si ce mai pot face. In sfarsit, Prutul s-a retras in matca, dar ce a ramas in urma lui cu greu si-ar fi putut imagina cineva. Sute de case au fost distruse in totalitate, iar cei mai multi dintre proprietari nu au mai reusit sa mai salveze ceva. Unora le-a ramas speranta, altii nu vor decat sa moara.
PRAPAD
Putine case au mai ramas in picioare dupa retragerea apelor. Mai exact, din cele 350 de case care au fost afectate de apa, 170 au disparut cu totul. Oamenii sunt disperati, multi dintre ei spuneau ca nici nu mai au pentru ce sa traiasca. Unii dintre ei isi vad pentru a treia oara casa luata de ape. Dar in 1969, cind a fost ultima inundatie aveau 40 de ani si erau in putere. Acum sunt singuri, sunt bolnavi si fara speranta. Cateva case au ramas intregi, cele construite din boltari sau caramida. Chirpiciul este insa mult mai ieftin si mai toate casele erau construite din chirpici.
Aproape nimeni nu statea ieri degeaba in Radauti Prut. Cei mai tineri, cu lopetile in mana, scoteau malul din casa si incercau sa mai salveze ceva din mobilier sau imbracaminte. Pe fetele lor se putea citi disperarea, nu-si putea imagina un asemenea dezastru.
Cu lacrimi in ochi, batranii din sat sunt la capatul puterilor. Nu au nici bani, nici putere sa-si mai faca odata casa. Iti spun cu seninatate ca vor numai sa moara si sa scape de greutati. „Nenorocire mare. Ce sa facem? Asteptam sa murim, pentru ca nu mai avem pentru ce sa traim. Suntem in varsta, nu mai putem nimic sa facem. Am copii, dar au si ei problemele lor, nu pot ei sa vina sa ma ajute acum pe mine“, povestea ieri Valeria Ionescu. Femeia are 70 de ani, iar barbatul ei 81. Au mai trait aceasta experienta, dar spun ca nu a fost asa greu ca acum. Iar acum, acum ei sint la mila altora. „Sintem singuri, nu mai putem noi sa facem casa la varsta asta. Cate zile oi avea, aicea nu mai stau. Sa ne ajute sa ne facem casa, dar mai sus. A mai fost o inundatie, in 1969, dar nu ca acum. Acum a fost nenorocire. Noi am avut casa din barne, cum se faceau odata, si de asta mai sta oleaca, dar in interior totul s-a daramat. Am scos vaca, vitelul si atat“, spunea femeia. La fel ca alti oameni din sat, Valeria sustine ca nu au fost anuntati de viitura.
CAMPANIE ELECTORALA
Vizavi de casa Valeriei sta Maria Raileanu. La 80 de ani, singura ei sansa este ajutorul de la stat. Dar nu pune mari baze pe asta. „La mine nici nu intra nimeni in casa, ca este pericol. Asa am iesit din casa, eu nu am pe nimeni. Nu stiu unde am sa ma duc si ce am sa fac. Stau la o cumnata de-a mea, da’ cat o sa pot sa stau acolo? Care mai au copii o sa vina copiii sa-i ajute, dar pe mine cine ma ajuta? Si am cativa lei pensie, nu pot sa fac nimic. Sunt vai de capul meu, mai bine mi-ar da o pastila sa mor si gata“, plangea femeia. Ieri la Radauti Prut a sosit si premierul Calin Popescu Tariceanu, insotit de Cristian David si Atilla Korodi. „Ei, pentru ei asta este campanie electorala, nu altceva. Nu ma impresioneaza bulendrele pe care le dau ei, daca nu am eu acoperis deasupra capului“, spunea vecinul Mariei Raileanu. Din casa lui au mai ramas numai vreo doi pereti.
Soare ca un giuvaer la Rachiteni
La carciuma din Rachiteni, oamenii zambesc a pacat. Au muncit mult si acum incearca sa-si inece necazul altfel, nu doar in apele Siretului. „Avem 12 case daramate, 900 de hectare afectate. A venit o comisie pentru identificarea caselor si a pagubelor. Oamenii incep sa fie vaccinati impotriva hepatitei A si tetanosului. Am primit zi de zi apa minerala si hrana – cascaval, salam, paine, conserve de carne, de peste. Acum, cu cele trei pompe si trei autospeciale de la pompieri si Apele Romane, facem fata la potop. E foarte greu, dar o sa ne descurcam, poate si cu ajutorul semenilor nostri“, conchide la final primarul Rachiteniului, Eusebiu Martonca. Pe cerul inrosit s-a inaltat un curcubeu. Bolta cereasca e ca un giuvaer. Jos, e o mare de noroi. Si toata murdaria aceasta se curata cu multa munca. Dar maine, langa casele daramate vor rasari altele, cladite pe pamant nou, adus din maruntaiele Siretului.

Cristinel C. Popa, Razvan Constantin
Jurnalul National