Motto:
„Sa stiti ca in zilele din urma
vor fi vremuri grele...”(2 Tim. 3/1)
De veghe, in noapte, privesc pe fereastra
La stelele ce lucesc acuma pe cupola albastra;
Si la luna tintita departe, in tavanul de sus,
Spre care, dupa-nviere, Si-a luat zborul Isus...
Ma simt, in aceste momente de veghe, ca un atom,
Plutind in imensul univers, pe nava rotunda pamant,
Ascultand uimit cum in timpul cernit, in bataia de vant,
Incepe sa cante corul de ingeri, dar oamenii dorm...
Traim intr-o lume din ce in ce mai ciudata!... Este o lume ce este tot mai intoarsa pe dos, caci prea multi oameni isi etaleaza foamea de iad cu o nepasare nebuna! Niciodata, in istoria zbuciumata a omenirii, n-au fost terfelite si sucite, inversate si innegrite principiile morale sau cele crestine, ca in aceste vremuri de la inceputul veacului al 21-lea! S-a denaturat increderea si cinstea, respectul si prietenia, bunavointa si mila, dragostea si altruismul, bunul-simt si buna-cuviinta, cinstea si onoarea, credinta si speranta – stalpii convietuirii in pace si buna intelegere intre oamenii, care isi „deschid sufletele“ unii fata de altii si se ajuta sa fie mai dupa „chipul lui Dumnezeu“, cum am fost creati de la Inceputul Inceputului.
Scriind, rugandu-ma lui Dumnezeu sa-mi dea mai multa foame de rai, ma cuprinde nostalgia dupa farmecul traiului impreuna in partasia cu oameni de omenie si de credinta, sinceri, buni, altruisti, blanzi, harnici, credinciosi si plini de bucuria mantuirii!... Sunt in cautarea mieilor lui Dumnezeu!
Oamenii de omenie sunt oamenii cu o credinta inspirata si calauzita de Duhul lui Dumnezeu. Acestia sunt mieii lui Dumnezeu. Sunt „strainii si calatorii“ care au credinta in promisiunile lui Dumnezeu si se pregatesc o viata intreaga pentru a „emigra“ intr-o patrie mai buna si mai frumoasa: o patrie sfanta cereasca, numita „Raiul lui Dumnezeu“, unde doreste s-ajunga si sufletul meu!
Pentru mieii credintei este pregatita „o Cetate“, unde ei vor fi fericiti, pentru o vesnicie, cu Dumnezeul, care este Tatal lor.
Credinta mieilor lui Dumnezeu a ramas un far de lumina in lumea noastra straina, cand privim spre Cer sa revina Mantuitorul si sa ne implineasca dorul de-a fi in Patria bucuriilor mantuirii, cu El, in Tara de mister: Raiul vesnic al fericirii!
Mieii lui Dumnezeu, blanzi si buni, au rabdat si rabda orice suferinta, intr-o lume straina. Prin credinta, ei „ au cucerit imparatii, au facut dreptate, au capatat fagaduinte, au astupat gurile leilor, au stins puterea focului, au scapat de ascutisul sabiei, s-au vindecat de boli, au fost viteji in razboaie, au pus pe fuga ostile vrasmase. Femeile si-au primit inapoi pe mortii lor inviati; unii, ca sa dobandeasca o inviere mai buna, n-au primit izbavirea, care li se dadea, si au fost chinuiti. Altii au suferit batjocuri, batai, lanturi si inchisoare; au fos ucisi cu pietre, taiati cu ferastraul, chinuiti; au murit ucisi de sabie, au pribegit imbracati cu cojoace si in piei de capre, lipsiti de toate, prigoniti, munciti... Mieii lui Dumnezeu – de care lumea nu era vrednica – au ratacit prin pustiuri, prin munti, prin pesteri si prin crapaturile pamantului. Toti acestia, macar ca au fost laudati pentru credinta lor, totusi n-au primit ce le fusese fagaduit, pentru ca Dumnezeu avea in vedere ceva mai bun pentru noi, ca sa nu ajunga ei la desavarsire fara noi“.
Cand scriam mai sus cuvintele „Dumnezeu avea in vedere ceva mai bun pentru noi“, mi s-a cutremurat sufletul si mi-au venit in minte cuvintele unei cantari: „Prin furtuna si prin vifor este Calea lui Isus,/ Dar sfarseste-n Cer, departe, unde-i Soare fara de apus“.
Ce adevar profund ca mieii lui Dumnezeu merg pe Calea stramta, care duce la Cer! „De altfel, toti cei ce voiesc sa traiasca cu evlavie in Cristos Isus, vor fi prigoniti, dar oamenii rai si inselatori vor merge din rau in mai rau, vor amagi pe altii si se vor amagi si pe ei insisi“.
In lumea noastra intoarsa pe dos din cauza pacatului, exista doar doua categorii de oameni: Omenii buni cu sufletele in foamea de rai si oameni rai ce-si etaleaza cu nepasare foamea nebuna de iad.
Cititorule sau cititoare a acestui eseu, opreste-te din iuresul de alergatura din viata ta! Stai pe loc si te gandeste, intrebandu-te din ce categorie de oameni faci parte?
Traim vremuri apocaliptice si anticristice! Ma intreb adesea: Este vremea oamenilor rai?! Cred ca sunt vremurile despre care le spunea Mantuitorul ucenicilor, cand a iesit din Templul din Ierusalim, si s-a dus pe muntele Maslinilor. Era cu putin timp inainte de a fi tradat de unul din ucenicii Lui, in gradina Ghetsimani, unde S-a rugat.
Ma cutremur la gandul ca din cei doisprezece unul L-a tradat! Ma ingrozesc cand ma gandesc la multimea ce astazi L-a tradat sau au gasit sensul vietii doar in pacat!
Atunci, in preajma „drumului durerii si al crucii“, Mantuitorul Isus „S-a asezat jos, pe muntele Maslinilor si ucenicii Lui au venit la El, la o parte, si I-au zis: „ Spune-ne cand se vor intampla aceste lucruri? Si care va fi semnul venirii Tale si al sfarsitului veacului acestuia?“ Drept raspuns, Isus le-a zis: „ Bagati de seama sa nu va insele cineva, fiindca vor veni multi in Numele Meu“ si vor zice: „Eu sunt Cristosul! “ si vor insela pe multi. Veti auzi de razboaie si vesti de razboaie! Vedeti sa nu va inspaimantati, caci toate aceste lucruri trebuie sa se intample, dar sfarsitul tot nu va fi atunci. Un neam se va scula impotriva altui neam si o imparatie impotriva altei imparatii; si pe alocurea, vor fi cutremure de pamant, foamete si ciumi, dar toate aceste lucruri nu vor fi decat inceputul durerilor... Atunci va vor da sa fiti chinuiti si va vor omori. Si veti fi urati de toate neamurile pentru Numele Meu. Atunci multi vor cadea, se vor vinde unii pe altii si se vor uri unii pe altii...
Se vor scula multi prooroci mincinosi si vor insela pe multi!... Si din pricina inmultiri faradelegilor dragostea celor mai multi se va raci, dar cine va rabda pana la capat va fi mantuit!...
Evanghelia aceasta a Imparatiei va fi propovaduita in toata lumea, ca sa slujeasca de marturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfarsitul“.
Traim in aceste vremuri teribile, cand credinta in Dumnezeu este in primejdie! Rasuna – acum mai puternic si mai clar ca oricand intrebarea: „Cand va reveni Mantuitorul va gasi credinta in sufletle oamenilor?“ Va gasi El credinta si in sufletul tau?
Sunt timpurile noastre in seceta de ploaia binecuvantata a credintei, chiar cand se aud pasii Mirelui gata sa vina sa-Si ridice la Cer Mireasa: Biserica Sa. Si semnele se arata tot mai dese si tot mai rele, ca sa ne trezeasca la realitate: Maranata! Domnul e gata sa vina!
De fapt, ce m-a indemnat sa scriu acest eseu a fost dorul din sufletul meu ca poporul roman: poporul neamului meu sa nu devina pagan, ci sa se trezeasca, sa se pocaiasca si sa se pregateasca, ca sa fie gata de revenirea, foarte curand, a Fiului lui Dumnezeu.
Am citit si m-am ingrozit, ca intr-o tara europeana credinta in Dumnezeu este gata sa piara. Era un reportaj dintr-un ziar romanesc despre Olanda, unde catedrale, odinioara pline de credinciosi, astazi, stau zavorite, fiind folosite doar pentru anumite conferinte sau sedinte necrestinesti. Ce vremuri pagane si ce timpuri anticristice! Mi-am simtit inima batand si sufletul arzand sa strig cat pot de tare si sa strig in limba cea mai clara si sfanta a poporului meu, in limba romana: fratii mei de neam nu va pierdeti credinta-n Dumnezeul ce-I gata sa vina! Semnele venirii Lui au fost profetite si trebuie implinite! Se aud pasii Mantuitorului venind si bataile la usa inimii tale sunand si vocea Lui spunand: „Iata Eu stau la usa si bat. Daca aude cineva glasul Meu si deschide usa, voi intra la el, voi cina cu el; si el cu mine...Eu vin curand“.
Traim vremurile profetite cand credinta si etica crestina este atacata de fortele nocive ale intunericului anticristic prin indoctrinarea ateismului in mintile copiilor, a tinerilor si a adultilor prin subtile metode diavolesti, mizand pe cele cinci simturi umane si pe logica bolnava a celor ce se lasa sa li se otraveasca mintile, inimile si sufletele de distractiile ieftine si murdare, de pornografia ce degradeaza fiinta umana, alimentand buruienele instinctelor animalice, de interpretarile pseudostiintei darviniste de aparitie a omului, readucand fiinta frumoasa umana, capodopera creata de Dumnezeu dupa chipul Sau, la nivelul animalic: la o caricatura de maimuta. Cu adevarat, lupii anticristici cu doua picioare cauta sa inhate cu lacomie chiar si pe mieii lui Dumnezeu! Pentru aceasta, urla si cheama televizorul paganit, ziarele ce propaga minciuna, revistele ce galgaie de uraciunea pustiiri-n cuvinte urate la adresa credintei in Dumnezeu, spectacolele murdare in forme si in continut, parazile fara nici o jena in goliciunea trupeasca a unor semeni ce si-au golit sufletul si calca in picioare morala data de legile Arhitectului Ceresc, filmele cu subiecte ce degradeaza fiinta umana si incita la ura, la depravare, la cruzime si crima. Traim, astazi, parca intr-o lume nebuna.
In lume bantuie, ca o stafie, spiritul anticristic. Acesta a fost semanat de duhurile rele dezlantuite la acest apus de timp, cand totul ne spune – in viata omului ingrijorata, in societatea debusolata, in natura zdruncinata, in clima pamantului schimbata – ca omul isi taraste ultimii pasi pe pamant, ca din vesnicia Raiului Sau, foarte curand, va reveni iar Fiul lui Dumnezeu. Si lupta spirituala tot creste, iar spiritul anticrisitic tot mai mult se dezlantuieste in firea umana, in gandire si in vorbire, in sentimente, in ura nebuna, in suflete de oameni, in atitudini, in caractere, in fiinte rebele, tot mai debusolate, cu necredinta in ele, chiar in biserici. In lume, a aparut mai simtit, si mai „vizibil“ duhul lui Anticrist, in oameni! Niciodata, de cand este lumea, nu s-a vorbit si nu s-a scris asa de mult impotriva Fiului lui Dumnezeu: Mantuitorul meu. Niciodata spiritul anticristic nu a atacat cu atata inversunare credinta in Dumnezeu, ca in timpul acesta, cand traiesc si eu!
Anticristul este cel mai inversunat impotrivitor al Domnului Isus Cristos. Acum, Anticristul a inceput sa raspandeasca tot raul universal, dar va fi infrant la cea de a doua venire a Mantuitorului.
In limba greaca – in care s-a scris originalul textului biblic – „anticrist“ este o fiinta care se opune lui Mesia: impotrivitorul lui Isus Cristos Mantuitorul, care salveaza. Anticristul distruge, inseala, duce in ispita, inraieste, minte, desparte de Dumnezeu.
„Caci in lume s-au raspandit multi amagitori, care nu marturisesc ca Isus Cristos vine in trup. Iata amagitorul. Iata Anticristul!...Acela este Anticristul, care tagaduieste pe Tatal si pe Fiul“. Cu alte cuvinte, Anticristul este emisarul infernului, caci tagaduieste Divinitatea.
Se poate sa fii un anticrist fara sa-ti dai seama! Ai grija, cititorule, sa nu fii prins de duhul lui Anticrist, caci traim cu adevarat in timpuri apocaliptice, cand ateismul a cuprins o parte enorma din intreaga lume, iar credintele mincinoase se raspandesc ca niciodata in trecut, prinzand in paienjenisul lor pe cei abia treziti din somnul necredintei. Duhul lui Anticrist, care va aparea, curand, in lumea noastra, a inceput sa-si puna pecetea peste tot.
De aceea, sa urmam sfatul Mantuitorului din predica Sa, din Galilea, dupa ce a fost inchis Ioan Botezatorul. Atunci, Domnul Isus „propovaduia Evanghelia lui Dumnezeu. El zicea: S-a implinit vremea si Imparatia lui Dumnezeu este aproape. Pocaiti-va si credeti in Evanghelie.“
Crezand in Mantuitorul Isus si in Evanghelie, sa avem bucuria si linistea sufletului, emanata din trairea constienta a principiilor fericirii in viata noastra de peregrini pe pamant, chiar si in vremurile noastre anticristice, neuitand ce ne spune El si noua, cum a spus si noroadelor, cand S-a suit pe munte, in Galilea, iar ucenicii s-au apropiat de El, ca sa asculte cu atentie mai mare ce ii invata! Si as dori, ca si tu, cititor sa citesti si sa asculti invatatura Sa, aplicand-o cu credinta in viata ta:
„Ferice va fi de voi cand, din pricina Mea, oamenii va vor ocari, va vor prigoni si vor spune tot felul de lucruri rele si neadevarate impotriva voastra! Bucurati-va si veseliti-va, pentru ca rasplata voastra este mare in Ceruri, caci tot asa au prigonit pe proorocii, care au fost inainte de voi“.
Mieii lui Dumnezeu sunt fericiti, cand soarele rade pe cer, dar si cand furtuna se dezlantuieste, lovind cu ploaie multa si ger. Ei au bucuria in inima lor, cand necazul loveste cu vreo boala, ori calomnia ar vrea sufletul lor sa moara. Raspund la vorbele rele si mincinoase cu binecuvantarea vorbelor lor sfinte si delicat de frumoase, iar cand fac binele ce-i vorbit de rau, ei ingenuncheaza si se roaga lui Dumnezeu pentru sufletul neprietenilor lor. O, ce har minunat, este sa fii mielul fericit al lui Dumnezeu in viata ce ni s-a dat; si la decolare, sa fii gata de zbor, in ziua ta de mutare!...
Prof. Dumitru Buhai
E-mail: ProfBuhaiD@aol.com