Cred ca este o datorie sfanta din partea mea sa multumesc lui Dumnezeu pentru harul de a fi pentru a doua oara intr-o calatorie misionara in INDIA. Multumesc Bisericii Romane „Philadelphia“ din Chicago si desigur board-ului de conducere al Misiunii Genesis pentru tot sprijinul acordat in aceasta calatorie misionara. De asemenea multumesc tuturor bisericilor si celor care in mod personal au fost parte din aceasta lucrare. Consider ca Cel ce cunoaste fiecare efort pe care-l facem pentru propasirea Evangheliei, va sti evalua si sacrificiile noastre facute din dragoste.
Nu pot incepe raportul misionar fara sa nu amintesc despre un eveniment care a avut loc in Biserica Philadelphia cu cateva zile inainte de plecarea mea spre India, Conferinta Misionara din 13,14,15 Iunie, organizata de Misiunea Genesis la care au participat delegati ai unor biserici din Romania, Canada si America. Programul din seara de duminica 15 Iunie a.c. s-a incheiat cu o rugaciune de binecuvantare pentru lucrarea misionara ce urma sa o fac in India.
Era joi seara 19 Iunie (o zi inainte de ziua mea de nastere) cand asteptam sa urc intr-un avion urias ce zbura spre India. S-au apropiat de mine doua persoane strigandu-ma pe nume. Am privit spre ei si in doar cateva fractiuni de secunde i-am recunoscut. Era o doamna impreuna cu sotul ei care plecau la aceiasi Conferinta in India. Era un secret pe care trebuia sa-l pastram bine. Nu aveam voie sa spunem care era adevaratul scop pentru care noi vizitam India. M-am urcat foarte grijuliu in avion asezandu-ma la locul meu fara sa spun un cuvant.
Am ajuns cu bine pe aeroportul din New Delhi unde am fost asteptat de un delegat ce avea o pancarda in mana cu numele meu si langa el o alta persoana care zicea ca nu stie engleza. Am urcat intr-o masina si prin bezna ce cuprindea tot orasul grabeam spre locul destinat. Mizeria si mirosul era greu de suportat, apoi zgomotul infernal al claxoanelor te facea sa fii tot cu frica in tine. Am ajuns in fata unei porti mari de fier pe care o deschise-se un gardian cu o emblema Americana, ce o avea pe uniforma. In cateva minute am ajuns la locuinta lui Dr. P. P. Job, locuinta foarte modesta, dar care era pazita de un omul de paza si un caine urias. Mi s-a aratat dormitorul care avea gratii de fier si dupa intrarea in dormitor cainele s-a asezat culcat lipit de usa, ca semn ca totul e in siguranta.
A fost o noapte cam alba in care ma gandeam la toate. Doream sa ma apuc sa scriu versuri, sa ma rog, sa sun acasa si cu toate aceste ganduri a trecut noaptea. In jurul orei 6 dimineata cineva a batut la usa mea cerandu-mi sa ma scol, ca sunt asteptat. Nici daca eram in armata nu m-as fi echipat asa repede. Am iesit afara si in fata casei era o masina si un gardian cu emblema Americana.
Mi s-a spus ca programul era foarte incarcat si ca trebuie sa ma grabesc sa plec cu delegatul ce ma asteptase la aeroport. Spre bucuria mea am aflat ca acest delegat era un frate pastor din Capitala care avea sarcina din partea lui Dr. P. P. Job sa se ocupe de mine. Am petrecut o zi cu el vizitand diferite locuri din imprejurimi: Tipografia Crestina ce poarta numele de Sabina Wurmbrand, o clinica medicala condusa de Dr. Mary Job, sotia fratelui P.P. Job, iar seara am plecat spre orasul Chennai unde a fost martirizat ucenicul „TOMA“.
Am avut harul sa pot vedea locurile batatorite de el, locul unde a botezat pe indieni, locul unde a fost prins si inmormantat. Dupa o zi de multa oboseala am plecat din nou spre aeroport indreptandu-ma spre orasul Coimbatore, locul Conferintei bisericilor persecutate.
CE-A DE A OPTA CONFERINTA MISIONARA A BISERICILOR PERSECUTATE
INDIA – COIMBATORE
Au trecut deja 8 ani de la trecerea la cele vesnice, prin martiraj al lui Michael Job un tanar indian, student la medicina. Era primul copil nascut in familia lui Dr. P.P. Job, Un copil pe care Richard si Sabina Wurmbrand il iubeau foarte mult.
La scurta vreme a luat fiinta: „MICHAEL JOB CENTER“, unde exista un orfelinat de 360 de fete si unde in fiecare an are loc CONFERINTA MISIONARA A BISERICILOR PERSECUTATE“, Conferinta la care participa evanghelisti, pastori, misionari si delegati din diferite colturi ale lumii.
Particip pentru a doua oara la acesta Conferinta Misionara, unde am avut harul sa intalnesc oameni de culori diferite, obiceiuri diferite, dar in a caror inima arde o adevarata dragoste pentru Dumnezeu. Participantii au fost din aproximativ 120 de state din jurul Indiei si aprox 50 de delegati din alte tari, reprezentati ai diferitelor congregatii religioase.
In fiecare an aceasta conferinta este condusa de o anume organizatie crestina Evanghelica dintr-o anumita tara. Cu doi ani in urma, Conferinta a fost condusa de bisericile din America organizatia Church of God. Anul acesta Conferinta a fost condusa de crestinii din Olanda. Conferinta a inceput vineri dimineata 27 iunie si a continuat pana duminica seara 29 Iunie.
Dimineata la orele 6 suna alarma ce se auzea pe tot teritoriul Campusului care cuprinde in jur de 40 de acrii. Era semnalul de sculare si pregatire pentru lauda si inchinare ce avea loc intr-o Capela. Intregul program era condus de corul fetelor din orfelinat. Dupa inchinare avea loc citirea Sfintelor Scripturi de catre o fata, iar apoi o alta avea o scurta marturie a vietii ei si un mesaj din Scriptura. Urma masa de dimineata iar apoi inceperea programului care dura pana in jurul orei 12:00 dupa pranz.
Mesajul principal al Conferintei a fost: „Cand cerul coboara jos printre oameni“. Unul din programe a fost destinat delegatilor, care au adus un scurt salut, o marturie din campul misionar sau cereri urgente de rugaciune. Mesajele de baza au fost rostite de un pastor american, delegat al organizatiei Church of God, un evanghelist din Israel si Presedintele unei organizatii crestine din Olanda.
Pentru mine a fost extrem de socant sa vad si sa aud cat de popular este numele lui Richard Wurmbrand si al sotiei sale Sabina. Am fost intrebat mereu: „Tu esti din Romania, tu ai cunoscut pe Richard Wumbrand si sotia lui, tu i-ai vazut in persoana? Hai spune-ne, povesteste-ne despre ei“.
Conferinta s-a incheiat cu un mesaj rostit de Dr. P.P. Job, mesaj prin care a adus un cuvant de incurajare pentru toti liderii crestini si bisericile persecutate.
Dr. P.P. Job va face un apel inscris, o invitatie adresata liderilor romani crestini din America sa preia anul viitor sau peste doi ani Conferinta care va avea loc in acelas loc in India Coimbatore. Speram intr-o asemenea lucrare care sa fie facuta pentru Gloria lui Dumnezeu.
Vizita in Orfelinatul de fete
NE NASTEM CU DORUL DE A FI IUBITI
Exista fiinte care ne traverseaza viata, vin si pleaca, dispar de pe ecranul vietii noastre. Sunt altii care raman pentru o vreme ca o amprenta pe inimile noastre, pe vietile noastre. Unele insa raman pentru totdeauna in memoria noastra si care ne schimba viata in totalitate.
Ceva asemanator s-a intamplat in viata mea in urma vizitei pe care am facut-o la orfelinatul de fete din India Coimbatore, un adapost pentru fete orfane ale caror parinti au murit ca si martiri sau sunt inchisi si persecutati intr-un mod barbar.
Ne nastem cu dorul in noi de a fi iubiti. Copiii vor sa stie ca sunt iubiti, unii tineri pleaca din casa pentru ca nu se simt iubiti, unii batrani mor cu acest dor neimplinit. Toti avem nevoie de dragoste precum avem nevoie de aer.
Unii o descoperim, iar altii doar filozofam sau incercam a o defini spunand ca dragostea inseamna: o cana de apa rece daruita unui drumet venit de departe; un trandafir care trebuie udat ca sa nu se ofileasca; ultimii banuti care-i pui in cosul de la colecta bisericii; iubirea oferita celui pentru care tu ii esti indiferent etc. Sa fie oare doar atat?
Lumea in care ne desfasuram activitatea zilnica ne ofera tot felul de situatii, surprize in fata carora ni se cere sa aratam cine suntem, ce inima bate in pieptul nostru, cata dragoste emana din viata noastra de crestini.
Iata ceva ce a schimbat radical viata mea in ceea ce priveste lucrarea de misiune pe care o fac.
Este pentru a doua oara cand am avut prilejul sa vizitez India unde sa pot cunoaste un om cu numele de P.P. Job (Iov) care a lucrat cu Richard Wumbrand, pastorul evreu roman persecutat de comunisti, si pentru timp de 36 de ani i-a fost coleg de misiune.
P.P. Job, om care a fost binecuvantat de Dumnezeu cu o sotie si doi copii: Michael care a murit ca martir la varsta de 21 de ani, pe cand era student la medicina, iar John a fost misionar in Africa si a fost omorat intr-un accident.
Dupa martirizarea primului copil Dr. P. P. Job a fost chemat de Dumnezeu la o lucrare la care nu se gandea niciodata (deschiderea unui orfelinat de fete, fiice de martiri). Astazi orfelinatul are 360 de fete aduse din diferite parti ale lumii unde persecutia crestina este foarte crunta.
Era o dimineata din luna Iulie anul curent, cand ma plimbam singuratec pe una din aleiele orfelinatului. Ma gandeam la cele 360 de fete din acel orfelinat, la istoria lor zguduitoare cand deodata s-a apropiat de mine o fata cu numele Elizabeth zicandu-mi: „Uncle“ (Unchiule), pentru ca asa m-au poreclit cu exceptia uneia care-mi spune „bunicu“. M-a intrebat daca poate sa se plimbe cu mine si sa-mi povesteasca ceva. Am spus ca da si chiar sunt foarte bucuros sa o ascult. Nu-mi trecea deloc prin cap ce o sa-mi spuna un copil ca ea.
„Uncle, lasa-ma sa imi deschid inima, sufletul, sa iti spun cine sunt, de ce sunt aici, sa iti spun ceea ce pot despre viata mea. As vrea sa stiu ca poti sa stai sa ma asculti. Simt, sa-ti povestesc despre parintii mei, despre familia mea de unde provin. Sa-ti arat ranile mele cele mai adanci pricinuite de ruperea mea de cei dragi ai mei. Asculta-mi povestea vietii si spune-mi ca vrei sa fii alaturi de mine chiar si dupa ce ai privit in adancul meu“. Spune-mi ca te rogi pentru mine, ca te vei gandi ca eu exist prin gratia lui Dumnezeu.
Spune-mi ca vei reveni din nou sa ne vezi, ca vei aduce si pe altii cu tine sa ne cunoasca si sa petrecem putin timp impreuna.”
Recunosc ca m-au napadit lacrimile. M-a oprit de cateva ori uitandu-se la mine stergandu-si si ea ochii de lacrimile ce se prelingeau pe obrajii ei de copil nevinovat. Era ceva infiorator care a lasat rani adanci in sufletul ei de copil.
Mi-a spus de dorul ce arde in sufletul ei, sa termine scoala elementara, liceul, facultatea si sa plece inapoi in tara unde s-a nascut, acolo sa vorbeasca oamenilor despre dragostea lui Dumnezeu.
Am oftat adanc nemaiputand sa-mi tin plansul. In fata ochilor mei era o fiinta despre care Biblia spune: „Ei de care lumea nu este vrednica…“
A trecut apoi in a-mi povesti despre o prietena de- a ei din orfelinat cu numele Lovis, o fata a carei istorie am primit permisiunea de a o impartasi si cu altii.
Lovis s-a nascut in Manipur si acum are 11 ani. Ea a fost adusa la orfelinat la varsta de 3 ani. Lovis abia se trezise intr-o dimineata cand un grup de anti crestini au intrat in casa lor si au omorat ambii ei parinti. Ochisorii ei au fost martori la uciderea parintilor ei. Dupa aceasta tragedie Lovis nu a mai vorbit si nici nu mai zambea. Au fost unii care au cunoscut-o si care au incercat sa o aduca la normal, dar totul a fost in zadar.
Prin gratia lui Dumnezeu, Lovis a ajuns la acest orfelinat. Dr. P. P. Job a gasit o femeie din orfelinat care sa se ocupe de ea si dupa trei luni de munca intensa Lovis a spus primul cuvant pe care l-a adresat acelei femei ce se ocupa de ea. Cuvantul rostit a fost: „MAMA“
La scurta vreme plimbandu-se cu ea de mana a vazut un tablou mare cu imaginea Domnului Isus si a zis: „Mama, eu cunosc pe Omul acela. El a venit in casa noastra atunci cand au omorat pe parintii mei. IL cunosc e Isus“. Dragul meu, cam asa este istoria celor 360 de fete din acel orfelinat.
Vrei sa-ti imparti dragostea, painea cu cineva? Prin tot ce ti-am spus, Dumnezeu ti-a deschis o usa prin care poti fi o binecuvantare pentru altii. Cum? Personal pot sa-ti stau la dispozitie cu informatiile necesare. Cat te costa? Nimic daca ai dragoste pentru orfan. Astept sa-mi scrii sau sa ma suni ca sa-ti dau orice informatie.
Biserica crestina de leprosi
din India – Coimbatore
Datorita emotiilor sufletesti va marturisesc ca imi este mai usor sa astern pe hartie decat sa prezint verbal. Cineva imi spunea: „Lacrimile te dau de gol“. Nu poti povesti ceea ce ai vazut fara sa nu scapi lacrimi.
India este tara unde saracia si mizeria sunt la ele acasa. Aproape totul e „sfant“ in afara de om. Sobolanii, soarecii, soparlele, bovinele, elefantii etc. sunt animale ce sunt zeificate. Omul se inchina la asemenea animale intr-un mod foarte convingator.
Impreuna cu un pastor care raspundea de leprozerie ne-am indreptat in ziua de 1 August spre o leprozerie (o biserica a unor credinciosi crestini leprosi). Chiar daca eram pentru a doua oara in aceasta tara totusi mizeria, mirosul si traficul care era mai mult blocat decat liber ma facea sa ma intreb daca poate fi ceva si mai rau decat ceea ce vedeam in fata ochilor mei.
Teama de a nu avea accident ma pastea chiar si atunci cand eram blocat in trafic de catre animalul sfant „bovina“ care se oprea cand vroia, unde vroia si pleca doar la libera ei alegere. Niciodata nu stiai in ce directie o sa apuce. Felul ei ignorant cu care te privea te facea sa-ti pierzi cumpatul si mai cu seama ca nu aveai voie sa-i spui nimic. De fiecare data cand plecai undeva trebuia sa pui in calcul: dar daca o bovina, doua sau trei sau cine mai stie cate iti vor intretaia calea. Intarziatul la slujba a celor ce munceau erau motivate ca a intalnit un „sfant“, o bovina.
Am calatorit timp de aproape o ora pana sa ajungem la Biserica crestinilor leprosi. Dupa multe emotii, zguduituri si praf ce aproape imi dadea culoarea ce o aveau localnicii, ne-am apropiat de pustiul care ne dadea de stire ca suntem aproape de cei leprosi. Aratarile ce le vedeam in jurul meu pe strada erau de fapt fiinte umane la care cu greu te puteai uita. O lume mai mult dezbracata decat imbracata. Claxonatul masinilor, a motocicletelor, motoretelor si alte asa zise vehicule imi dadea impresia ca suntem intr-un fel de infern. Ma tot intrebam de ce toata lumea claxoneaza? Adevarul era ca toti isi descarcau nervii pe bietul claxon. Dupa o cotitura si apoi inca una mare am ajuns in zona unde erau izolatii cei leprosi. I-am recunoscut foarte usor. Au inceput sa iasa din inchizatorile lor, tipand de bucurie. Stiam ca sunt ei dupa cantecele ce au inceput sa le cante. Era un fel de ALELUIA prin care-si manifestau bucuria. Cei care aveau maini aveau in ele petale de flori ce le arucau peste mine in semn de bun venit. Nu-mi amintesc sa fi fost asa umilit niciodata. Am plans pentru ca imi era greu sa vad privelistea din jurul meu.
Unii se tarau pe jos neavand picioare, stateau imobilizati la vatra asteptand sa fie dusi la sala de rugaciune pe care o aveau. Mi-a fost extrem de greu sa-i privesc, sa cant cu ei. O spun cu toata modestia. Eram nevrednic sa fac parte din corul lor ce canta cu tot entuziastmul. Am intrat intr-o incapere care de fapt era Casa de rugaciune unde erau banci puse in linie iar in fata o masa acoperita cu o patura frumos brodata de culoare alba, iar deasupra era Sfanta Scriptura.
Am citim din Ea, apoi ne-am rugat. Imi era greu sa-mi adun cuvintele si …am plans. Ma intrebam: Unde sunt? De ce am venit aici? Partasia cu ei m-a facut sa uit totusi de tot si de toate. Le stralucea fetele ca unor oameni fericiti, care se inchina unui Dumnezeu vrednic de lauda.
M-am intebat: Unde sunt crestinii din America sa-I vada? Am cerut pastorului sa aduca pachetele cu prajituri cumparate pentru ei. Am luat plin de emotii fiecare bucata de prajitura si am pus-o in mana sau poala fiecaruia din ei.
Trebuie sa recunosc ca acesti crestini mi-au rascolit intreaga fiinta. Am incheiat cu rugaciune si o cantare ce au cantat-o cu tot entuziasmul lor, iar apoi mi-am luat ramas bun promitand ca aduc dragostea lor tuturor crestinilor care-i intalnesc. Am iesit cu greu dintre ei mai ales ca nu aveau voie sa ne atingem. Cei care au putut sa umble m-au condus pana la iesirea din incinta acelei leprozerii. Da, recunosc ca despartirea de ei a fost grea mai ales ca-i vedeam urmarindu-ma cu privirea pana nu ne-am mai putut vedea. Eu am plecat, iar ei au ramas la ale lor.
Am intrebat pe Pastor daca cei ce vin sa viziteze India cer sa-i viziteze si pe ei (ma refeream la crestini). Mi s-a spus ca nu prea vine nimeni. E frica de a nu lua aceasta boala. Nu fusese nimeni de foarte multa vreme sa-i viziteze.
Recunosc ca vizita mea la ei m-a facut sa nu mai fiu acelas. Vad lumea cu alti ochii. Lucrarea de misiune va fi cea care-mi va motiva existenta.
Dragul meu, vrei sa fii parte la o asemenea lucrare? Da, tu poti fi o mare binecuvantare pentru acesti neinsemnati in ochii lumii, dar iubiti de Dumnezeu.
Fiti binecuvantati!
Pentru orice alte informatii pot fi sunat la
(773) 529-7394
sau puteti sa-mi scrieti pe adresa Misiunii:
Genesis Romanian Mission
Rev. Ilie U. Tomuta - Director
1713 W. Sunnyside
Chicago IL 60640
E-mail : ututomuta@aol.com