Vocatia unui misionar

N-a fost nici ieri, dar nici cu mult timp in urma: aveam 19 ani. Mandru ca sunt tanar, eram multumit de mine; eram convins ca nu am prea multe defecte, dar multe calitati. Pentru a-mi indeparta orice gand tulburator, imi spuneam ca voi contribui si eu cumva pentru rezolvarea problemelor lumii si societatii. Altii? Nu prea intrau in calculele mele...
Intr-o zi, sora mea mi-a aratat cateva fotografii pe care le primise de la o prietena care, la randul ei, le avea de la un misionar. Printre aceste imagini, aceea a unui tanar cu chipul trist si mainile atinse de lepra, roase de boala. In mainile putrezite deja, era toata mizeria lumii, care ma interpela. Era Cristos care imi spunea inca o data, printr-o voce puternica, ceea ce imi daduse deja sa inteleg, in mod delicat, in profundul inimii: „Ai incredere in mine..., mergi... si vei castiga totul. Eu voi construi, intr-un alt mod, visul tau, daca esti dispus sa pierzi... pentru mine si pentru altii!“
Cand mi-am anuntat tatal ca vreau sa plec misionar, a ramas calm si, cum nu gasea nimic altceva sa-mi spuna, imi replica: „Nu te simti bine cu noi?“ Si-a pus mana la barbie, si a adaugat: „Oricum, daca tu crezi ca Dumnezeu te cheama, nu voi fi eu acela care sa te impiedic. Dar aminteste-ti doar un lucru: daca pleci, nu uita ca noi suntem oameni incapatanati care muncim si pe timp urat“. Era un alt mod de a traduce fraza Evangheliei: „Daca pui mana pe plug, nu mai privi inapoi“.
Nu voiam ca logodnica mea sa afle de la altii si nu ma simteam pregatit inca sa ii spun. Voind sa fiu cinstit cu ea si cu mine, am petrecut luni reflectand, pentru a fi sigur ca actionez din convingere si nu din sentimentalism. Nu poti glumi cu apelul Domnului, nici cu inima persoanei iubite... Intr-o zi, ne-am dat intalnire si mi-am luat inima-n dinti. „Am un secret sa iti spun, am balbait eu, probabil te va durea, dar in inima ta ma vei intelege...“ Cand am spus cuvantul care exprima tot, si-a ascuns fata in maini. Cateva lacrimi lunecasera printre degete. Cand in sfarsit ma privi, mi-a spus: „Nu-mi va fi usor, dar sper sa-ti pot spune curand ca te admir! Drumul meu nu este atat de clar ca al tau, dar, oricare ar fi, sper ca Domnul sa ma inspire sa fac si eu ceva... pentru el si pentru altii!“.
Cu ajutorul persoanelor experimentate, strabatand multi ani de formare, Dumnezeu iti cizeleaza un suflet de misionar. Apoi, intr-o buna zi, pentru a simboliza ofranda totala, primesti ungerea, iei paharul in propriile maini: esti preot. Pentru Cristos si pentru altii... A sosit mai pe urma si momentul plecarii. Am ales Africa, marele continent negru, pentru ca prietenul meu cu chipul trist si mainile roase de lepra era un african. Dupa sosirea mea, am sperat mereu sa-l intalnesc, in mijlocul acelora unde traiam, pe tanarul om prin care mi-a venit chemarea Domnului... L-am descoperit intr-o duminica intr-un local unde veneau toti cei atinsi de lepra. I-am strans puternic mainile roase de maladie, apoi am celebrat Liturghia si am luat ostia in maini... Mainile mele, de data aceasta, tremurau sub emotia pe care inima mea o resimtea atingand pe Cristos agonizand in suferinta altora... Pentru aceasta am venit, si pentru aceasta am ramas daruindu-ma cu bucurie pana la capat.

Traducere de Minodora Martinas
articol preluat din revista Lumina Crestinului