
Fostul lider PD-L sustine ca si-a pierdut increderea in institutiile politice ale statului, motiv pentru care anunta ca nu va candida pentru Parlament.
Mona Musca a anuntat duminica refuzul sau de a mai candida pentru o functie publica in Parlamentul Romaniei. Declaratia a fost facuta in contextul in care mai multi lideri PD-L, printre care Gheorghe Stefan “Pinalti”, au vorbit despre intentia Monei Musca de a candida la alegerile din noiembrie.
„Declar public si ferm ca nu intentionez sa candidez in numele PD-L. Nu am de gand sa ma alatur nici unui partid, oricare ar fi el. Nu candidez nici ca independent”, a spus Mona Musca.
Fostul lider PNL si apoi PD-L a invocat motivul neincrederii in institutiile politice ale statului ca argument al deciziei sale de a nu mai candida.
„Nu candidez pentru a intra intr-un sistem in care, deocamdata, nu mai cred. In contextul actual, mi-am pierdut increderea in modul in care functioneaza unele institutii (…) cum ar fi Parlamentul, partidele politice, Justitia, Guvernul”, a afirmat Musca.
Ea a reluat afirmatiile potrivit carora nu a facut politie politica, in ciuda hotararii instantelor de judecata din Romania care au hotarat ca Mona Musca a fost colaboratoare a Securitatii. „Nu am facut nici o secunda politie politica”, a spus ea, recunoscand totusi ca a fost „naiva” in vremea in care dadea informatii la Securitate. „Cu foarte multa vreme in urma am facut o greseala pe care o regret. (…) Am fost naiva, dar cred ca a fost vorba despre lipsa de experienta.” Mona Musca acuza presa pentru ca s-ar fi ocupat in mod „excesiv” de cazul ei, generand astfel o „diversiune”. „Am gresit, dar toate au o limita si o masura”, a spus Musca, adaugand ca nu va raspunde intrebarilor jurnalistilor.
In ultimele saptamani, mai multi lideri PD-L s-au contrazis pe tema revenirii Monei Musca in viata politica. Theodor Stolojan, Emil Boc si Gheorghe Stefan au vorbit despre oportunitatea unei candidaturi din partea ei. Pe de alta parte, lideri precum Vasile Blaga, Radu Berceanu, Elena Udrea si Cezar Preda s-au opus reintoarcerii Monei Musca.
Mona Musca (59 de ani) a fost membru al PNL si, ulterior, al PD-L, formatiune pe care a parasit-o in martie 2007 dupa ce Curtea de Apel Bucuresti a confirmat hotararea CNSAS prin care s-a stabilit ca a facut politie politica. In martie 2007, Mona Musca si-a anuntat si demisia din Parlament.
Pinalti insista s-o convinga pe Musca
Liderul PD-L Neamt, Gheorghe Stefan, a declarat duminica, la Realitatea TV, ca va incerca in continuare sa o convinga pe Mona Musca sa candideze, in ciuda anuntului acesteia ca nu o va face, si a marturisit ca s-a grabit atunci cand a anuntat candidatura fostului deputat. La randul sau, presedintele PD-L, Emil Boc, a comentat duminica refuzul Monei Musca de a candida pentru parlamentare, sustinand ca nu poate spune nici ca este un castig, nici ca este o pierdere pentru partidul pe care il conduce. Boc a precizat ca „a luat act“ de afirmatiile clare si „fara echivoc“ facute de Musca, astfel ca, in consecinta, nici nu va mai exista o discutie in interiorul forului de conducere al partidului pe subiectul candidaturii acesteia.
Cristian Sutu - Cotidianul