Credinta divina in suflet o port,
Ca un tezaur doar de mine stiut;
Si pe-a vietii carare, sfantul suport
Imi da siguranta in necunoscut...
Desi, uneori, mult as dori sa tot zbor,
Spre Tara mantuirii eterne prin Har,
Sa traiesc in Cer, unde nu-s calator,
Ci eternul salvat de Isus, pe Calvar!
Dar si-aici, pe pamant, am bucurie,
Cand ma inunda Lumina sfanta de Sus
Ce ma face sa am in suflet pace si armonie,
Izvorate din poezia credintei ce-o am in Isus!
Si ce bine este cand stai in Lumina,
Chiar de-n jur e ceata sau intuneric,
Cand inima de pace sfanta ti-e plina
Si Isus iti este Mantuitor si Bun Sfetnic!
Amice, n-ai vrea si tu, chiar acuma, sa vii
La Isus, speranta si pacea noastra divina,
Ca prin credinta, sa ai fericirea-n Lumina
Si-n suflet sa te inunde harul cu bucurii?...
O biserica binecuvantata si sfanta isi are originea in inima lui Dumnezeu, inainte de intemeierea lumii, dar ea a luat fiinta dupa Inatarea Mantuitorului la Cer, iar semnul originalului Bisericii este necesitatea ca ea sa fie ca un stup de albine modeste, lucratoare si jertfitoare, care strang dulcea miere in faguri, din care se vor indulci si vor trai si altii. Sa invatam sa traim de dragul Celui ce ne da, ca sa dam semenului ce are nevoie de mantuire si fericire!
Crestinii reali si plini de viata spirituala sunt ca un stup de albine ce produc mierea dulce spirituala si o dau fara plata semenilor lor, cum a facut-o si Mantuitorul, cand traia pe pamant, predicand Adevarul, mergand din loc in loc, pe ploaie, pe vant si pe furtuna, vindecand, iertand si chemand oamenii la pocainta si la credinta in Dumnezeu, invatandu-i si pe ucenicii Sai sa faca la fel:
„Vindecati pe bolnavi, inviati pe morti, curatiti pe leprosi, scoateti afara dracii. Fara plata ati primit, fara plata sa dati“ (Matei 10: 8).
„... Nu cei sanatosi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi. Duceti-va de invatati ce inseamna mila voiesc, iar nu jertfa, caci n-am venit sa chem la pocainta pe cei neprihaniti, ci pe cei pacatosi“ (Matei 9:13).
„Isus i-a chemat la El si le-a zis: «Stiti ca cei priviti drept carmuitori ai neamurilor domnesc peste ele si mai marii lor le poruncesc cu stapanire, dar intre voi sa nu fie asa, ci oricare va vrea sa fie mare intre voi, sa fie robul tuturor, caci Fiul omului n-a venit sa I se slujeasca, ci El sa slujeasca si sa-Si dea viata rascumparare pentru multi»“ (Mc.) 10:42-45).
„Dar Eu va spun voua, care ma ascultati: «Iubiti pe vrasmasii vostri, faceti bine celor ce va urasc, binecuvantati pe cei ce va blastama, rugati-va pentru cei ce se poarta rau cu voi... Ce voiti sa va faca oamenii, faceti-le si voi la fel.»“ (Luca 6: 27-28, 31).
„Nu judecati si nu veti fi judecati.
Nu osanditi, si nu veti fi osanditi.
Iertati si vi se va ierta!“(Luca 6:37).
Tu esti chemat, oricine-ai fi, sa faci primul pas,
Ca sa ierti, chiar cand ti-a fost patata haina alba,
Caci unui crestin doar aceasta i-a mai ramas,
Ca sa aiba in suflet o floare a vietii in salba!...
De nu ierti, ai o boala in suflet ce te micsoreaza
Si-ti face orgoiliul sa ti se intinda; si te departeaza
De idealul etern de nemurire si de sfintire curata,
Caci neiertarea-ntotdeauna iti lasa constiinta patata!
Hotaraste-te sa ierti pe oricine,
Ca asa, in viata asta, se cuvine,
Stiind ca esentialul fiind negativ,
Nici sufletul tau nu poate fi fericit!
De poti sa iubesti pe cel ce l-a creat Dumnezeu,
Indiferent de-l consideri mai bun sau mai rau,
Ori de-ti iubesti vecinii, prietenii sau pe inamici,
Ai urcat o treapta cereasca inca pe glia de-aici...
Iertand, vei deveni cronicar de vieti si de soarta,
Un daltuitor de suflete sfintite-ntr-o viata curata,
Cu fericirea ca poti sa-ti pastrezi inima ta nepatata,
Tinand tinta privirea la Farul credintei tale-ndreptata!
Iertarea e cea mai frumoasa floare a sufletului,
Este roua de dimineata si-o paine prospata,
Care-ti aduce pacea si fericirea reala launtrica,
Cand fiinta ta intra-n Imparatia sfanta a Cerului!...
Si a Misterului....
Dupa Invierea Sa, Mantuitorul le-a dat ucenicilor Marea Porunca: „Duceti-va si faceti ucenici din toate neamurile, botezandu-i in Numele Tatalui, si al Fiului, si al Sfantului Duh; si invatati-i sa pazeasca tot ce v-am poruncit. Si iata ca Eu sunt cu voi in toate zilele, pana la sfarsitul veacului. Amin!“ (Matei 28: 19-20).
Apostolii, ucenicii si primii crestini au mers pe urmele pasilor Invatatorului si Mantuitorului lor. Ei s-au bucurat in partasia bisericii, dar au avut zelul misionar, adica au avut fericirea sa spuna si la altii despre bucuria mantuirii prin credinta in Domnul Isus Cristos.
Sa ne amintim de sarguinta in lucrarea de chemare la Dumnezeu a oamenilor facuta de cei 70 de ucenici ce s-au intors din misiune „plini de bucurie“ (Lc. 10/17), de Petru si de Ioan, de Barnaba si de Pavel, de crestinii care „au suferit batjocuri, batai, lanturi si inchisoare, au fost ucisi cu pietre, taiati in doua cu ferastraul, chinuiti; au murit ucisi de sabie, au pribegit imbracati cu cojoace si piei de capre, lipsiti de toate, prigoniti, munciti: ei de care lumea nu era vrednica – au ratacit prin pustiuri, prin munti si prin crapaturile pamantului“ (Ev.11/36-38).
Ce marturii binecuvantate si ce exemple de urmat, in timpul nostru intunecat! Ce menire sfanta poarta biserica ce este o oaza binecuvantata!...
Biserica este capodopera lui Dumnezeu, Mireasa lui Cristos, Capul ei. Aceasta biserica „slavita, fara pata, fara zbarcitura sau altceva de felul acesta, ci sfanta si fara prihana“ (Ef. 5:27). Ce binecuvantata oaza spitituala! Ce binecuvantata pozitie si destin!
Sa ne bucuram de oaza aceasta reala, ce exista, este vie, in lumea aceasta plutind pe-o coaja de glie, ca intr-o rece colivie!...
Biserica misionara este oaza vie, cu vitalitate spirituala. Ea este formata din crestinii care au inteles mesajul Mantuitorului: „Duceti-va in toata lumea si propovaduiti Evanghelia la orice faptura. Cine va crede si se va boteza va fi mantuit, dar cine nu va crede va fi osandit“ (Mc. 16/15-16).
Ucenicii au fost ascultatorii mesajului Fiului lui Dumnezeu. Ei au trait predicand vestea buna de mantuire prin credinta in Mantuitorul si au fost primii misionari a caror viata a fost si este un exemplu de devotare si vitalitate spirituala reala si pentru crestinii din toate timpurile. Apostolii au fost elevi in Scoala Domnului Isus si li s-a imprimat in suflete si in minte exemplul Fiului lui Dumnezeu, care a fost Primul Misionar ce a adus pe pamantul nostru intunecat de pacat Lumina din Cer si Mantuirea, prin credinta in El.
Crestinii, ca urmasi credinciosi ai Domnului Isus Cristos, sunt chemati sa fie parte din oaza binecuvantata de Dumnezeu lasata de Fiul Sau pe pamant cu sfanta misiune de a trai si de a implini Marea Chemare la Credinta si Biruinta.
Ma rog lui Dumnezeu sa faca din fiecare biserica crestina o oaza binecuvantata misionara si pentru cei din neamul nostru, un exemplu de urmat si un far calauzitor spre Cer, spre Bucuria Mantuirii, pentru vesnicie!
Doresc din tot sufletul meu sa-i stiu pe toti romanii intorsi la Dumnezeu!
Motto:
In noapte, de straja la stapan,
Aici, departe de tarmul roman,
Ma-ntreb, cand va veni Dimineata,
Cu Lumina, ca sa-mprastie ceata?...
Lumina este gata sa rasara!
Zile cu soare, cu sperante, inimi deschise...
Picioare folositoare pentru alergare,
maini bucuroase, munca tenace,
urechi deschise la sunet de val...
Masor timpul stand inca pe mal;
si-n bataia ritmica a pulsului meu,
scriu pentru tine si Dumnezeu,
pe coale albe, stralucitoare...
Hartia prea buna are multa rabdare
si-asteapt-n tacere dorita Scrisoare...
Ma rog cu speranta si cu credinta,
s-ajung la Cel Preainalt in biruinta!
Sunt pe metereze inca-n asteptare
si crancena lupta mult ma mai doare,
dar merg din chirie-n timpul ce vine,
simtind fericit, lumina sfanta in mine...
Peste tot vad gesturi, idei egoiste...
Sunt zilele noastre-nghetate si triste,
Dar este speranta de mult soare,
De nu esti in hora si tu cu hienele;
si mai astepti cu credinta si cu rabdare...
Zgomot, forfota este tot mai mare;
se calca unul pe altul in picioare...
Sirenele-s alarma, telefoanele suna;
Se vad imagini ce zboara pe verticala,
Dar cine mai crede-ncotro mai alergam?
Biserici de lemn,
bisericute-n tacere;
oameni de turme,
rece nemangaiere!...
Ma opresc, uneori, si privesc;
si astept o schimbare...
Lumina topita s-o-nghita ceresc
Lumea ce-astept...
Gata de Decolare!...
Astep pregatit Ziua cea Mare!...
*
Fii ca un albatros!
Fii ca si un albatross
Ce nu-i deloc fricos,
Cand peste valuri se-avanta,
Ci zburda, zboara si canta!...
*
Ma uit in jurul meu...
Ma uit in jurul meu si ma simt contopit
Cu tot ce este frumos pe-aceasta glie;
Si-ngan un cantec sfant invatat in pruncie,
Simtindu-ma intr-o lume de minuni, fericit!
Ma bucur de flori, de paduri-nverzite si rauri,
Iar verdele crud din naturea-mi patrunde-n suflet,
In timp ce albastrul cerului ma fascineaza complet,
Umplandu-mi inima de eterne si sfinte fioruri...
Inteleg si sunt fericit ca am un computer
Al intelectului meu care ma programeaza
Si reprogrameaza pe calea mea spre Cer,
Spre viata noua si fericita ce-n veci dureaza...
Ma inunda frumusetea ce-o vad in jurul meu,
Cand soarele zambeste la mine din culcusul sau,
Pe cand stelele si luna lumineaza-n noaptea cu ger,
In lumea aceasta creata din farmecul din Mister!
Campia cu flori si muntele-nalt ce sta de straja
Imi produc o misterioasa si neinteleasa vraja,
Iar padurile de cetini si tot ce-i nverzit
Imi fac atat de bine-n suflet, ca simt ca-s preafericit!
Pentru a contacta autorul acestui articol, puteti folosi adresa de
E-mail: ProfBuhaiD@aol.com
Prof. Dumitru Buhai