
Cei mai importanti si curajosi piloti din lume au participat in perioada 29 - 31 august 2008 la Mamaia, la etapa a patra din Class One Romanian Grand Prix, practic echivalentul formulei unu pe apa. Cele 11 ambarcatiuni din Emiratele Arabe Unite, Qatar, Norvegia, Italia si Anglia au venit sa se intreaca pe suprafata lacului Sutghiol de la malul Marii Negre. Etapa din Romania, decizand soarta titlului european la Class One, a aliniat la start adevarati bolizi ai apelor. Cu motoare de 900 cai putere si capabile sa atinga viteze de peste 250 Km/h, ambarcatiunile au fost asteptate cu mare interes de romanii familiarizati cu aceasta intrecere, aflata la a doua editie in tara noastra. Din cele 11 ambarcatiuni aliniate la start doar doua, Victory 7 si Quatar 96, au ramas in cursa pentru trofeul european dupa primele trei etape disputate la Atena, Arendal si Oslo. Preferatul unanim al publicului romanesc a fost seicul Quatar-ului - Hassan bin Jabor Al-Thani. Presedintele International Offshore Team Asociation, patron al echipei si pilot, campion european in 2005, seicul s-a aratat din start un luptator si a sperat mereu in victoria sa si intr-o cursa ratata pentru Victory 7. Ambarcatiunea Victory 7, pilotata de arabul debutant Arif Zaif Al Zafeen, care l-a avut alaturi pe copilotul francez Jean-Marc Sanchez, a castigat primele doua curse ale anului (Atena, Arendal) si a terminat pe locul secund la Oslo, fiind si marele favorit al cursei. Inaintea startului de la Mamaia, clasamentul european era condus de echipa Victory 1 ( 49 de puncte), care era urmata de Victory 7 (39 de puncte) si de Jotun 90 (34 puncte), Quatar 96 (32 puncte) si Quatar 95 (31 puncte). „Marele Circ Nautic“ a fost organizat de Power-Marine Constanta, Primaria si Consiliul Judetean Constanta si s-a desfasurat pe portiunea lacului cuprinsa intre Hotelul Sunquest si Hotelul Caraiman, intr-un decor splendid, sub privirile a aproape 100 de mii de spectatori. Organizatorii au pregatit si doua surprize impatimitilor de viteza din public, concretizate in doua programe: „100 mph“ si „Mach Race“. Cei care au ales primul program au avut posibilitatea unui tur pe circuitul Class One, iar cei care au optat pentru al doilea program au avut sansa unei curse in toata regula pe circuit. Banii obtinuti din vanzarea acestor bilete au fost donati catre United Way Romania, care ii va folosi pentru alinarea suferintei copiilor bolnavi de cancer, de boli pulmonare severe si a copiilor care au suferit operatii sau care sunt seropozitivi si care sunt internati pentru perioade lungi de timp in marile spitale bucurestene.
Duminica, 31 august, la ora 15.00 a avut loc finala concursului. Castigatoare a fost ambarcatiunea Juton (Norvegia) condusa de Stefo Curtis, care a invins in urma unei defectiuni la elice avuta de Victory 7, aflata mereu in frunte si a unei defectiuni la motor inregistrata la ambarcatiunea italiana. Ambarcatiunea Quatar 96 pilotata de seicul Quatar-ului Hassan bin Jabor Al-Thani, desi dupa calificari a plecat de pe locul trei, la finalul cursei s-a clasat pe locul cinci.
Nelu Sabau - Actualitatea Mureseana, Targu Mures, Romania