Viata este ca o moara
Ce se-nvarte si traieste,
Cata vreme apa zboara,
Intr-un clocot ce-o-nvarteste.
Viata aceasta este doar o calatorie spre o destinatie, pe care o percepem fiecare dupa felul nostru de a ne orienta in realitatea imediata si dupa filozofia pe care am imbratisat-o, constient sau inconstient, pe parcursul anilor, incepand cu familia in care ne nastem, apoi educatia primita in diferite scoli, inraurirea sociala sau religioasa si alti multi factori care ne influenteaza si ne formeaza caracterul. De modul cum privim in jurul nostru la natura si la oameni, simtim bucuria sau inmagazinam in noi balastul ingrijorarilor, simtindu-ne pulsatia inimii mai accelerata si mai nelinistita, mintea mai tulbure si corpul mai greoi, atras de pamantul acesta cu tot gunoiul adunat prin nepasarea noastra, cand lasam sa se ofileasca frumusetea din jur, fara sa ne pese de ea, aruncand povara pacatelor noastre si pe natura, care suspina dupa eliberarea, dupa care si noua, oamenilor, ne tanjeste sufletul...
Viata noastra pe pamant este ca „o zi cereasca“ ce ne-a fost data la nastere cu un scop: „Aceasta este Ziua pe care a facut-o Domnul, ca sa ne bucuram si sa ne veselim in ea!“ (Ps. 118/24). Cu alte cuvinte, aceasta Zi este viata ce ne-a fost facuta cadou; masurata in minute, ore zile, luni si ani, ca sa nu-i uitam efemerul si sa nu o pierdem in zadar, in lucruri urate si durute, nefericite si fara bucurii sfinte, ci sa-i vedem cursul ei si sa ne desfatam in fericirea multumirii ca avem prilejul sa salutam zorile, sa simtim miracolul cresterii si implinirea in actiune a destinului, in asteptarea glorioasei clipe a zborului final in lumea splendorilor de frumuseti din Tara bucuriilor: minunatul Cer, cu Dumnezeu, unde se vor odihni sufletele noastre, biruitoare prin credinta in Mantuitorul, Calea spre acest loc minunat si vesnic, unde nu vor mai fi lacrimi, nici dureri, nu vor mai fi nefericiti, ci numai fericiti, plini de multumiri divine, in acele locuri splendid de sfinte, cu lumina divina ce nu se poate descrie in cuvintele noastre omenesti.
Orice om si-ar dori sa fie fericit! Cred ca si cititorul meu si-o doreste. Toti oamenii vorbesc despre fericire, dar isi poarta in desaga sufletului durerile nebucuriilor, caci viata-i dura si gandul ti-l fura, inselandu-ti spiritul si inima, iar visul tau de implinire ramane doar o iluzie sfaramata...
Exista solutii omenesti privind fericirea. O dau psihologii, sociologii, pedagogii si alti specialisti, mai pregatiti sau mai putin pregatiti intelectual si spiritual. Unii pun fericirea in perspectiva atingerii unor scopuri sau realizarea unor dorinte de moment, de satisfacere a unor nevoi materiale, de sanatate si, uneori, chiar spirituale. Sunt carti multe – extreme de multe – care vorbesc despre fericire si chiar dau retete de fericire. Si aceste carti sunt scrise de oameni talentati, din perspectiva experientelor traite de ei sau luate din viata altora, pe care i-au cunoscut sau despre care au citit.
Dar ce este fericirea? Dau o definitie personala, pe care am scos-o din viata mea si din experienta cautarilor mele in calatoria de chiarias al timpului harazit de Dumnezeu pentru sufletul meu sa fie in cortul de lut pe acest pamant, intr-o scoala de formare pentru a intra in Tara fericirii eterne. In aceste momente din viata mea, inteleg prin „fericire“ ca este o stare fizica, spirituala, psihica, emotionala si intelectuala la care ai ajuns, cand simti permanent o bucurie si o multumire pe care nu cauti s-o explici, ci o traiesti, cand esti plin de sanatate si toate iti merg bine sau cand corpul iti este bantuit de slabiciunea unor boli ce-ti ataca nu numai carnea si oasele, inima, plamanii, pancreasul, ficatul, rinichii si celelalte organe vitale din „uzina“ data tie, ca o casa de lut si de imprumut, ci si sufletul care-ti ramane aninat in speranta credintei in Cel ce te-a creat unicat, ca sa ramai in picioare si cand ceva te doare, iar zambetul din tine sa nu fie alterat, ci sa ramana real, asa cum ai fost creat in original: frumos, optimist, luminos, plin de bucurie, multumit, senin si sfant, pentru eternitate - si deci si pentru viata pe acest pamant.
Toti oamenii au sanse egale de fericire, dar pot sa se bucure de ea doar aceia care ajung la ea si in a caror inimi si suflete se revarsa roua binecuvantata a credintei in Dumnezeu si pastreaza vatra gandurilor curata.
Traim pe pamant aproximativ 25.550 de zile si dupa aceea urmeaza Vesnicia!... Nu intru in detalii privind trecerea de puntea finitului in infinit – si nici sa fac altceva decat sa te intreb: „Esti fericit cum esti?“ Ai fericirea asa cum am definit-o mai sus, in acest eseu?
Astazi, am recitit din Biblie fraza „ferice de cei cu inima curata, caci ei vor vedea pe Dumnezeu“. Aceste doua propozitii, unite intr-o fraza scurta, contin miezul posibilitatii de a ajunge la fericire. Ca sa ai o „inima“ curata este nevoie sa ai ganduri curate. Cei mai multi oameni nu au inima curata si sunt nefericiti, pentru ca au ganduri nefericite. Din gandurile acestea se nasc ideile sonore ce se exprima in cuvintele care, imbinate in propozitii si acestea in fraze, dau exprimari de opinie si ne arata o atitudine, un continut de suflet si starea „inimii“. Daca aceste ganduri sunt negative, totul este invaluit in nefericire, in neincredere si obscuritate, intr-o lupta cu morile de vant si o incercare de a iesi dintr-un labirint ce se pare infinit, pentru ca inima este „necurata“. Daca mintea noastra este invadata de credinta, de ganduri curate, pozitive, sfinte si fericite, viata devine o bucurie, grijurile dispar, cuvintele, propozitiile si frazele, sonore sau scrise, devin binecuvantari cu mesaj optimist, iar timpul devine un prieten de calatorie spre acea intalnire cu destinul si sosirea „Acasa“, in locul promis si pregatit de Mantuitorul nostru Isus Hristos – prin credinta in El – tuturor celor ce au intrat in familia lui Dumnezeu.
Ca sa fii fericit, este nevoie sa fie scos din creier tot „gunoiul“ adunat in ani si ani de viata fara Dumnezeu, in jungle materiei, a „goanei dupa vant“, in ceata cautarilor de bucurii in locuri necurate, folosindu-te de mijloace nesfinte. Viata este prea scurta, ca s-o pierzi in fleacuri! Este momentul cercetarii tale, cititorule, sa te opresti din goana nebuna nefericita si sa te intrebi: „De ce nu sunt fericit?“ De ce traiesti cu gandul din mintea ta, ca cei din jur sunt vinovati de nefericirea ta, cand, de fapt, tu o porti in „computerul“ mintii tale, in sufletul tau?
Biblia ne indeamna, prin glasul unui apostol, spunandu-ne: „Bucurati-va intotdeauna!“ Fericirea si bucuria nu poate fi pentru tine, decat in tine. Priveste la frumusetile din jurul tau, la cerul senin si la soare, umpleti sufletul de bucurii si mintea de binecuvantarile ce ti le-a dat Dumnezeu, care te cheama sa revii la fericirea credintei si la busola de directie spre Raiul vesniciei cu sfintii.
Scriu aceste randuri cu speranta ca te vor ajuta si pe tine, cititorule, ca sa ai grija sa ai pacea interioara si mantuirea sufletului tau, ca sa fii fericit. As dori sa te incurajez si sa-ti fiu de folos in zbuciumul tau sufletesc, ca sa te desprinzi de uratul din jurul tau si sa te ancorezi in Adevarul lasat de Dumnezeu acelora care-L cauta si se lupta sa-L traiasca!...
Eu fericirea Divina in suflet o port,
Ca un tezaur doar de mine stiut;
Si pe-a vietii carare, sfantul suport
Imi da siguranta in necunoscut...
Desi, uneori, mult as dori sa tot zbor
Spre Tara mantuirii eterne prin Har,
Sa traiesc in Cer, unde nu-s calator,
Ci eternal salvat de Iisus, pe Calvar!
Dar si-aici, pe pamant, am bucurie,
Cand ma inunda Lumina sfanta de Sus
Ce ma face s-am in suflet pace si-armonie,
Izvorata din poezia credintei ce-o am in Iisus!
Si ce bine e, cand stai in Lumina,
Chiar de-n jur e ceata sau intuneric,
Cand inima de pace sfanta ti-e plina
Si Iisus iti este Mantuitor si Bun Sfetnic!
Amice, n-ai vrea si tu, chiar acuma sa vii
La Isus, speranta si pacea noastra Divina,
Ca prin credinta, sa ai fericirea-n Lumina
Si-n suflet sa te inunde Harul cu bucurii!...
Elixirul fericirii este credinta in Dumnezeu
Si vointa ca sa prinzi bucuria sa te faca fericit,
Gandind fericit,
Ascultand fericit,
Vorbind fericit,
Scriind fericit,
Tacand fericit,
Mancand fericit,
Postind fericit,
Dormind fericit,
Visand fericit,
Amintindu-ti fericit,
Uitand fericit,
Zburand fericit,
Murind fericit,
Ca un mantuit,
Din pacatul de granit!
AVEM NEVOIE DE FERICIRE!...
Avem nevoie de fericire
Si de pacea de multumire,
Intr-o lume paradoxala, absurda,
Antrenata-n egoismul ce ne inunda
Este periculos sa traiesti!...
Cine traieste si moare,
Ducand cu el secretul mare
Al vietii lui microcosmice,
Ale unei scoli de incercari,
Experiente dure si lupte,
In care durerea si bucuria se impletesc,
Cand sufletul canta, mintea viseaza
Si valurile vietii mereu in tine lovesc...
(Din volumul in lucru: „Emigrantii“, de Dumitru Buhai)
Prof. Dumitru Buhai