Paul Pacuraru confirma faptele imputate, doar interpretarea acestora difera de cea a procurorilor.
Paul Pacuraru s-ar putea sa fie sincer cand spune ca dosarul sau de la
DNA este un caz minor, un mizilic. In fond, ce avem aici? Din cate se
stie oficial, niste convorbiri telefonice intre un ministru
si un lider politic local, in care ultimul il roaga pe primul sa-i
numeasca un amic intr-o functie, promitand la schimb niste contracte de
cateva mii de euro pentru fiul ministrului. Un fleac, nu? Nu prea.
Cazul
Pacuraru nu e relevant pentru anvergura mizei sau a banilor pusi in
joc, ci prin frecventa situatiilor similare. El da seama asupra unei
alte forme de coruptie, aflata undeva intre marile tunuri, de milioane
de euro, si coruptia de ghiseu.
E acea forma de coruptie care, ca o clisa placuta, imbraca pe nesimtite un demnitar inca din prima sa zi de mandat.
Aceasta i se prezinta la birou
sub forma a tot soiul de binevoitori, de pescuitori in ape tulburi,
care vin cu idei, propuneri si scheme aparent legale, aparent benefice,
care nu implica nici un risc si tin doar de decizia si de pixul
demnitarului. Daca acesta din urma ia decizia corecta, va exista si o
forma de multumire, nimic ilegal, nimic imoral, totul invaluit intr-o
retorica ce baleiaza, dupa caz, de la britanicul „gentleman’s
agreement“ la romanescul „oameni suntem, ce naiba!“.
In
conferinta de presa de ieri, Paul Pacuraru a confirmat, practic,
faptele care ii sunt imputate, doar interpretarea acestora difera de
cea a procurorilor. Au existat convorbiri telefonice cu Ilie Morega,
dar nu le-a initiat el. A fost rugat sa-l numeasca pe un anume domn in
fruntea unei agentii, dar nu e nimic ilegal aici, plus ca postul e
vacant si acum. S-a vorbit despre contractele fiului sau, dar fiul sau
deruleaza de cinci ani asemenea afaceri in judet, el, Paul Pacuraru, nu
a vrut decat sa fie amabil, sa intretina o conversatie.
Desi au
dat aviz pentru inceperea urmaririi penale, senatorii din Comisia
juridica au imbratisat si ei aceeasi argumentatie a lui Paul Pacuraru.
Cum nu mai am de mult incredere in discernamantul juridic al
parlamentarilor, nu-mi ramane decat sa constat ca si senatorii sunt
asemenea lui Paul Pacuraru si a atator oameni care, ratati in propria
meserie, intra in politica si, absolut natural, incearca sa ajunga la
putere. Iar odata ajunsi, se lasa invaluiti de acea clisa placuta, care
le da reconfortantul sentiment ca sunt, in acelasi timp, si imaculati,
si cu conturile tot mai pline. Si cred ca asta inseamna exercitarea
puterii. Potrivit raportului Comisiei Europene, prin sentintele pe care
le dau, judecatorii romani gandesc cam la fel.
Liviu Avram - Cotidianul
http://www.cotidianul.ro/coruptia_mica_la_marii_rechini-59008.html