Bancile nu-i imprumuta pe visatori
Excelenta carte despre bani: „Cum sa muscam azi din painea zilei de maine“. A scris-o Adrian Vasilescu. A aparut prin grija Editurii „Minerva“. Iar revista noastra a organizat pe marginea ei, la Iasi, in cadrul simpozionului „Acceleratori ai performantei economice“, o interesanta dezbatere. Iar acum o prezentam cititorilor nostri in secvente grupate pe cateva teme de actualitate. (Top Business)
Romania cunoaste un proces de amplificare a intermedierilor intre cei ce au bani liberi, pe care vor sa-i plaseze in conditii avantajoase, si cei care au nevoie de bani si vor sa-i atraga. Cine face intermedierea? Desigur, bancile si companiile de afaceri. Piata financiara. Fata in fata sunt oferta si cererea de imprumuturi. Legatura intre aceste doua valori, cu un rol imens pe piata banilor, fiind dobanda. In joc intra si o alta legatura, la fel de importanta: intre cererea de consum solvabila (acoperita cu bani) si oferta de bunuri si servicii. Intermedierea, in nici o tara, nu poate urca prea mult peste cota de la care incepe dezechilibrarea balantei cerere–oferta. De bani, fireste.
Imense sume de bani, economisite, sunt plasate in contul viitorului. Adunate in depozite bancare. Sau la burse, unde sunt schimbate pe titluri de valoare. Ori ajung in fonduri de investitii, in fonduri de pensii, in fonduri ipotecare si in multe alte fonduri. De acolo, din contul viitorului, banii sunt recirculati in prezent, cu scopul declarat de a fi valorificati imediat. De fapt, sunt imprumutati companiilor. Sau populatiei.
Cel ce imprumuta are griji mari. Trebuie sa-si asigure bonitate, cand solicita creditul. Si trebuie sa-si asigure continuu resurse ca sa plateasca creditul. Dar griji mari are si partea care acorda imprumutul. Mai intai, e obligatoriu sa aiba ce sa imprumute. Sa fie finantata, pentru ca mai departe sa poata finanta. Apoi, i se cere sa fie cu ochii in patru in selectarea clientelei. Ca sa nu-si piarda banii acordand credite unor persoane care ar putea deveni la un moment dat insolvabile. Si, in egala masura, sa nu dea bani unor visatori. Unor persoane cu viitor profesional incert, care ar putea candva sa-si piarda sursa de venit. Si, in consecinta, sa-si piarda si casa.
Banca Nationala a luat, in mai multe randuri, masuri de temperare a creditarii. Multi au intrebat, nedumeriti, de ce normele BNR nu s-au limitat la creditul de consum. Nedumerirea e legata de extinderea normelor in cauza si asupra creditului ipotecar, cu un rol economico-social imens: incurajeaza piata imobiliara si asigura surplus de locuri de munca in constructii. Asa este, numai ca Banca Centrala nu poate face abstractie de riscul cel mai mare ce planeaza asupra sistemului bancar: riscul de creditare pe termen lung. Plus grija de a-i feri pe cei ce se imprumuta de nedorite drame ce ar putea fi determinate, pe parcursul indelungat al derularii creditului ipotecar, de o eventuala insolvabilitate.
M-am referit pe larg, intr-un alt tablou, la Statele Unite, unde functioneaza una din cele mai bune practici de finantare a locuintelor. Acolo exista un sistem cutumiar. Norme nescrise, dar care sunt respectate cu strictete. Contractele de credit ipotecar sunt standardizate. Cine ia un credit, nu poate avea o rata lunara care sa depaseasca 33% din venitul net al familiei, minus cheltuielile pentru intretinerea locuintei. Scopul fiind clar: evitarea riscului de neplata. Cand n-au mai respectat cutuma, in sistemul subprime, a iesit rau. La noi, normele de creditare adoptate de BNR au stabilit conditii pentru evitarea supraindatorarii. Din acelasi motiv: evitarea riscului de neplata. Unele banci ii cer, fiecarui solicitant de credit ipotecar, un avans. Ca semn ca nu e un visator. Potrivit Legii bancare, creditul este definit ca angajament de punere la dispozitie a unei sume de bani. Desigur, in schimbul obligatiei debitorului de a rambursa suma imprumutata. Plus dobanda.
Este de retinut ca legea largeste sfera finantatorilor prin activitati de creditare. Este inscrisa pe rol notiunea de institutii de credit, care sunt autorizate de Banca Centrala. Ele pot sa atraga depozite sau alte fonduri rambursabile si sa acorde imprumuturi in cont propriu. Legea nominalizeaza urmatoarele institutii de credit: 1) bancile; 2) cooperativele de credit; 3) institutiile care emit moneda electronica; 4) casele de economii pentru domeniul locativ. Ceea ce inseamna ca, in sistemul bancar, societatea romaneasca dispune deja de o gama completa de institutii de creditare, aliniatacerintelor Uniunii Europene. Plus IFN-urile(institutiile financiare nebancare) care sunt si ele supravegheate, acum, de Banca Nationala. Romania are, asadar, in momentul de fata, un sistem al creditului ipotecar inchegat sub aspect juridic. Are legile, are reglementarile, inclusiv noile norme ale BNR. Acum e timpul ca sistemul sa fie consolidat si sub aspect operational.
Adrian Vasilescu