Ciulendra-i grea si pentru cine-o canta!

Inceput sa bantuie din nou Ciuleandra prin viata publica romaneasca. Am apreciat la vremea potrivita ca Traian Basescu (sau sfatuitorii sai, de-o fi ascultand de vreunul) a ales foarte inspirat aceasta melodie pentru castigatoarea sa campanie si s-a vazut si la vremea suspendarii ca ritmul stravechiului cantec popular romanesc l-a urcat deasupra dusmanilor sai pe care i-a tavalit dupa ce-i ametise dincolo de slabele lor puteri. Numai ca in lumea in care traim nimic nu rezista la nesfarsit si adesea se intampla ca taman ceea ce placea mai mult poporului sa-i creeze scarba mai mare. Am mai bagat de seama, atunci cand nu se vedea asa clar, ca are ceva Traian Basescu de-l aseamana cu Nicolae Ceausescu. N-am spus-o nici cu dusmanie, nici cu ironie, ci doar amintindu-mi cat de tare-l mai iubeau romanii pe Ceausescu si ce naprasnic l-au mai urat si cat de mult mai dispretuiau vorbele cu care-i ademenise candva. Specialistii in tehnici de imagine, ma rog, de manipulare, cer liderilor sa-si mai schimbe chipul si vorbele, sa se primeneasca, sau sugereaza adversarilor lor sa accentueze apasat repetitiile liderilor care merita inlocuiti pentru ca sunt expirati. Chiar, ce succes ar mai avea azi patetismul patern al lui Iliescu? Multora dintre cei care lacrimau aproape religios cand seful FSN mangaia pe umeri clasa muncitoare careia tocmai i se trimitea la fier vechi obiectul muncii li s-ar parea cel putin fraier daca nu prefacut cel care le promitea laptele si mierea linistii. Ce i-a determinat pe oameni sa-l iubeasca spre divinatie pe Ceausescu in 1968 li se parea o imensa pacaleala din partea unui dictator aproape nebun in 1989. Romanilor le-au trebuit doua decenii sa se plictiseasca de Ceausescu (apoi s-au infuriat), a fost destul mai putin de un deceniu pentru ca Iliescu sa se duca spre uitare si ridicol, chiar spre usoara compasiune pentru ca experimentatul politician a stiut, sau a simtit ca trebuie s-o lase mai moale si a mai avut si colegi de partid care-i doreau prea obstescul sfarsit. Emil Constantinescu nu se pune pentru ca nu l-a prea crezut nimeni, el fiind cel mai important beneficiar al votului negativ si neintelegand nici acum ca mai bine facea daca pierdea la vot decat sa nu candideze si sa-i frustreze pe romani de satisfactia de a-i da un sut. Cu Basescu e nitel altfel, el a reusit sa mai adune firimiturile mitului eroului salvator. Iliescu nu i-a gasit pe teroristi (nici nu era frumos sa spui din casa), actualul presedinte a reusit o vreme sa inventeze ticalosi de care sa salveze Romania, dar ticalosii sunt bine mersi si fanii presedintelui nu pricep cum sta tarasenia, mai ales cand au vazut cum e cu puterea asta ca, atunci cand Basescu semneaza, Tariceanu trebuie sa puna stampila. Din criza in criza si din salvare in salvare de i-a stat romanului piftia-n gat in indelungatele ceasuri de sarbatoare si cozi la ghiftuiala, era prea mult. Asa ca plictisul s-a cam instaurat doar dupa trei anisori si de-ar fi sa socotim numai fluieraturile cu care i-au urmarit plictisitorul discurs de Anul Nou cei care (ce timpuri, domnule) abia asteptau sa bea din sampania cu care marinarul dadea in multime, trebuie sa bagam de seama ca ori Ciuleandra saraca a cam naparlit, ori cantaretului ragusit ii cam bataie picioarele.

 N-am scris despre cine are sau n-are dreptate, ca nici nu prea conteaza, ci doar am bagat de seama ca Traian Basescu nu prea mai stie sa se faca interesant. Ceea ce poate fi catastrofal pentru el si e, desigur, intristator pentru multi, mai ales daca marinarul mai are cateodata (si nu atat de rar cat s-ar crede) dreptate. Sa vedem cum se va trezi presedintele si ce sfatuitor, afara de el insusi, ii va sopti ca lumea mai rea decat pare si oamenii nu se mai sperie asa usor. Doua fire, doua paie!