- Ziarul românilor-americani editat la Chicago – ISSN 1556-1135
Calitate!
Unicul ziar româno-american
tipărit integral pe hârtie cerată!
Grafică şi paginaţie atractivă.
Cantitate!
Ziarul românesc cu cel mai mare tiraj
din SUA - distribuit gratuit in 28 de state!
Din Editia Tiparita:
Ultima Editie Tiparita:
RomanianTribune - Prima Pagina - Editia 178
Newsletter:
Pentru a primi versiunea electronica a ziarului, introdu adresa de e-mail aici:
Aboneaza-te

Palestinianul care salveaza vietile romanilor

Serviciul Mobil de Urgenta, Reanimare si Descarcerare (SMURD) a fost infiintat de un strain care a facut voluntariat opt ani pentru a pune pe picioare sistemul, insa spune ca doctorii cauta specializari mai profitabile. Raed Arafat a venit la 16 ani in Romania ca sa studieze medicina, specializandu-se in anestezie-terapie intensiva. In 2003 a primit Ordinul National „Pentru Merit“ in grad de Cavaler, acordat de Ion Iliescu, iar pe 31 decembrie 2005 a fost decorat de Traian Basescu cu Ordinul National „Pentru Merit“, in grad de Ofiter. Din august 2007, este subsecretar de stat in cadrul Ministerului Sanatatii

EVZ: Cand vom avea echipaje SMURD in toata tara?
Raed Arafat:
Pana la sfarsitul anului vom avea in 21 de judete, iar pana la finele lui 2009, in fiecare judet. Important este cat de mult il raspandim in fiecare judet. In Bucuresti au intrat in functiune 20 de echipaje: 4 de reanimare si 16 de prim ajutor si continua sa creasca numarul. Acestea sunt 24 din 24 de ore functionale, iar prin asta noi crestem capacitatea de interventie, scade durata de interventie si de sosire la caz.

Medicii SMURD sunt coordonati de un specialist palestinianCand se va reinnoi parcul auto?
S-au cumparat multe ambulante de catre Ministerul Sanatatii. Este cea mai mare achizitie din 1990: 1.500 de masini, pe langa 900 care se contracteaza anul acesta. Se livreaza la sfarsitul acestui an si inceputul anului viitor. Pe langa ambulante, s-au luat masini specifice pentru dezastre, pentru interventii speciale. Toate au fost date pe linia SMURD-ului, toate sunt pe regiuni.  

Si elicoptere?

La momentul actual sunt doua elicoptere functionale. Unul la Targu-Mures si unul la Bucuresti. Urmeaza sa se deschida un centru la Iasi si o licitatie la Ministerul Internelor, care include sase elicoptere pentru SMURD, care sa acopere Timisoara, Craiova, Constanta.

Sunt suficiente?
 
Acum nu, dar in viitor, opt elicoptere functionale in tara, da.
 
Se vorbeste de o reforma in domeniul sanatatii. De unde ar trebui sa inceapa? 
Reforma depinde de fiecare segment. In cel de urgenta am mers pe reorganizarea sistemului prin reglementari legislative si schimbarea dotarii cu echipamente si resursa umana. Cele mai multe dificultati au fost de mentalitati si de neacceptare a unei schimbari radicale de gandire asupra sistemului de urgenta a sistemului.  

Ce fel de probleme?
  
Toata lumea crede ca pe fiecare ambulanta trebuie sa fie medic, lucru care nu se intampla in Europa. In SUA nu exista medic pe ambulanta. Noi, in Romania, avem nevoie de medici care sa asigure consultatii la domiciliu, care trebuiesc asigurate de cineva. A doua categorie de medici, cei de urgenta, trebuie sa asigure asistenta de urgenta doar la cazurile critice. La 90% din cazurile in care intervine ambulanta nu este nevoie de medic in faza prespitaliceasca. Au nevoie la nivel de spital.  

Ambulantele care ajung la pacient cu mari intarzieri?

Din fericire, mai ales la Bucuresti, acest lucru a scazut semnificativ. Daca pana la 15 mai, cand a pornit SMURD-ul, primeam reclamatii saptamanal pentru intarzieri la cazuri grave, in ultima perioada reclamatiile au scazut. Multe dintre cele care au ramas sunt legate de consultatii, dar si asta trebuie sa o rezolvam urgent.

Exista un deficit de medici?

Momentan, in anumite specializari exista un numar mai mic, dar nu neaparat numai din cauza plecarilor. Aceasta pentru ca este o specialitate noua si ii pregatim. Medicii incep sa caute alte specialitati mai cu profit. Nu pot sa spun ca e o criza, dar exista in unele specializari o lipsa de specialisti.

Cand vor beneficia romanii de ingrijire medicala la nivelul celor care traiesc in Occident?

Deja beneficiaza. Daca luam sistemul romanesc, cum este organizat, cel putin in unele judete ale tarii, functioneaza mai bine decat in unele tari europene. Normal, iti trebuie sistemul de back-up. Spitalul, care trebuie sa vina in completare. Trebuie lucrat la nivel de spitale si conditii, dar trebuie sa intelegem ca sunt spitale la care n-ai ce corecta si trebuie sa faci altele in locul lor. Costurile reabilitarii spitalului sunt mai mari decat daca s-ar construi altul in locul lui.  

CONTRACRONOMETRU. Interventie pentru salvarea unei vietiIn domeniul sanatatii exista de patru ori mai multe fonduri decat in urma cu patru ani, iar populatia este tot mai nemultumita...
  
Nu pot sa spun ca populatia este nemultumita, daca urmarim sondajele de opinie care s-au facut. Fondurile au fost mult mai multe, sistemul nu poate sa fie reformat astfel incat sa faci in 3-4 ani ceva care sa schimbe radical sistemul. Nemultumiri vor exista si vor scadea cu timpul, cu cat sistemul se va imbunatati.  

Frig in spitale, costuri mari la tratamentele medicale?
Frig si cozi nu cred ca mai este cazul. Sunt spitale care inca au probleme pentru ca infrastructura nu le permite si n-ai ce sa le faci, si spitale unde lucrurile astea s-au rezolvat. Nu poti sa faci sistemul sa fie perfect functional in doi-trei ani, este imposibil. S-au facut pasi uriasi. Si in urgenta multa lume spune: „Gata, e rezolvata problema“. Parerea mea este ca inca suntem la inceput. Daca mai luam proiectele pe care le avem pe urgenta, noi n-am implementat decat 20%-30%. Este o imbunatatire, dar nu una totala, pe care o dorim.

Nu exista sansa ca populatia sa se indrepte catre sistemul privat?

Este deschis, nimeni nu-i opreste. In Bucuresti este mai dezvoltat, in tara abia acum se dezvolta, populatia are dreptul sa aleaga. Mitul ca privatul asigura o asistenta medicala mai buna trebuie sa dispara. Poate la privat aspectele umane, conditiile de cazare sunt cu certitudine mai bune.
 
Foto de Codrin PrisecaruVa ganditi la scaunul de ministru al sanatatii?
Nu, sunt multumit de ce am facut. Parerea mea este ca postul de ministru este unul politic in care se iau decizii asupra sanatatii politice. Rolul meu este sa lucrez cu un ministru al sanatatii pe un domeniu tehnic (medicina de urgenta). Eu nu visez la pozitii unde nu sunt cel mai bun, si deciziile trebuie luate de o persoana care nu trebuie sa fie neaparat medic.

DESTIN

„N-a fost planuit sa raman in Romania“


EVZ: Unde ati copilarit?
Raed Arafat:
In Palestina, in Nablus. Pana la 16 ani jumate, dupa care am venit in Romania.

Ce amintiri pastrati din perioada copilariei?
  
Amintirile legate de casa si cele de voluntariat. Am fost voluntar la pompieri, la echipele de urgenta.

Ati organizat cand erati copil un echipaj de prim ajutor?
  
Eram la scoala, in Palestina. Aveam 14-15 ani. Eram doi-trei care acordam primul ajutor celor care se zgariau. Era o organizatie simpla, mica, fara echipamente, doar cu o trusa de prim ajutor, dar asta era nebunia de inceput.

Care a fost contextul in care ati venit in Romania?

Am venit sa studiez si am vrut sa fac medicina. Am inaintat hartiile in mai multe tari, si Romania a fost locul unde am fost primit. N-a fost planuit sa raman aici. S-a intamplat. Daca nu era Revolutia, nu ramaneam intr-o tara comunista in niciun caz.

Nu v-a fost greu sa invatati limba romana?

Deloc. Eu stiam franceza si foarte usor am invatat limba romana.

Cat de des mergeati acasa cand erati student?
Mergeam de doua trei ori, in fiecare an.

Ce ati facut dupa terminarea facultatii?
  
Am ramas aici si am continuat specializarea mea de anestezie-terapie intensiva si dezvoltarea SMURD-ului. Acum, pe sistemul de urgenta in general.

Unde v-a „prins“ Revolutia?

La Cluj si la voluntariat, la ambulanta. Am lucrat acolo.

Unde locuieste familia dv. acum?
 
Mama si fratele meu sunt in Palestina, la Nablus. Sora mea a fost in SUA, si acum lucreaza ca medic in Dubai.
 
Cat de des ajungeti acasa sa va vedeti familia?
Rar. Nu mi-am mai vazut mama de trei ani. Anul acesta am zis ca ma duc macar cateva zile.

Cat timp ati facut voluntariat si ati finantat actiunile SMURD?
  
Opt ani am lucrat, avand in vedere ca aveam niste bani mosteniti de la tatal meu si i-am folosit. Dupa ce am primit cetatenia am fost angajat.

CV

Palestinianul decorat de doi presedinti romani

> Raed Arafat s-a nascut pe 24 mai 1964, la Nablus.
 
> In 1981, la 16 ani, a venit in Romania sa studieze medicina.

>
A studiat la Facultatea de Medicina din Cluj-Napoca si s-a specializat in anestezie-terapie intensiva.

>
A infiintat si coordonat SMURD in 1990.

>
In 2003, a primit Ordinul National „Pentru Merit“ in grad de Cavaler, acordat de Ion Iliescu.

>
Pe 31 decembrie 2005, a fost decorat de Traian Basescu cu Ordinul National „Pentru Merit“, in grad de Ofiter.

>
Din august 2007, este subsecretar de stat in cadrul Ministerului Sanatatii.

PASIUNE. Munca de teren, preferata de Arafat in schimbul celei de birou

(Andreea Tulica - Evenimentul Zilei)

http://www.voxvocis.us/news/pivot/entry.php?id=3365&w=presa_romana&month=10&year=2008
Trimite acest articol pe e-mail Tipareste acest articol
Cautare:
Gaseste un cuvant cheie folosind aceasta optiune:
Cauta in site
Ultimele Stiri de la
inchiderea editiei tiparite
11/09/2008 - Educatia, o prioritate
Pagina Principala | Despre Ziar | Publicitate | Programare Editii | Distributie | Abonamente | Redactie | Contact | Sponsori
© www.RomanianTribune.net