PSD - aripa „dom’ ministru“
Pentru ca se vad deja la guvernare,
liderii social-democrati se trateaza cu formula
respectuoasa: „Sa traiti domn’ ministru!“.Ultima
aroganta in PSD: sa te dai mare cu titulatura de viitor ministru. „Sa
traiti domn’ ministru!“ sau „Ce mai faceti domn’ ministru?“ sunt
formulele reverentioase cu care, mai nou, se abordeaza reciproc liderii
PSD. Mai in gluma, mai in serios.
Chiar daca nu au ajuns inca la guvernare, social-democratii se vad deja
acolo. Iar unii dintre ei se considera titulari de ministere. O vreme
s-au jucat cu titlul de ministri din umbra, simuland la sediul din
Kiseleff sedinte de guvern. Cresterea in sondaje le-a dat sperante,
facandu-i sa se gandeasca serios la revenirea la guvernare. In acel
moment, liderii PSD au discutat si au negociat in mod serios impartirea
ministerelor. Mai mult, chiar s-a discutat despre prezentarea oficiala
a listei cabinetului „Geoana“. In final s-a decis ca e mai prudent ca nominalizarea ministrilor PSD sa ramana secreta.
In spatele glumei stau calcule serioase
Unul dintre cei mai entuziasti utilizatori ai formulelor este Victor
Ponta, pretendent la fotoliul de la Justitie. El este convins ca „PSD
are 95% sanse sa ajunga la guvernare“ si, din acest motiv, liderii
social-democrati sunt indreptatiti sa revendice conducerea anumitor
ministere.
„Am spus asa ca sa mai dau jurnalistilor o stire“, a explicat Ponta de
ce i-a abordat pe vicepresedintii Ion Toma si Constantin Nita cu
apelativul „domn’ ministru“.
Senatorul Toma, presupusul ministru al dezvolarii regionale, spune ca
referirea contine si o doza de umor. „E o gluma intre noi, cei care am
participat la scrierea programului de guvernare. Dar nu presupunem ca
suntem si viitori ministri. Dar sa ajungem noi la guvernare si vom
decide si ministrii“, spune Toma. Si vicepresedintele PSD Liviu Dragnea
se simte flatat cand colegii il saluta in curte la Kiseleff cu „Sa
traiti domn’ ministru!“. Dar nu glumeste deloc in privinta
nominalizarii sale pentru portofoliul Internelor si Administratiei.
Vicepresedintele PSD, Ilie Sarbu, are o explicatie pentru faptul ca
unii dintre colegii sai se gratuleaza deja cu titlul „domn’ ministru“.
„Pentru ca sunt vicepresedinti si pentru ca au muncit la partid patru
ani e normal sa se simta primii vizati. In plus au fost si discutii
colegiale de genul «cutare merge acolo», «cutare dincolo». Dar intai
trebuie sa castigam alegerile. Pana la urma, electoratul va decide cine
va fi ministru“, spune Ilie Sarbu.
Titus Corlatean, secretarul general al PSD si aspirant la fotoliu de la Externe,
spune ca nu a auzit ca „in ultimele saptamani“ sa se mai foloseasca
aceasta formula, dar isi atentioneaza colegii sa fie mai rezervati.
„Pana nu ne vedem de treaba si nu castigam alegerile ar trebui sa stam
cu totii cu picioarele pe pamant sau, dupa caz, in apa rece.“
Incurajari de la stafful de campanie
Alin Teodorescu, adjunctul lui Miron Mitrea la conducerea staffului de
campanie, spune ca nu e nimic rau ca liderii PSD sa se numeasca intre
ei cu apelativul „domn’ ministru“. „Orice ii motiveaza e bine de
utilizat. Dar trebuie sa iasa si in teren si sa se bata pentru fiecare
vot. Altfel raman numai cu apelativul. Daca PSD face 40% in alegeri, au
tot dreptul sa se vada ministri“, ii incurajeaza Alin Teodorescu.
"Orice ii motiveaza e bine
de utilizat. Dar trebuie sa iasa si in teren si sa se bata pentru
fiecare vot. Altfel raman numai cu apelativul. Daca PSD face 40% in
alegeri, au tot dreptul sa se vada ministri." - Alin Teodorescu, sociolog, deputat PSD
LISTA ASPIRANTILOR
Guvernul Geoana si ministrii secreti
Mircea Geoana - premier
Miron Mitrea - vicepremier
Cristian Diaconescu - Aparare
Victor Ponta - Justitie
Titus Corlatean - Externe
Ilie Sarbu - Agricultura
Liviu Dragnea - Interne si Administratie
Marian Sarbu - Ministerul Muncii
Dan Nica - Transporturi
Ion Toma - Dezvoltare Regionala
Rodica Nassar - Sanatate
Nicu Banicioiu - Tineret si Sport
(Florin Ciornei - Evenimentul Zilei)
http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/824047/PSD---aripa-dom-ministru/