
Social-democratii si-au facut deja strategia pe domeniu apararii si
ordinii publice, pe care au prezentat-o ieri reprezentantilor din
politie. Conducerea PSD in frunte cu Ion Iliescu si Mircea Geoana au
participat,ulterior, la o serie de exercitii demonstrative facute de
detasamente ale politiei comunitare. Gabriel Oprea, seful
Departamentului de Aparare, ordine publica si siguranta nationala din
cadrul PSD, pare pregatit sa preia portofoliul Internelor avand si o
strategie pe acest domeniu “O tara sigura, un viitor mai sigur”.
Deputatul Gabriel Oprea si-a facut publice masuriledin programul sau,
care sa conduca la consolidarea autoritatii statului si cresterea
increderii cetateanului in structurile de ordine si siguranta publica.
Chiar daca s-a ferit sa se declare “oficial” viitorul ministru al PSD,
Oprea a lansat fatis destule promisiuni potentialilor subalterni:
salarii mai mari, dotari corespunzatoare, echipamente si tehnica
militara de ultima generatie si legi care sa-i protejeze in actiunile
comunitare.







R.:
V-am urmarit, mai devreme, prezentand Strategia PSD pe domeniul
apararii si sigurantei nationale. Va pregatiti sa preluati un
portofoliu ministerial care sa vizeze acest domeniu ?
G.O: Ceea ce
pot sa va spun sigur este ca sunt presedintele Departamentului de
Aparare, ordine publica si siguranta nationala al PSD. Din aceasta
postura, am prezentat aspectele principale privind ordinea publica, cu
mesaje concrete catre cetatean si institutiile abilitate. Cetatenii isi
doresc ca ei si familiile lor sa fie in siguranta, iar pentru acest
lucru toate institutiile din domeniu: politie, jandarmerie, politie
comunitara, din sistemul juridic-parchet, instante - trebuie sa
colaboreze. E timpul ca legea sa fie aplicata in folosul cetateanului.
Noi nu ne dorim, nici pe departe, un stat politienesc, dar nici un stat
minimal, ci vrem un stat al legii, pe care toti cetatenii sa-l
respecte. Pe de alta parte, am atras atentia ca suntem exportatori de
securitate, suntem membri ai NATO, ai UE… Romania participa la misiuni
de pace, dar si la actiuni impotriva terorismului. Or, din acest punct
de vedere, nu putem trece cu vederea dotarea slaba a militarilor nostri
si, cred ca aici, ca factori politici decidenti, trebuie sa intervenim,
ca sa-i echipam cu tehnica de ultima generatie. As spune ca, daca
Romania in NATO este in siguranta, soldatii nostri nu sunt…
R.:
Revin la intrebare: de regula sefii de departamente au prima sansa de a
fi, ulterior, nominalizati la portofolii din domeniul respectiv... Dvs.
pentru care portofoliu sunteti vizat: MIRA sau MApN ?
G.O: Ceea ce
pot sa va spun este ca sunt seful Departamentului de Aparare al PSD. In
rest, trebuie intai sa castigam alegerile si pe urma, primul-ministru,
care sunt convins ca va fi Mircea Geoana, va nominaliza cele mai
competente persoane din PSD. Repet, inca o data, conduc acest
departament.
Suntem mai multi pe postR: Si sunteti primul vizat…
G.O.:
Acest lucru nu poate sa-l spuna decat dl presedinte Mircea Geoana. De
regula, oamenii din PSD care conduc departamente sunt bine pregatiti,
suntem mai multi pe post, cum s-ar spune… PSD are oameni cu expertiza
in toate domeniile si sunt convins ca stanga romaneasca va castiga
alegerile, dupa care, PSD - ca un partid disciplinat, va astepta ca
presedintele Mircea Geoana va face nominalizarile, cu oamenii cei mai
capabili sa conduca aceasta tara.
R: Am remarcat, in discursul
dvs., o anumita ingrijorare referitoare la disolutia autoritatilor
statului, care se manifesta cu precadere, in ultimii ani, mai ales in
domeniul sigurantei. Ce masuri aveti in vedere pentru a consolida
puterea acestor autoritati?
G.O.: In primul rand, e nevoie de
intarirea puterii legii si, evident, de imbunatatirea legislatiei in
domeniu. Apoi, se impune o mai buna colaborare intre toti factorii de
raspundere din acest domeniu. O alta masura ar fi dotari
corespunzatoare si bugete mai mari atat pentru politisti , jandarmi,
pentru Armata, pentru intregul sistem al securitatii nationale, fiindca
scopul nostru fundamental este sa dovedim ca suntem un stat puternic,
un stat al legii. Daca dorim ca oamenii din sectorul securitatii
nationale sa se sacrifice pentru binele comunitatii, atunci trebuie sa
fie foarte bine platiti, iar ei si familiile lor - protejati. Le vom da
mai mult, dar le vom cere si mai mult. Noi, factorii politici, nu putem
sa pretindem acestor institutii performanta daca nu le acordam si
dotari corespunzatoare. Iar cei din domeniul apararii si sigurantei
nationale sunt, de regula, oameni bine pregatiti, dar trebuie sa-i si
motivam, sa le dam o legislatie clara ca sa putem sa transformam
Romania intr-o tara sigura, cu cetateni linistiti si cu respect fata de
autoritati. Ne dorim o Romanie in care armele si sabiile sa fie doar o
recuzita de film, iar politistul sa fie prietenul cetateanului si nu al
infractorului.
Exercitii militare demonstrative … la Primarie Diverse
departamente ale Politiei Comunitare sector 2 au prezentat ieri in fata
conducerii PSD o serie de exercitii militare care sa demonstreze
abilitatea si promptitudinea oamenilor legii, pusi sa actioneze in
situatii-limita. Politistii le-au aratat sefilor de la PSD cum intervin
ei pentru calmarea unui asa-zis grup de suporteri, cum actioneaza in
caz de perchezitii si care e procedura acordarii primului-ajutor in
cazul unor accidente in trafic. De asemenea, politistii au simulat
imobilizari de infractori, accidente cu interventii la descarcerare, au
facut demonstratii de lupta de strada, box, karate, batai cu bate si
tomfe.
Geoana cere structurilor militare sa nu cedeze presiunilor politice la alegeri Chiar
daca liderul PSD, Mircea Geoana, a omis sa-l prezinte pe Oprea ca
facand parte din viitorul sau guvern, el a recunoscut indirect ca
deputatul se numara printre potentialii ministri, atunci cand i-a cerut
de la prezidiu sa se ocupe de planificarea resurselor militare. “Cer in
mod oficial colegilor implicati in viitorul Guvern sa stabileasca o
planificare bugetara multianuala in domeniul sigurantei nationale si
ordinii publice si sa urmareasca finantarea proiectelor pe care Armata
si Politia trebuie sa le primeasca”, a spus Geoana, privindu-l pe
Oprea. Liderul PSD a mai precizat ca partidul sau are “experienta,
intelepciunea si cadrele necesare” pentru a raspunde noului val de
provocari. Seful social-democratilor le-a mai cerut cadrelor militare
prezente la intrunire “sa nu cedeze presiunilor politice care se vor
amplifica in perioada campaniei, sa nu permita fraudarea alegerilor si
deturnarea rezultatului votului si sa-si pastreze neutralitatea.
Luminita Castali - Gardianul
http://www.gardianul.ro/PSD-%C2%ABataca%C2%BB-Ministerul-de-Interne-cu-grenade-si-bastoane-de-cauciuc-|-Vezi-Galerie-Foto-s122313.html