DOAMNE, SCHIMBA-MI ATITUDINEA (PANA NU E PREA TARZIU)

Fragment din cartea cu acelasi titlu publicata in limba romana de editura Majesty Press din Arad, Romania

(Continuare din numarul trecut)

PAZEA! URMEAZA O JUDECATA SFANTA

In Numeri 11:1 citim ca plangerile poporului nu numai ca au aprins mania lui Dumnezeu, dar si ca „focul lui Dumnezeu s-a aprins in mijlocul lor". Aceasta expresie - „focul lui Dumnezeu" - apare de cinci ori in Scriptura. Odata cu „focul lui Dumnezeu" este descrisa cunoscuta revarsare a maniei si judecatii lui Dumnezeu. Din sfintenia Lui izvoraste un foc curatitor. Rezultatele sunt devastatoare pentru cei care atrag asupra lor judecata Lui. Aminteste-ti uimirea lui Moise din Exodul 3. Prima data, Dumnezeu i S-a descoperit lui Moise intr-un rug in flacari. A avut loc o demonstratie multimedia a judecatii si sfinteniei lui Dumnezeu. In Numeri 11, acelasi foc sfant a izbucnit si i-a ucis pe cei de la marginea taberei. Oamenii au depasit limitele murmurarii si au descoperit ca de partea cealalta sunt flacari arzand. Dumnezeu nu Si-a pierdut niciodata sfintenia, nici nu Si-a ajustat dreptatea.

Chiar in aceasta zi de har, focul lui Dumnezeu arde in judecata. Este atat de sigur ca El judeca o atitudine de murmurare pe cat de sigur este faptul ca i-a judecat pe copiii lui Israel in pustie. Pe moment, insa, focul lui Dumnezeu nu ne mistuie existenta; ne parjoleste fericirea. Focul lui Dumnezeu ofileste tot ceea ce este proaspat, sanatos si datator de viata in existenta noastra. Si viata devine o pustie. Aceia care aleg murmurarea drept stil de viata isi vor petrece intreaga viata in pustie. Este si viata ta astfel? A devenit pentru tine viata o pustie? Este totul uscat si mort si lipsit de bucurie, un desert in care fericirea s-a vestejit datorita tiparelor tale de gandire care s-au format de-a lungul unei lungi perioade de timp, care te fac sa vezi totul prin ochelarii negativismului?

Cu putin timp in urma, eram impreuna cu sotia mea la o nunta. Mergem adesea la nunti si, de obicei, ne simtim foarte bine. La aceasta nunta, am fost asezati la masa impreuna cu un cuplu despre care mai auzisem cate ceva inainte si pe care abia asteptam sa-1 cunosc. Insa bucuria a durat aproximativ saizeci de secunde, deoarece m-am surprins dintr-o data gandind: „N-am mai intalnit asemenea credinciosi morocanosi si nefericiti de cand ma stiu."

Era trist. Asa ca (recunosc faptul ca sotia mea nu agreeaza aceasta latura a mea), m-am simtit intr-un fel provocat sa-i inveselesc. Le-am spus cateva glume si am incercat sa detensionez situatia. Cele mai bune glume ale mele au ramas fara efect. Nici macar nu au afisat un zambet comercial. Dorind sa le resuscitez putin simtul umorului, am perseverat, insa fara prea mari progrese. Abia ma suportau, parca mormaiau si oftau ca Eeyore, magarusul melancolic din desenele animate Winnie the Pooh„Oooooffff, maiculiiita!"

Dupa cum se obisnuieste la majoritatea nuntilor, la un moment dat, cineva a dorit sa schimbe vorba si a spus: „Acum vom face poze la masa voastra." Asa ca ne-am ridicat si ne-am asezat langa mire si mireasa, formand un cerc in jurul „familiei din epoca de piatra". Ei nu aveau de gand sa se miste din loc, asa ca eu si Kathy am stat in spatele lor, in timp ce eu ma gandeam: „Poate asta e ocazia de a sparge gheata." Asa ca, in timp ce se facea fotografia, am facut semnul acela de victorie in spatele capetelor lor.

Mi-am dat seama imediat ca nu au inghitit gestul meu. Asa ca m-am aplecat si le-am spus: „Hei, pariez ca a trecut mult timp de cand v-a facut cineva asa ceva."

Doamna a privit in sus si mi-a spus cu o voce pitigaiata: „De obicei nu petrecem atat de mult timp in compania oamenilor imaturi."

Instantaneu, mi-a trecut prin minte: „Biata de tine! Mergi inapoi in pustie!"

Stii ceva? Acestia nu sunt oameni rai; sunt oameni buni. Sunt oameni ca tine si ca mine care, fara sa-si dea seama, isi aleg atitudinile clipa de clipa, zi de zi, pana cand acestea devin obisnuinta. Simtul umorului nu avea loc in viata lor. O existenta fara amuzament, fara glume, fara tachinari amicale intre prieteni, ci una arida, lipsita de bucurie, pustie. Devenisera pribegi prin desert. Mi se face sete numai cand ma gandesc la viata pe care o traiesc si la atitudinile pe care le-au ales.

Familia de piatra voia sa se abtina sa rada de lucrurile nepotrivite, asa ca pana la urma au ajuns la punctul in care nu mai puteau sa rada deloc! Cu siguranta, nu puteau sa rada de ei insisi. Acesta este un semn sigur de recunoastere a celor care traiesc in pustie - sunt incapabili sa rada de ei insisi.

Poti sa razi de tine insuti?

Intotdeauna le-am spus copiilor mei: Daca nu poti rade de tine insuti, lumea intreaga devine greu de suportat. Este adevarat. Intocmai ca omul acela care a adormit pe canapea la el acasa si copiii lui neastamparati i-au pus niste branza Limburger (n.tr. o branza moale cu miros si aroma puternica, fabricata initial in Limburg, Belgia) in mustati. Cand s-a trezit, si-a dat seama ca mirosea ceva urat si a inceput sa alerge prin casa, tipand: „Ceva miroase urat in camera asta! Nu, ceva miroase urat in casa asta!"

Fara a putea sa-si dea seama de unde venea mirosul, a iesit afara, pe veranda si a strigat cat a putut de tare: „Intreaga lume miroase urat!"

Amintiti-va ca titlul acestui capitol este „Inlocuieste nemultumirea..". Dorinta noastra a fost aceea de a identifica semnele care dau de gol atitudinea de murmurare din viata noastra. Inainte de a sugera solutia, vreau sa te incurajez sa citesti capitolul urmator imediat ce 1-ai terminat pe acesta. In capitolul urmator vom pune in practica un principiu spiritual important: odata ce indepartezi ceva, trebuie sa umpli spatiul ramas liber cu altceva. Iisus a lansat un avertisment infiorator pentru cel care a fost exorcizat de un demon, dar nu a umplut casa cu Spiritul lui Dumnezeu (Matei 12:43-45). Demonul s-a intors si a mai adus cu el cativa prieteni, facand viata acelui om mai rea decat inainte! Cand ne hotaram sa inlocuim o atitudine rea, trebuie sa ne rugam si apoi sa aducem in locul ei o atitudine buna. Nu poti sa lasi pur si simplu in urma obiceiuri rele si sa traiesti in vid; trebuie sa aduci in locul lor obiceiuri bune.

Hai sa privim o clipa la pasii pentru rezolvarea problemei. Pentru aceasta, trebuie sa ne adresam niste intrebari, prin care sa ne cercetam sufletul. Intreaba-te:

1. Sunt eu cartitor? Te provoc sa incepi sa te rogi din toata inima: „Doamne, sunt un cartitor?" Este atat de greu sa evaluam murmurarile din viata noastra, mai ales cand au devenit obiceiuri. Este mai usor sa le observam in viata altora. Cand ne plangem, spunem: „Vreau numai sa ma eliberez." Insa cand se plang alti oameni, ne grabim sa-i sfatuim: „Nu te ajuta cu nimic." Da-mi voie sa iti adresez urmatoarele intrebari ajutatoare: Care doua sau trei lucruri din viata ta ai dori sa le schimbi? Murmuri impotriva acestor lucruri verbal sau non-verbal? Accepti acele lucruri si esti multumitor sau te incapatanezi si murmuri?

2. Culeg roadele murmurari in relatia mea cu Dumnezeu? Aceasta este problema? Imagineaza-ti ca Dumnezeu iti sopteste chiar acum la ureche: „Te ascult. Te ascult. Aud tot ceea ce spui. Aud tot ceea ce gandesti - absolut totul." Arunca aceasta o lumina noua asupra perspectivei pe care o ai despre viata? Daca din viata ta lipsesc bucuria si asigurarea grijii si prezentei lui Dumnezeu... daca viata ta este ca o pustie, de vina sunt atitudinile tale.

3. Sunt dispus sa ma caiesc? Sunt dispus sa renunt la murmurare, sa recunosc cat este de gresita si sa-I cer lui Dumnezeu sa-mi schimbe atitudinea? De-a lungul acestei dezbateri ne-am referit la Vechiul Testament, insa te invit sa subliniem vestea buna cu aceste ganduri finale. Vestea buna de care ne bucuram este mesajul pe care ni-1 aduce Iisus Christos. Moartea Lui a deschis calea pentru iertarea, pentru curatirea noastra, si ne-a dat sansa unui nou inceput in viata si atitudinile noastre. Trebuie sa ne para rau - sa recunoastem in fata lui Dumnezeu ca murmurarea noastra este pacat - sa alegem sa renuntam la ea si sa-i cerem iertare lui Dumnezeu.

Imi dau seama ca intrebarile de mai sus au fost incomode, insa trebuie sa trecem peste asta. Daca tu si cu mine suntem hotarati sa lasam pustia in urma, trebuie sa ne dam mai intai seama de ce am ajuns acolo, iar aceasta inseamna ca trebuie sa raspundem la intrebarile pentru evaluare de la sfarsitul fiecarui capitol. Astfel de intrebari ne ajuta sa ne asumam responsabilitatea pentru atitudinile noastre. Daca nu ai luat in serios intrebarile de mai sus, te incurajez sa te intorci la ele. Si daca Dumnezeu iti descopera ca murmurarea este o problema in viata ta... recunoaste! Si apoi indeparteaza-te de ea. Altfel, tot ce te asteapta de aici inainte este numai pustia.

In capitolul urmator voi vorbi despre acea atitudine extraordinara, pozitiva, inspiratoare care inlocuieste murmurarea, insa da-mi voie sa ma opresc un moment si sa-ti impartasesc unele dintre luptele pe care le-am dus eu insumi cu murmurarea.

Pentru mine personal, murmurarea a fost cu siguranta o problema, ii sunt recunoscator lui Dumnezeu pentru o sotie care adesea m-a luat deoparte si mi-a spus: „Stii ceva? Nu rezolvi nimic. Murmurarile tale nu imbunatatesc situatia." Apoi, de obicei, adauga: „Trebuie sa ne oprim si sa ne rugam pentru asta." Ma plang de incompetenta, de trafic si de stres, de vreme si de declinul moral si... pot sa simt acele tipare pacatoase cum se revarsa din mintea mea chiar acum, cand scriu aceste randuri.

De nenumarate ori, in anii care au trecut, am stat alaturi de Kathy si m-am rugat: „Doamne, Iti cer iertare pentru atitudinea mea. Este gresita. Stiu ca Te intristeaza. Te rog, iarta-ma pentru ca am murmurat si curateste-mi inima." Domnul a fost atat de credincios si a facut lucrul acesta. De fapt, as vrea sa te incurajez sa-ti iei cateva momente si sa te rogi chiar acum.

Doamne, Iti multumesc pentru Cuvantul Tau. Iti multumesc pentru ca mi Te-ai descoperii asa cum esti Tu in realitate. Iti multumesc pentru ca mi Te -ai descoperit asa cum esti Tu in realitate. Iti multumesc pentru ca mi-ai aratat ca mania Ta sfanta si dreapta este indreptata spre atitudinea mea de murmurare; am inteles ca asta ma desparte de Tine. In multumesc, Doamne, nu doar ca ma iubesti, dar, in acelasi timp, imi urasti murmurarea si felul in care ea transforma viata mea intr-un desert.,

In acest moment, Te rog sa ma faci constient de ceea ce spun si gandesc. Ajuta-ma sa reactionez fata de situatii astfel incat sa pot experimenta bucuria. Iarta-mi murmurarea, nu doar pentru ca afecteaza relatia mea cu Tine, ci si pentru ca imi afecteaza relatiile cu cei pe care ii iubesc. Da-mi har si credinta pentru a face fata incercarilor pe care Tu le ingadui si constienta faptului ca tot ceea ce este bine pentru mine este dupa inima Ta. Invata-ma sa nu ma plang, si acum, cand sunt pe punctul de a citi capitolul urmator, invata-ma sa aleg acea atitudine inspiratoare, datatoare de bucurie, cu care sa inlocuiesc murmurarea. Te-am rugat in Numele lui Iisus. Amin.

Cand scrii o carte despre atitudini, cel mai dificil este sa pastrezi tu insuti o atitudine buna, in timp ce te straduiesti sa ii ajuti pe altii sa lucreze la schimbarea atitudinilor lor. Ai curaj, asadar; te descurci foarte bine! Ai trecut prin introducere si prin primul capitol si esti pregatit pentru mai mult. Daca esti consecvent si smerit, dispus sa te lasi invatat, urmeaza sa afli lucruri extraordinare.

In capitolul precedent L-am vazut pe Dumnezeu turnand foc din cer. Si, pentru a nu cataloga acea fapta a lui Dumnezeu ca fiind „aceea a fost atunci, acum e altfel", am invatat din l Corinteni 10:11 ca ceea ce li s-a intamplat celor din vechime a fost inregistrat pentru a ne sluji noua drept exemplu. Asa ca jumatatea de propozitie la care ne-am referit in capitolul precedent a fost „inlocuieste nemultumirea...".

In acest capitol vom completa acea propozitie, adaugand; „.. cu recunostinta." Vom renunta la vechea atitudine de murmurare si o vom inlocui cu atitudinea noua a recunostintei. De fapt, dupa cum vei vedea, recunostinta este inlocuitoriul perfect pentru murmurare.

Cunosti povestirea despre Christos si cei zece leprosi - in care El i-a vindecat in mod miraculos, insa numai unul singur a spus „Multumesc"? Daca ai gandit vreodata ca recunostinta este lipsita de importanta pentru Christos, te-ai inselat. De fapt, El S-a maniat destul de tare impotriva celor nerecunoscatori. Sa privim povestirea aceasta mai atent.

„Pe cand intra intr-un sat, L-au intampinat zece leprosi. Ei stateau departe; si-au ridicat glasul si au zis: Isuse, Invatatorule, ai mila de noi!" (Luca 1/112-13)

Nimic nou. De la inceputurile timpului, umanitatea L-a provocat pe Dumnezeu intr-un cor foarte mare la unison: „Doamne, fa asta pentru mine! Doamne, fa cealalta pentru mine! Doamne imi trebuie asta! Doamne am nevoie de cealalta!" Nu este timp pentru Dumnezeu cand lucrurile merg bine; atunci cand dau de necazuri insa, toti se pleaca pe genunchi. Nu este uimitor faptul ca Dumnezeu, in harul Sau nemarginit, nu-si pierde rabdarea cu felul nostru nestatornic si nerecunoscator de a fi? Versetul 14 continua: „Cand i-a vazut El, le-a spus: „Duceti-va si aratati-va preotilor." Si, pe cand se duceau au fost curatiti."

In Noul Testament, lepra era un termen general, care ingloba o diversitate de boli dermatologice, care produceau durere si suferinta si care condamnau victima la eliminare din societate. Pentru a se intoarce la familiile lor, trebuia sa primeasca aprobare de la preoti, si tocmai asta le-a poruncit Iisus sa faca. De fapt, abia dupa ce s-au indreptat in directia indicata, au fost curatiti. Abia dupa ce mersesera o buna bucata de drum dupa ce Il intalnisera pe Christos, au inceput sa spuna: „Hei! Uita-te la mine! Sunt complet vindecat!" „Si eu! Priviti; sunt complet curatit si intreg." Au fost curatiti toti zece deodata; fiecare primise un dar extraordinar din partea lui Dumnezeu.

Cand au vazut ei ca fusesera vindecati, noua si-au continuat drumul. Versetul 15 incepe cu: „Unul dintre ei." Unul singur s-a intors din drum si a mers la Isus pentru as exprima recunostiinta. Unul dintre ei, cand s-a vazut vindecat, s-a intors slavind pe Dumnezeu cu voce tare." (versetul 15) Era plin de recunostinta!

Observati umilinta lui.„S-a aruncat cu fata la pamant la picioarele lui Iisus si I-a multumit. Era samaritean." (versetul 16). El nu numai ca s-a aruncat cu fata la pamant, dar a facut lucrul acesta fiind samaritean. Acesta este un aspect de maxima importanta. Samaritenii erau foarte dispretuiti de catre evrei, datorita unor prejudecati rasiale. Cu toate ca se afla in afara corpului de credinciosi evrei si, din punct de vedere omenesc, avea cele mai putine motive sa-i multumeasca unui evreu, acest samaritean s-a intors plin de recunostinta. Ideea este ca nimeni nu are scuze pentru nerecunostinta. Toti putem alege sa fim recunoscatori si sa apreciem bunatatea si harul lui Dumnezeu.

Totusi, este trist ca numai un mic procent dintre oameni Ii multumesc personal lui Dumenzeu pentru harul Lui. Din nou observa contrastul: noua nerecunoscatori si unul recunoscator. Zece au primit vindecarea; zece si-au ales atitudinea, insa unul singur a fost recunoscator. Atitudinea este totul! Si Christos observa. Intr-adevar,

Christos ii vede pe cei nerecunoscatori

Christos Insusi era constient si suparat de o astfel de manifestare flagranta de nerecunostinta, nu incape nici o indoiala. „Oare nu au fost curatiti toti zece?", a intrebat Iisus (versetul 17). Aceasta este o intrebare retorica. El nu incerca sa-Si clarifice acest aspect; dorea numai sa scoata in evidenta atitudinea lor nerecunoscatoare, strigatoare la cer. „Oare nu au fost curatiti toti zece? Dar ceilalti noua unde sunt? Nu s-a gasit decat strainul acesta sa se intoarca si sa dea slava lui Dumnezeu?" (versetele 17-18) Numai acesta unul care, datorita nedreptatilor sociale de care avusese parte, ar fi avut multe motive sa nu se intoarca pentru a spune „Multumesc". Daca el a fost in stare sa depaseasca toate acestea si sa vina sa-si manifeste recunostinta sincera, cum este posibil ca restul sa se fi abtinut?

Apoi, Isus S-a intors spre omul recunoscator si i-a spus: „Ridica-te si pleaca; credinta ta te-a facut bine." (versetul 19, traducerea NIV) Observa cuvantul bine. Iisus nu se refera la binele fizic. Toti cei zece leprosi fusesera facuti bine. A spune „Credinta ta te-a facut bine" ar fi cu totul inutil, deoarece si aceia care nu avusesera credinta, care nu demonstrasera nici un fel de recunostinta fusesera facuti bine din punct de vedere fizic. Christos, de fapt spunea: „Datorita gratitudinii tale – recunostintei tale – ai fost facut bine la un nivel mult mai profund decat cei care au refuzat sa fie recunoscatori."

(Continuare in numarul urmator)