Dezastrele din Univers sunt urmarea pacatelor (Partea II )

„Raspunzand, Iisus le-a zis: Vedeti sa nu va amageasca cineva. Caci multi vor veni in numele Meu, zicand: Eu sunt Hristos, si pe multi ii vor amagi. Si veti auzi de razboaie, ... Caci se va ridica neam peste neam si imparatie peste imparatie si va fi foamete si ciuma si cutremure mari pe alaturi. Dar toate acestea sunt inceputul durerilor" (Matei 24,4-8).

Si acum iata, adeverirea prevestirilor cu care ne-a prevenit Mantuitorul Hristos cu privire la sfarsitul lumii (cf.Matei 24,3). In luna iunie 2008, Federatia Internationala a Crucii Rosii si Semilunei Rosii a dat raportul situatiei nenorocirilor din lume. Crucea Rosie a analizat detailat o nenorocire extrem de complexa - ciuma Sida. Printre mai multe exemple s-a prezentat Kenia, unde peste 3 sute de mii de oameni s-au refugiat in timpul violentelor dupa alegeri in tabere de refugiati. Imediat reprezentanti ai Crucii Rosii au actionat rapid pentru identificarea si tratarea imediata a purtatorilor de SIDA din taberele de refugiati. Se estimeaza peste 34 de milioane de oameni cu HIV, incluzand peste 3 milioane de copii! Numai in anul 2007 au fost infectati peste 4 milioane de oameni din care 420 mii au fost copii! SIDA este o ciuma relativ noua, care se raspandeste cu o viteza mai mare decat se poate trata. Sida este una din ciumele vremurilor din urma.

Toate cele prevestite de Mantuitorul le vedem cu ochii in zilele noastre cum se adeveresc, ca urmare a necredintei si faradelegilor popoarelor. De exemplu: Cati se ridica azi, zicand, ca ei sunt Hristos si atatia sunt amagiti! Ori, cate vesti de razboaie se aud si cum se ridica neam peste neam si cati mor de foame si de diferite ciume (boli) in lume ce nu se pot trata! Cati mor in uraganele si cutremurele de pamant.

Pacatul este alegerea libera a omului, in toate vremurile, de a incalca porunca lui Dumnezeu. Exemplu: Scriptura urmatoare ne prezinta porunca data de Dumnezeu primului om Adam, ca sa traiasca si sa nu moara, cand a zis: „A dat apoi Domnul Dumnezeu lui Adam porunca si a zis: „Din toti pomii din rai poti sa mananci, Iar din pomul cunostintei binelui si raului sa nu mananci, caci, in ziua in care vei manca din el, vei muri negresit!" (Facere 2,16-17).

Asadar, inalcarea poruncii dumnezeiesti si caderea omului prin pacat sunt acte ale alegerii libere a omului care, astfel, poarta vinovatia in toata calificarea ei. Omul prin savarsirea pacatului strica standarele morale asezate de Dumnezeu in lume, care duce la degradarea fiintei umane prin imoralitate.

Dumnezeu a creat pe om liber, pentru ca l-a creat la cel mai inalt standard posibil, adica l-a facut Dumnezeu pe om dupa chipul si asemanarea Sa (cf.Fac. 1,27), cu misiunea de a realiza cu ajutorul harului lui Dumnezeu asemanarea tot mai mare cu Dumnezeu. Libertatea este si unul din atributele lui Dumnezeu cu care l-a incoronat si pe om! Omul nu a fost facut o fiinta automata, ci libera, si cu capacitati depline de realizare, progres si asemanarea cu Dumnezeu, dupa a Carui chip a fost creat (cf. Eac. 1,27). Dumnezeu le-a creat primilor oameni, Adam si Eva, conditii fericite de viata ca sa poata sa-si realizeze scopul suprem de asemanare cu el. Omul fiind creat cu capacitati mintale si puteri fizice, Dumnezeu le-a dat munca si paza raiului (cf.Fac.2,15), iar pentru activarea si dezvoltarea puterilor spirituale si a limbajului a pus baza vietii sociale, asezand casatoria si inmultirea (cf.Fac.1,28; 2,24).

Capacitatile cu care a fost creat primul om Adam le putem vedea chiar de la inceput, dand nume animalelor si vietuitoarelor pamantului (cf.Fac. 2,19), precum si fenomenelor naturii, caci l-a facut Dumnezeu stapan pe om peste pamant si peste cele ale pamantului (cf. Fac. 1,28). Aici, vedem demnitatea la care l-a ridicat Dumnezeu pe om in cunoasterea naturii si a progresului continuu pentru fericirea lui.

Iar pentru a-l preveni de rau si de cadere pe om, pentru a-i intarii puterile morale si a progresa in bine, Dumnezeu a dat omului Porunca sa nu guste din „pomul cunostintei binelui si al raului". Putem asemana aceasta cu toate conditiile create de parintii copiilor si cu atentionarea de a nu se atinge de ceva interzis ca sa nu li se intample un rau.

Pazirea poruncii lui Dumnezeu din partea omului il ducea la cunostinta deplina a demnitatii sale exceptionale si a inaltelor puteri si valori spirituale pe care le poseda si la intelegerea si recunoasterea ca suportul lor este in Creatorul absolut, si nu in creatura, ferindu-l prin aceasta de mandria prin care cazuse ingerul Lucifer si toata ceata lui. Astfel si omul de azi, are toate capacitatile si puterile spirituale, ca prin Credinta si Harul lui Dumnezeu sa respecte Poruncile divine si sa dovedeasca aptitudini si demnitati morale, devenind liber de pacat. Omul are puterea sa aleaga binele si nu raul.

Sf. Parinti ai Bisericii disting mai multe momente in determinarea vointei libere a omului in alegerea pacatului si a separarii de Dumnezeu. Momentul moral, dupa toti Sf. Parinti, consta in neascultarea omului si incalcarea poruncii divine. Daca omul ar fi primit porunca dumnezeieasca in spirit de iubire filiala fata de Dumnezeu, el ar fi raspuns vointei lui Dumnezeu chiar printr-o jertfa totala, detasandu-se in mod voluntar nu numai de fructele pomului interzis, ci de orice obiect exterior, si de orice tenatatie exterioara pentru a ramanea in comuniunea si unire cu Dumenzeu. Porunca divina, nu a venit sa-l ingreuneze pe om, ci sa evedintieze capacitate, vointa si alegerea de detasare de tot ce nu este Dumnezeu, pentru a putea ajunge tot mai mult la asemanarea si fericirea cu Dumnezeu, pentru care a fost creat.

Vointa omului a ales calea contrara, a neascultarii, separandu-se astfel de Dumenzeu, intrand sub tirania diavolului. Sf. Grigore de Nyssa si Sf. Maxim acorda atentie mai mult naturii fizice a pacatului, zicand: ca omul in loc sa urmeze dispozitia sa naturala spre Dumnezeu, spiritul uman s-a intors spre lume; in loc sa spiritualizeze trupul, a intrat el insusi in curentul vietii animale si sensibile si s-a supus conditiilor materiale. Iar Sf. Simeon Noul Teolog vorbeste despre o dezvoltare progresiva a pacatului (Hom. 33, Migne P.G, 120, col. 499 AB) din faptul ca omul, in loc sa se caiasca, cauta sa se justifice in fata lui Dumnezeu. Adam a dat toata responsabilitatea asupra Evei, zicandu-i lui Dumnezeu, ca: „femeia pe care mi-ai dat-o ... aceea mi-a dat din pom si am mancat" (cf. Fac. 2,12), ajungand sa puna pe Dumnezeu cauza primara a caderii sale! La radul ei, Eva acuza sarpele (cf. Fac. 3,13), refuzand sa recunoasca originea exclusiva a raului in vointa ei libera de a fi ales ascultarea de diavolul prin sarpe si nu de porunca lui Dumnezeu, Care i-a atentionat: ca in ziua in care vor manca din pomul oprit vor muri negresit (cf.Fac. 2,17).

Asadar, originea pacatului stramosesc cat si originea pacatului din toate generatiile consta, tot in alegerea libera a omului, care a plecat de la Dumnezeu prin neascultarea spre lumea de pacat, luand riscul urmarilor dezastruoase ale pacatului. Pregatirea omului de a pleca de la ascultarea de Dumnezeu spre pacat, s-a inceput mai mult in anii 1960.

Dumnezeu a dat omului in raiul Edenului porunca pentru ca l-a creat capabil sa o indeplineasca si pentru a-l preveni de la rau. Porunca urma sa-i intareasca vointa in nevinovatie si stricaciune pe drumul desavarsirii si indumnezeirii firii sale umane. „... El ne-a harazit fagaduinte mari si scumpe, ca prin ele sa va faceti partasi dumnezeiestii firii si sa scapati de stricaciunea poftei celei din lume" (2Petru 1,4). „Omul trebuie sa fie incercat mai intai, caci cel neispitit si neincercat nu este vrednic de nimic" (Int. Sir.. 34,10). Si „incercarea trebuie sa se desavarseasca prin pazirea poruncii ca astfel sa primeasca nemurirea drept rasplata a virtutii" (Sf. Ioan Damaschinul, Dogmatica II, 30; trad.. cit., p. 168). Dumnezeu incredintandu-i omului stapanirea pamantului fara restrictii, el ar fi ajuns usor la ingamfare si la credinta falsa ca totul este prin el, asa cum se intampla astazi, porunca ii aducea insa aminte de Supremul Stapan - Creator - Care este si cauza de existenta si viata a tot ce exista.

Asa Porunca divina nu era o ingreunare a omului din partea lui Dumnezeu, ci manifestare a bunatatii si intelepciunii divine, de intarire si inaltare a omului pentru a nu cadea. Darea poruncii presupune ca omul era capabil de atitudine morala, adica de hotararea in libertate fata de urmarea binelui sau a raului. Iar puterea morala nu se dezvolta decat prin exercitiu si dupa o norma morala bine determinata. De aici, se vede si necesitate unei Porunci morale, in toate vremurile, pentru intarirea si dovedirea demnitatii umane, spre desavarsirea morala. Sf. Grigore Teologul, zice ca: Dumnezeu a dat omului porunca „spre a procura materie vointei lui libere", adica pentru ca omul sa aiba prilejul si obiectul pentru exercitarea aptitudinilor lui morale.

Porunca era usor de implinit, pentru ca oprea numai de la fructele unui singur pom. Nu trebuia decat vointa implinirii si dragostea pentru Dumnezeu ca i-a prevenit. Mai mult, ajutorul lui Dumnezeu, harul Lui, era asupra omului, dupa cum zice: „ In rai, Dumnezeu era imbracamintea omului stralucitoare; harul lui Dumnezeu il imbraca" (Sf. Iaon Damaschinul, Dogmatica, II,11; trad.. cit. p. 121). In prevedearea lui Dumnezeu ca omului i-ar scadea dragostea si ar putea cadea, Dumnezeu i-a lasat posibilitatea introarceri si a iertarii, dar omul nu a aplicat-o.

Porunca a fost primita de la Dumnezeu direct de Adam, care apoi a impartasit-o si Evei, acest lucru se poate vedea din discutia lui Eva cu sarpele, la care i-a spus ca Dumezeu le-a zis sa nu manance din „pomul cunostintei binelui si al raului". Porunca privea, deci, pe amandoi, cum rezulta si din pluralul:„sa nu mancati", „sa nu va atingeti, ca sa nu muriti" (cf. Facere 3,3).

Valabilitatea Poruncii lui Dumnezeu este si astazi, ca sa nu se atinga omul de ceea ce duce la caderea lui, cu avertizarea: „sa nu va atingeti, ca sa nu muriti", dar omul alege singur calea neascultarii de Dumnezeu, si in intunecarea mintii in urma pacatului, alege si cale neintoarcerii la Dumnezeu si nerecunoasterii pacatului, care duce apoi la urmarile dezastruoase, „caci plata pacatului este moartea" (cf.Rom. 6,23).

Pentru documentare, iata, ce zice Dumnezeu lui Adam dupa ce l-a asezat in gradina din Eden. „Si a luat Domnul Dumnezeu pe omul pe care il facuse si l-a pus in gradina Eden, ca sa o lucreze si s-o pazeasca. A dat apoi Domnul Dumnezeu lui Adam porunca si a zis: „Din toti pomii din rai poti sa mananci. Iar din pomul cunostintei binelui si al raului sa nu mananci, caci, in ziua in care vei manca din el, vei muri negresit!" (Facere 2,15-17).

Astfel, istorisirea caderii omului in pacat, ca si cea a creatiei au si un caracter istoric (cf. Fac. cap. 3). Din aceasta istorie retinem o multime de lucruri care ne ajuta la intelegerea mai bine a caderii omului sub ispitirea diavolului. Diavolul impins de invidie fata de fericirea omului, s-a aratat in chip de sarpe si prin uneltiri viclene si mincinoase a reusit sa determine pe om sa calce porunca dumnezeieasca.

In chip de sarpe, diavolul s-a adresat Evei trezind in ea pe de o parte indoiala si ne-ncredere in Dumnezeu, aratandu-L pe Domnul ca egoist si invidios, Care ar vrea sa impiedece desavarsirea omului, prin neatingerea de „pomul oprit", iar pe de alta parte, mandrie, prezentand fructele „pomului oprit" ca avand putere sa duca pe om la independenta absoluta si chiar la egalitatea cu Dumnezeu, lucru care rezulta din urmatoarea ispitire: „Si vi se vor deschide ochii si veti fi ca Dumnezeu, cunoscand binele si raul" (Fac. 3,5).

Astfel, incoltind diavolul in inima Evei mandria, care a inceput sa creasca si sa duca la invadarea intregului ei suflet pana cand Eva a incalcat porunca dumnezeiasca. Adam, a trecut si el prin acele stari sufletesti, si asa a savarsit si el acelasi pacat, al neascultarii de porunca lui Dumnezeu, cu urmari grele pentru intreaga omenire.

Dupa savarsirea pacatului a aparut si constiinta vinovatiei, pentru ca mancand din pomul oprit, „li s-au deschis ochii la amandoi si au cunoscut ca erau goi" (cf.Fac. 3,7). Dumnezeu, in bunatatea Sa, a cautat imediat sa-l readuca pe om la adevarata cale a caintei si a iertarii, de aceea i-a strigat, zicand: „Adame, unde esti?" (cf. Fac. 3,9). Dar Adam nu si-a recunoscut vina, ci numai rusinea, zicand: „sunt gol si m-am ascuns" (cf.Fac. 3,10). Cand Dumnezeu i-a aratat vina lui Adam, el a cautat s-o atribuie femeii si s-o rasfranga chiar asupra lui Dumnezeu, cand a zis:„Femeia pe care mi-ai dat-o sa fie cu mine, aceea mi-a dat din pom si am mancat" (Fac. 3,12). Iar Eva, la randul ei, a aruncat vina si responsabilitatea asupra sarpelui, cand a zis: „Sarpele m-a amagit si eu am mancat" (Fac. 3,12-13). Pe sarpe nu l-a intrebat Dumnezeu, deoarece pentru el nu exista posibilitatea caintei si a iertarii.

Asadar, caderea omului in pacat este un fapt si un adevar istoric, relatat in cartea Facerii, cap. 3, de unde reiese originea raului in lume. Aceasta duce la respingerea interpretarii alegorice a caderii omului in pacat. Datele geografice si istorice cuprinse in cartea Facerii sunt dovezi ale caracterului istoric al naratiunii biblice. Acest lucru reiese din textele ulterioare ale Vechiului si Noului Testament in care caderea omului in pacat este privita ca un fapt istoric, conform Scripturilor (Int. Sir., 25,33; Int. Solomon 2,24; 2 Cor, 11,3; 1Tim. 2,4; Apoc. 12,9; 20,2; Filip. 2,6) care se refera la caderea lui Adam. Interpretarile alegorice pot contribui la aprofundarea duhovniceasca teologica a adevarurilor relatate, dar fara negarea adevarului istoric.

Astfel, caderea in pacat este un fapt istoric, dupa cum si mantuirea neamului omenesc realizata de Mantuitorul Hristos, ca al doielea Adam, dar Care este Dumnezeu-Omul, este un fapt istoric, petrecut intr-un timp istoric, care a devenit piatra de temelie a Credintei crestine.

Caderea omul in pacat in vremurile noastre sub ispitirea diavolului este la fel un adevar istoric al timpului dificil pe care il traim, dar nerecunoasterea pacatului si aruncarea vinei pe altcineva, ca protoparintii neamului omenesc, nu este scuzabila si nici nu aduce iertarea. Cum se mai zice: ca a pacatui este omeneste, dar a persista in pacat si a nu recunoaste pacatul si a nu te intoarce este diavoleste.

Mai intai, Dumnezeu a analizat si a comunicat Sentinta de pedeapsa sarpelui de la care a pornit ispitirea omului, cand a zis: „Pentru ca ai facut aceasta. Blestemat sa fii intre toate animalele si intre toate fiarele campului; pe pantecele tau sa te tarasti si tarana sa mananci in toate zilele vietii tale" (Fac. 3,14). Pe om, insa, Dumnezeu din iubire, nu l-a blestemat ca pe sarpe, precum o sa vedem, ci a devenit blestemat numai pamantul, ca urmare a pacatului neascultarii si incalcarii poruncii dumnezeiesti.

Eva, femeia lui Adam, a ales ascultarea de sarpe si a mancat din „pomul cunostintei binelui si al raului", precum am vazut si mai sus, si a dat si lui Adam si a mancat si el, si apoi li s-au deschis ochii si au vazut ca „sunt goi" si astfel si-au cusut frunze de smochin sa se acopere. Iar cand au auzit glasul lui Dumnezeu prin rai, s-au ascuns de la fata Domnului printre pomii raiului (cf.Facere 3,1-8).

Deci, Eva a ales libera incalcarea poruncii lui Dumnezeu de a nu manca din „pomul oprit", desi stia ca in ziua in care va manca va muri (cf.Facere 2,17). Adam, barbatul ei, a ales la fel liber sa asculte de Eva si sa manance din fructul „pomului oprit" desi stia ca Dumnezeu l-a instiintat, prevenind-l ca, „in ziua in care va manca va muri negresit!" (cf.Fac. 2,17).

Dupa ce au mancat li s-au „deschis ochii si au vazut ca sunt goi" si au cautat sa se ascunda de la fata lui Dumnezeu, dar Domnul Dumnezeu l-a strigat pe Adam, zicand: „Adame, unde esti?" (Fac.3,9). Asa si oamenii de astazi, ca de fapt din totdeauna, aleg liberi savarsirea pacatului, prin incalcarea libera a poruncii lui Dumnezeu, si apoi cauta sa se ascunda, crezand ca pot fugi de la vederea lui Dumnezeu. La urma realizeaza ca nu se pot ascunde de la fata lui Dumnezeu si a pazitorilor legii care ii gasesc, si in loc sa recunoasca si sa se caiasca se eschiveaza, punand vina pe altcineva, ca Adam care a raspuns lui Dumnezeu, ca: „Femeia pe care mi-ai dat-o sa fie cu mine, aceea mi-a dat din pom si am mancat", iar femeia a zis: „Sarpele m-a amagit si eu am mancat" (Fac. 3,12-13).

Sentinta de pedeapsa pentru Eva, din partea lui Dumnezeu, ca urmare a pacatului a fost, ca Dumnezeu i-a zis: ca „ii va inmulti necazurile si va naste copii cu dureri si va fi stapanita de barbatul ei"; iar lui Adam i-a zis Dumnezeu ca „va fi blestemat pamantul pentru el si cu osteneala si cu sudoarea fetei sale se va hrani din el in toate zilele vietii" (cf. Fac. 3,14-19).

Deci, toate eschivarile nu le-a adus izbavirea, ci urmarea pacatului cu pedeapsa scoateri din raiul Eden, ca sa lucreze pamantul din care a fost luat (cf.Facere 3,23-24). Dar Milostivul Dumnezeu le-a fagaduit in acel moment lui Adam si Evei, si urmasilor in neamul omenesc, ca Izbavitor (cf. Fac. 3,15), Care a venit la „plinirea vremii" (cf. Gal.4,4), in persoana lui Mesia, Hristos Iisus.

Din vorbirea lui Dumnezeu cu Adam, sa fim cu foarte mare atentie la cuvintele care i le-a zis lui Adam, cu privire la pamant. „Iar lui Adam i-a zis: „Pentru ca ai ascultat vorba femeii tale si ai mancat din pomul din care ti-am poruncit: „Sa nu mananci", blestemat va fi pamantul pentru tine! Cu osteneala sa te hranesti din el in toate zilele vietii tale" (Fac. 3,17). Deci, ascultarea lui Adam de Eva, de a manca din „pomul oprit", si neascultarea de Dumnezeu, de nu manca „din pomul oprit" la dus la savarsirea pacatului ce a adus blestemul pamantului!!!

In zilele noastre vedem cu ochii nostrii, la fel, cum oamenii asculta de toate chemarile spre pacat si faradelegi, si ignora si sfideaza voia lui Dumnezeu care este salvarea lui, si aleg savarsirea pacatului cu urmarile blestemate asupra pamantului si in toate directiile vietii. Si in plus, se mai intreaba oameni: De ce vin aceste dezastre in lume si mor atatia oameni? Din aceasta intrebarea rezulta orbirea spirituala in care a cazut omul prin necredinta si pacat, care nu vede ca pacatul lui a adus blestemul pamantului pe care locuieste si care se ridica impotriva lui. Omul trebuie sa inteleaga ca precum primi oameni au fost pedepsiti pentru pacatul lor, tot astfel in toate generatiile, justitia lui Dumnezeu judeca si pedepseste pe oamenii faradelegii si ai pacatului.