In ultimele zile din saptamana Sf. Patimi (Partea I)

„Caci invata pe ucenicii Sai, si zicea: „Fiul ului va fi dat in mainile oamenilor; ei Il vor omora, si a treia zi dupa ce-L vor omori, va invia." (Marcu 9,31)

„Si era - in fiecare zi - in templu si invata. Dar arhiereii si carturarii si fruntasii poporului cautau sa-L omoare. Si nu gaseau ce sa-I faca, caci tot poporul se tinea dupa El, ascultandu-L." (Luca 19,47-48).

„Caci v-am dat, intai de toate, ceea ce si eu am primit, caci Hristos a murit pentru pacatele noatre dupa Scripturi; Si ca a fost ingropat si ca a Inviat a treia zi dupa Scripturi" (1Cor.15,3-4).

„Si a zis Iisus catre ei: Cu dor am dorit sa mananc cu voi aceste Pasti, mai inainte de Patima Mea" (Luca 22,15)

„O viata a lui Iisus trebuie scrisa in genunchi, intr-un sentiment de recunoastere a propriei noastre micimi, care sa te faca sa-ti cada pana din mana. Iar un pacatos trebuie sa se cutremure pentru ca a avut indrazneala s-o scrie" (de Francois Mauriac).

Sfintele Scripturi de mai sus, ne prezinta din partea lui Iisus Insusi, vestirea Patimilor Sale si introducerea in Saptamana Sf. Patimi inainte de Pasti pentru mantuirea omenirii intregi. In prima Scriptura Iisus prevestea ucenicilor ca Fiul Omului (adica Iisus) va fi dat in mainile oamenilor care Il vor omori, dar a treia zi va Invia. Prin a doua Scriptura Iisus le spune exact ucenicilor cine vor fi cei care Il vor omori: adica arhiereii, carturarii si fruntasii poporului, pe cand invata in fiecare zi in Templu din Iersualim, dar neajunsul lor era ca tot poporul se tinea dupa Domnul, ascultandu-I invatatura datatoare de viata (cf. Marcu 9,31 si Luca 19,47-48).

In acelasi timp, arhiereii, carturarii, fariseii si fruntasii poporului cautau sa-L prinda pe Iisus, macar in „cuvant" dar nu puteau: „Apoi au trimis la Isus pe unii din farisei si din irodieni, ca sa-L prinda in cuvant." (Marcu 12,13). Din aceasta cauza au trimis pe farisei si irodieni sa-L intrebe, daca trebuie sa plateasca dajdie Cezarului sau nu? Ca doar va zice ca nu trebuie si atunci L-au prins in cuvant si va fi arestat. Dar Mantuitorul i-a intrebat El mai intai: „De ce Ma ispititi?" Si apoi le-a raspuns: sa dea Cezarului cele ale Cezarului si lui Dumnezeu cele ale lui Dumnezeu. Si erau mirati de invatatura Lui (cf. Marcu 15,13-17).

Asa trimisii arhiereiilor si fariseilor care au mers sa-L prinda pe Iisus s-au intors inapoi si au fost intrebati: de ce nu L-au prins. Iar slujitorii au raspuns: „Niciodata n-a vorbit vreun om ca Omul acesta." (Ioan 7,46).

Iar de ce Iisus a suferit atat de mult si a murit? Ne raspunde Sf. Ap. Pavel prin descoperirea ce i s-a dat, zicand: „Caci v-am dat, intai de toate, ceea ce si eu am primit, caci Hristos a murit pentru pacatele noatre dupa Scripturi; Si ca a fost ingropat si ca a Inviat a treia zi dupa Scripturi" (1Cor.15,3-4).

Suferinta si moartea pe Domnul Iisus nu-L inspaimantau, pentru ca avea dragoste, cum nimeni nu are, pentru rascumpararea omenirii, asa cum a spus El Insusi, cand a zis: „Nimeni nu are mai mare dragoste decat aceasta, ca viata lui sa si-o puna pentru prietenii sai." (Ioan 15,13). Mantuitorul Hristos avea insa parere de rau si durere pentru cei care Il vor batjocori si omori, incalcand Porunca: „Sa nu ucizi!" (Iesire 20,13), pierzandu-si astfel sufletele, pentru ca El a venit: „...ca toti oamenii sa fie mantuiti si sa vina la cunostinta adevarului." (1Tim. 2,4).

Iar a scrie despre Viata lui Iisus, a zis un scriitor francez, Francois Mauriac, astfel: „O viata a lui Iisus trebuie scrisa in genunchi, intr-un sentiment de recunoastere a propriei noastre micimi, care sa te faca sa-ti cada pana din mana. Iar un pacatos trebuie sa se cutremure pentru ca a avut indrazneala s-o scrie".

Aceasta afirmatie este intrutotul adevarata, pentru ca numai atunci omul poate vedea micimea sa, cand incearca sa scrie din Viata si Invatatura lui Iisus. Ori, marele scriitor francez, Francois Mauriac, care a scris si el cartea „Viata lui Iisus", cand a zis, ca: O Viata a lui Iisus trebuie scrisa in genunchi si intr-un sentiment de recunoastere a propriei noastre micimi, si ca un pacatos trebuie sa se cutremure pentru ca a avut indrazneala s-o scrie, credem ca a trecut prin multe stari de smerenie, credinta si iluminare cand a vazut maretia lui Iisus si a Invataturii Sale, fata de micimea omului, oricat de invatat ar fi el, cand a elaborat cartea sa.

Intr-adevar, afirmatia scriitorului, Francois Mauriac, da multe invataturi pentru cei care incep sa scrie din Viata si Invatatura lui Iisus Hristos, ca sa poata intelege, catusi de putin, cum trebuie sa se apropie sa scrie despre Viata Mantuitorului. Nenumarate persoane au scris si au predicat si au vorbit, de-a lungul secolelor si generatiilor din Viata si Invatatura lui Iisus, pentru a raspandi Lumina si a da Apa cea Vie spre viata. Astfel, de cate ori ma apropiu sa scriu din Viata Marelui Dumnezeu si Mantuitorului nostru Iisus Hristos (cf. Tit 2,13), ma cutremur si ma ridica Credinta descoperita de Scriptura, care zice: „...Caci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie sa creada ca El este..." (Evrei 11,6), si datoria de propovaduitor: „Vai mie daca nu voi binevesti Evanghelia!" (1Cor. 9,16).

Crezand in Dumnezeu, nu noi suntem cei care scriem sau vorbim, ci Duhul, dupa Scriptura care zice: „...Ci sa vorbiti orice vi se va da sa vorbiti in ceasul acela; caci nu voi veti vorbi, ci Duhul Sfant." (Marcu 13,11). Asadar, cred, ca toti care au scris, au predicat si au vorbit, si scriu, predica si vorbesc despre Dumnezeu, au asistenta Duhului Sfant, care le da si ii inspira cu adevarat ce sa scrie si ce sa vorbeasca. Dumnezeu intreba, cand s-a aratat in templu proorocului Isaia, zicand: „Pe cine il voi trimite si cine va merge pentru Noi? Si am raspuns: Iata-ma, trimite-ma pe mine! Si El a zis: Du-te si spune poporului acestuia:..." (Isaia 6,8-9).

Iar preotul este un chemat, un uns al Harului si un trimis al lui Dumnezeu la popor, precum au fost Apostolii si altii care ii mentioneaza Scripturile (cf. Romani 1,1; 8,30; 9,24; 12,7), sa vesteasca Evanghelia Domnului Hristos, cu putere de mantuire pentru tot cel ce crede (cf. Rom. 1,16). Iar Apostolul Pavel a zis: „Caci, daca vestesc Evanghelia, nu imi este lauda, pentru ca sta asupra mea datoria. Caci, vai mie daca nu voi binevesti!" (1Cor. 9,16). Prin urmare, asupra preotului sta datoria vestirii Evangheliei si vai noua daca nu vom binevesti! Si aceasta in genunchii inimilor noastre spre marirea lui Dumnezeu si mantuirea omului in Hristos Iisus. Trebuie neincetat sa ne silim si sa tinem Harul lui Dumnezeu aprins in noi care ni s-a dat (cf. 2Tim. 1,6) spre vestirea Evangheliei mantuirii in Hristos Iisus, in duhul smereniei si a micimii noastre in fata maretiei lui Dumnezeu.

Iar in vremurile necredintei in care traim, a secolului 21, cred, potrivit si necesar, sa se vesteasca Evanghelia si sa se scrie despre Viata si Invatatura lui Iisus, mai mult ca oricand, pentru ca privind vremurile noastre prin Sfintele Scripturi, vedem implinirea atator profetii care vorbesc de vremurile din urma.

Astfel, sa continuam din Viata si Invatatura lui Iisus, in ultimile zile, din Saptamana Sf. Patimi, inainte de Pasti, ca sa cunoastem si sa stim ce a facut Fiul lui Dumnezeu – Iisus Hristos – pentru salvarea si mantuirea omenirii si ce a facut omul cu Fiul lui Dumnezeu. Consider cunoasterea din Viata si Invatatura lui Iisus, din Saptamana Sf. Patimi, inainte de Pasti, ca un necesar absolut, de Apa Vie (cf.Ioan 4,10), pentru viata si mantuirea fiecarui suflet de la o margine a lumii la cealalta. Asadar, frate cititorule, sa pornim la drum spre „Apa cea Vie" a Scripturilor lui Iisus.

„Si a zis Iisus catre ei: Cu dor am dorit sa mananc cu voi aceste Pasti, mai inainte de Patima Mea. Caci zic voua, ca de acum nu voi mai manca din aceasta, pana cand nu se vor implini in imparatia lui Dumnezeu" (Luca 22,15). Asa a instiintat Mantuitorul Hristos pe ucenicii Sai, caci „cu dor a dorit sa manance aceste Pasti cu ei, mai inainte de Patima Sa", cu toata starea de durere pe care o traia pentru omenire spre rastignirea care se indrepta.

Frate cititorule, doresc sa precizez, ca plecam la Cina de Taina, a lui Iisus cu ucenicii Sai, in seara de Joia Mare, inainte de Pasti, si ca o Agenda, un Program sau un Plan mai mare, mai incarcat si mai greu ca in aceasta seara si nici simtiri si trairi mai profunde si grele, nimeni nu a avut sub Soare, decat numai Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, pentru mantuirea noastra si a omenirii intregi, inainte de a pleca din aceasta lume.

Deci, in loc sa zicem ca este prea mult, sa ne bucuram ca am fost invitati de Dumnezeu in Joia Mare, seara, inainte de Pasti, la a cunoaste ce a facut Iisus pentru mantuirea noastra in aceasta seara si in zilele din Vinerea Mare si Sambata. Zic „Invitatie" pentru ca eu cred ca lucrurile nu sunt asa de intimplatoare in viata, ci ca se desfasoara toate cele bune dupa o providenta divina. Ori, a avea acest ziar in mana sa poti citi despre ce a facut Iisus la Cina de Taina, cred solemn, ca ne-a invitat Marele nostru Dumnezeu si Mantuitor Iisus Hristos.

Asadar, sa pornim la drum. Era in ziua de Joi, cand populatia Ierusalimului se pregatea de ziua Azimelor, cu jertfirea mielului dupa traditie, pentru ca se apropiau Pastile iudaice. Soarele se apropia spre asfintit. Orasul Ierusalim era ca o para de foc sub razele lui stralucitoare. Primavara se arata cu miresmele ei datatoare de viata.

Iisus se afla inca in Betania, aproape de Ierusalim, poate in casa lui Lazar pe care il inviase din morti, unde ucenicii Il intreaba: „Iar in ziua cea dintai a Azimelor, cand se jertfea mielul de Pasti, ucenicii L-au intrebat: Unde voiesti sa mergem sa pregatim, ca sa mancam Pastile?" (Marcu 14,12).

O Mentiune cu Meditatie. Despre ce miel de Pasti sa fie jertfit este vorba? Este vorba despre mielul poruncit de Dumnezeu lui Moise sa le spuna fiilor lui Israel, inainte de a pleca din robia Egiptului spre pamantul fagaduintei, Canaan, sa jertfeasca fiecare familie un miel si cu sangele lui sa unga stalpi si pragul de sus de la usa casei, unde se mananca mielul jertfit, numit Pascal, si astfel vor fi paziti de Dumnezeu cand va merge sa ia viata fiecarui intai nascut al omului si al dobitoacelor din pamantul Egiptului (Iesire Cap. 12).

Astfel, la Pastile iudaice, cand se jertfeste mielul Pascal, se sarbatoreste eliberarea poporului Israel din robia Egiptului prin milostivirea si minunile lui Dumnezeu. Iar mielul jertfit preinchipuia pe Mielul lui Dumnezeu, adica pe Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, care este asemanat in jertfirea Lui cu un miel, despre care Dumnezeu descopera prin Ioan Botezatorul cand Iisus se apropie de apele Iordanului sa fie botezat, zicand: „Iata Mielul lui Dumnezeu, care vine sa ridice pacatul lumii!" (Ioan 1,29).

Si acum: Care sunt Pastile crestinatatii? Sa lasam sa ne raspunda Dumnezeu prin Scriptura care zice: „...Caci Pastile nostru Hristos S-a jertfit pentru noi!" (1Cor. 5,7). Asadar, precum Dumnezeu a poruncit atunci lui Moise sa sarbatoreasca eliberarea, prin mila si minunile lui Dumnezeu, din robia Egiptului, prin junghierea unui miel Pascal, tot asa Dumnezeu porunceste astazi popoarelor ca: Pastile nostru este Hristos, dupa Scriptura care descopera, zicand: „..Pastile nostru Hristos S-a jertfit pentru noi!" (1Cor. 5,7). Da, Pastile nostru este Hristos, pentru ca El S-a jertfit pe Crucea Golgotei, pentru eliberarea omenirii din robia pacatului si a mortii. Deci, sarbatoare Sf. Pasti, care graviteaza cu marele eveniment al Invierii lui Hristos si al invierii omenirii in Invierea lui Hristos, inseamna si eliberarea omenirii din robia pacatului si a mortii. Asa am fost facuti vii impreuna cu Hristos Cel Inviat, Care S-a jertfit pentru eliberarea noastra (cf. Efeseni Cap. 2).

De aceea, Mantuitorul Hristos, la Cina cea de Taina, a sarbatorit mai intai Pastile iudaice, cu mielul Pascal, amintit, al eliberarii nationale a evreilor din robia Egiptului, si dupa aceea a trecut si a instituit Pastile noi, prin prefacerea paini si a vinului in Trupul si Sangele Lui pentru viata omenirii si prin jertfirea Sa pe Crucea Golgotei, odata pentru totdeauna, a adus eliberarea obiectiva a omenirii din robia pacatului si a mortii. „El (Iisus, Mielul lui Dumnezeu) ca un miel spre junghiere S-a adus si ca o oaie fara de glas inaintea celui ce o tunde, nu si-a deschis gura Sa" (Fapte 8,32-33).

Atunci, Iisus a trimis pe Petru si pe Ioan, zicand: „...Iata, cand veti intra in cetate, va va intampina un om ducand un vas cu apa; mergeti dupa el in casa in care va intra, Si veti zice stapanului casei: Invatatorul iti zice: Unde este incaperea in care sa mananc Pastile cu ucenicii Mei? Si acela va va arata un foisor mare, aranjat; si acolo sa pregatiti. Iar ei ducandu-se, au aflat precum le spusese si au pregatit Pastile" (Luca 22,8-13).

Prin urmare, revenind, intelegem ce fel de Pasti si miel Pascal au mers cei doi ucenici, Petru si Ioan sa pregateasca. Iar ei mergand nu se indoisera ca vor gasi intocmai cum le zise Iisus. Mergand in cetate, care era Ierusalimul, au gasit toate dupa cum Domnul le vestise dinainte si au pregatit Pastile dupa datina. Iar casa la care au plecat dupa „omul cu vasul cu apa" era casa Evanghelistului Marcu. Spre seara a venit si Iisus cu ceilalti ucenici din Betania la Ierusalim, la casa unde Petru si Ioan pregatise Pastile: „Iar facandu-se seara, a venit (Iisus) cu cei doisprezece" (Marcu 14,17), „Si cand a fost ceasul, S-a asezat la masa, si apostolii impreuna cu El. Si a zis catre ei: Cu dor am dorit sa mananc cu voi aceste Pasti, mai inainte de Patima Mea. Caci zic voua ca de acum nu voi mai manca din acestea, pana cand nu se vor implini in imparatia lui Dumnezeu" (Luca 22,14-16).

Cine este mai mare? Dar intre ucenici s-a iscat o neintelegere la masa cu privire la intaietate, cine este mai mare dintre ei, la care Iisus le-a raspuns: „Si s-a iscat intre ei si neintelegere: cine dintre ei se pare ca este mai mare? Iar El le-a zis: Regii neamurilor domnesc peste ele si cei ce le stapanesc se numesc binefacatori. Dar intre voi sa nu fie asa: cel mai mare dintre voi sa fie cel mai tanar, si capetenia ca acela care slujeste. Caci cine este mai mare: cel care sta la masa, sau cel care slujeste? Oare, nu cel ce sta la masa? Iar Eu, in mijlocul vostru sunt ca unul ce slujeste" (Luca 22, 24-27). Iar in alta Scriptura, mai inainte, Mantuitorul a descoperit de ce a venit in lume, zicand: „Pentru ca nici Fiul Omului n-a venit sa I se slujeasca, ci El sa slujeasca si sa-Si dea viata pret de rascumparare pentru multi" (Matei 20,28). Iar calea inaltarii Mantuitorul a prezentat-o cu alt prilej inainte, cand a zis: „Oricine se va inalta, va fi smerit; si oricine se va smeri, va fi inaltat" (Matei 23,12). Iar Iisus S-a smerit pana la moarte si inca moarte pe Cruce, pentru care Dumnezeu L-a inaltat mai presus de toate, si I-a dat toata puterea in cer si pe pamant (cf. Matei 28,18-20).

Spalarea picioarelor. Dupa aceasta Iisus S-a sculat de la Cina si a procedat la spalarea picioarelor. S-a dezbracat de haine, S-a incins cu un stergar, a turnat apa intr-un vas de spalat si a inceput sa spele picioarele ucenicilor si sa le stearga cu stergarul cu care era incins (cf. Ioan 13,4-5). Atunci, „A venit la Simon Petru. Acesta i-a zis: Doamne, oare Tu sa-mi speli mie picioarele? A raspuns Iisus si i-a zis: Ceea ce fac Eu, tu nu stii acum, dar vei intelege dupa aceasta. Petru I-a zis: Nu-mi vei spala picioarele in veac. Iisus i-a raspuns: Daca nu te voi spala, nu ai parte de Mine. Zis-a Simon Petru Lui: Doamne, spala-mi nu numai picioarele mele, ci si mainile si capul. Iisus i-a zis: Cel ce face baie n-are nevoie sa-i fie spalate decat picoarele, caci este curat tot. Si voi sunteti curati, insa nu toti. Ca stia pe cel ce avea sa-L vanda; de aceea a zis: „Nu toti sunteti curati!" (Ioan 13,6-11).

Daca Petru a inceput sa se lumineze in smerenia lui la raspunsurile lui Iisus, in urma dialogului care a avut loc cu privire la spalarea picioarelor, Iuda insa a inceput sa se intunece in urma pacatului inceput de vanzare a lui Iisus. In cuvintele Domnului „Nu toti sunteti curati!" a fost deja descoperit Iuda tradatorul. Ceea ce suprinde totul este sangele rece cu care Iuda a cautat sa se prefaca ca nu intelege cuvintele ca: „Nu toti sunteti curati!" si a putut continua sa stea sa-i spele Domnul picioarele si lui!