Motto: Iert si eliberez trecutul cu iubire.
Aleg sa-mi umplu Sufletul cu
Credinnta, Bucurie si Fericire!...
Isus a fost ca un brad ivit dintr-o stanca,
Inaltandu-si statura regala spre soare si cer;
Stralucind ca si apa din lacul cu apa adanca
Ce-asteapta-n tacere o miscare-n Mister...
El a fost ca o gradina-n parfumul de flori
Si ca un munte frumos inaltat inspre nori,
Ca si zapada curata si sfanta ce-acopera glia
Cu albul curat al inocentei ce-o da doar Mesia!
Yesua era un tanar preocupat de lucruri neobisnuite pentru varsta lui de doisprezece ani. Acest baiat subtirel, purtand o tunica alba cu dungi albastre, cu niste sandale vechi in picioare si cu o caciulita catifelata pe cap era vazut adeseori, in diminetile de vara, strecurandu-se printre florile din gradina parintesca si printre pomii din livada, mergand cu pasi domoli spre marginea Nazaretului, unde incepea zona de deal, locul linistit care-i dadea sentimentul revenirii in casa eterna, de unde venise, ca sa se intalneasca cu destinul...
In aceste dimineti de paradis, pe cand pasea prin iarba umeda, inima lui Yesua era plina de cuvintele si muzica psalmului ce-i inundase mintea, iar vocea-i rostea cu emotie versurile ce rasunau ca un ecou al unui cantec din lumea misterului divin: „Imi ridic ochii spre muntii... De unde-mi va veni ajutorul? Ajutorul imi vine de la Domnul, care a facut cerurile si pamantul..."
Yesua urca pe varful dealului si se oprea langa un copac singuratic, in marginea unei stanci aplecate spre valea adanca, asteptand sa apara primele raze de soare. De aici, de la inaltimea de pe culmea dealului, tanarul cu ochii ca soarele ce se ivea biruitor pe cer, ca un paznic stingher in eter, putea sa vada totul in jur, cuprinzand frumosul sau sat Nazaret, iar dincolo spre apus, apele de un albastru crud al Marii Mediterane. Tot aici, copilandrul nazarinean urmarea cu privirea camilele ce se miscau ca niste marionette. Erau caravanele de pelerine si negustori ce-si urmau drumul spre Egipt, sau veneau spre nordicul Damasc din Siria, de unde puteau sa-si continue drumul spre India sa spre alte locuri din acea lume ascunsa in departari.
Tanarul cu parul negru si ochii albastri ca si cerul senin si luciul marii, era cu privirea atintita mai mult spre rasarit, de unde soarele incepea sa se iveasca, aruncand aur peste varful de deal si peste el, in timp ce auzea sunetul sacadat al trompetelor romane ce veneau de la coloanele de soldati ce se miscau ca niste furnici in coloana, indreptandu-se spre locul din vale pentru cine stie ce pregatiri planificate pentru acea zi ce aparea odata cu soarele auriu.
De pe varful cel mai inalt pe care se afla, baiatul cu parul ca pana corbului putea sa vada alte dealuri din jur acoperite cu pomi verzi si iarba acoperita de roua diminetii intr-o culoare aurie batand in roz sub zambetul soarelui si sarutul razelor jucause. Printre dealurile reinviate la viata si pomi verzi, se putea zari marea albastra a Galileii si raul Iordan.
Pe drumul ce venea dispre Nazaret spre dealuri, in acea dimineata de farmec si mister, se vedea o turma de oi, urmata de un cioban tanar, iar ceva mai departe, o caleasca cu doua roti incarcata cu graul abia cosit, era trasa de un asin de capastrul caruia tinea mana dreapta un taran din partea locului, ce-si incuraja obiditul animal sa nu se opreasca, ci sa-si continue drumul spre casa.
In jurul dealurilor, jos in vale, cat vedeai cu ochii, se intindeau lanurile de grau, de canepat, de in sau de secara, precum si ograzile cu pomi fructiferi si gradinile cu flori si legume. Se zareau departe, spre orizont, casele de piatra si pamant, cu acoperisuri plate, fantana de la marginea satului si sinagoga.
In mometul in care soarele incepuse sa apara rosu ca si para, Yesua privea spre cer cu ochii fixati undeva in tavanul de sus... Intre el si cerul albastru nu era nimic altceva. Putea sa atinga cu degetul si cu inima cerul, ca sa deschida usa spre locul unde era Cel Preainalt, Stapanul eternitatii si Creatorul a tot ce se vede si nu se vede. Aici, pe aceasta inaltime a dealului de langa Nazaret, in acea dimineata fermecata, pe cand avea vreo doisprezece ani, Yesua simtea cum inima ii bate puternic in unison cu vuietul ritmic al universului si asculta o voce ce o auzea ca o soapta ce-I vorbea numai lui, ca si lui Ilie profetul, altadata pe muntele Carmel... Tanarul Yesua simtea ca in inima lui era un secret ce-l stia doar el si Cel ce-I vorbea din Templul tacerii.
Pe cand soarele devenea tot mai stralucitor, tanarul se uita mirat spre vastul pridvor si zarea in marea departare, spre muntele Carmel, partea rasariteana a masivului de piatra acoperita cu aurul razelor stralucitoare. Lumea intreaga nu putea intelege cat de minunata este transformarea noptii in lumina curata, cand soarele rasare pe cerul cel mare.
Cu ochii stralucitori de bucurie, Yesua a inceput calea intoarsa spre colivia de piatra si tina, dar a mai privit din nou in lumina si a vazut-o minunat de frumoasa, pe cand revenea la pamanteasca lui casa. Isi imagina pe profetul din vechime cum exclama plin de bucurie, parca vazandu-L pe Cel ce avea sa vie si este sosit in trupul de lut ce-l poarta tinerelul din Nazaret, ca sa-si traiasca destinul pentru care pe pamantul nostru a venit: sa se nasca, sa cresca si sa ne mantuiasa din lumea de tina si de rugina, dandu-ne fericirea eterna-n Lumina.
Si eu ma-nchin in fata Ta, acum, cand scriu poemul de iubire pentru Tine ce ai venit din Vesnicie, ca sa ne dai bucuria-n eterna Lumina si-n divina Ta poezie!...
Ai aparut in raze de vesnica Lumina,
in lumea noastra de vremelnica tina.
Ai fost adus in pace la noi,
ce eram tristi si-n grele nevoi.
Muntii si dealurile-n cantare
Te-au proslavit la a Ta aratare,
iar copacii si florile-n cununa,
Si-au vestit venirea in lumea de tina.
Natura intreaga a izbucnit in aclamare
de bucurie ca omul si ea are o Salvare!...
OPTIMISM
Rasaritul de soare ma-mbie la o viata mai sfanta,
Dandu-mi optimismul sa privesc mereu spre Cer,
Cand lutul din trupu-mi ma trage spre glia infranta,
Iar viata-mi se scurge-nconjurata-n divinul mister!...
RENASCUT...
Din tunelul cautarilor prin ceata, m-am trezit la Viata;
Si ca o corabie batuta de furtuna am ancorat la mal...
Departe de pericolul abisului adancului, departe de val,
Ma simt gata de zbor spre Cer, spre vesnica siguranta!
Am fost renascut la Viata-n care nu-nvidiez pe nimeni
Si nici nu pot purta nici o pata de ura-n al meu piept,
Caci inima mi-e plina de dragoste sfanta pentru semeni,
De cand Dumnezeu mi-a pus piciorul pe drumul Lui drept.
Ma simt renascut pentru o Viata noua-n Lumina eterna,
Iar in sufletul meu port credinta in Isus ce m-ndeamna
Sa urc treapta cu treapta spre tinta cea sfanta si preacurata,
Ca sa-mi pasterz Lumina mantuitoare pe veci nealterata...
Prin renastere, Dumnezeu mi-a daruit aripile Duhului Sau,
Cu care zbor spre Cerul minunat si sfant, ca un porumbel,
Stiindu-ma aparat si-n siguranta, caci sufletul din cortul meu,
Are miezul din sfanta mirabila samanta, sadita la vreme de El!
ARIPI ALBE CA NEAUA
Cred ca ingerul sfant de Lumina
Ce-L slujeste pe Mantuitorul meu
Are o voce de aur, dulce si lina,
Ducand o viata frumoasa mereu.
Aripile-i usoare stralucesc la soare,
Ca si argintul; si-s albe, ca neaua,
Ca zapada dusa de vant inspre zare,
In forma-n lumini, ca pe cer steaua.
Port si eu niste aripi, in viata, mai grele,
Ce nu ma lasa, acum, sa zbor printre stele,
Ci ma tin aproape de magnetul de tina,
Pana va veni clipa zborului meu spre Lumina.
Inca pe nava de asteptare, printre ruini,
Gata de decolare, din locul acesta strain,
Cand obosesc de mers pe-al vietii drum,
M-ajuta ingerul meu de lumina cel bun...
M-A PLANTAT PE PAMANT DUMNEZEU!
M-a plantat, pe planeta Pamant, Dumnezeu,
Ca o samanta vie, ca sa-nfloresc ca un pom
Si s-aduc roade gustoase ca marturie ca-s om,
Cu inteligenta din vesnicie, pusa-n creierul meu...
Calatoresc, de-atunci, pe un cal sanatos de-o viata,
Pe care am mostenit-o de la parinti, de dimineata.
Parintii o aveau ca tezaur de la bunica si bunicul meu,
Iar lor li s-a dat de stramosii ce-o aveau de la Dumnezeu...
Prof. Dumitru Buhai