Subiectul desemnarii candidatului la
postul de premier a revenit in dezbaterea publica, in urma unui
interviu dat de dl Basescu. Acesta a reafirmat libertatea pe care o are
presedintele statului de a face aceasta propunere daca in urma
alegerilor niciun partid nu castiga peste jumatate din mandatele
parlamentare, scrie Doc pe blogul sau.Replica
partidelor a venit prin dna Nicolai care a afirmat, vag, ca dl Basescu
“lucreaza la limita Constitutiei”; si prin dl Diaconescu de la PSD care
a afirmat, conform Mediafax, ca "seful statului are, constitutional,
optiunea desemnarii premierului, in urma consultarii cu partidele
intrate in Parlament, dar respectarea majoritatii parlamentare, in urma
rezultatului alegerilor, este obligatorie".
Nu stiu cum citeste
dl Diaconescu Constitutia, dar dupa logica simpla o “optiune
obligatorie” reprezinta o contradictie de termeni. De fapt, daca ne
uitam la textul Constitutiei, art. 103, acesta este foarte clar: daca
niciun partid nu are mai mult de jumatate din parlament, presedintele
desemneaza premierul consultandu-se cu toate partidele reprezentate
acolo. Nu vad pe ce baza posibila s-ar putea deduce din acest text ca
presedintele e obligat sa accepte o intelegere intre ele care sa dea
majoritatea si persoana premierului decisa de aceasta intelegere.
Sigur, asta e litera Constitutiei insa exista si un spirit al ei.
Exista
un spirit al Constitutiei dincolo de litera acesteia, fara indoiala.
Problema cu discutiile de acest gen este ca in numele lui ne sunt
servite de fapt speculatiile salbatice ale politicianului sau
jurnalistului care-l invoca. In mod normal, spiritul unei constitutii
ar trebui sa insemne ceea ce vrea sa spuna legea fundamentala dincolo
de ceea ce scrie in ea. In interpretarea partizana, “spiritul
Constitutiei” inseamna ce ar vrea persoana in cauza sa spuna
Constitutia, dincolo de ceea ce scrie in ea. Nu e un mod de a completa,
preciza si a face efectiva legea fundamentala, asa cum ar trebui sa
fie. Din contra, e un mod de a o face confuza, ineficace si irelevanta.
Da,
putem vorbi de un spirit al Constitutiei care guverneaza propunerea de
premier. Acesta se bazeaza pe o norma democratica fundamentala: vointa
politica a electoratului trebuie respectata. Libertatea presedintelui
de a desemna un premier se opreste la aceasta granita fixa. Constitutia
nu-i poate da dreptul de a ignora votul popular, nici lui nici oricarei
alte institutii. De altfel …nici nu o face! Nu exista vreun “spirit al
Constitutiei” care sa-i contrazica litera. Nu vorbesc doar de acel
articol general care spune ca suveranitatea apartine poporului. Ma
refer chiar la acest proces de desemnare. Tocmai pe baza acestei norme
e facuta diferenta intre cele doua cazuri: daca un partid are peste
jumatate din mandate inseamna ca a primit la vot mandatul pentru
viitoarea guvernare, iar actul presedintelui este pur formal. In
schimb, daca nu suntem in situatia asta, presedintele – care este, la
randul lui, ales direct – are dreptul de decizie politica.
Dar
aceasta decizie nu este, cum e interpretata adesea, inclusiv de
titular, “sa impuna premierul”. Nici vorba! Nu exista asa ceva in
Constitutie. Singura decizie politica pe care o are Presedintele,
singura alegere pe care o poate face este tocmai aceasta: intre a cauta
o majoritate in parlamentul nou ales in sprijinul unui anumit premier…
sau de a se reintoarce la votul electoral. Si nu se poate folosi de
acest drept pentru a ajunge la acelasi rezultat, impunerea premierului
preferat, caci nu are dreptul la dizolvari consecutive ale
parlamentului. Presedintele poate impune un candidat de premier unui
parlament fragmentat; insa nu-l poate impune si alegatorilor.
Sa
insemne atunci ca dl Diaconescu are dreptate, cu toata aparenta
contradictorie a afirmatiei sale? Nu. Dl Diaconescu spune ca
presedintele e obligat sa respecte o majoritate parlamentara, dar
afirmatia nu este sustinuta decat de speculatii asupra unui “spirit al
Constitutiei” care i-ar contrazice litera. Obligatia constitutionala a
presedintelui este de a respecta votul alegatorilor. Cele doua nu stau
insa in opozitie, din contra, se pot si ar trebui conciliate:
presedintele este obligat sa respecte majoritatea parlamentara daca
aceasta a fost legitimata ca atare in alegeri.
De fapt aici e
cheia problemei, ocolita permanent in dezbatere. Daca doua partide, PNL
si PSD de exemplu, participa in alegeri propunand electoratului o
guvernare comuna si programul lor, cu tot cu propunerea aceasta, este
validat de peste jumatate din electorat, atunci mandatul primit de ele
devine obligatoriu, inclusiv pentru presedinte. Nu trebuie sa avem o
alianta formal constituita, doar o propunere clara si fara echivoc care
sa le fie prezentata electorilor. Presedintele e obligat sa respecte
tot ce a fost legitimat de votul electoral, inclusiv persoana
premierului. Presedintele nu are niciun fel de obligatie sa respecte o
intelegere post-electorala intre partide. Iar in aceasta situatie
presedintele are doar posibilitatea de a cere partidelor sa faca acel
pas esential pe care l-au omis: sa obtina legitimarea electorala.
Or,
daca ne uitam pe exemplul dat mai sus, vedem ca suntem departe de a
avea asa ceva. PNL, cel putin, nu da in niciun fel de inteles ca ar
cere electoratului mandat pentru o viitoare guvernare cu PSD. Din
contra, declaratiile liderilor sai merg in directia contrara. Dl.
Cioroianu spune ca PSD este principalul inamic politic al partidului.
Dl Pacuraru vorbeste despre vremurile bune ale Aliantei D.A. Dl.
Antonescu, intr-o regretabila intoarcere cu 180 de grade, vorbeste acum
despre cum i-ar placea mai mult o alianta cu PD-L(!).
Am vorbit
de aceasta posibila alianta, pentru ca e de presupus ca e cea care ar
merge impotriva intentiilor dlui Basescu. Dar si celelalte partide sunt
departe de a propune ceva clar cand vine vorba de viitori parteneri de
guvernare. In aceste conditii, cat timp partidele nu cer un mandat clar
electoratului, au posibilitatea fie de a accepta premierul propus de
presedintele, fie de a cere un mandat nou in alegeri anticipate.
DOC - HotNews.ro