Rucsacul zburator
„Domnule Capra, am ajuns la aceasta varsta sperand si muncind. Inventator este cel care viseaza cu ochii deschisi”.
Sunt cuvintele lui Henri Coanda de pe vremea cand lucra la un dispozitiv care putea reduce o parte a masei. La acelasi dispozitiv, dar cu metode diferite, lucra si Iustin Capra. Am reprodus aceste doua propozitii nu pentru ca in ele este continuta inclusiv o definitie a inventatorului, ci pentru a le oferi cititorilor, macar fragmentar, adevarata imagine a inginerului Iustin Capra.
Fara a trece in subsidiar, a minimaliza sau a supralicita vreun domeniu tehnic de care Iustin Capra s-a preocupat indeaproape, incepem serialul nostru cu prezentarea aparatelor de zbor: pasiune (sau mai mult decat atat, dar cuvantul acela lipseste din vocabularul comun) veche, poate din copilarie, de pe vremea razboiului, cand zona Prahovei era bombardata, iar inventatorul, in loc sa incerce, laolalta cu altii, sa se ascunda, aduna ramasitele de la proiectile sau incerca sa dea un rost anume acelor intruchipari de metal care varsau prapad si moarte de sus. Poate de aici strafulgerarea, devenita idee (incercata, deopotriva, de Coanda), ca se pot realiza aparate de zbor fara ca aerodinamica de tip clasic sa fie absolute necesara, adica fara aripi si fara elice.
In 1956, cand multi din noii „domni” ai Romaniei isi semnau documentele gafait si obosit numai dupa ce isi muiau bine in gura varfurile creioanelor chimice, Iustin Capra isi prezenta „Aparatul portativ pentru zbor individual“. Refuzul autoritatilor vizavi de o eventuala punere a lui in fabricatie sau de a aproba un minim sprijin financiar a fost aproape ostil: „Avem nevoie de tractoare, nu de oameni care sa zboare“, a sunat sententios si neindurator raspunsul.
Practic, aparatul la care lucra Iustin Capra era un rucsac pe care…il puneai in spate si zburai. Science fiction? Nicidecum! S-au facut mai multe experimente, iar data brevetarii (27 iunie 1958) a coincis cu o reusita: aparatul si-a demonstrat forta care anula gravitatia zburatorului. Desi conditiile de lucru erau precare, sistemul informational practic inexistent, iar mediul politic nepasator, inventia lui Iustin Capra a avut o anterioritate de 3 ani si 6 luni fata de cea a americanului Wendel Moore de la Bell Corporation (1962). Realizand ca in tara nu va fi sustinut nici macar moral, necum financiar, Iustin Capra a solicitat, in disprare de cauza, sprijin extern. Iar inevitabilul s-a produs: a fost acuzat de tradare de tara si de tentative de a vinde capitalistilor creatii tehnice autohtone (sic!), arestat, anchetat, indepartat de la locul de munca (era ofiter, specialist in motoare, la Escadrila 246 Vanatoare din Otopeni). Cu brevetul de inventator in buzunar, dar practic somer (mai lucra la un service improvizat unde spala masini sau mai repara cate ceva), a traversat o perioada extrem de grea care a culminat cu momentul in care, in 1962, intr-o expozitie internationala organizata la Herastrau, americanii au prezentat, printre alte exponate, si un aparat de zbor individual. Diferenta intre cel realizat in tara si cel de peste ocean era, practic, doar de culoare. Sigur, comentariile sunt de prisos. Important este faptul ca dupa ce a fost oarecum reabilitat si, mai ales, dupa venirea lui Henri Coanda in tara s-a decis realizarea unui prototip imbunatatit al acestui aparat, dar cu solutie diferita. Pentru prima varianta se utilizau alcool si oxigen; pentru al doilea, perhidrol. Diferenta si avantajul sau, mai exact, superioritatea celei de-a doua variante consta in faptul ca printr-o reactie realizata la 600 grade Celsius era posibila eliberarea oxigenului si o crestere in volum a lichidului (in faza trecerii la starea gazoasa) de 1000 de ori. In plus, efectul de jet facea posibila anularea gravitationala a ansamblului om-aparat. S-a trecut la executia propriu-zisa si s-au facut mai multe experimente, dar fara sorti de izbanda. Numai dupa modificarea solutiei de catalizator, visul s-a implinit: la unul din experimente, Iustin Capra „s-a trezit in aer“. Experimentele au continuat. La un moment dat s-a pus problema omologarii si a zborului oficial cu om, numai ca in ziua evenimentului, care urma sa se desfasoare pe aeroportul Otopeni, dupa ce l-a pus sa semneze fisa de protectie a muncii, comisia a disparut. In ciuda acestei inedite demonstratii de neincredere, de teama sau de nepasare a autoritatilor vizavi de un aparat care se putea dovedi extrem de util in cele mai neasteptate domenii, Iustin Capra si-a perfectionat in continuare „rucsacul”, iar unul dintre bunii sai prieteni, parasutistul Vasile Sebe, a zburat cu el pe distante incredibil de lungi.
Gh. Pospai
Top Business nr. 599-2006