„Sunt profesor de istorie. Istoria evenimentelor care se vor intampla“
In absenta unei alternative reale, electoratul roman a fost determinat sa aleaga cu precadere negativ, preferand ceea ce considera ar fi mai putin rau decat ceea ce era deja. Cuprins de indoieli ca optiunea sa nu reprezinta chiar binele, ca alegerea sa nu confirma valori certe, el se consola cu gandul ca din doua rele l-a ales pe cel mai mic. Asa se si face ca fiecare ciclu electoral a insemnat si alternativa la putere. ªi, de fiecare data, raul cel mic se dovedea voinic, el se ingrasa repede si devenea in ochii electoratului mai mare decat raul cel mare de data trecuta care, pricajindu-se, devenea el mai mic, deci preferabil. ªi iata cum, din patru in patru ani, cu imagini schimbate, raul cel mic lua locul raului mai mare, apoi se marea si era inlocuit de fratele lui mai mic, care urma sa devina mai mare si asa mai departe. Desigur, in acest joc nu s-au calificat toate partidele. Sinucigas, PNTCD a devenit din raul cel mic mult prea mic si n-a mai contat. PDAR a ratat de putin istoria. PUNR s-a topit intr-un partid mai radical. Prea radical, PRM n-a intrat intr-o alternativa functionala. UDMR era sa faca rost de un rau mai mic in partidul secuilor, dar aritmetica electorala l-a salvat (cand imparti sapte procente la doua partide, exista riscul sa nu mai intre nici unul in parlament). PNG si PIN au de dat primul si poate ultimul examen. Alte partide si partidulete au fost percepute de la bun inceput drept arene de exersat orgoliile unor personaje mult mai mici decat functiile la care aspirau. Mai avem patru partide in mod cert parlamentare (am in vedere rezultatele de la europarlamentare) si cel mult inca doua aspira sa treaca pragul, urmand sa se asocieze cu viitorul rau mai mic, impreuna cu care sa guverneze.
Doar ca ecuatia s-a schimbat. Majoritatea electorala care vota raul cel mai mic nu mai exista. Cum nici raul cel mic nu mai exista. Daca raul cel mare s-a pricajit, raul cel mic a devenit durduliu. Ne pandeste, ranjind. Raul mijlociu, raul mediocru, convins fiind ca n-avem alternativa si ca-l vom alege indiferent de etichetele pe care le poarta. Nu intamplator, ideea votului uninominal a fost acceptata de majoritatea romanilor. Speranta era ca valoarea reala a oamenilor va depasi valoarea mediocra a etichetelor in care e ambalat mesajul lor electoral. Realitatea electorala pare sa contureze, insa, o alta regula. Sub semnul unionominalului, votul de partid pare sa conteze cel mai mult. Candidatii se pozeaza de mana cu sefii lor de partid, preferintele politice tind sa revina spre partide, uneori chiar impotriva simpatiilor sincere („imi place X, pacat ca e de la partidul Y”). E de crezut ca adevaratul vot uninominal va avea loc abia peste patru ani. Experimentul alternantei intre raul cel mic si raul cel mare a dezamagit. Nu intr-atat cat o va face exercitiul raului mediocru. Miza pe electoratul indiferent, adica fara preferinte (simpatii) pentru partide e o iluzie. Alegatorul vindecat ar trebui sa aiba forta sa alega pentru Camera si Senat candidati de la doua partide diferite, daca alege valoarea candidatilor. Acest lucru nu se va prea intampla. ªi nu se va intampla cu adevarat decat atunci cand electoratul va renunta sa scaleze raul si va alege nu vreun rau mai mititel, ci pur si simplu binele. Sau ceea ce crede el ca e binele. Pentru ca atunci cand alegi raul cel mic, deja te-ai hotarat sa-l faci mare. Iar cand alegi raul mijlociu, mediocru, nici macar nu mai poti repara greseala. Te-ai ars!
Prof. Constantin Dumitru - Redactor Sef Top Business, Bucuresti