Cum "s-a ales" cel mai tanar parlamentar roman
EVZ a fost in colegiul electoral care l-a trimis in legislativ pe
mezinul Parlamentului. La doar 25 de ani, pentru Adrian Mocanu, odrasla
de “baron local” si prosper om de afaceri, viitorul suna ca-n reclamele
lui Naumovici.Adica, bine.
Pentru buzoienii din localitatile butaforice ce s-au aflat in raza
colegiului electoral cu pricina, maine este o chestiune de obisnuinta,
cu raul, si cu Romania reala. In cifre si procente, povestea suna
necomplicat si rece. Adrian Mocanu si-a castigat un loc in Camera
Deputatilor, obtinand la uninominalul recent incheiat suficiente voturi
incat sa nu mai treaca prin furcile caudine ale redistribuirii.
La 25 de ani, domnul in cauza este cel mai tanar parlamentar roman. Si,
probabil, un adept al butadei lui Petre Tutea – “daca nu esti de stanga
pana la 30 de ani inseamna ca nu ai inima”.
Adrian Mocanu are inima. Asa ca s-a incris in PSD. Iar trandafirii l-au
rasplatit cu varf si indesat, plasandu-l intr-un colegiu “strategic”
din judetul Buzau, in compania unor competitori admirabili in afise si
cvasi-inexistenti in spatiul public: Robert Chioveanu de la PNL si Paul
Beganu de la PDL.
Afaceri pe bani publici
Procentele populare ale lui Adrian Mocanu ascund insa radacini nevazute
si complicate. Cel mai tanar parlamentar din aceasta legislatura este
fiul lui Victor Mocanu, presedintele Consiliului Judetean Buzau si,
dupa obiceiul locurilor, “baron local”. Jurnalistic, povestea rece
incepe sa capete consistenta prin cantitatea de suspiciuni pe care o
produce.
La drept vorbind, nu suntem primele victime ale curiozitatii in
subiectul “Adrian Mocanu”. Inaintea alegerilor, un raport ce inventaria
“candidatii patati” ai uninominalului, il surprindea pe Mocanu junior
in postura consacrata a afaceristului roman: cu proiecte si contracte
finantate de banii publici. Toate, desigur, fara nicio legatura cu
pozitia detinuta de tata, Victor, in sistemul feudal ce caracterizeaza
politica de provincie a Romaniei in anul de gratie 2008.
“Made for PSD”
Pentru Biroul Electoral Central se cheama Colegiul Uninominal 2 Buzau.
Oamenii locului nu prea au insa habar de inventiile celor de la
Bucuresti. Pentru ei, zona ramane o puzderie de sate labartate peste
intinderile deluroase ale judetului. Peste 25 de asezari se strang
ciorchine in acest colegiu ciudat care brodeaza sinuos in jurul
Buzaului, imaginand trasee haotice si pitoresti, adesea cunoscute doar
localnicilor.
De la Blajani pana la Beceni si de la Zarnesti pana in Murgesti, acest
colegiu pare croit special pentru emotia simulata a victoriilor sigure.
Asezari dese si “rupte” de vai, asfalt “de fatada”, biciclete metalice
ruginite si Aro-uri torcand obosit in pantele de cosmar – iata
fotografia in negativ a unui peisaj monocrom si adesea dezolant.
SA FIE PRIMIT…
Un kilogram de zahar, un litru de ulei si-un plic
De intrat, intram in “regatul” care l-a incoronat pe Adrian Mocanu prin
Blajani. Pentru pasionatii de geografie, comuna e la cativa kilometri
de celebrul pod de la Maracineni. Bonus: si la cativa ani de
civilizatie. Ionica, oier vechi de prin partile Buzaului, asa cum se
recomanda, ne avertizeaza inca din start: “Mai bine o luati pe celalalt
drum, aici e cam prost asfaltul”. De fapt, asfaltul e o gluma. Suntem
pe un drum de tara, cu prundis diform care “musca” cu nesat din
cauciucuri.
In comuna, ne intampina o scurta rafala de ploaie, priviri curioase si
cateva afise electorale lipite neglijent pe stalpi sau pe gardurile din
lemn ale caselor. In rest, o nesfarsita apasare si liniile mereu
serpuitoare ale drumului. La iesire, o binecuvantare, semn ca acestor
oameni le-a mai ramas doar credinta, si o femeie care se indreapta
agale spre nicaieri. Ne oferim sa o ducem cu masina. Oricum, la randul
nostru, mergem in necunoscut.
In Parlament, ca la facultate
Intrebare abrupta despre Adrian Mocanu. Ileana Draghie raspunde apasat,
gesticuland des. “Bunicul lui a fost invatator aici, la noi. Era din
Zarnesti, dar facea naveta. I-am fost eleva in clasele primare. De
atunci il stiu si pe Victoras (n.r. tatal lui Adrian Mocanu), avea cam
un an cred cand am intrat eu la scoala. Pe domnul Adrian nu-l cunosc,
nu l-am vazut niciodata”, ne lamureste localnica. De votat, a votat cu
tanarul de 25 de ani, “se suparau dupa aia, ca de ce n-am mers la vot”,
in baza unui argument irefutabil: “am zis ca ii cunosc familia, o fi si
el bun de ceva”.
De primit, asa si asa. Un kilogram de zahar, un litru de ulei si “un
plic”, “toate aduse cand nu eram acasa”. Au dat si cei de la PDL,
“niste pixuri si tot asa, un plic”. Ileana nu prea intelege rostul
acestor pomeni: “Va dati seama cati bani se cheltuie cu lucrurile
astea? De ce avem nevoie de ele?”. Solutiile sunt, ca peste tot in
Romania profunda, radicale: “Eu sunt fara politica, va spun drept.
Pentru ce atatea partide? Nu suntem toti romani? Ar trebui un singur
partid, iar in Parlament sa se intre ca la facultate, pe baza de
examen. Sa intre oameni competenti”. Femeia are si o explicatie:
“Poporul e afon, nu intelege nimic cu alegerile astea. Nu poti lasa sa
voteze pe oricine”.
“Cine a iesit, maica, presedinte?”
De la “domnul Adrian”, pe care nu-l cunoaste si despre care nu
stie aproape nimic (“l-am vazut in afise, seamana cu taica-su”), Ileana
nu se asteapta la prea multe. “Oricum pe noi nu ne baga nimeni in
seama. Stiti cum e cu promisiunile, sunt usor de facut”.
Un scurt exercitiu de imaginatie isi permite totusi: “daca m-as intalni
cu dansul, l-as ruga sa ma ajute cu o casa pentru nepoata, ca sa nu mai
stea printre straini la Buzau. Poate sa ne sprijine cu o rata mai mica,
nu de asta de nu putem s-o ducem”. Ileana are o familie numeroasa, un
sot bolnav si cinci copii care strang povestea unei drame mici, de
teatru provincial si prafuit.
Speranta moare insa, chiar si aici, ultima: “Adevarul e dedesubt, dar,
daca exista, trebuie sa iasa si deasupra”. Pentru Ileana, adevarul este
ca nu poate sa vorbeasca prea multe, “pentru ca asa e lumea, saracul
tace si inghite”. Viitorul? “Ce-o vrea Dumnezeu, noi suntem prea mici”.
In rest, ramane intrebarea unei localnice, ca o concluzie grea peste
soarta unei democratii care a murit inainte sa inceapa cu adevarat:
“Cine a iesit, maica, presedinte?”.
EPILOG
Cine n-are batrani sa-si cumpere
In Cernatesti, acolo unde colegiul electoral ne rasfata cu
asfalt si cu mini-market-uri intesate la amiaza de scolari cu ghiozdane
patratoase, pungile electorale au facut ravagii. Nu trece suta de metri
fara ca o persoana sa poarte tantosa ambalajul rosu impartit de oamenii
lui Adrian Mocanu.
O doamna ce pedaleaza alert o bicicleta are chiar doua astfel de pungi,
spre invidia unor batrane care dezbat deja soarta alegerilor inainte de
a se formula concret vreo intrebare. Dialogul - colorat si suprarealist
ca in filmele lui Bunuel. “Eu am votat cu aia de ne-au marit pensia!”,
“Cu un trandafir?” “Nu!! Cu trei trandafiri! Un trandafir n-a facut
nimic cat a fost la putere”. Aspectul botanic al discutiei trezeste
indignarea unui domn carunt: “Mai lasati-ma si cu trandafirii astia, ca
sunt niste hoti toti. Am muncit 35 de ani si am pensie de 2,5 milioane”.
Minute mai tarziu, in coltul opus al colegiului, la Murgesti (de unde
se vede in toata splendoarea regatul lui Adrian Mocanu), doua batrane
discuta in fata unei porti pe care este lipit afisul electoral al
tanarului pesedist. Femeile ridica din umeri cand sunt intrebate despre
candidatul stangii. Au fost la vot, dar nu mai stiu exact pe ce au pus
stampila, “ne-a invatat acolo un domn”. Au primit si pixuri, si faina,
si ulei, dar cel mai bine le-a cazut plicul, “mai mult pentru copii”.
Vorbele nu mai pot fi decat in plus. Plecam, in timp ce una dintre
batrane intreaba, mai mult in soapta: “Acum putem sa dam jos afisul?”
Vlad Stoicescu - Evenimentul Zilei
http://alegeriparlamentare2008.ro/emain/articolul/831197/Cum-s-a-ales-cel-mai-tanar-parlamentar-roman