Evident ca nici macar cozile n-au fost inventate in Romania. Si nici comunismul nu se poate lauda ca le-a creat in focul luptei de clasa. Exprimand, in esenta, un element de civilizatie (una e sa stai la coada, sa astepti organizat sa-ti vina randul, alta sa inceapa batalia care pe care si sa ia cine apuca), coada a creat un sistem de comert, o psihologie a asteptarii si chiar un insemn al democratiei. La medic, la carciuma, la magazin, la fisc sau la primarie, ca sa iei sau chiar ca sa dai, trebuie sa astepti sa-ti vina randul. Daca frecventa solicitantilor este rezonabila, asteptarea e scurta sau chiar nu exista. Cozile uriase sunt si ele expresia unui raport intre cerere si oferta, mai precis unei diferente intre cererea mai mare (sau mai rapida) si oferta mai mica (sau mai lenta). Cititorii nostri mai in varsta au, desigur, o experienta pe propria piele a cozilor unde nu mai conta ce se da sau ce se baga, important era s-apuci. De bine, de rau, dupa 1989, cozile cam disparusera. Apoi au venit supermarketurile si psihoza cozilor s-a reinstaurat. Nu ca n-ar fi marfa, ci pentru ca toti vor tot deodata. Am tot crezut ca vindecarea va veni, ca oamenii n-or sa umple congelatoarele pentru ca sa manance produse vechi sau chiar sa le arunce. Ultimele zile ale anului trecut si chiar primele ale acestui an ar avea multe de spus specialistilor si nu in primul rand economistilor, ci psihiatrilor. Un lung vaiet de suferinta, ascuns sub ragaieli mascate sau promise, a cuprins o tara hotarata sa cumpere tot, sa bea tot, sa manance tot. Semn bun, ziceau unii, la vreme de criza trebuie stimulat consumul. Sa fie chiar asa?
Ca guvernul n-are de unde da ce-au promis in campania electorala partidele care-l formeaza a devenit limpede pentru toata lumea. Ca vin vremuri grele, nu se indoieste nimeni. Ca nu mai poti visa sa incepi o afacere, o investitie cu cateva mii de euro e clar pentru oricine. Si atunci, daca tot n-avem ce face cu banii astia, hai sa-i bem! Cam asa s-ar explica, simplificand lucrurile, reactia hamesitilor cumparatori. Buget de austeritate, sa fie dar la guvern. Electoratul isi construieste un buget nu dupa posibilitati, ci dupa dorinte. Dorinte care trebuie satisfacute acum, indiferent de pret. Un reflex aproape inevitabil al manelizarii a cuprins biata psihologie a cumparatorului pentru care nu mai exista ziua de maine. Mai mult ca sigur, incasarilor record din decembrie (si poate si din ianuarie, ca dupa Revelion urmeaza Boboteaza, Sf.Ion, 15 ianuarie, 24 ianuarie si celelalte zile importante de l3. l4. l6. l7, 47 ianuarie, fara numar!) le vor urma perioade de acalmie mirosind a faliment prin multe magazine, iar fotografiile cu mese opulente vor fi privite cu nostalgie, de cei care-si vor aminti chiar cu tandrete cum au ajuns la urgenta cu pantecele crapand.
Vine criza, hai s-o bem! Mai incolo, cand sangele se va mai ridica de la stomac la creier (daca e cazul, desigur, in democratie nimeni nu poate fi obligat sa fie inteligent), socotelile or sa fie altele si costurile ulterioare vor parea uriase. In lumea reala, unde si trasul apei e pe bani, euforia chiolhanului de sfarsit de lume se va topi ca un amor tarziu petrecut dupa sfioasa usa a bordelului.
Sunt privilegiat sa fac parte din minoritatea care nu sta la coada si ma iertati, boieri dumneavoastra, c-am scris randurile de mai sus, dar eu n-am candidat si nici n-am de gand!
Prof. Constantin Dumitru - Redactor Sef Top Business, Bucuresti