Anul 2009 ar putea sa fie – din pacate! – cel in care Romania isi va da seama ca a clacat. Nu neaparat din cauza crizei globale. Si nici macar din cauza unui guvern care crede ca o poate contracara cu masuri populiste si declaratii sforaitoare. Daca vom rata – si avem mari sanse sa ni se intample – va fi pentru ca societatea noastra este nepregatita sa infrunte o situatie dificila. Nu ca ar fi prima data …
Orice natiune ajunge, la un moment dat, sa infrunte o situatie limita. Ni s-a intamplat si noua, de exemplu in timpul primului razboi mondial, cand Romania era redusa la o mica parte din Moldova. Avea sa treaca iarna grea a lui lui 1916 si sa reziste in mod neasteptat ofensivei germane din primavara lui 1917 – parte datorita coeziunii in jurul regelui. Parte multumita curajului extraordinar al soldatului-taran de la Marasesti, insufletit poate nu in primul rand de patriotism, dar sigur de visul de a capata pamant.
Acea Romanie, aproape stearsa de pe harta, mai avea un proiect, mai nutrea un vis ce-i unea pe bogati si saraci, pe boieri, pe tarani si pe targoveti. Altfel, cum ar fi rezistat razboiului, lipsurilor de tot felul si bolilor ?
Nu am fost singura natiune care a trecut prim momente de cumpana. Cele care au reusit sa treaca peste acestea au scris pagini glorioase de istorie, au nascut subiecte de romane si de filme. Altele au ratat – si despre dramele lor istoria vorbeste mai putin. Sau deloc. Intotdeauna invingatorii scriu istoria. Temerea mea este ca am putea ajunge in aceasta din urma situatie.
Sa nu dam vina pe criza
Criza doar ne arata mai clar adevarul. Un adevar acoperit de iluzia ultimilor ani de crestere economica. Sa ne intrebam: ce proiect uneste natiunea astazi? Cine sunt liderii in care natiunea sa aiba incredere? Si, mai ales: mai simtim noi, cei 20 de milioane sau cati vom mai fi ramas pe aici, ca ne leaga un destin comun, ca ne mai uneste ceva? Ne mai anima si altceva decat dorinta de a consuma si - mai ales - de a ne arata public bruma de confort?
Romanii au uitat sa mai traiasca in comunitati si nu mai stiu ce inseamna solidaritate. Si va voi da doua argumente: felul in care arata spatiile publice si hotia permanenta din banul public, practicata – sa fim cinstiti ! – pe toate treptele societatii. Si atunci, cum poate rezista intr-un moment dificil o societate lipsita de solidaritate si de proiect?
Sa nu dam vina nici pe tranzitie
Ca tot se implinesc 20 de ani de la caderea comunismului si vor avea loc tot felul de dezbateri: eu cred ca tranzitia nu a fost decat masura esecului iesirii noastre din comunism. Am vrut sa construim o societate concurentiala cu omul nou, caruia i-au fost retezate toate reflexele participarii la o viata libera. In lipsa unui sistem legislativ corect, coerent si eficient, a rezultat nu o societate bazata pe competitia loiala, ci o jungla in care cel mai puternic il calca pe grumaz pe cel mai slab. Sa nu ne facem iluzii: asta se intampla la toate nivelurile, la stat si la privat. Si atunci, cum sa raspundem provocarilor care ne asteapta?
Desigur, criza nu ne va extermina. Dar multi dintre cei care ii vor rezista o vor face prin mijloace individuale, punandu-i pe ceilalti sa plateasca pretul. Multe popoare au iesit mai puternice si mai unite din momente dificile : razboaie, ocupatii, tiranii, calamitati, dezastre economice. Noi am putea iesi ca o populatie si mai atomizata, si mai traumatizata. Ca oameni, vom supravietui in 2009. Ca natiune…
Ovidiu Nahoi - Adevarul