Dupa 150 ani de Unire

La fiece 24 ianuarie, de ziua Unirii Princi-patelor, este necesar sa ne intrebam (cat mai multi romani) daca cei care iau decizii pentru poporul roman se gandesc si la ziua lui de maine (trecand peste iubirile lor de sine, iubirile lor de cabinetele somptuoase de la Bucuresti si Chisinau sau de capatuiala din banul public: a lor si a familiilor lor). Trebuie sa punem intrebarea asta, fiindca radacinile pe care sta natiunea romana (folosim sintagma „american nation“, tot asa ca si presedintii americani!!!) s-ar putea sa se usuce, sa putrezeasca sau sa fie taiate, daca temelia noastra de fiintare nu este armonizata cu noua stare a lumii; fiindca tehnologic, energetic, ecologic, climateric, dar mai ales etnocultural, spiritual si religios, poporul roman se afla acum pe harta de interactiuni globale, care il afecteaza profund in fiece clipa; fiindca noua stare a lumii, care a provocat si iesirea lui in istorie prin fondarea principatelor, ia inchis drumul spre autohtonia anonima din Evul Mediu, prin care s-a salvat de necrutatoarea invazie nomada de atunci.
Au trecut 150 de ani de Unirea miraculoasa (fiindca s-a facut in pofida dorintei colective a marilor puteri de atunci) ca celor doua principate romanesti. Cati au fost cei care au proiectat si realizat Unirea? Putini. Foarte putini, in comparatie si cu acea clasa politica de atunci, si cu cea de acum. Dar cati au muncit ca sa pregateasca Unirea si sub aspect politic, si sub cel vamal, tehnologic, istoric, diplomatic etc.? Foarte multi. Unii s-au jertfit. Ca Balcescu sau Russo. Altii au riscat cu domnia. Ca Alexandru Ioan Cuza. Altii s-au stins incet de la faptul ca nu au fost nici macar lasati sa intre pe teritoriul principatelor. Ca Alexandru Hajdau, autorul celebru al celebrei - dar necititei azi - „Epistole catre romani“. Marea lucrare a Unirii s-a facut in pofida tuturor greutatilor. Inclusiv si cu aportul - teritorial si intelectual - al Basarabiei. S-a facut bine. S-a facut in pofida tuturor actiunilor dusmanoase ale celor trei imperii din jur. S-a facut si in pofida ignorantei si a intereselor meschine ale unei mari parti a clasei boieresti. Dar ce a dat poporului roman Unirea Principatelor intr-un singur stat national?
Unirea de la 1859 a facut imposibila asimilarea poporului roman prin incorporarea lui in cele trei imperii limitrofe (lucru jinduit foarte tare de acele imperii) si a creat toate premisele pentru ca, in 1918, sa se infaptuiasca unirea tuturor romanilor in regatul Romania Mare. Ea a demonstrat vocatia spirituala a poporului nostru, cantata inainte de Unire de Hajdau, Heliade, Balcescu, Russo, Alecsandri. Ea a armonizat traditiile milenare romanesti cu noua democratie a lumii: daca Unirea nu se facea cu introducerea votului universal (in limitele colegiilor electorale de atunci), nenorocirile sociale si politice ar fi adus multe catastrofe poporului roman. Apoi votul universal (repetam, cu toate pripoanele - citeste dandanachii - lui de moment) a fost intarit prin reformele profunde, inclusiv prin reforma agrara, care a stimulat si dezvoltarea industriala. Le-au placut, nu le-au placut marilor proprietari de pamant reformele lui Cuza-Kogalniceanu, dar ele (reformele) au dat Romaniei bilet de acces in toata structura celei de-a doua revolutii tehnologice. Fabricile, universitatile, armata, scolile in tot satul, caile ferate, soselele, bancile, arhitectura, literatura, pictura, industria petrolului si a carbunelui, fabricile de electricitate etc. nu au intarziat sa apara in Romania tocmai fiindca parintii Unirii de la 24 ianuarie 1859 au realizat la timp reformele de care avea nevoie poporul roman. Micul Paris nu s-a creat din vanare de vant, ci din lucrul necesar al reformelor, care nu au distrus radacinile poporului roman, ci le-au intarit. Atunci cand Mircea Vulcanescu, el insusi un reformator de geniu, cerceta dimensiunea romaneasca a existentei la 1944, el demonstra, de fapt, lucrarea formidabila a reformelor care au urmat dupa 24 ianuarie 1859, reforme care nu au distrus temelia ontologica (numita de Mircea Eliade „ontofanie“) - sacra, spirituala, sedentara, casnica si crestina - a poporului roman, ci au intarit-o. Si inca substantial. Abisul care a distrus Romania Mare si din care nu putem iesi nici astazi urmeaza inca sa fie estimat nu doar politic (prin lichidarea consecintelor pactului dintre Hitler si Stalin din 23 august 1939), ci si din punct de vedere istoric, diplomatic, militar, economic, social.
Un alt mare merit al generatiei Unirii de la 24 ianuarie este ca a reusit sa convinga puterile occidentale ca pacea generala si prosperitatea Europei pot fi atinse numai printr-o Romanie unita si puternica. Se pare ca acei Kogalniceni din generatia Unirii cunosteau mult mai bine harta geopolitica a Europei decat actuala generatie de politicieni. O Romanie puternica stopa interesul otoman, dar si cel rusesc, spre inima Europei. O Romanie puternica scadea din forta interesului central-european. O Romanie puternica prelungea civilizatia europeana spre zonele dinspre care Europei ii veneau cele mai mari nenorociri. Cu vreo patru ani in urma, academicianul Eugen Simion, pe atunci presedinte al Academiei Romane, se plangea ca nu are sustinerea statului roman pentru editarea academica a uriasei opere a lui Mihai Eminescu. Avea asemenea probleme Vasile Alecsandri atunci cand, trecand si el peste iubirile sale de sine, edita poeziile populare ale romanilor in limbile europene, pentru a demonstra cat de adanca si vasta este matricea spirituala a acestui popor de la marginea Europei? Nu le avea. Fiindca interesul national al Romaniei era promovat cu insistenta de politicienii de la 24 ianuarie 1859 si prin valorile spirituale ale romanilor, nu doar, repetam, prin infumurarile lor.
La fiece inceput de an, pe 24 ianuarie, cate-va lucruri esentiale se cer a fi lamurite ritualic de catre fiecare roman cu minte pe umeri:
- Daca actualele varfuri ale natiunii romane lucreaza pentru ziua ei de maine (asa, ca acest popor european sa aiba devenire politica si economica, pastrandu-si traditiile spirituale si economice, si spatiul de geneza).
- Daca Romania isi armonizeaza corect economia sa (inclusiv finantele, comertul si schimburile culturale) cu cea a lumii (asa ca poporul roman sa nu se transforme in consumator si serv al producerilor din alte parti).
- Daca starea culturii poporului roman da sanse unui Alecu Russo sa descopere o noua „Miorita“, matricea spiritualitatii romanesti dupa Mircea Eliade („lipsa de teama in fata mortii“, mai spunea Mircea Vulcanescu in 1944), dar de la 24 ianuarie 2009;
- Daca un Vasile Alecsandri poate scrie „Hora Unirii“ de la 24 ianuarie 2009; daca un Mihai Eminescu poate scrie „Scrisoarea a III-a“ (mai necesara la 2009 decat la 1875);
- Daca e posibil un alt Brancusi, romanesc, dar si universal; daca e posibil un alt Enescu, cu un nou si magistral unison romanesc; daca nu moare in moartea boilor un alt Grigorescu; daca un alt Caragiale poate descoperi in scrisorile pierdute ale politicienilor de azi toata drama si comedia ce macina si construieste palatele puterii de la Bucuresti si Chisinau, dar si pe cele din fiece judet sau comuna unde respira un suflet de roman.
- Si daca actuala clasa de diplomati romani a reusit sa demonstreze cancelariilor euroatlantice cat de importanta pentru pacea si bunastarea Europei este intarirea economico-spirituala a Romaniei anume aici, la Portile Orientului, la hotarul dintre ordinea si dezordinea lumii…
La fiece inceput de an, este obligatoriu ca tot romanul sa vada daca 24 ianuarie 1859 are urmasi. Daca spiritul Unirii este viu. Daca nu a fost uitata Marea Unire de la 1918. Daca toti romanii sunt impreuna. Daca poporul roman si Romania, la trecutul mare, au si un mare viitor.

Andrei Vartic -  Chisinau, Moldova