PASI SPRE FERICIRE: Misterul Vietii...

„Spre deosebire de bobul de grau, care ramane o enigma nevorbitoare, omul are ceva dumnezeiesc: gandeste, vorbeste, are sentimente si rabdare."

Chintesenta misterului vietii mele este pregatirea sufletului ce-l port cu mine de cand am sosit pe lume, intr-o iarna cu ger, plina de mister, in scoala aspra de pe pamant, ca la momentul de Dumnezeu predestinat, acesta sa-si poata lua zborul spre Cer deplin pregatit si preafericit, iesind din pestera de lut a cortului folosit ca o casa inchiriata pentru un numar de ani.

Ma gandesc, acum, cand ma napadesc simtamintele de uimire sa constat ca scriu despre o parte invizibila si intangibila, fara greutate, a fiintei mele umane, sculptata cu atata maiestrie si grija divina de Dumnezeu: Tatal meu.

Imi dau seama ca am intrat intr-un labirint de taina si de mister!

Sufletul este cuvantul romanesc care-mi transmite ideea de esenta de viata, asezata de Creator in arborele meu de pamant, ca sa-mi tina calea vietii-n lumina, cand rad sau plang, de sunt fericit, ori de valurile vietii-s lovit. Si sunt fericit sa-mi simt in mine esenta aceasta de viata divina, pe cand lumina sufletului meu imi leaga credinta de Dumnezeu!

Eu simt si cred ca sufletul meu este un atom de lumina din Dumnezeu, asezat invizibil, undeva-n corpul meu.

Filozofii credinciosi inteleg prin suflet substanta spirituala care da omului viata si care este socotita de origine divina si cu esenta vesnica.

Vehiculul sufletului nostru in lumea de pamanteni este mintea, iar sufletul este vehiculul spiritului in partea neefemera a vietii noastre: in vesnicie!

Sufletul este ca o „inima incolora" ce se ascunde undeva in trupul meu, ca sa ma simt dependent de Creatorul meu. Fiecare bataie a inimii mele imi spune ca am in mine o flacara de lumina ce arde, fara greutate – doar fire divine tesute-n lumina cu energia cereasca, cu forta Cerului in ea, ajutandu-ma si inspirandu-ma sa traiesc, sa gandesc, sa visez si sa cred in viata frumoasa de aici, si in viata de veci, cu Dumnezeu, in Raiul Sau. Ce bucurie sa-mi vad si sa-mi simt sufletul meu ca o lumina vie din vesnicie!

Un intelept a scris ca „sufletul este un suflu de la Dumnezeu si desi este de natura celesta, se lasa amestecat cu pamantul. El este lumina inchisa in pestera, dar care nu este mai putin o lumina divina si nepieritoare." Cu alte cuvinte, sufletul face din interiorul corpului meu un lacas, in care se afla lucruri din Cer, sosite in mine prin caile tainei divine ce m-a miluit cu harul divin direct de la Dumnezeu.

Sufletul nu este inima omului, cum cred multi oameni, ci este partea nemuritoare a lui si reprezinta legatura noastra cu Dumnezeu. Sufletul este curcubeul uman, frumusetea divina de la Dumnezeu, apa vie, un porumbel din lumina, un fulg de nea, o petala de floare din Tara unde nu se mai moare, ci-i doar sarbatoare, un colt de Rai, o roua binecuvantata, o mana, e bucurie si fericire, e credinta si pocainta, precum si mantuirea adusa ca dar, ca sa fie inundata fiinta noastra cu binecuvantarea lui Dumnezeu. Acesta este si sufletul tau in esenta, de aceea nu-l neglija, ci hraneste-l cu painea vietii si nu-l lasa sa inseteze, ci da-i sa bea din apa vie: Cuvantul lui Dumnezeu, ca sa traiesti; si sufletul tau sa nu se increteasca, ca si o iasca, ci sa ramana curat si delicat cum vrea Tatal ce te-a creiat si te-a binecuvantat.

Taina sufletului este misterul vietii. Sufletul tanjeste dupa Dumnezeu!

„Sufletul meu suspina si tanjeste de dor dupa curtile Domnului! Inima si carnea mea striga catre Dumnezeul cel viu! Dumnezeule, Tu esti Dumnezeul meu, pe Tine Te caut! Imi inseteaza sufletul dupa Tine!. Cum doreste un cerb izvoarele de apa, asa Te doreste sufletul meu pe Tine, Dumnezeule! Sufletul meu inseteaza dupa Dumnezeu, dupa Dumnezeul cel viu!"

Fascinatia sufletului ma face sa patrund in tainele existentei mele, ca sa inteleg mai adanc si mai bine misterul vietii ce a incaput in petalele de lumina din singura poarta spre Dumnezeu. Sufletul este capabil sa intre in comuniune cu Dumnezeu prin credinta in Fiul Sau.

Unii oameni nu accepta adevarul existentei sufletului. Te intrebi, poate si tu, cititorule: Exista sufletul? Sufletul exista, cum exista si Izvorul de Lumina, de unde s-a revarsat in noi, caci el este izvorul vietii trupului si actioneaza, ca un catalizator divin de lumina, ca trupul nostru sa vietuiasca, sa respire, sa se hraneasca, sa auda, sa vada, sa se bucure, sa se intristeze, sa rada, sa planga, sa spere, sa creada... Sufletul este cutia de rezonanta a sentimentelor. El este esenta de viata. Este iubirea din Dumnezeu.

Se spune despre oamenii rai ca nu au suflet. Acest lucru nu este adevarat. Toti oamenii au suflet, doar ca la unii oameni acesta este bolnav. Zgribulirea sufletului sub torentul microbilor pacatului si zbarciturile ce apar pe invizibila sa puritate, din cauza departarii omului de sensul ontologic, pe care ni l-a sadit Creatorul initial in suflete, pot fi vindecate prin trezirea la realitatea lui Dumnezeu: medicamentul credintei si pocaintei, apa vie si painea vietii, Mantuitorul, Iubirea, mantuirea si – din nou – fericirea...

Uneori, ma intreb ce am fi si cum ar fi omul fara suflet? Ar fi un sloi de gheata fara de viata, o piatra seaca, un bulgare de pamant uscat, o cloaca de multul pacat, o nefaptura, o frantura de zgura. Ar fi nimicul din univers... Dar ma trezesc la realitate: Dumnezeu a pus din El ceva minunat, in omul ce El l-a creat si l-a binecuvantat. Deci, exista in fiecare fiinta ceva unicat: esti tu si sufletul tau, sunt eu si sufletul meu, pe care ni l-a dat Dumnezeu. Eu ma-ngrijesc de sufletul meu! Ai grija si tu, cititorule, de sufletul tau si nu astepta pana va fi prea tarziu: intoarce-ti, acum, cu credinta, fata spre Dumnezeu, ca sa-ti redea sanatatea dupa care tanjeste sufletul tau!

Ce ne-am face fara suflet, fara iubire, fara iertare, fara credinta, fara speranta, fara nici un fel de siguranta, pe marea vietii-n furtuna?

Am fi o lume nebuna fara „comoara indestructibila a omului", fara marea de lumina interioara, fara „diamantul vietii", fara imaterialitatea umana, fara „pasarea de foc" interioara, care ne poate duce pe aripile credintei la locul minunat la care de-o viata intreaga am tot visat.

Avem nevoie de aripi puternice de credinta in Dumnezeu, ca sa avem sufletul sanatos, in pregatire de zbor bucuros, spre Tara Luminii de Sus, unde S-a dus Mantuitorul Isus; si acolo cu El sa fim si noi, fericiti!

Am scris ce am scris, mai sus, pe paginile computerului meu, cititorule, de dragul tau, si stiu ca ceea ce scriu te va invita sa-ti analizezi misterul sufletului ce-ti dirijeaza viata ta, ca vei intelege ca-i timpul cel mai potrivit sa-ncepi o viata mai sfanta de om mantuit, ca sa poti zbura si tu in Raiul lui Dumnezeu cu sufletul tau, pe aripile de credinta la biruinta.

Sufletul este darul lui Dumnezeu. Ce faci, amice, cu sufletul tau?

Ma fascineaza sufletul meu, cand ma gandesc ca el este caleidoscopul tuturor trairilor mele afective, pe care nu il pot vedea, dar ii simt puterea, caci este sustinatorul vietii mele, dandu-mi putere si incurajare pe drumul vietii spre portile eternitatii, fiind mereu cu mine – in mine – fiind viata mea cu Dumnezeu. Sufletul meu, darul lui Dumnezeu, pentru mine, l-am incredintat Celui ce mi-a salvat esenta vietii mele: farul de lumina, tesut in bulgarele de tarana al corpului meu. Sufletul meu l-am incredintat Fiului lui Dumnezeu: Mantuitorul meu.

Taina sufletului este misterul vietii. „Sufletul este cea mai importanta comoara a omului, cel mai bun prieten si reprezinta cea mai pura dovada a omeniei". Aceasta este forma ideala a sufletului, caci este darul cel mai de pret de la Dumnezeu: Izvorul vietii, ocean al nemuririi, o lumina cereasca, plina de iubire si gingasie. Sufletul este cea mai minunata creatie si o calauza spre Izvorul vietii: spre Dumnezeu.