Doamne,
Azi m-am privit in oglinda si-am vazut doua stele
Ce-mi zambeau fericite, cand ma uitam eu la ele...
Faclierii ce ma priveau erau ochii mei ce mi i-ai dat
Sa-i am calauze pe caile de viata pe care-am umblat.
Ai pus, Doamne, doua stelute-n copacul trupului meu,
Pe varful cu frunze verzi si ramuri tinere si sanatoase,
Ca-n viata sa nu ma lovesc de ce mi-ar putea face rau,
Ci, fericit, eu sa traiesc in corola operelor Tale frumoase.
Inchid, pentru o clipa, obloanele ochilor mei si ma-nchin,
Tie: Parinte, fericit c-ai fost o Viata intreaga cu mine!...
Si-ajuns la hotarul acesta de zile, privesc fericit Cerul senin,
Deschizand obloanele celor doua stele, ca sa vezi, Tata, in ele!
In clipele acestea de descatusare din lumea de tina si de rugina,
Ma simt preafericit ca m-ai proiectat ca o floare-n copacul vietii,
Punandu-mi sufletul sa se linisteasca-n talazul de-azur din lumina
Si-n clipele acestea fericite de Aniversare, sa-mi revad anii tineretii!
Cred ca am fost creat din materialul pamantului, ca elemente fizice si chimice, dar mi s-a insuflat ideea, spiritul: viata ce m-a legat de familia eterna: de Tatal Atotputernicul si Atotstiutorul, Atotvazatorul si Stapanul Universului, de Dumnezeu. Sunt si eu fiu de Dumnezeu, si am ca Frate pe Cel mai luminat, pe cea mai desavarsita Creatie a Tatalui. Sunt frate cu Mantuitorul lumii! Ce fericire!
El a trait pe pamant o vreme. Si eu traiesc anii mei predestinati. El traieste si eu sunt viu, caci a pus in mine – prin credinta mea in El – Duhul cel Sfant, de viata datator si pururea in fiinta mea, calauzindu-mi pasii, viata, idealurile, sperantele, vindecandu-mi sufletul si trupul. Si acum: in acest moment, simt refacerea celulelor, disparitia microbilor, aerisirea interiorului meu, care ma intinereste, dandu-mi aripi ca de vultur, ca sa mai traiesc si sa fiu fericit si pe acest pamant, ca elev sarguincios in scoala Tatalui meu.
Duhul Sfant a pus stapanire pe mine si imi da bucuria trairii din plin in Lumina, ca sa fiu pregatit permanent, ca un cosmonaut al Cerului, pentru zborul final: in Lumea Misterului...
Chiar acum, traiesc bucuria Cerului si fericirea Misterului, cantand bucuria izvorului de viata vesnica ce o simt ca a intrat in mine, traind clipa de tina in legatura de veci in Lumina. Si sunt fericit!
As dori sa fii fericit si tu: cititorule, de aceea scriu, cu gandul la tine, ca sa ai bucuria ca esti viu: ca traiesti, si sa multumesti lui Dumnezeu pentru acest cadou nepretuit si minunat: viata ta, care este aurul sfant si curat ce ti s-a dat, cand – ca o coroana a creatiunii – ai fost proiectat.
De curand, am citit jurnalul unui scriitor, tinut in inchisoare, unde isi ispasea o condamnare de multi ani, pentru convingerile lui politice. Am ramas profund impresionat, cand am ajuns la pagina, in care autorul jurnalului isi descria viata in puscarie, in momentele cele mai fericite din viata lui, cand el: evreul, cu o credinta iudaica, s-a intalnit cu Mantuitorul Isus, care i-a daruit fericirea si bucuria unei vieti noi, chiar dupa gratii, de cand a experimentat „nasterea din nou" ce i-a cuprins inima si sufletul, dandu-i aripile credintei cu care sa zboare dincolo de zidurile reci si murdare de crunta inchisoare, devenind crestin, adica un om nou, cu o incredere constienta in Dumnezeu.
Mi-am zis, dupa ce am terminat de citit: Omul acesta cu Izvorul de viata s-a intalnit si a putut, de atunci, sa fie fericit, intelegand ca traiul sau este un dar minunat de la Dumnezeu: un bulgare de aur curat! Din sufletul lui, atins de Duhul lui Dumnezeu, au iesit cuvintele scrise de condeiul sau: „Mai presus de orice, sunt fericit, fericit, fericit! Sunt si pricep ca sunt si mi-o spun: Crestinul e liber, asadar e fericit!"
Citind despre aceasta marturisire, am meditat mai adanc la viata omului pe pamant. Mi-am pus intrebarea: Ce este viata? De ce majoritatea fiintelor umane traiesc pe pamant anii destinati in nefericire si nebucurie? Nu este pacat sa treaca peste noi si cu noi anii ce-i avem de trait pe pamant, fara sa stim si sa pretuim viata, ca un cadou de la Dumnezeu, de care – si in care sa ne bucuram, si sa ne pregatim de zborul cel mare, cand vom gusta, prin credinta, bucuria de biruinta, caci mergem Acasa: la Creatorul nostru?
Dupa ce am meditat, m-am rugat si am aflat, prin gandul cel bun ce mi-a invaluit mintea, ca Dumnezeu ne-a dat viata, ca s-o traim in fericirea cereasca si, cat timp suntem in haina de lut pamanteasca. Am strigat sufletului meu si te indemn si pe tine sa faci ce fac eu – in vietuirea mea de acum: Bucura-te, viata-i aur curat, un dar minunat! Multumeste lui Dumnezeu ca traiesti! Ii multumesc si eu din tot sufletul meu!
Viata este o liniuta de unire intre leagan si mormant, intre nasterea cuiva si moartea sa, cu tot sirul de evenimente intamplate in acest timp de aproximativ 25.550 de zile, cand poti avea parte de bucurii sau sa fii invaluit in tristeti ce-ti intuneca cerul fericirilor, fara sa sti ca ai putea fi schimbat, ca si scriitorul pe care l-am citat mai sus, intr-un „om nou", printr-o renastere spirituala reala, prin credinta in Mantuitorul sufletului omenesc, ce crede in El si-si recladeste idealurile si viata dupa modelul cristic, intrand in scoala reala de transformare intr-o fiinta plina de bucuria, data prin scopul nou de vietuire, ca printr-o noua traire sa simti fericirea si in sufletul tau.
Viata este continuata prin generatii si este intrerupta prin moarte, adica prin oprirea tuturor functiilor vitale ale organismului.
Cred ca oricine gandeste bine recunoaste ca cel mai valoros dar ce l-a dat Dumnezeu omului este viata. Viata naturala, proiectata de Dumnezeu, presupune optimism, bucurie, fericire si credinta constienta. „Viata antinaturala" este invadata de tristete, pesimism, neincredere, depresie. Viata biologica ce o avem – de la leagan la mormant – este leaganul bucuriei sau cel al nefericirii omului pe pamant. Certitudinea fericirii si schimbarea totala a firii omului o da credinta ca Dumnezeu a preconizat viata vesnica pentru sufletul nostru ce-l purtam in „corturile noastre de lut".
Sensul principal al Scripturii este viata vesnica, care ne este data tot ca un dar, ca sa avem farul credintei mereu luminat, ca o candela cu lumina nestinsa, ce ne umple viata de speranta si fericirea ce ne asteapta dupa ce ni s-a inscris, in biografie, acea liniuta de unire cu Misterul ce va sa vie: viata de veci, in vesnicie!
Viata este un principiu vital, sau o suflare, pe care a dat-o Dumnezeu omului, facandu-l „un suflet viu", nu pentru a ajunge intr-un sicriu, ci pentru bucurie, pe aceasta glie si in vesnicie. Pentru ca aceasta viata vesnica sa inceapa si sa ramana in fericire si-n bucurie aici pe pamant si dupa liniuta de unire-nscrisa pe un mormant, este nevoie de o traire spirituala, intr-o forma regala de noua fiinta, iluminata de credinta constienta in Dumnezeu de dragul vietii fara sfarsit.
Bucura-te, viata este aurul cel mai curat! Fii fericit, multumit si cu bucurii in suflet mereu, caci Dumnezeu are grija si de sufletul tau!
DIRIGE, DOMINE,
De ce m-am nascut, cand era frig
Si zapada alba scartaia sub picioare,
Iar vantul batea turbat, lovind aprig,
Ca sangele parca-ngheta de ger mare?
Era mai bine sa ma fi nascut pe soare,
Cu livada gatita-n albul de sarbatoare,
Iar florile sa ma fi umplut de parfum,
Ca sa simt c-am venit pe-un timp bun!
Dar, Doamne, asa Tu m-ai predestinat,
Ca sa fiu mereu cu soarta mea impacat.
In scoala vietii-n furtuna sau pe soare,
Sa traiesc in lumina si-n sfanta rabdare.
As vrea sa mor cand merele sunt coapte
Si granele-s culese de pe-ntinsele campii,
Nu cand se nasc mieii blanzi si zglobii;
Si nici cand frunza in codru-nverzeste...
Dar totu-i computerizat numai de Tine,
Iar eu nu stiu sfarsitul meu cand vine...
De aceea, cu credinta strig spre Cer:
- Dirige, Domine, intrarea mea-n Mister!
Prof. Dumitru Buhai