Discutiile despre modificarea Constitutiei se amplifica. In centrul lor: forma de guvernamint. Am depasit, din cite se vede, stadiul Efimitei, consoarta lui Leonida, care avea nevoie de lamuriri suplimentare de la luminatul ei sot pentru a pricepe de ce republica e preferabila tiraniei. Sintem, ca natiune, de partea republicii, desigur. Asadar, ne gasim pe un palier superior al dezbaterii: ce fel de republica vrem? Vrem o republica parlamentara, semiprezidentiala (aici, cu multe nuante, caci regimurile puse de experti in aceasta categorie nu sint doua la fel) sau prezidentiala? Nu exista consens, fireste. Nici macar nu se intrezareste. Si totusi, debateurii dimboviteni au ceva in comun: nimanui nu-i place regimul zis „prezidential“. Nici macar presedintelui Basescu, de la care tabara ultra-minoritara a sustinatorilor prezidentialismului mai astepta un sprijin. Iaca, n-a venit nici acela. Imi asum eu – alaturi de citiva prieteni de idei precum Catalin Avramescu sau Ion Stanomir – sarcina de a „repera“ onoarea sistemului prezidential.
Dar, inainte de orice, sa spun limpede ce inseamna pentru mine un regim prezidential. Modelul cel mai cunoscut este forma de guvernamint a Statelor Unite ale Americii. Mai concret spus: oamenii aleg prin vot universal si direct corpurile legiuitoare (Parlamentul) si pe seful puterii executive. Puterea executiva nu mai e bicefala, adica nu mai este partajata intre seful statului si seful guvernului, ci apartine unei singure institutii (numita „presedinte“ sau „prim-ministru“ sau „presedinte al consiliului de ministri“ etc.), care cumuleaza atributele sefului de stat si sefului guvernului, si este anume ales de popor pentru aceasta. Separatia puterilor este atent urmarita in regimul prezidential, cu mentiunea foarte importanta ca nici una dintre puteri nu este superioara celeilalte. Mai mult, Constitutia va trebui sa stabileasca mecanisme clare prin care cele trei puteri se controleaza reciproc. Astfel, seful puterii executive poate avea drept de veto pe actele legiuitorului sau il poate dizolva. Parlamentul il poate suspenda pe seful executivului, poate ancheta serios orice aspect al activitatii executivului, ii da legile dupa care guverneaza si bugetul pe care il executa. In fine, si puterea executiva si cea legiuitoare se afla sub un serios control al puterii judecatoresti. Care, la rindul ei, este condusa de oameni alesi prin votul poporului anume pentru acest lucru si care functioneaza dupa regulile stabilite de legiuitor. Punctul de diferenta fata de alte sisteme este acela ca cele doua functii, cea de sef al statului si cea de sef al guvernului, se exercita de aceeasi persoana care este aleasa direct de cetateni. Acesta este singurul sistem in care se poate vorbi cu adevarat despre responsabilitate deplina in exercitarea functiei executive. Omul dorit de popor are toata puterea executiva si are, prin urmare, prima responsabilitate a guvernarii.
Motivele care se invoca impotriva acestui sistem sint, pe cit de viguros-apodictic afirmate, pe atit de fragile. Primul este ca un asemenea regim nu exista nicaieri in Europa, cu exceptia Ciprului, iar acolo alegerile prezidentiale au fost cistigate de un comunist. Faptul ca el exista in Statele Unite nu e socotit un argument in favoarea prezidentialismului pentru ca America a fost pina recent condusa de Bush si pentru ca nimic din ceea ce e in America nu ni se potriveste noua. Un amic bun imi spune ca acelasi argument poate fi folosit si in raport cu Europa. Nu trebuie sa cautam in Europa retete bune de guvernare pentru simplul motiv ca nu semanam deloc cu ea. Un demers intelectual care sa ia toate diferentele dintre noi si lumea americana si sa le mute in relatia dintre noi si lumea europeana este usor de facut si cel putin la fel de convingator. Cam ceea ce ne diferentiaza fata de America ne diferentiaza si fata de Europa Occidentala. In general, eu privesc cu reticenta argumentele venite din observarea comparata a sistemelor politice. Polimorfismul nesfirsit al democratiei in lume nu trebuie sa fie deloc un izvor de cautare a modelului. Pentru ca modelul cel mai bun pentru guvernarea cea mai buna cu putinta a Romaniei nu exista nicaieri.
Al doilea argument ar fi ca forma de guvernamint „prezidentiala“ duce la dictatura. O spun limpede, nimeni nu a demonstrat vreodata asa ceva. Oricine viziteaza, fie si superficial, fenomenologia tiraniilor in istorie vede ca acest gen de rau politic apare din orice fel de regim. Tirania nu presupune deloc ingrediente sine qua non in dozaje fixe. Tiraniile apar si la saraci si la bogati, si la atei si la bigoti, si in democratii, rupindu-le sira spinarii, si in lumile non-democratice, si dupa guvernari colosale si dupa guvernari mediocre etc. Sa spui ca un regim democratic prezidential favorizeaza dictatura este o prostie la fel de mare ca aceea care ar spune, de pilda, ca blonzii sint mai predispusi la cancer decit roscovanii.
In fine, tot acest delir anti-prezidentialist se bazeaza pe un mare, imens neadevar. Conform acestuia, in regimul prezidential, Parlamentul e slab si figura presedintelui se impune asupra tuturor autoritatilor. Se spune ca, in regimul prezidential, totul este decis de un singur om. Nimic mai fals! In regimul prezidential, Parlamentul are o putere extraordinara pentru ca puterea extraordinara a presedintelui nu poate fi echilibrata altfel. Un regim prezidential fara un Parlament puternic este de neconceput in cadrul democratiei.
Sever Voinescu - Dilema Veche