Samanta care a dat roade
In urma cu sapte ani, in octombrie 2001, patru tineri laici au primit mandatul misionar de a participa la opera de evanghelizare in Togo si Coasta de Fildes. Evenimentul, unic in Dieceza de Iasi, a ramas pana acum si singura initiativa laica de misiune ad gentes. „Povestea" acestor misionari generosi parea sa se opreasca o data cu ei; realitatea insa, din fericire, a contrazis aceste indoieli. In urma cursurilor de misiologie organizate, in diferite reprize, de Centrul Misionar Diecezan, samanta cuvantului a rodit din belsug, si Duhul Sfant a trezit noi imbolduri misionare. Gilberta Hobincu, Alina Cojan si Adrian Cimpoesu s-au decis sa ofere timpul, entuziasmul si disponibilitatea lor pentru a ajuta misiunea romaneasca din Kenya, acolo unde activeaza si preotii romani. In ziua de 28 octombrie, la ora 18.00, in cadrul unei Liturghii solemne in biserica „Sfintii Petru si Paul" din Bacau, au primit mandatul misionar si binecuvantarea de a merge in misiune. Redam aici cateva din gandurile pe care acesti tineri ni le-au impartasit inainte de plecare.
- Gilberta Hobincu (Husi): „Cred cu tarie ca nu este decizia mea sa merg acolo. Domnul are exceptiile lui, care trebuie respectate. Nu m-a determinat sa plec ceva anume, ci mai curand cineva. Decizia mi-a adus multa liniste si bucurie in suflet. Plec la drum dorindu-mi, asa cum spunea sfanta Tereza a Pruncului Isus, sa fiu „o minge mica, fara valoare, de aruncat la pamant si de batut cu picioarele, sau de strans la piept, atunci cand lui Isus i-ar face placere". Pentru prima data ma simt ca atunci cand un tata isi duce copilul de mana, fara ca micutul sa stie incotro se indreapta. Desigur, cel mic intreaba, dar chiar si atunci cand nu primeste raspunsul, singurul lucru important este ca tatal sau stie si drumul si destinatia".
- Alina Cojan (Valea Seaca): „Plec in Kenya cu gandul de a da ce este mai bun din mine si cu speranta ca voi fi un om simplu pe care Dumnezeu poate sa-l foloseasca in modul cel mai util. Nu doar curajul m-a determinat sa fac aceasta alegere, credinta a avut un rol principal. Sunt convinsa ca acesti ani sunt cei mai potriviti pentru a fi daruiti, este cel mai bun moment in care sa ne gandim la ceilalti si sa uitam de noi. Eu ma simt bine atunci cand lucrez cu si pentru ceilalti".
- Adrian Cimpoesu (Valea Seaca): „Plec cu gandul ca Dumnezeu ma va ajuta sa fac tot posibilul sa fiu de ajutor prin ceea ce stiu. Ca misionari in Maikona, vom lucra in cadrul scolilor primare si liceelor pentru orele de religie, vom avea activitati cu Actiunea Catolica, ceea ce pentru mine e o bucurie, deoarece am ocazia sa imi continui misiunea pe care am avut-o acasa. Vom fi implicati in pregatirea catehumenilor pentru Botez si Mir, precum si in animarea sfintelor Liturghii, pregatirea rugaciunilor de seara etc. Vom face vizite la cele 18 gradinite sustinute de misiunea din Maikona, care trebuie supravegheate si aprovizionate. Eu personal voi da ajutor in domeniul tehnic. Cursurile misionare m-au intarit si m-au ajutat sa iau aceasta decizie. Cel mai important lucru in decizia pe care am luat-o ramane rugaciunea".
L-am descoperit pe Dumnezeu in creatia lui
Cei trei tineri romani plecati ca misionari laici in Kenya si-au inceput misiunea: iubesc si ajuta. Dar, spun ei, primesc din partea bastinasilor cel putin la fel de mult.
Gilberta Hobincu, Alina Cojan si Adrian Cimpoesu lucreaza de mai bine de doua luni in misiunea romaneasca din nordul Kenyei, alaturi de cei trei preoti romani care slujesc comunitatea gabra de ani de zile si de cei doi seminaristi care au plecat si ei spre Africa in noiembrie 2008.
„Viata aici e mult mai normala decat ma asteptam", spune Gilberta sintetizand impresiile acestei perioade de acomodare. „Aveam o cu totul alta imagine in minte si anume ca misionarul era omul acela imbracat modest care, cu un toiag in mana si o sticla de apa dupa el, umbla prin caldura toata ziua, predicand evanghelia. Probabil aveam in minte imaginea lui Ioan Botezatorul. Lucrurile sunt insa foarte diferite. Preotii celebreaza zilnic sfanta Liturghie si predica in adevaratul sens al cuvantului. Noi insa „predicam" prin munca noastra pentru acesti oameni", adauga tanara misionara laica.
Alina, Gilberta si Adrian au primit misiuni care corespund pregatirii lor. „Eu ma ocup cu tot ce tine de mecanica si de constructii. De lucru este in fiecare zi din plin. Mereu se construieste ori se renoveaza cate ceva. Nu am timp sa ma plictisesc pentru ca mereu apare cate ceva care necesita reparatii: fie pompa de apa, fie masina, fie lucruri marunte din casa: o chiuveta, un robinet...", marturiseste Adrian.
Alina lucreaza in dispensarul misiunii. „Fiecare zi ne aduce o noua experienta, cu oameni noi si lucruri uneori total necunoscute. Suntem trei asistente si un farmacist si impreuna trebuie sa facem tot ce ne sta in putinta sa tratam, sa prevenim boli, sa educam tinere ori viitoare mame, care aici au o varsta foarte frageda. In misiune nu exista medic, iar pentru a salva o viata sau a ajuta o mama sa dea viata unui copil suntem uneori nevoite sa facem lucruri pe care nu le-am invatat. Ca tanara absolventa, pentru mine mereu este ceva nou, dar colegele mele au deja ani de experienta si invat multe de la ele", scrie Alina in mesajul prin care isi impartaseste experienta de laic misionar.
Gilberta a primit in grija gradinitele. „Domeniul educatiei e vast, iar misiunea e responsabila de 19 gradinite aflate la distanta unele de altele. Fiecare gradinita are propriul educator. Sarcina mea este sa verific daca el are tot ce-i trebuie pentru buna desfasurare a programului: pixuri, hartie, creta, planse etc. In caz contrar, trebuie sa ma ocup de procurarea lor. Eu raspund si de hrana copiilor, in conditiile in care misiunea le ofera zilnic o masa copiilor. Atentia pe care copiii o acorda educatorului ma impresioneaza. Sunt tot timpul nerabdatori sa afle lucruri noi, iar asta ma motiveaza si mai mult sa-mi fac treaba cat pot de bine", marturiseste Gilberta.
Munca lor zilnica e completata de activitatea de la bucatarie unde, cu sau fara experienta, fiecare e responsabil intr-o zi din saptamana de hrana celorlalti membri ai misiunii. „Nu-i usor, mai cu seama ca acasa nu faceam de mancare niciodata", spune Gilberta.
Cea mai frumoasa experienta este insa legata de munca pastorala si de rugaciunile pe care le fac zilnic impreuna. „Nu l-am cunoscut pe Dumnezeu pana acum decat in familie, in comunitatea de credinciosi din satul meu, din dieceza, in sfarsit, nu l-am cunoscut decat printre romani si in Romania. Aici am avut bucuria sa-l descopar pe Dumnezeu in creatia lui, in alt context, in alti oameni, intr-o alta cultura. Dumnezeu, cel pe care il regasesti in adierea de aer cald de aici, in oamenii acestia simpli si relaxati, in desertul uscat, lipsit de verdeata si plin de pietre si animale salbatice este, de fapt, acelasi Tata grijuliu", conchide Alina.
Mihaela Berneaga - www.ercis.ro - Lumina Crestinului