La 18 ani dupa decembrie 1989.
Isi da societatea romaneasca examenul de maturitate?
E adevarat ca, la scara vietii unui om, optsprezece ani inseamna mult, aproape intreaga viata pentru cei mai tineri, ultima sansa de mai face ceva sau macar de a supravietui decent pentru cei mai in varsta. Uneori, o perioada relativ scurta poate insemna mult si la scara istoriei. Decenii sau veacuri intregi nu se intampla mai nimic remarcabil, apoi, intr-un deceniu sau numai in cativa ani, totul se schimba. Ce au insemnat optsprezece ani pentru Romania de dupa decembrie 1989? Cu siguranta, foarte mult, dar cu aceeasi siguranta mult mai putin decat putea sa fie, decat sperantele noastre de atunci si chiar realitatile internationale si nationale in care am trait promiteau si permiteau.
Imi amintesc cum, adolescent fiind, cand se implineau chiar optsprezece ani de la instaurarea comunismului, bunicii mei, oamenii mai in varsta vorbeau de perioada anterioara sosirii tancurilor sovietice „cand era vremea vreme“, ca despre niste timpuri extrem de indepartate. Li se parea ca trecuse o vesnicie de atunci si, lipsiti de speranta cei mai multi (desi ascultau pe furis „Vocea Americii“ si „Europa libera“ si unii facusera puscarie pentru ca au zis in soapta „vin americanii“) nici nu mai puteau proiecta un viitor in care vremurile bune sa se intoarca. Nu intamplator, oamenii foarte in varsta (cati au supravietuit) au fost si cei mai optimisti dupa l989, au devenit, multi, si fesenisti si nu prea lipseau de la vot. Si tot ei au fost primii dezamagiti pentru ca lumea noua care-a venit nu prea le-a dat inapoi ce le luasera comunistii (exceptand pamantul pe care taranii l-au vandut ulterior cel mult pe vreun televizor color cu care sa fie manipulati mai usor), nici nu le-a oferit altceva decat sansa sa priveasca la imbogatirea fara masura a unor domni pe care ei ii stiau de tovarasi. Care va sa zica, optsprezece ani de la montarea comunismului trec (psihologic vorbind) mult mai greu decat optsprezece ani de la demontarea sa. Asta pentru cei care au trait destul ca sa poata face comparatiile. Asa cum in adolescenta mea nu puteam compara lumea in care traiam (m-am nascut dupa ce comunismul se instaurase definitiv), nici tinerii de azi nu au (si nici nu trebuie sa aiba) o perceptie personala a schimbarilor. Vor invata la istorie (sa speram ca una redactata corect) ceea ce unii am trait pe propria piele si vor trebui sa-si construiasca viata tinand seama de rigorile si sansele lumii de azi, ale Europei ai carei cetateni sunt, ale lumii libere din care fac parte.
Romania a iesit, in decembrie 1989, din uriasul gulag al comunismului mondial. E adevarat, a iesit ultima din Europa si asta dupa ce gulagul respectiv se cam prabusise. Pana in ultimul moment, Ceausescu incerca sa salveze comunismul de capul lui (de parca Lenin ar fi fost oltean) si a dat, indiferent de ce si-a propus, o uriasa oportunitate fostei nomenclaturi si structurilor politiei politice comuniste, de a se substitui fortelor (cam inexistente, e drept) care puteau transforma rapid Romania. Au urmat uriase diversiuni, incepand cu asasinate si moartea inutila a unor oameni care nu sunt mai putin eroi pentru ca au fost mintiti („chiar, unde-s teroristii?“ „I-ati facut ministri!“ raspundea Piata Universitatii in primavara lui 1990). Au urmat mineriade, apoi privatizari de-a dreptul frauduloase, cu o violenta rar intalnita, chiar daca abil mascata, averile (inclusiv marea avere publica creata prin munca intregului popor roman) s-au impartit intr-un cerc relativ restrans. S-au schimbat guverne, au avut loc alternante la guvernare, in Romania comunismul a disparut chiar mai repede decat aparuse, dar tara a mers poticnit, a ratat integrarea in NATO in primul val si probabil ca mai astepta daca evolutiile din Orientul Apropiat nu-i ofereau o nesperata sansa. Romania a fost primita in Uniunea Europeana, dar cu mari datorii si obligatii pe care inca nu le-a onorat. Lista celor nefacute sau facute prost e mult prea lunga si ea justifica pe deplin marile si multele nemultumiri populare. O parte importanta a populatiei Romaniei a fost nevoita sa emigreze din motive economice („din tara, nu pleaca prostii si uratele, ci invers“ imi spunea un moldovean hatru), numarul celor care traiesc sub limita saraciei e inca semnificativ, agresivitatea s-a instaurat, prostul gust s-a impus, infractiunile de tot felul s-au inmultit, iar coruptia a devenit, ne place sau nu, un brand neoficial al Romaniei.
Si totusi, Romania este pe drumul cel bun. Nu directia, de dupa 1989, a fost gresita, ci doar cei care s-au ocupat de evolutia sa au fost fie neprofesionisti fie rau intentionati, fie si una si alta. Nu intamplator, in toate sondajele de opinie clasa politica este pe ultimul loc, iar romanii, in comparatiile cu toate natiunile din tarile europene foste comuniste, au cea mai proasta parere despre conducatorii lor. Dar oamenii au priceput cu o viteza aproape incredibila cum merg lucrurile, ei s-au adaptat foarte repede. Romania consuma multa informatie, multi oameni de varsta medie sau inaintata folosesc telefonul celular si chiar calculatorul, s-au obisnuit sa foloseasca (poate chiar prea mult) cartile de credit. In timpul calculat pentru o generatie (stia domn Brucan ce stia), romanii si-au diversificat perceptiile economice si politice, nu mai sunt intoleranti, au capatat o necesara relativizare a valorilor si, pe unde se duc, se descurca si performeaza. E adevarat, sunt mult mai multi infractori, pentru ca nu mai functioneaza mecanismele terorii dar si pentru ca unor categorii, cum ar fi etnia tiganeasca, nu li s-au oferit conditii propice de integrare sociala. Unele dintre acestea le va rezolva, sau va contribui decisiv la rezolvare, Uniunea Europeana pentru ca tarile dezvoltate din UE au cam simtit pe pielea lor cum e cand vin nomazii. In Romania au disparut foarte multe fabrici (unele erau inutile si supradimensionate, dar altele chiar erau performante, acolo pur si simplu s-a furat) dar au aparut si multe industrii noi, s-au dezvoltat domenii la care nici nu indrazneam sa visam. Romania este si va fi si mai proeminent cel mai mare santier al Europei. Case, vile, blocuri de locuinte, magazine uriase, strazi si autostrazi se construiesc cu o viteza incredibila. Cu una dintre cele mai mici rate ale somajului (nici aceea reala, pentru ca se lucreaza inca si la negru), cu o crestere semnificativa a salariului mediu (circa 500 dolari, chiar 1000 in Bucuresti) Romania isi pune problema atragerii fortei de munca din strainatate, sau a revenirii acasa a multor romani care au emigrat.
In Romania e multa nesiguranta, e multa dezamagire, e multa nemultumire dar e si multa speranta. Timpul trece repede, uluitor de repede, pentru ca romanii au multe proiecte. Inca nu s-a consumat asteptarea, energia acumulata in decenii in care nu s-a intamplat nimic iar tanara generatie, neobisnuita sa astepte sau sa-si planifice viata in functie de obiectivele urmatorului cincinal, exercita o uriasa presiune asupra societatii. Cand un om implineste optsprezece ani, e considerat responsabil, are voie sa voteze, are multe idealuri si incepe sa aiba responsabilitati. Societatea romaneasca e seculara, in forma sa moderna, si are origini milenare in formatul sau istoric antic si medieval. Societatea romaneasca actuala, dincolo de originile sale istorice, implineste si ea optsprezece ani si are toate cusururile si toate superbele avantaje ale varstei. Inca are comportamente juvenile si o anumita iresponsabilitate explicabila, dar are o uriasa energie si capacitatea de a crea, de a inova, de a accepta si promova noul. Evident, are si riscurile varstei iar in lumea in care traim entuziasmul tineretii nu e intotdeauna cea mai buna solutie. Putem fi optimisti ca Romania in care traim e foarte tanara, dar si ingrijorati. Am scris mai putine cuvine (rele) despre cei care au devalizat sau condus gresit Romania, despre cei care si azi ar macina muntii Carpati, daca i-ar putea vinde, ca la banii lor s-ar muta in Alpi. Exact aceasta tanara societate romaneasca va trebui sa gaseasca remediile, solutiile. La optsprezece ani, omul isi da examenul de maturitate. Si societatile dau examene. Romania trebuie sa sustina si sa ia examenul de maturitate. Chiar daca, sau mai ales, va fi necesar sa schimbe profesorii.
Prof. Constantin Dumitru - Redactor Sef Top Business, Bucuresti