El, secretarul de partid, devenise sub ciuma rosie apostol al Marelui Conducator. Lui te subordonai, te incovoiai, iar Marelui Conducator, care luase locul lui Dumnezeu, erai obligat sa-i aduci osanale, ridicari in slavi.
Toata activitatea, fie de la orase, fie de la sate, era subordonata, coordonata, dirijata de partid si conducatorii sai. Nimic nu misca si nimic nu se decidea fara avizul organelor de partid la toate nivelurile. Totul era controlat. In ceea ce priveste viata familiala, cat si extra-familiala, aceasta era controlata, in unele cazuri pana in cele mai mici amanunte de intimitate. Controlul se efectua prin mai multe forme si mijloace.
Controlul prin educatia socialista si comunista era principalul nucleu, cu derivatele sale. Acesta se efectua prin scoala, la locul de munca, in blocul in care locuiai, pe strada si prin seful de organizatie de partid de cartier, respectiv in toate institutiile publice si locurile publice.
Educatia socialista a omului nou, om nou care este prezent si astazi, se efectua prin afise, tablouri, lozinci, prin film si teatru, prin presa, prin carte, reviste si televiziune. Controlul la toate acestea se efectua extrem de brutal cateodata, cu sanctionari rapide si drastice. Efectul psihologic era devastator. Auzeai soptindu-se pe holuri, la toaleta, pe la colturi, cu teama in priviri:
- Ai auzit, draga? L-a dat cu burta de pamant pe Ionescu. L-a zburat din Centrala. A fost mutat. S-a terminat cu el. Adio vacante in Crimeea. Nu mai pupa nici macar bulgarii. Ce sa mai vorbim de Ungaria…
Vestea se propaga in mase ca un cutremur. In masele de comanda ale partidului. Executia publica a insubordonatului se ducea pana la rudele de gradul doi si trei, rude cocotate pe ramurile si incregatura partidului. Posturi caldute, posturi aducatoare de spaga, posturi fara munca si raspundere, posturi in care trebuia sa urmezi orbeste linia partidului si a secretarului de partid.
Tampit, prost, incompetent, escroc, tot ce era mai slab calitativ uman, nu avea probleme daca executa orbeste indicatiile si linia partidului, indiferent de rezultate.
- Tovarasi, Partidul niciodata nu greseste. Partidul te invata. Partidul stie si pentru tine. Partidul gaseste solutii la toate. Tu executi, tu nu gandesti. Partidul gandeste pentru tine. Dreptul tau fundamental este sa te critici numai pe tine.
Cea mai periculoasa forma era munca de partid, de la om la om. Astazi exista un mare tovaras de la care inca mai aud ca din intunericul iadului aceste cuvinte, intrate in mintea lui total, in subconstient, in constient, in trup, in totul din el, fara leac si fara putinta de schimbare. Si, din pacate, mai sunt multi ca el, multi care folosesc aceasta metoda machiavelica, metoda care a stricat un popor, o natie, o tara.
Membrii de partid faceau aceasta educatie care de multe ori capata forma santajului, folosind diferite acuzatii:
- Esti impotriva partidului, esti recalcitrant, nu dai dovada de constiinta civica, sabotezi, nu dai rezultate conform directivelor partidului, te opui majoritatii, esti oportunist, esti contra partidului, esti insubordonat, esti contra clasei muncitoare, nu dai dovada de bunavointa, esti rau intentionat, esti tendentios, esti nepregatit ideologic, esti impotriva colectivului, strici colegii si familia, creezi atmosfera proasta, te opui, nu esti constructiv, esti reclamagiu, esti…
Nu se mai terminau inventiile lor comuniste in sens distructiv. Distrugeau personalitatea, adevarul si dreptatea.
Toate aceste santajuri si invective erau folosite public, ca o condamnare si executie a ta ca persoana, personalitate, prestigiu si tot ce tine de demnitatea umana.
In caz de cel mai mic comentariu, de critica sau comentariu negativ, ajungeai din om cinstit si muncitor, sa fii facut gunoi sau toaleta publica de ciracii partidului, pentru ca toti sa scuipe peste tine, peste familia ta. Totul se intorcea impotriva ta, ca repercursiune negativa asupra vietii tale individuale sau colective, sub diferite forme.
Puteau astfel sa fie santajati sau pedepsiti un individ, doi sau grupuri intregi, respectiv colective de munca care nu realizau spre exemplu planul. Astfel, nu terminai facultatea, erai dat afara. Nu puteai sa te inscrii sau sa reusesti in anumite facultati sau cursuri preuniversitare, pentru ca nu aveai referinte ideologice si de comportament civic de comunist bun. Nu puteai sa activezi sau sa detii functii in anumite institutii sau intreprinderi, pe aceleasi criterii.
Nu puteai sa ai acces la anumite servicii publice, nu avansai in post, nu ti se marea salariul, nu primeai prime. Referitor la prime, acestea au reprezentat o arma teribila de defavorizare si pedepsire, respectiv de recompensa pentru cei zelosi in activitatile lor, cu respectarea stricta a indicatiilor.
Nu primeai sau nu aveai dreptul sa cumperi apartament, sa ti se aprobe autorizatie de constructie, daca locuiai in mediul rural, sa-ti intoduci apa sau gaze, sa vinzi sau sa te muti. Ca pedeapsa, ti se decidea o repartitie nedorita la teminarea scolii, erai transferat in interes de serviciu obligatoriu, erai trimis in delegatii proaste, nu ti se aproba sa mergi nici macar in tarile socialiste, erai repartizat in schimbul cel mai greu, ti se dadea utilajul cel mai prost sau masina cea mai proasta. Nu puteai ocupa functie de coordonare sau de conducere profesionala, nu erai facut pionier, membru U.T.C. sau membru de partid. Inoculasera in structura educationala si in mentalul copiilor meritul de a fi pionier, conditie mentala si psihologica de coditionare subconstienta si dirijare inconstienta spre o cultura comunista.
Acest sistem monstruos, prin aceasta educatie, isi asigura procentul necesar de constiinte indeologice cu memorie „imprimata“, „albita“, „spalata“.
Si astazi se folosesc, mai mult sau mai putin, asemenea metode in unele structuri ale unor partide si institutii ale statului.
Recitarea cu ardoare de poezii „patriotice“, cu conducatorul, activitatile extrascolare remarcabile pe linie de pioner sau U.T.C., comportamentul tupeist privind aceste activitati, in clasa sau cu colegii, deveneau recomandare pentru cei ce aveau sanse de reusita si drum in viata.
Si astazi imi aduc aminte cum baieti si fete, slab dotati, dar tocilari, magazine purtatoare de date pe care nu le puteau prelucra, cu tupeu si cu pieptul bombat in fata, te dadeau la o parte si salutau pioniereste, ca la armata.
Era armata in formare de viitoare cadre ale partidului, armata cu componenti care ulterior deveneau goi in suflet si inima, uitau ce au invatat mecaniceste, vocabulare de lemn, persoane care constientizau ulterior ca nu erau capabili si buni la nimic. Datorita acestei situatii, acestia deveneau perversi, isi insuseau tot ce este negativ, pentru a arata ca sunt superiori si ca posturile pe care le ocupa sunt prea mici pentru ei.
Totul se facea sub obladuirea celui mai mare incapabil, incompetent si pervers, secretarul de partid, apostol al Marelui Conducator.
Subiectele din cartile de studiu care aveau legatura cu propaganda sau patriotismul revolutionar, legat de partid, au constituit incurajarea maxima de „cultura“. Pe baza acestora, se acordau merite, in detrimentul celor legate de stiintele umaniste, de stiintele exacte, de realul contemporan al timpului. Datorita faptului ca aceste cunostinte nu puteau fi intelese de respectivii tocilari, s-a trecut la scolarizarea in sensul acumularii cantitative de cunostinte, a memorarii in sir de date, nume, personaje, evenimente, care in mare parte intrau in conflict cu viata reala, viata si discutiile de acasa .
Recompensele si promovarea erau conform acestor criterii. Primeai nota mare, mergeai in tabara, erai fotografiat si pus la panou, erai indrumat si recomandat. Astfel, generatii intregi nevinovate au intregit conhorta de sprijinitori ai sistemului. Acestia au ramas cu sechele de identitate, de evolutie naturala, de intelegere a recompenselor pe baza calitatilor native, cu carente mari in comportament si educatie. Unii dintre acestia astazi clameaza in mari oameni de afaceri, oameni politici, personaje cu averi facute din furat.
Cu toate ca a existat o opozitie instinctuala la o astfel de educatie, la unii aceasta s-a imprimat foarte mult, ducand la persoanele care astazi, sub aparenta unei culturi si pregatiri bune, ascund carentele dezastruase provocate de educatia comunista.
De la conceptul comunist ca proprietar este statul peste toate, tu fiind numai posesor conform unor merite de ei stabilite, pentru a folosi aceasta propietate a statului, functie de contributia ta la sucesul ideologic al statului totalitar, acestia au pervertit acest concept in favoarea lor, pretinzand ca ei sunt indreptatiti sa devina propietari pe aceste bunuri. Astazi, propietatea trebuie sa fie a lor cat mai multa, datorita schimbarii si aceptarii schimbarii, precum si datorita educatei de meritocratie ideologica imprimata.
Dupa revolutia din 1989, proprietatea statului a devenit campul de bataie si de insusire a acesteia. Astfel, statul ca proprietar a fost si este devalizat de acestia. Un director considera ca daca a condus o intreprindere, are automat un anumit drept de proprietate asupra acesteia.
Dar sa trecem la mijloacele de indoctrinare comunista, influentare, coordonare, stapanire, dictare, impunere fortata, dirijare si supraveghere a destinelor vietilor noasre. Secretarul de partid al unei comune avea drept de hotarare asupra la aproape orice activitate ce privea comunitatea respectiva. Bineinteles ca acesta nu era singur. Pricipalii colaboratori si subordonati erau directorul caminului cultural pe linie de educatie socialista si comunista, directorul scolii, presedintele cooperativei agricole de productie, directorul statiunii de masini agricole, militia si altii, in functie de specificul locului. Aceasta era structura sistemului, osatura lui, osatura prin care acest regim a impus si imprimat in memoria individuala si colectiva principalele notiuni referitor la societatea comunista, la dreptul individului, dreptul grupului social, clasei sociale, dreptul familiei, dreptul copilului, dreptul batranului, dreptul femeii, dreptul muncitorului, dreptul taranului, dreptul desteptului, dreptul prostului, dreptul membrului de partid, dreptul opozantului de orice natura.
Totul era intr-o simbioza bazata pe compromisul evolutiv continuu si adaptabil rapid la cerintele secretarului de partid. Comuna era subordonata judetenei de partid, de unde veneau controale, prin care reprezentantii puterii si ajutoarele acestora veneau sa se aprovizioneze sau sa traga vestitele chiolhane.
Secretarul de partid era venit si numit de la oras sau cel mai bun propagandist al sistemului din comuna. Daca nu avea o casa in comuna, sigur isi construia sau intra in posesia celei mai bune case. Acesta era „baronul“ local la care trebuia sa te inchini. El si familia lui reprezentau tot, inclusiv modul de comportament, moda, bunastarea si idealul taranului spre devenirea si scaparea de munca de la colectiv. Secretarul de partid reprezenta Dumnezeul local. El si familia lui erau exemplu, „cei mai buni“, „cei mai frumosi“, „cei mai pregatiti“. Ei le stiau pe toate, ei aveau dreptul la toate. Secretarul de partid te rezolva. Lui i se cuvenea ce era mai bun. El primea atentia cea mai mare (tovarasul primea atentii, nu spaga). El trebuia sa stie tot, pana in ultimul colt al asezarii, si totul se facea numai cu aprobarea lui.
El avea dreptul sa detina cel mai bun loc la restaurant si la caminul cultural. La cooperativa agricola de productie, in fiecare saptamana i se pregateau gaina si gasca, afumatura, ouale si legumele proaspete, vinul cel bun. La intreprinderea mestesugareasca, tot ce este trebuincios casei era confectionat cu mare atentie pentru acesta si prietenii acestuia. La scoala, copii lui si ai subordonatilor lui erau cei mai buni „la note“ si li se ierta orice.
Curtea secretarului de partid avea peluza si alee. Vecinii erau fericiti ca scapa de noroaie, ca aveau asfalt sau piatra pusa pana la primaarie.
Rai si iad in acelasi loc. Curatenie si murdarie. Minciuna si adevar. Evolutie si involutie. Inteligenta si prostie.
Rai pentre ei, iad pentru prosti si cinstiti. Curatenie pentru ei, murdarie, resturi si gunoaie pentru ceilalti. Evolutie pentru ei, involutie pentru popor si tara. Inteligenta si stiinta furatului, a smecherului pentru ei, prostie pentru cei care acceptau.
Cum a putut suporta acest pamant toate acestea?
Viorel Muha