- Ziarul românilor-americani editat la Chicago – ISSN 1556-1135
Calitate!
Unicul ziar româno-american
tipărit integral pe hârtie cerată!
Grafică şi paginaţie atractivă.
Cantitate!
Ziarul românesc cu cel mai mare tiraj
din SUA - distribuit gratuit in 28 de state!
Din Editia Tiparita:
Ultima Editie Tiparita:
RomanianTribune - Prima Pagina - Editia 226
Newsletter:
Pentru a primi versiunea electronica a ziarului, introdu adresa de e-mail aici:
Aboneaza-te

Regizorul sibian Radu Alexandru Nica monteaza la Chicago


 Intre 19 Martie si 25 Aprilie la Chicago este pus in scena spectacolul de teatru Horses at the Window (Caii la Fereastra) de Matei Visniec, la Trap Door Theatre, de catre renumitul regizor sibian Radu Alexandru Nica. In vara actorii americani urmeaza sa plece cu aceasta piesa in turneu in Romania. In pauza dintre doua repetitii am stat de vorba cu regizorul roman si l-am rugat sa ne dea mai multe detalii despre aceast spectacol.

 Bine ati  venit la Chicago, cu ce ocazie sunteti aici ?

Radu Alexandru Nica: Va multumesc. N-am venit chiar in vizita, sunt cu un spectacol la Trap Door Theatre.  Aceasta este o companie care a fost in Romania si a vazut unul din spectacolele mele Balul, din cadrul Festivalului International de Film de la Sibiu, si le-a placut foarte mult. De asemenea autorul acestei piese, Matei Visniec, care este unul dintre cei mai importanti dramaturgi romani, cel putin cel mai jucat la ora actuala peste hotare, a fost foarte incantat de piesa mea, si asa s-au legat lucrurile. Pe de alta parte a fost cooptat si Centrul Cultural Roman de la New York, care a finantat in parte acest proiect, motiv pentru care ma aflu acum aici la Chicago si intr-o saptamana avem premiera.

 Prima data la Chicago?


 Da, prima data in America si totodata la Chicago.

Cateva detalii despre aceasta piesa?

Este o piesa mai veche a lui Matei Visniec. Un text care i se poate reprosa ceea ce i se reprosa si lui Blaga, putin cam poetic sau preponderent poetic si mai putin dramatic. Este un text care tocmai prin asta provoaca un regizor, cum ii creezi o satura dramaturgica unui astfel de text. Este un text despre razboi, de unde probabil si optiunea pentru acest text, o tema de foarte mare actualitate in America. Este insa si un text despre felul in care razboiul altereaza relatiile dintre barbati si femei, felul in care se instaleaza non-comunicarea. Sunt trei scene, trei situatii diferite in care este urmarita relatia mama-fiu, tata-fiica si relatia sot-sotie.

Chiar doream sa va intreb tinand cont ca este o tema legata de razboi, cine a ales aceasta piesa?

Da, piesa a fost aleasa de americani. Lucrez pentru prima data asa la comanda cum se face in vest, adica este un director artistic care decide textul si regizorul este ales, si acesta accepta sau nu. In Romania sistemul este, Slava Domnului din punctul meu de vedere, diferit, eu imi aleg textele pe care le lucrez.

Din 2004 lucrati la teatrul din Sibiu unde ati obtinut un premiu important, premiul Uniter pentru piesa Nora. Piesa Hamlet, de asemenea a avut si ea mare succes anul trecut, de unde atata entuziasm si atata talent ca sa reusesti si sa ai succes in aceasta meserie?

Talentul nu stiu, ori de la parinti, ori de la Dumnezeu, habar nu am de unde vine si cat de mult este. Entuziasm exista, daca n-ar exista nici nu ar trebui sa faci meseria asta . Ce ma intereseaza pe mine este ca prin teatru sa abordez probleme care ma obsedeaza pe mine. De pilda cum este necomunicarea, in ce masura credinta sau anumita etica sociala si chiar religioasa mai este necesara in ziua de astazi. Sa nu ma intelegeti gresit, nu practic un teatru religios, ci este o obsesie de a-ti gasi locul in lume, una dintre cai prin care poti sa te descoperi pe tine, si in mod particular in teatru poti sa faci asta alaturi de mai multi oameni. Cam astea sunt lucrurile care ma mana pe mine in lupta.

La Chicago exista o comunitate importanta de romani, in ce masura piesa aceasta va fi adresata lor sau americanilor?

Nu cred ca este un spectacol cu public tinta, adica si estetica textului este asa de anii 80. Totul se intampla intr-un timp si un spatiu care nu sunt precis definite, deci nu exista un public tinta. Nu pot spune ca este un text romanesc care se adreseaza special romanilor sau americanilor. Se adreseaza intr-un fel americanilor prin tema razboiului, se adreseaza insa si romanilor, pentru ca are o lume care este bantuita de idei preconcepute, de obsesii pe care le aveau romanii care visau la libertate in anii 80. Textul este insa unul comic intr-o oarecare masura, eu incercand sa speculez anumite aspecte comice ale textului, mai mult decat pe cele dramatice, si cred ca in conditiile astea de criza cine vrea poate sa se mai si distreze. Prin asta cred ca ma adresez tuturor.

O invitatie pe care ati dori sa o adresati romanilor din Chicago?


Sa vina la teatru ca daca nu ma insel sunt chiar primul regizor roman care monetaza la Chicago, si cine stie cand va veni urmatorul.

Cand va avea loc aceasta premiera?

Premiera are loc pe 19 Martie si se joaca timp de o luna si jumatate la sfarsit de saptamana, incepand de joi pana sambata. Joi chiar  pot intra doua persoane la pretul de un bilet, care costa 20 de dolari.
Va multumesc, va doresc mult succes in continuare si sa speram ca vor veni cati mai multi romani la spectacol.
Ii asteptam cu drag.

Fotoreportaj realizat de: Marian Petruta

Trimite acest articol pe e-mail Tipareste acest articol
Cautare:
Gaseste un cuvant cheie folosind aceasta optiune:
Cauta in site
Ultimele Stiri de la
inchiderea editiei tiparite
Pagina Principala | Despre Ziar | Publicitate | Programare Editii | Distributie | Abonamente | Redactie | Contact | Sponsori
© www.RomanianTribune.net