Tinerii din Republica Moldova au iesit in strada pentru a-si castiga libertatea, satui sa mai traiasca in izolare. Zeci de mii de tineri au luat cu asalt, ieri (7 aprilie a.c.), sediile principalelor institutii de stat din Republica Moldova, scandand slogane anticomuniste. Opozitia cere anularea alegerilor.
Circa 20.000 de tineri s-au strans, pentru a doua zi consecutiv, in centrul Chisinaului pentru a protesta fata de rezultatele alegerilor la care comunistii au obtinut majoritatea voturilor. Actiunile de protest au inceput in jurul orei 10.00, cand se adunasera cateva mii de tineri carora li s-au alaturat pe parcurs tot mai multi.
Din centru, ei s-au deplasat la Parlament si Presedintie. Aici au aruncat cu pietre, au spart geamurile si au scandat "Jos comunismul", "Libertate", "Vrem sa fim in Europa", "Suntem romani".
Provocatori printre manifestanti
Dintre protestatari s-au distins cativa, imbracati in trening si cu o tunsoare de tip militar, care au iesit din sediul Presedintiei si Parlamentului cu mobilier, televizoare si calculatoare. Au fost apostrofati de multime: "Hotilor, noi nu asta dorim". Liderii partidelor de opozitie au condamnat actiunile "provocatorilor". Cativa manifestanti au arborat un drapel al Uniunii Europene si unul al Romaniei in fata Parlamentului si Presedintiei.
Peste 100 de raniti
Politia a folosit grenade lacrimogene si tunuri cu apa, dar nu a putut sa faca fata valului de protestatari. Confruntarile s-au soldat, potrivit medicului sef al Spitalului de Urgenta din Chisinau, Gheorghi Ciobanu, cu peste 100 de raniti, atat din randul protestatarilor cat si din randul politistilor.
Potrivit postului de televiziune Moldova 1, o femeie a murit asfixiata in urma incendiului de la la sediul legislativului. Printre raniti se numara Andrei Ivantoc, cel care a petrecut ani grei in temnita transnistreana.
Dorin Chirtoaca, aclamat de "strada"
Spre dupa-amiaza, primarul Chisinaului, si totodata liderul Partidului Liberal, Dorin Chirtoaca, a venit in fata protestatarilor care se repliasera in fata Guvernului. El le-a cerut celor din strada sa manifesteze pasnic si sa nu dea curs provocarilor. A fost primit cu aplauze si i s-a scandat numele.
In jurul orei 17. 00, presedintele comunist Vladimir Voronin, al carui partid a castigat duminica alegerile cu 50 la suta (cu mult peste rezultatul alegerilor locale din 2007, cand au obtinut doar 34,32 la suta), a declarat de la sediul Guvernului ca scopul manifestantilor este de a destabiliza Republica Moldova.
Un alt oficial din Partidul Comunist, Mark Tkaciuk, a denuntat chiar „o tentativa de lovitura de stat". Voronin a avut ieri o intrevedere cu reprezentantii misiunilor diplomatice acreditate la Chisinau, pe care i-a informat ca din Romania au venit autobuze cu tineri pentru a protesta. Insa vamile de peste Prut au fost inchise ieri de autoritatile din Chisinau, pentru ca sute de tineri moldoveni ce studiaza sau muncesc in Romania au vrut sa treaca in Republica Moldova. Manifestatii de sutinere a tinerilor moldoveni au mai avut loc in Bucuresti, Iasi, Brasov, Galati si Madrid.
Negocieri putere-opozitie, esuate
Prima runda de negocieri intre autoritatile comuniste de la Chisinau, conduse de Vladimir Voronin, si opozitia reprezentata de Serafim Urechean, de Vlad Filat si Dorin Chirtoaca, s-a soldat cu un esec.
Liderii opozitiei cerusera oprirea violentelor, incetarea acuzatiilor conform carora ei ar fi pus la cale o lovitura de stat, accesul la televiziunea publica si invalidarea rezultatelor alegerilor. Partidul Liberal a cerut comunitatii internationale sa nu recunoasca alegerile din 5 aprilie.
Miting in Capitala pentru tinerii din Chisinau
Aproape 2.000 de tineri, studenti la universitati din Capitala, au iesit, aseara, in Piata Universitatii sa se solidarizeze cu demersul tinerilor din Republica Moldova. Acestia au stat timp de doua ore, in fata Teatrului National, inarmati cu pancarte inscriptionate cu mesaje precum „Jos comunismul", „Basarabia pamant romanesc" sau „Mandru ca sunt roman".
„Am organizat acest miting pentru a demonstra ca suntem alaturi de tinerii din Chisinau. Speram insa ca aceasta actiune sa nu sfarseasca la fel de violent ca cea din ‘89", a spus Tudor Ionescu, presedintele Asociatiei Noua Dreapta.
Studentii romani spera ca demersul tinerilor din Republica Moldova sa aiba un impact pozitiv si sa inceapa cladirea unei democratii autentice. „Parintii nostri au trecut prin aceasta experienta pe care astazi, o traiesc cei din Chisinau si am iesit in strada pentru a-i ajuta", a spus Marius, un student din Bucuresti.
Totodata, ei cer autoritatilor statului roman sa condamne public utilizarea fortei contra manifestantilor, sa condamne fraudarea alegerilor. „Aproximativ 200.000 de voturi au fost trecute in contul unor persoane decedate", a declarat unul dintre manifestanti.
Voronin: „Sunt fascisti"
In urma protestelor tineretului de la Chisinau, Ministerul moldovean al Afacerilor Externe si Integrarii Europene l-a convocat urgent pentru consultari pe ambasadorul Republicii Moldova in Romania, Lidia Gutu.
Pe de alta parte, Voronin a dat un comunicat in limba rusa in care acuza opozitia ca a incercat sa preia puterea prin forta. „Moldova va apara cu fermitate integritatea statului in fata manifestantilor fascisti care incearca sa comita o lovitura de stat", se arata in document.
De altfel, la Chisinau s-au facut razii in facultati pentru a se afla ce studenti au lipsit si s-au dus la manifestatie. Cu siguranta vor urma represaliile la adresa lor. Presedintele Parlamentului, Marian Lupu, a declarat ca aceste actiuni au fost organizate de provocatori, inclusiv din exterior, ca nu se stie deocamdata cine au fost acestia, dar a lasat sa se inteleaga ca ar putea fi din Romania. Liderul de la Kremlin, Dmitri Medvedev, a facut apel „la reglementarea pasnica" a crizei din Republica Moldova, „cat mai rapid". El a vorbit la telefon cu omologul sau moldovean, Vladimir Voronin.
Sansele revoltei de peste Prut
Bazinul electoral proeuropean limitat, conditiile politice de la Chisinau si incremenirea in alta epoca a majoritatii populatiei de peste Prut reprezinta impedimente in calea unei victorii a demonstrantilor basarabeni. Analistii contactati de „Adevarul" arata ca sansele unei victorii a protestatarilor sunt limitate.
Oazu Nantoi – analist politic de la Chisinau
„In Republica Moldova au mai existat astfel de proteste stradale la inceputul lunii ianuarie 2002, insa atunci nemultumirea fata de comunisti a fost canalizata de institutiile media aservite statului, catre alte zone".
„Politica comunistilor de la Chisinau a produs acumularea unor spirite protestatare, in special in randul tinerilor". „Trebuie sa ne propunem liberalizarea regimului politic si deschiderea reala catre Europa".
Adrian Cioroianu – profesor universitar, fost ministru de Externe
„Viziunea proeuropeana nu este prezenta doar la tinerii care invata in Romania, ci si la populatia din Chisinau".
„Protestele arata ca exista o insatisfactie puternica fata de regimul de la Chisinau si ca «tara» doreste urmarea modelului european".
„N-as compara aceste evenimente cu Revolutia din 1989 de la Bucuresti, asa cum vad ca au facut-o unii, ci mai degraba cu protestele similare din Ucraina si Georgia".
„Acest regim falimentar promitea in 2001 integrarea in Uniunea Rusia-Belarus".
Petre Roman
„Aceste proteste nu vin din senin, ne confruntam cu o rabufnire normala".
„Din nefericire, foarte multi imigranti nu au votat. Majoritatea ar fi ales calea europenizarii".
„Modelul autoritatilor de la Chisinau este unul rusesc".
Marian Jean Marinescu – europarlamentar, observator al Parlamentului European la Chisinau
"Exista o diferenta prea mare intre exit poll-uri si rezultatele finale, ceea ce i-a facut pe acesti oameni sa acuze fraudarea alegerilor".
"Cei de la Comisia Electorala de la Chisinau mi-au spus ca nu stiu exact numarul votantilor, ceea ce este cel putin anormal".
"La Chisinau s-a votat cu carti de identitate expirate, cu carti de identitate rusesti din anii ’70, cu asa-zisul formular numarul 9, oferit celor care refuza cartea de identitate deoarece aceasta are un cod format din 13 cifre, sau chiar cu livretul de militar".
Ministerul Afacerilor Externe
Diplomatia romaneasca isi exprima "ingrijorarea fata de producerea de acte de violenta, lipsa de acces a publicului la informatii prin canalele media, obstructionarea accesului cetatenilor romani care doresc sa calatoreasca in Republica Moldova".
Agentia de presa Moldpres
„Seful statului a participat astazi (marti, 7 aprilie a.c.) la transmiterea de tehnica agricola catre doua statiuni tehnologico-experimentale". (Moldpres)
Voci din Rusia
„O tentativa de lovitura portocalie, sustinuta de cercuri radicale nationaliste din Romania" - directorul Institutului pentru Studii Politice, Serghei Markov.
„Ceea ce se intampla la Chisinau este un spectacol bine regizat, cu ajutorul caruia actuala putere si-a pastrat pozitiile"- directorul general al Centrului pentru Informatii Politice, Aleksei Muhin.
„In ceea ce se intampla in Moldova se vede mana serviciilor secrete occidentale" – Ghenadi Ziuganov, liderul Partidului Comunist din Federatia Rusa
Ana-Maria Niculae, Luminita Bogdan,
George Daniel Ripa - Adevarul