Reporterul „Adevarului" povesteste experienta celor noua zile traite la Chisinau. Jurnalul de fata contine observatii din viata de zi cu zi, la Chisinau, necuprinse, sub presiunea timpului si a evenimentelor, in corespondentele deja publicate.
Trupele de ordine au parut la un moment dat coplesite de multime . Manifestantii au ocupat cladirile Presedintiei si Parlamentului Foto: Luminita Bogdan
Urc cu inima stransa in „Trenul Prieteniei". E aproape opt seara si sper sa ajung la Chisinau. E un fel de loterie, cu „ma primesc, nu ma primesc?" dupa toate expulzarile si opririle din ultimele zile. Trenul ajunge la Ungheni la cinci dimineata.
Primul contact cu vamesii moldoveni.
Sunt intrebata de bani, daca am sau nu contacte la Chisinau. Raspund cuminte: „Nu". Apoi, surpriza, ma lasa sa trec. E ora 8.45. Rasuflu usurata, am reusit sa ajung la destinatie. Iau un taxi, fara sa stiu ca distanta pana la hotel e de doar cateva sute de metri. Taximetristul ma jupoaie scurt de 30 de lei moldovenesti.
Ma cazez la „Cosmos", la etajul 12. Constat ca televizorul nu merge, in rest „odaia" e curata. Ingrijitoarea de etaj vine sa ma intrebe daca am nevoie de ceva. Apoi vorbeste pe „moldoveneste" si ma anunta ca hotelul are „serviciu de odaie deschis vesnic", adica room-service non-stop.
Ziua 1, Chisinau, 2 aprilie
Este ora noua si jumatate. Ies din hotel sa iau pulsul strazii, cum mi s-a „comandat" din redactie. Intru in cateva magazine de pe „Stefan cel Mare", marea artera centrala a Chisinaului. Marfurile din Romania lipsesc cu desavarsire, dar cele rusesti sunt peste tot. In rest, reduceri si oferte, ca inainte de Paste.
Au invatat si moldovenii regulile comertului capitalist.
Strazile, altfel ingrijite, sunt pline de lume. Ciudat, la o ora atat de matinala, intr-o zi de joi. Aflu si explicatia de la un taximetrist: somajul a crescut, oamenii n-au de lucru, ies si ei din casa, in lipsa unui job.
Doar „aglomeratia" de afise electorale lipite pe toate zidurile aminteste de apropiatele alegeri. Pe un fond rosu strident, alaturi de secera si ciocan, comunistii promit alegatorilor...integrarea europeana. Stranie apropiere. Merg spre periferie si abia acolo gasesc cateva afise ale opozitiei.
Cam timide, dar nu ma mir. Seara, in drum spre hotel, revad parcul din centrul orasului. E plin de tineri. Vorbesc cu cativa, sunt increzatori in victoria opozitiei, au sperante. Atmofera e linistita, nimic nu lasa sa se intrevada evolutiile de mai tarziu.
Ziua 2
Azi, vineri, se incheie campania electorala. Merg la Asociatia Presei Independente unde am cateva contacte. Ca de obicei, in satul lui Voronin, Corjova, sunt probleme legate de centrele de votare, de urne, observatori etc. Autoritatile din Tiraspol isi umfla muschii, moldovenii de peste Nistru sunt intimidati pe toate caile.
Pentru separatistii transnistreni, un vot dat politicienilor de la Chisinau, fie ei si comunisti, trebuie impiedicat in orice chip.
Pauza de pranz. Aleg un local pe Strada Bucuresti, unde ma delectez cu un snitel „Fidel Kastro" (exact asa scrie in meniu), scump, ca si cum ar fi fost importat direct din Cuba.
Ora 18.30, in piata din fata Operei. La concertul comunistilor e invitat DJ Tiesto, unul dintre cei mai tari in Europa.
Multimea intra in delir cand Pavel Stratan canta „Ghita" cu refrenul in rusa.
Ziua 3
Ies din Chisinau. Ajung in raionul Straseni, in satul Panasesti, la vreo 30 de kilometri de capitala. Saracie, ulite innoroiate, din loc in loc cateva vile. E sambata, dar ulitele sunt aproape pustii. O batranica imi spune ca voteaza cu comunistii „De ce?". „Ne-au marit pensiile", vine raspunsul.
Urmeaza Capriana. Ma opresc la Manastirea sponsorizata de Voronin. Gasesc masa pusa, e pomana cu sarmale de post si vin. Aflu in final si secretul pustietatii din cele doua sate.
„Apai, unde sa fie lumea, imi spune un localnic mai dornic de vorba. E plecata la lucru peste hotare". „Unde?". „ In Italia, Spania, mai ales in Rusia", imi spune. In rest, fiecare se descurca cu ce are in ograda si cu ce primeste din strainatate.
Ziua 4
Ziua alegerilor. Ies devreme si ma indrept spre sectia de votare din centru, langa Ministerul de Interne. E interes pentru scrutin, la sectia unde m-am postat ca „observator", in jurul pranzului se face chiar coada. Plec spre alte doua sectii. Aceeasi atmosfera, oamenii vin si pleaca in liniste, nu se intampla nimic deosebit.
Primele rezultate sunt asteptate in aceasta seara, in jurul orei noua. Astep si eu nerabdatoare si ma pregatesc pentru editia de noapte. Se lasa seara si plec spre hotelul „Leo Grand Center", unde se aduna toata presa si analistii. E 21.02, iar ecranele afiseaza primele estimari: 50% pentru comunisti. Cateva secunde de stupoare, apoi rumoare.
Ma indrept spre sediul Partidului Comunistilor aflat (culmea ironiei) pe Strada Nicolae Iorga. Sunt luata la intrebari, legitimata etc. Inauntru e atmosfera de triumf, Voronin tine o conferinta de presa. Dau sa intru si eu, dar nu mi se permite. Sunt agreati doar ziaristii moldoveni.
Ziua 5
Redactia imi transmite sa iau legatura cu cativa analisti. E dificil, deoarece dezbaterile au tinut toata noaptea. La Institutul pentru Politici Publice e pustiu, la fel la liberali. Intr-un tarziu dau de analistul politic Igor Munteanu. Iau interviul si il transmit acasa.
Aflu de pe internet ca tinerii din Chisinau declara zi de doliu si cheama la miting, la statuia lui Stefan cel Mare, vizavi de sediul Guvernului. Ajung acolo la sase seara. Sunt adunati doar cativa zeci de tineri. Au lumanari si pancarte pe care scrie: „Refuz, rezist, sunt anticomunist".
Apoi, in decurs de jumatate de ora, piata se umple de lume. Multimea se indreapta spre sediul Presedintiei statului, luand prin surprindere unicul politist aflat acolo. Oamenii scandeaza „Jos comunismul!". Trimisa pe net si din om in om, vestea se raspandeste rapid.
Deja, la Guvern, sunt cam zece mii de manifestanti. Apar primii politisti si se aud primele scandari cu Romania „ultima salvare". Nu sunt incidente, iar oamenii se retrag.
Ziua 6
La un mic dejun „stropit" cu nes ( hotelul nu are cafea), citesc presa. Presa independenta vorbeste despre fraude, iar oficiosul „Moldova Suverana" jubileaza ca oamenii „au votat stabilitatea". Este ziarul care, inainte de alegeri, anunta ca Romania are trupe masate la granita cu Moldova.
Plec spre Guvern, unde se anuntase mitingul. Spre pranz, piata e deja plina, circulatia se opreste. Oamenii pleaca spre Presedintie. Protestul capata deja alta forma. Se arunca cu sticle, peturi, oua. Apar trupele speciale. Vad cum oamenii se pregatesc sa forteze intrarea in cladire.
Protestatarii din grupul de asalt nu par insa studenti. Sunt solizi si par bine antrenati, rezista sub tunurile de apa cu care riposteaza fortele de ordine. Protestatarii ataca simultan si Parlamentul, cladirea ia foc. Incep sa circule zvonuri alarmante. Se vorbeste de raniti, mai tarziu chiar de morti.
E dificil sa verifici informatiile in situatia data. Pe strada e haos, politia a dat cu gaze lacrimogene. Surprind pe aparatul foto cativa tineri plini de sange. Dupa ora 14.00, constat ca telefonul mobil e mort. E o situatie generala, autoritatile au taiat legaturile.
Ajung pe ocolite la hotel. Pe messenger, singura legatura cu tara, aflu ca revolta de la Chisinau e urmarita, la Bucuresti, cu sufletul la gura. In consecinta, redactia imi prelungeste sederea. Ma grabesc, din nou, in strada. Aceeasi agitatie, apar primele acte de vandalism.
Se sparg vitrine, geamuri, se fura scaune si calculatoare din sediul Parlamentului. Se aude ca Voronin a parasit Chisinaul. Spre seara, apar liderii opozitiei. Primarul Chirtoaca cere incetarea violentelor. Tinerii striga lozinci anticomunite, in capitala Moldovei infloreste speranta reeditarii momentului Bucuresti 1989.
Ziua 7
Aflu de primele arestari facute noaptea. Mai aflu ca „huliganii", cum ii numesc autoritatile pe protestatari, au vandalizat doar Parlamentul. La Guvern s-a protestat pasnic. Ciudat. Oricum, autoritatile din Chisinau au acum motive sa-i incondeieze pe manifestanti.
Vorbesc cu cativa studenti protestatari. Mi se plang ca sunt amenintati cu exmatricularea. Imi mai spun ca liceenii sunt tinuti cu forta in clase. Vor sa continue insa cu orice risc. Pe strazi, fortele speciale isi fac simtita prezenta, oamenii sunt fotografiati. Ma prind ca doi „civili" ma pozeaza si pe mine cu telefonul.
Protestele continua, dar par sa-si fi pierdut din forta. Lipsa sustinerii internationale dezamageste, iar reactia dura a autoritatilor sperie lumea.
Ziua 8
Revolta s-a mutat pe internet. Tinerii se plang ca sunt intimidati. Apar aici primele poze si filmulete cu violenta politiei, nerecunoscuta de autoritati. Curg intrebarile legate de cei arestati, nimeni nu stie ce s-a intamplat cu ei. Slabe sanse ca cineva sa clarifice situatia.
Mai nou, incepe haituirea putinilor ziaristi romani aflati la Chisinau. Mi se sufla ca autoritatile abia acum incep represaliile adevarate. Vor sa curete orice ramasita de rezistenta si nu au nevoie de martori incomozi. Ria Novosti e agentia care anunta cati ziaristi urmeaza sa fie expulzati. Domneste un sentiment neplacut, de nesiguranta.
Ziua 9
Pe internet se anunta totusi „revolutia florilor", iar oamenii sunt chemati, in continuare, la proteste. Raspunsul e insa slab. Aflu de la gara ca „Trenul Prietenia" nu circula. Noroc cu colegii de la Asociatia Presei care ma ajuta si acum. Plec din Chisinau spre tara cu masina lor.
La iesirea din oras este blocaj. Iesirea e libera, in schimb nimeni nu intra. Autoritatile se tem ca oamenii sa nu vina la proteste. Pe drum, spre Ungheni, in fiecare sat vad masini ale politiei. La vama sunt lasata sa trec spre Romania fara probleme. Doar cu un avertisment: „De-acum, aveti nevoie de viza pentru a intra in Republica Moldova".
Fotoreportaj realizat de: Luminita Bogdan - Adevarul